Incarcat in Burtica in vacanta - # #alergie #prurit
308 vizualizariEra finalul lunii august. Abia asteptam concediul pe care urma sa îl petrecem pentru prima data într-o tabara de familii la munte. Chiar în noaptea plecării ceva foarte ciudat a început sa se petreacă în corpul meu. Am fost nevoita sa merg la baie de vreo 11, 12 ori pana dimineața și ma simțeam foarte slăbită si putin speriata ca daca nu imi revin va trebui sa mergem la spital. Începusem sa ma deshidratez și nu eram deloc bine. Am dat mesaj medicului care îmi urmărește sarcina și îngrijorată in special de tine, minune mica din burtica, asteptam un răspuns de la el. Eram și răvășita gândindu-mă ca în starea în care ma aflam nu puteam pleca la drumul de câteva ore ce ne sta înainte și ma gândeam oare de ce mi s-a întâmplat asta chiar acum când îmi doream asa de mult sa mergem si noi acolo, nu patisem asa ceva niciodată pana acum. Din fericire, medicul mi-a răspuns destul de repede și soțul meu drag a reușit sa meargă sa îmi cumpere ce imi recomandase dumnealui și în vreo doua ore am început sa îmi revin. Abia mai târziu, când m-am liniștit de tot, ne-am luat curajul sa plecam la drum. Dar nu m-am bucurat mult de aceasta stare de bine ca după o zi de stat la munte, "m-a lovit alt tren", m-a apucat o alergie tare urâtă (m-am umflat la fata, mâncărimi, roșeata)care m-a ținut câteva zile, episod ce vad ca a început de vreo 3, 4 ani sa se repete cam o data pe an la finalul lunii august. A fost tare neplăcut, am avut un mare disconfort in corp și am avut iarasi emotii pentru tine, ingeras mic din burtica, m-am rugat sa fii bine, asta era ceea ce îmi doream cel mai mult în acele momente. Așteptăm următorul consult în care ne dorim cel mai mult sa auzim ca ești bine, dulceață mica.
Comentarii