Incarcat in Ecografii - #fotografii #ecografie #saptamana 27 #foto
391 vizualizariDupă o perioadă care mi s-a părut extrem de lungă, am fost la ecografie. Întârzierea a venit din cauza faptului că am fost plecată pentru un proiect din zona mea "de locuit" a țării, și în București nu am doctor la care să merg pentru controale - plus că nu mă simt confortabil cu doctorii de acolo, pentru că nu-i cunosc. Astfel că am ajuns la doctor după o lună și 12 zile, ceea ce nu este mult, dar s-a simțit ca o veșnicie - abia așteptam amândoi să o vedem pe micuță din nou, să avem poze cu ea, să ne asigurăm că este bine.
La ecografie totul a mers excelent, deși bebelina nu a vrut să-și arate fața, însă nu-i problemă, noi știm că e o superbitate <3. La finalul consultației, am dat stick-ul pe care îl am mereu la mine ca să ne transfere dna doctor fotografiile cu bebelina, dar cred că asistenta a scos prea repede stick-ul din păcate. Astfel că seara, când am ajuns într-un final acasă, la laptop, și am scos încântată folderul să văd bucuria mică care se ascunde după mânuțe, am descoperit că de fapt nu avem nicio poză cu ea :(
M-am întristat teribil, eram pe punctul de a plânge, dar iubitul meu - tati de bebe - făcuse totuși două poze cu telefonul, și am avut un pic de material. Sincer, el a salvat toată situația, pentru că eu eram atât de tristă încât nu știu ce aș fi făcut dacă nu am fi avut acele două poze.
Luna viitoare o să fiu mult mai atentă, și clar o să facem poze și individual, cu telefonul, ca să fiu sigură că avem poze cu bebelina.
Comentarii