Incarcat in Saptamana 28 - #jurnal de sarcina #jurnal de burtica #sarcina 28 saptamani #saptamana 28 sarcina
5.237 vizualizariPerioada calendaristica: 09.04.2014 – 15.04.2014
Greutate totala/greutate luata pana acum: 60,5 kg/ 8 kg
Circumferinta abdomen: 90 cm
Haine de gravida? Toate hainele de gravida imi vin foarte bine. Tricourile mai scurte incep doar sa stea ridicate pe burtica insa atata timp cat sunt elastice, nu imi fac probleme. Trebuie doar sa imi cumpar vreo 3-4 maieuri mai lungi, ca am numai scurte si parca nu as iesi pe strada cu ditamai burtoiul si buricul la vedere!!
Vergeturi/celulita? In fiecare zi imi verific burtica si sanii, totul e cum trebuie, pielea e intinsa si elastica, sper sa ramana asa pana la nastere. Pielea de pe sani si burtica e in continuare stravezie si se vad prin ea toate vasele de sange! Folosesc zilnic la masaj ulei de migdale dulci, sunt foarte multumita de el pana acum.
Transformari corp: Am senzatia ca mi s-au mai marit sanii, sau cel putin sunt mai grei si foarte-foarte sensibili, insa nu ma pot obisnui sa port sutien, nici macar de acela simplu, de bumbac…. Posteriorul din pacate s-a mai marit putin, iar talia s-a latit foarte tare in laterale.
Somn: Saptamana asta agitata, cu cel putin 1 vizita la pipi. Nu am mai avut mult de furca cu pozitia de somn deoarece pe bebe nu il mai deranjeaza se pare, ca ma asez pe el cand stau pe laterale! S-o fi obisnuit, dragul de el! Statul pe spate in schimb a devenit foarte periculos, ma sufoc instant, respir foarte greu, uterul se contracta imediat si am palpitatii urate.
Stare de sanatate/analize: Nasul imi e mult mai bine, in sensul ca nu-mi mai e infundat decat foarte rar.
Am fost la consult la diabetoloaga pe 9 aprilie, sa ii arat rezultatul de la glicemie si sa vad ce parere are, tinand cont ca mi-a iesit foarte mica, 68. Mi-a spus ca la hipoglicemie nu se recomanda deloc testul de toleranta la glucoza ca da hipoglicemie severa dupa testare. Mi-a luat si ea glicemia la pranz dupa ce mancasem si de abia mi-a iesit 77, asa ca nu mai fac testul de glicemie provocata. Mi-a zis sa mai suplimentez putin aportul de glucide prin consum de masline si seminte/germeni/tarate.
Nu voi reusi sa fac ecografia mamara bilaterala pana la sfarsitul lunii aprilie, sunt foarte aglomerata, vine si Pastele si nu am cum, o voi face la inceputul lunii mai. Sper…
Simt in continuare o presiune crunta in zona joasa abdominala, ca si cum acum l-as “scapa” pe bebe! Senzatia se amplifica rau cand bebe se misca brusc in zona joasa, imi vine instinctiv sa strang picioarele! Sper sa fie totul in regula macar pana la 35-36 de saptamani…mai am 8 saptamani…Doamne-ajuta! In plus am contractii Braxton-Hicks foarte dese, cam una pe ora…
Saptamana asta s-au intensificat si durerile de coloana, cred ca din cauza ca bebe creste rapid si coloana mea saraca dispera la fiecare suta de grame adaugata in plus peste ce trebuie sa suporte deja!
Tensiunea ramane constanta 11 cu 6, insa am dese puseuri de fibrilatii cu puls care sare la 117, de la 87, intr-o secunda. Plus stari de moleseala brusca, de senzatie de lesin, cred ca sunt de la glicemia mica…
Am observat ca imi pocnesc foarte tare articulatiile, mai ales cele ale soldurilor si genunchilor. Probabil sunt slabite de la hormonii care pregatesc bazinul si corpul pt nastere. Am senzatia cand ma ridic mai brusc din pat ca sunt o papusa prinsa pe ate si ca o sa ma deschiolez instant!
