Bloguri

Jurnal de sarcina

Așteptarea bebelinei

  • Pe la săptămâna 36/37/38 m-am confruntat cu picioarele umflate. Umflate atât de tare, încât numai șlapi și papuci de casă puteam să încalț. Între timp s-a dezumflat, nu am mai stat toată ziua în picioare, cum am făcut până în săptămâna 37. Am stat foarte mult cu picioarele în sus. Să se dezumfle. Plus că au fost câteva zile bune în care zilnic a plouat, deci afară nu prea mai aveam ce să fac. Am fost la oftalmologie, unde doamna doctor mi-a zis că pot să nasc natural. Asta până acum este bine, că nu am interzis. Eu sper că se va putea natural, dar nu pun în pericol viața bebelui, sau viața mea. Cum o fi. Acum deja aștept venirea bebelinei. Chiar dacă nu știu dacă o să fie alăptată sau o să pape lapte praf. Sper să reușim să ne descurcăm. Am emoții. Sper să nu fiu panicoasă, să ni sufere bebe. O să reușim oricum cu ajutorul lui tati.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 25. Am fost din nou la vaccin. Olivia a plâns foarte tare și mult. Oare așa fac toți bebeii? A început să scoate sunete, care se înțeleg ca și cum ar zice mamu, sau da. Presupun...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 24. Bebe refuză somnul. Nu prea vrea să facă nani. Mai sunt și alți bebeluși așa? Ca și noutate, bebe a început să scoată și consoane, nu numai vocale. Până acum era mai mult aa...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 23. Încă nu avem dințișori. Bebelușca s-a trezit în fiecare noapte, nu a mai făcut nani toată noaptea. Nu-mi place să mă trezesc în fiecare noapte, dar ce să faci. Citisem recen...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 22. Am împlinit 5 lunițe. În săptămâna 21 de viață Olivia la fel, câteodată se trezește noaptea, câteodată nu. Nu cunosc motivul. Încerc să o învăț să se rostogolească, am văzut...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 21. Am fost la preot să vorbim despre botez. Nu a zis nimic că noi nu suntem cununați la biserică. Poate o să urmeze, poate nu. Cine știe. Dacă o să ne putem permite financiar, ...

Din aceeasi categorie...

  • Ultimele analize

    Pe ultima sută de metri emoțiile sunt tot mai mari, curiozitatea e tot mai prezenta!Cum v-a decurge nașterea?Cum arată bebelușul meu scump și iubit?Voi face față tuturor provocărilor?Dar mai presus de...
  • Inca putin💐

    Pe ultima sută de metri!! Pregătim totu cu atâtea nerăbdare ptr marea întâlnire 💙🍀maine intram in 38 de saptamani..miercuri ne vom duce la spital va avea loc marea întâlnire 💐. Atatea emotii,vom avea ...
  • Vizita la doctor

    Astazi a fost o zi mult asteptata si plina de emotii. Astept ziua asta de o saptamana si cu multa nerabdare ca sa vad ce mai face bebe si cum stam cu evolutia de ultim moment. M-am trezit de diminea...
  • Momente pline de anxietate si emotii

    In fiecare dimineata in ultima vreme ma trezesc cu emotii si cu o usoara teama, stand si gandidu-ma daca “azi” poate veni bebe pe lume. Probabil ca toate viitoarele mamici stau cu emotia asta in perio...
  • Bebe puternic în burtică

    37 săptămâni și 4 zile .. timpul trece , săptămâna viitoare sunt programată pentru cezariană . Dar simt dureri apăsătoare! Simt cum bebe se apasă destul de tare în jos (fiind cu capul în jos), am cont...
  • 37 saptamani

    Iata ca am ajuns la 37 saptamani implinite. De acum, oricand s-ar naste, oficial este la termen, nu mai e considerat prematur. Se apropie tot mai mult marele moment, dar parca tot nu pare real, imi p...
  • O luna de iubire...de frate

    Au trecut doua saptamani de cand l-am dus pe Alex inapoi la Galati pentru ca a trebuit sa mearga cu tatal lui intr-o excursie la Iasi. Asta dupa ce a stat cu noi o luna. O luna in care m-am solicitat ...
  • Săptămâna 38

    Trebuie să recunosc că luna a noua nu este una chiar foarte ușoară. Trimestrul întâi a fost de început un trimestru plin de emoții. Trimestrul doi a fost cel mai frumos fiind deja obișnuită cu s...
  • Azi plecam acasa

    Buna, azi plecam acasă. I-au iesit analizele, are rh pozitiv, asa ca eu am primit vaccinul ptr rh meu negativ, analizele sunt bune, asteptam externarea si întâlnirea cu frățiorul mai mare. Eu in recup...
  • Nasterea

    Buna, dupa un travaliu de 8 h si, bebe a venit pe 18. 07 la 8:20 in aceasta lume. A fost un travaliu dureros insa am nascut fara calmante, fara epidurala, nimic, doar oxitocina. Din păcate m-am rupt i...