Amintiri de cosmar - vizita la camera de garda Maternitatea Bucur

Citeam astazi despre nasteri si alegerea maternitatii potrivite pentru nastere si mi-am amintit de un episod de cosmar prin care am trecut la 12 saptamani, cu ocazia unei "vizite" in miez de noapte la camera de garda a Maternitatii Bucur.

Citisem multe relatari ale mamicilor despre maternitatile de stat si despre modul oribil in care esti tratata acolo de catre personalul medical insa nu mi-am inchipuit nicio secunda ca realitatea este atat de urata si oamenii atat de infecti...

La 12 saptamani si o zi, intr-o noapte ce urmase unei seri agitate si cu multa oboseala fizica si psihica, ma trezesc pe la ora 2 noaptea cu crampe puternice. Dupa 30 de minute in care nimic din ce incercasem sa fac nu ma linistise catusi de putin (No-Spa, un ceai cald, un prosop cald pus la nivelul burticii, respiratie profunda, schimbarea pozitiei) realizez ca va trebui sa imi deranjez doctorita in miez de noapte.

O sun. Raspunde dupa 3 apeluri, buimaca. Ii explic in cateva secunde simptomele, imi spune sa merg imediat la cea mai apropiata camera de garda a unui spital, sa vad ce e de facut si sa ma asigur ca copilul este bine.

Zis si facut. Ma imbrac rapid, ofticata ca tocmai in acea noapte se nimerise sa fiu singura acasa, imi iau dosarul cu analizele de sarcina si ecografiile facute in cele 12 saptamani, actele, portofelul si cheile de la masina.

Cobor la masina putin cocosata de spate, ma sui si opresc 10 minute mai tarziu la poarta Maternitatii Bucur, cea mai apropiata de mine. Intru la camera de garda, acolo doua asistente trecute bine de prima tinerete, se uitau la o telenovela in reluare.

"Buna seara, va deranjez si eu cu o problema. Sunt insarcinata in 12 saptamani si de aproximativ 2 ore ma confrunt cu crampe foarte puternice in zona abdomenului." Trec 3 secunde, nici un raspuns. Dupa care una din asistente se dezmeticeste, se uita la ceas si-mi raspunde cu-un oftat: "Luati loc doamna, sun acum doctorita de garda, sa coboare aici sa vada ce e de facut"...continuand pe un ton vizibil scazut "hmm, doarme la ora asta, sper sa auda telefonul"...

Oare am nimerit in alta parte?? Nu sunt la camera de garda a unei maternitati?? Mda, era de asteptat. Ma asez cuminte pe scaunul oferit de asistenta si astept. O suna pe doctorita care raspunde la cel de-al doilea apel prelungit si-mi spune ca va veni...

Si astept. Dupa primele 10 minute ma uit la ceasul de pe perete. Se facuse ora 3,15. Telenovela era pe sfarsite, asistentele urmareau avide actiunea si suspinele protagonistilor. Eu asteptam, cu gura uscata si cu o sete teribila. Intreb timida daca pot primi un pahar cu apa. Asistenta se uita mirata la mine si-mi raspunde ca apa nu are decat de la chiuveta. Ma uit inspre chiuveta ruginita. Nu, multumesc, nu oi cadea din picioare de sete, mai rabd.

Mai trec 15 minute. Lungi, apasatoare. Crampele mele continuau cu incapatanare, rabdarea mea incepuse sa ma paraseasca. Le intreb pe asistente cat mai dureaza pana coboara doctorita, ca ma simt rau. Imi raspund impasibile ca nu stiu, semn ca mai dadusera acest raspuns de cateva zeci de ori altor gravide in situatia mea.

Ma ridic de pe scaun si incep sa ma plimb prin cabinet, masandu-mi spatele. Parca ma durea mai putin asa. O asistenta se uita la mine si vadit deranjata de miscarea mea prin camera initiaza cea mai stupida conversatie din viata mea: "Doamna, dar dumneavoastra stiti sigur ca sunteti insarcinata? Adica ati fost la medic, v-a zis el ca sunteti insarcinata?"

WTF??? Femeia asta glumeste?? Are cumva impresia ca sufar de iluzia graviditatii la ora 4 dimineata si nu am altceva mai bun de facut decat sa ma plimb pe la camera de garda??

Ii raspund mai mult ca sa o fac sa taca si-i spun ca da, sunt insarcinata si am confirmata sarcina inca de la 5 saptamani. Vizibil deranjata ca n-a ghicit, se retrage din conversatie.

Mai trec 10 minute. 35 de minute de asteptat in total. Usa de la camera de garda se deschide si intra o doctorita tanara, cred ca mai tanara decat mine (aveam sa aflu mai tarziu ca era stagiara, deci teoretic cu mare pofta de a profesa ce-si dorea, nu? Ha, n-ati ghicit!) cu o moaca extrem de sictirita si cu parul vizibil sifonat de somn. "Da, care e problema?" intreaba uitandu-se in jur.

Ii raspund calma ca am crampe, ii expun in 15 secunde istoricul meu cu prima sarcina pierduta, ii spun ca sunt sub tratament de sustinere cu progesteron, ca am luat pana acum doua NO_spa si ca durerea nu cedeaza si astept...un verdict, o parere, un cuvant.

Se intoarce catre asistente si le spune plictisita: "Da, faceti foaia de internare".

