-
La începutul lunii aprilie am aflat ca sunt însărcinată în 9 săptămâni, ziua soțului se "apropia" (21 mai) am zis sa ii fac o mare surpriza de ziua lui. Mia fost destul de greu să mă abțin atâta timp sa nu ii zic soțului și nici la servici nu puteam anunța deoarece avem colege care soțul lor lucra cu soțul meu. Vă dați seama ce lungă mi sa părut timpul pana la ziua soțului (o luna și jumătate), dar credeți-mă sa meritat fiecare secunda. I-am pregătit soțului un tort special, au venit la noi sora mea cu nepoții. Momentul cel mare a venit, era timpul sa afle că va fi tătic , vine tortul plus testul care l-am pun într-un șervețel, numai că soțul a confundat testul cu un cuțit a trebuit sa întervin sa opresc sa taie tortul. Până la urmă a trebuit sa ii iau "cuțitul" din mână soțului să îi arăt totuși ce este. Nu vă pot descrie expresia de pe fața soțului meu, pur și simplu lacrimile au început să curgă pe obraz, nici nu putea să mai vorbească. Nu îi venea să creadă, cu toate că avea testul de sarcină în mână și se uita la el. Ia trebuit cam 10 min să realizeze că totul nu este o glumă. Cel mai frumos cadou primit, cu multe lacrimi de bucurie și un pic certată că nu i-am zis când am aflat eu.
A fost, este și va fi cel mai frumos cadou și onomastică.
Comentarii