M-am programat la ecografie si control la dr Iordache pe 17 aprilie, sa vad cat a mai crescut bebe si ce fac cu tratamentul cu Aspenter, daca il opresc sau nu din saptamana 28.
Mi-am luat si trimitere pt data de 16 aprilie la Fundeni sa fac analizele lunare de hematologie, sper sa iasa ok D-Dimerii si sa vad ce zice dr Uscatescu despre oprirea Aspenterului.
Cele mai bune momente:
- cred ca bebe a inceput sa auda foarte bine, ca raspunde imediat daca incep sa vorbesc cu el si se linisteste instant daca pune Catalin mana pe burtica cand e agitat! Sughite intr-o veselie, foarte des! Ii place in continuare muzica rock, sunt curioasa cum va face cand o sa ii pun muzica clasica!
- Pe 13 aprilie am fost la un eveniment organizat de Crucea Alba – servicii de sanatate materna, se numeste Sedinta foto “mamica cu burtica” si am facut prima noastra poza profesionala in 3, eu, Catalin si bebe mic…parca nu mai am rabdare pana la momentul in care il voi tine in brate…
Ce am ratat/ de ce mi-e dor? Incep sa simt tot mai multa oboseala si nu mai pot merge in ritm alert, asa cum eram obisnuita. Iar firea mea energica si agitata o resimte ca pe o corvoada. Respir din ce in ce mai greu…
Imi lipseste in continuare exercitiul fizic si gimnastica, daca totul e in regula la controlul de pe 17 aprilie voi incepe exercitiile usoare de la 28 de saptamani desi mi-e cam frica din cauza colului si a deselor contractii Braxton-Hicks…
Miscari bebe: Sper ca bebe sa fie intelegator si sa nu mai stea mult in pozitie transversala caci ma bombardeaza cu lovituri in laterale, sub coaste de imi pierd efectiv respiratia! Ii simt miscarile foarte puternic chiar si cand stau culcata pe partea in care loveste, are forta nu gluma!
Pofte/alimentatie: Saptamana asta am mancat normal si am depus cele 500 gr. Am reusit sa consum tot putina paine, ma bucur mult. Saptamana asta salata de dimineata a stat in frigider, am preferat o portie de supa sau de mancare uscata…si am marit consumul de lactate, vad.
Nu am scapat deloc de pofta de dulciuri iar saptamana asta ea s-a concretizat in devorarea unei cutii mari cu prajituri de casa!
Se vede burtica? Burtica a ramas la 90 cm saptamana asta, desi o simt tot mai umflata si mai tuguiata in fiecare zi. Saptamana asta nu am mai facut poze la burtica, insa le am pe cele 3 de la sedinta foto profesionala, cu Catalin. Prima poza impreuna, noi 3!
Ce sex are bebe: Bebe nazdravan ramane tot BAIETEL pana la noi ordine!!!
Tot nehotarati suntem in privinta numelui. Il alintam cand “Micu” cand “gandacel” si mai nou “pishkot”!
Semne de travaliu: Am scris mai sus de presiunea din col pe care o resimt, in rest n-am mai avut alte semne de travaliu. Control n-am mai facut la col, fac pe 17 aprilie, cand am ecografia.
Buric proeminent? Buricul este acum complet iesit in afara si se vede prin bluze subtiri! Linea negra vad ca s-a prelungit acum si mai sus de buric, nu numai sub el!
Alte lucruri notabile: Aud din ce in ce mai des pareri bune despre maternitatea Filantropia, sunt mai linistita si relaxata in privinta nasterii. Cred ca vom renunta totusi la ideea cu maternitatea private, si din cauza banilor si din cauza distantei de aici pana la Brasov, cand voi intra in travaliu…
De abia astept sa: il vad pe bebe, nush de ce, mi-e dor de mocutza lui desi nu i-am vazut-o niciodata! Imi inchipui in fiecare zi ce face acolo in burtica, la ce se gandeste, daca si el vrea sa ma cunoasca, daca ma va iubi, daca ii va placea aici afara, daca…
Comentarii