Bloguri

Jurnal de sarcina

Ziua cu peripeții

  • Ieri am făcut cu tati pătuțul, l-am montat, îmbrăcat, aranjat, i-am pus chiar și luminițe și muzica. Am fost foarte încântați, ne învârteam in jurul lui ca niște copii bucuroși atunci când împodobesc bradul. Suntem foarte nerăbdători să îl cunoaștem pe micul nostru morcovel.🥰🥕 Seara când ne-am pus în pat s-a auzit o bubuitură puternica care venea din jurul șifonierului lui bebe, atât de puternică că ne-am ținut amândoi de mana și am tresărit și bine înțeles bebe a început să se agite.😱😂😂 După ce a inspectat tati totul pare in regula, dar de unde acea bubuitură?? Când a deschis șifonierul, căzuse raftul cu cărți fiindcă da, mami a decis că e nevoie sa cumpere o mulțime de cărticele pe perioada sarcinii.😂😂Și azi am fost la cumpărături și am luat ultimele lucruri pentru bebe, acum totul este pregătit, bagajul așteaptă cumințel la ușă, pătuțul e făcut, scoica montata, căruciorul pregătit de curse.😁 Doar eu parca nu sunt pregătită pe deplin pentru momentul nașterii, 🙈🙈 mă gândesc cu bucurie și nerăbdare la momentul in care îmi voi tine puiuțul în brațe, însă îmi este și teama de momentul nașterii. 🥺🥲

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Ziua cu peripeții

    Ieri am făcut cu tati pătuțul, l-am montat, îmbrăcat, aranjat, i-am pus chiar și luminițe și muzica. Am fost foarte încântați, ne învârteam in jurul lui ca niște copii bucuroși atunci când împodobesc ...
  • Totul depinde de bebelusii noștri 😂🤭

    De curând am cunoscut o fata care urmează să nască la aceeași maternitate că și mine, din vorba in vorba am aflat că și perioada este asemănătoare și discutând noi așa ne-am zis că ce bine ar fi daca ...
  • Bebe din ce in ce mai puternic

    Săptămâna 34, inceputul "greutăților" in sarcina! Începând cu această săptămână simt cu adevărat oboseala, durerea și arsurile🤕. Până acum m-am plimbat și mi-am făcut treburile că și cum nu as fi grav...
  • Bebe se amuza

    Câteva sotii din timpul sarcinii făcute de bebe. De când am aflat că sunt gravida viața mea s-a transformat într-un mare pachet de griji, una din cele mai mari griji a fost activitatea bebelușului in ...
  • Bebe se uită urat😂😂💙

    Morfologia de trimestrul 3! Daca la morfologia de trimestrul 2 bebe nu a vrut să își arate fatuca de data asta și-a aratat-o dar într-un mod la fel de amuzant și delicios cum a tratat el toată perioad...

Din aceeasi categorie...

  • Te așteptăm,puiule!

    Numărătoarea inversă a început 🙏!Suntem nerăbdători, așteptăm să ne strângem puișorul la piept!Pentru început starea mea este una bună,dorm și nu dorm,in fiecare zi burtica crește și se lasă,se pregăt...
  • Pregatiri

    Incet, incet, ne pregatim cu cele necesare. Azi nu am mai avut randare si am montat patutul, sa vad cum vine langa pat si cat loc mai ramane. Din pacate nu il pot lipi de pat asa cum este el construit...
  • Camera bebelusului este gata

    Au sosit și minunatele stickere 💓🥳, nu am avut de așteptat foarte mult comanda pe care tați a plasat-o. Cum a sunat curierul sa coboram sa luam pachetul am și alergat pe scări, mai bine zis tati a al...
  • Camera bebelusului este gata

    Suntem în plina pregătire cu camera lui bebe. După ce am schimbat geamul și tati a dat cu var, am instalat pătuțul am zis ca bebe merita și o perdeluță specifica vârstei sale și i-am luat cu tematica ...
  • Camera bebelusului este gata

    Pregătim intens camera lui bebe, după ce am făcut o mica renovare în camera a venit și momentul sa ii montam pătuțul, ne-am sfătuit, i-am găsit locul potrivit și ne-am pus pe treaba.. tați a montat pa...
  • Camera bebelusului

    La primul copil am ales sa facem co-sleeping. A dormit în pătuțul ei încă de la 3 luni (după ce a trecut perioada colicilor), dar pătuțul lipit de al nostru. Personal cred ca a ajutat mult, nu pot sa ...
  • Pregătirea camerei pentru bebeluș

    Săptămâna 36 și 3 zile continuă cu pregătirile pentru bebelușă,care sunt pe cale să se încheie.Am pregătit și ultimele detalii în camera unde vom instala și bebelușa,camera care este...
  • Camera copilului

    Deși sarcina este aproape de jumătate am hotărât să ne organizăm în legătură cu camera bebelușului. Noi locuim într-un apartament cu 3 camere și am hotărât ca bebe va avea camera lui deși suntem conșt...
  • Pregatirea camerei bebelusului

    In calitate de proaspat parinti, dorim sa ne asigura ca bebelusul are camera pregatita inainte de venirea sa pe lume pentru a fi in siguranta si pentru a oferi liniste unui proaspat parinte care destu...
  • Camera lui bebe

    Nu-mi vine să cred că pot spune că totul este pregătit pentru venirea pe lume. Au fost multe de pus la punct într-adevăr dar în sfârșit am terminat cu absolut toate detaliile, hăinuțele au fost spă...