Este normal să “bem” un astfel de cocktail de sentimente pe parcursul sarcinii, altfel nu ne-am numi ființe umane și mai cu seamă viitoare mămici. Vom fi mămici și acest gând ne copleșește uneori, mai ales in serile târziu când bebe face gimnastică în burtică, iar tu te gândești că în curând vei da naștere celei mai minunate ființe din viața ta. Este firesc să ne întrebăm dacă vom fi niște mame bune, iar răspunsul este destul de simplu. Putem fi mame cu adevăr bune pentru copilul nostru dacă îi oferim dragoste, înțelegere, respect și comunicam cu el încă din primele luni de viața. Fiecare zâmbet pe care îl vom oferi copilului noștri contează enorm pentru el și îl va ajuta pe viitor să se dezvolte armonios și echilibrat. Nu vă faceți griji că prea multă iubire va conduce la un copil răsfățat. Cu cât va creste, va învață să respecte și limite, însă când este Bebeluș are nevoie de toată atenția noastră, de implicare, iubire și comunicare. Mi-am promis că o să fiu o mamă bună și am să îi ofer copilului meu toată dragostea și atenția de care are nevoie, indiferent cât de obosită o să mă simt sau ce dispoziție voi avea. Îmi iubesc copilul din burtică și abia aștept să îl țin în brațe, să îi simt mirosul de Bebeluș, să îi privesc chipul inocent și să îi ofer multe zâmbete. Pe lângă sentimentele “dulci”, sunt și sentimente de teamă, teama că se apropie momentul nașterii și cu siguranța este un moment emoționat, greu, însă necesar pentru a putea face cunoștința cu minunea de care vom avea grijă întreaga viață.
Comentarii