"Ohoho, stati putin doamna doctor, ce internare? Internare cui? Mie?"

"Da, va internez sa vedem ce aveti"

"Pai nu vedeti intai ce am si daca e grav, ma internati apoi? Cum vine asta cu internarea pe neve?"

"Asta e procedura, va internez si apoi vedem cu investigatiile."

Si de acolo a inceput distractia...eu ii spuneam ca am venit acolo in primul rand sa vad daca copilul este in regula iar pentru asta am nevoie de o ecografie, cat mai repede. Abia dupa ce ma voi fi asigurat ca bebe e bine, vedeam si ce am eu si cum imi puteau linisti crampele.

Ea nimic, ca trebuie sa ma internez ACUM, sa ma puna pe perfuzii cu scobutil si pe perfuzii de hidratare.

De ce dumnezeului perfuzii de hidratare, cand eu bausem vreo 2 litri de lichide numai in seara aia???

O intreb daca imi poate face o ecografie si-mi spune plictisita:"Bine, suiti-va pe masa, sa va consult"

"Care masa?" intreb eu nedumerita.

"Masa de consultatii, capra ginecologica" imi raspunde ea uitandu-se deja urat la mine.

Imi aduc aminte brusc de vorbele dr mele ginecoloage "Consult pe masa ginecologica ti se va face doar dupa saptamana 36, nu inainte. Inainte doar ecografii, altfel nu avem de ce sa deranjam colul uterin."

Ii spun doctoritei de acest lucru, primesc o privire si mai urata."Cum sa imi dau seama daca aveti ceva daca refuzati controlul ginecologic?"

"Cucoana, refuz controlul, nu refuz ecografia, am vrut sa ii zbier in secundele alea. Am incercat sa ma calmez si am intrebat pe un ton deja aflat la limita rabdarii si politetii:  "Se poate ca in aceasta maternitate sa mi se faca ACUM o ecografie sa ma asigur ca copilul este bine sau nu? Atat vreau sa stiu. Si nu, nu ma internez, nu, nu imi faceti perfuzii cu scobutil sau alte minuni."

Isterie generala. Doctorita a pufnit pe nas ca un casalot infuriat, asistentele se uitau incremenite cand la ea cand la mine. Brusc, spectacolul nostru batuse in audiente telenovela de la televizor.

"Ecografia se plateste" imi suiera ea victorioasa in fata. Doamne sfinte, de asta nu vroiai sa imi faci? ca se plateste??? Ii raspund socata ca o voi plati, bineinteles, numai sa-mi faca odata.

In sfarsit urcam amandoua la etajul 1, unde era cabinetul de consultatii prevazut cu ecograf. Ma asez pe pat, ma da cu gel si incepe sa se uite pe ecran. Dupa nu mai mult de 5 secunde imi raspunde sictirita:  "Copilul e bine, ii bate inima, misca. Ce vreti sa stiti mai mult?"

"As vrea sa intoarceti pentru o secunda ecranul catre mine, va rog, as vrea sa vad copilul."

Pufneste iar, dar il intoarce. Il vad pe bebe, dand din manute. Ma linistesc instant. Respir. Traiesc din nou...

Ii multumesc, ma dau jos, ma sterg de gel cu servetelele proprii, ca nu mi s-a oferit absolut nimic, ma inchei la nasturii blugilor, platesc si o intreb calma daca as mai putea lua altceva in afara de No-Spa sau Scobutil pt linistirea crampelor. Imi spune ca nu. Mda, asta stiam si eu.

Tare multumesc...pentru cunostinte, pentru atitudine, pentru profesionalism...halal medicina de stat.

Cobor la parter la camera de garda, intru acolo sa-mi iau buletinul si sa platesc ecografia. Doctorita intra in urma mea si-mi spune inveninata: "Trebuie sa semnati ca refuzati internarea, pe proprie raspundere, altfel nu va primiti buletinul inapoi". Da' da pixul se semnez. Sa semnez ca refuz perfuzia dumitale cu scobutil, mare pierdere.

Imi iau buletinul, haina si dau sa ies din cabinet. Intr-o ultima improscare doctorita imi suiera printre dinti: "Treaba dumitale. O sa pierzi copilul." Incremenesc o secunda, ma abtin eroic sa n-o pocnesc din adancul fiintei mele, ma intorc si-i raspund calma: "Cucoana, esti prea sictirita pentru meseria asta. Mai bine te-ai angaja la un teleshopping, ai fi mai credibila. Multam de urarile de sanatate, insa cred ca o sa ne descurcam. Numai bine."

Ies in strada. Respir aerul rece al noptii. Cumva mi-era mai bine, crampele deja nu-si mai aratau coltii. Eram fericita ca bebe e bine. Ca e viu, ca misca din manute. M-am felicitat pentru calmul care de obicei nu ma caracteriza intr-o situatie asemanatoare.

Am compatimit viitoarele mamici care vor naste acolo si care vor ajunge la acea camera de garda in travaliu, cu dureri incomparabile cu ale mele din acea seara. Si am stiut ca eu nu voi mai trece prin astfel de momente din acel moment. Pentru ca lipsa dotarilor din maternitatile de stat e una si oricine o poate intelege.

Insa lipsa de educatie, de empatie, de cel mai elementar bun simt, astea nu le primesti automat daca lucrezi intr-o institutie privata...