Incarcat in Saptamana 31 - #jurmal de sarcina #jurnal de burtica #sarcina 31 saptamani #saptamana 31 sarcina
5.170 vizualizariPerioada calendaristica: 30.04.2014 – 06.05.2014
Greutate totala/greutate luata pana acum: 61,5 kg/ 9 kg
Circumferinta abdomen: 93 cm
Haine de gravida? Toate hainele de gravida imi vin bine. In schimb tricourile mai scurte incep sa stea ridicate pe burtica si sa ma jeneze la sani. Mi-am mai cumparat doua tricouri-rochita mai lungi, speciale, cu burtica, vin foarte lejere.
Vergeturi/celulita? Burtica a crescut rapid si, uneori ma doare pielea de cat e de tensionata! Folosesc zilnic la masaj ulei de migdale dulci, insa dau doar seara la culcare si am senzatia ca nu mai ajunge. Am inceput deja sa imi dau si la pranz, cel putin pe burtica. Nu am vergeturi pe burtica deloc, pe san doar alea 2-3 aparute la inceputul sarcinii.
Transformari corp: In ultima saptamana sanii au devnit mai grei si foarte-foarte sensibili, iar sfarcurile au inceput sa ma doara destul de tare…. Posteriorul nu s-a mai marit deloc de saptamana trecuta, in schimb mi s-au latit soldurile din oasele bazinului. Burtica nu a mai crescut fata de saptamana trecuta.
Somn: Saptamana asta a fost la fel de agitata ca cea trecuta, cu cel putin 2 vizite la pipi, cu presiune abdominala severa si senzatie de sufocare la respirare. Statul pe spate a devenit foarte periculos, ma sufoc instant, respir foarte greu, uterul se contracta imediat si am palpitatii urate.
Stare de sanatate/analize: Nasul incepe sa imi fie din nou infundat, tre sa dorm mai mult pe partea dreapta, ca sa pot respira mai bine.
Saptamana asta a fost cea mai nasoala din toata perioada sarcinii de pana acum!
Miercuri pe 30.04 am ajuns la camera de garda la Filantropia cu dureri urate de burtica si contractii dureroase. M-au internat de urgenta si mi-au pus imediat perfuzie cu Gynipral. Am stat internata pana vineri 02.05, mi s-au facut in total 2 perfuzii cu Gynipral. De asemenea mi s-au facut si 4 doze injectabile de Dezametazona (1 la 12 ore) pentru maturarea rapida a plamanilor lui bebe in caz ca se declansa nasterea…Slava Domnului, n-a fost cazul!
Insa starea de bine n-a durat mult, ci doar de vineri de la pranz pana luni la pranz cand am ajuns iar la camera de garda…iar internare de urgenta, acelasi tratament (fara Dezametazona), am stat internata de pe 05.05 pana pe 07.05…la ambele controale s-a evidentiat colul intredeschis si scurtat…
Am ajuns acasa miercuri la pranz, cu recomandare de repaos cat mai mult, efort 0 si No-Spa injectabil, plus Arefam ovule o luna intreaga…
Daca totul e ok saptamana viitoare o sa repet hemoleucograma, glicemia, TGO, TGP, urina cu urocultura si secretia vaginala. Saptamana viitoare de asemenea trebuie sa ma programez undeva si pt ecografia morfologica de trimestru 3…
Senzatia de presiune in zona perineului s-a intensificat foarte mult si am foarte des senzatia ca bebe apasa cu caputul foarte jos, la deschiderea colului. Sper ca totul sa ramana asa si bebe sa nu se grabeasca, macar in urmatoarele 5 saptamani…
Pe 20 mai o sa imi repet si analizele de sange pe hematologie la Fundeni. D-Dimerii sper sa iasa tot in grafic. De pe 24 aprilie am intrerupt administrarea Aspenterului luat pt trombofilia mea, se pare ca el poate da malformatii in trim 3 la bebe. Totul pare ok pana acum, sper din tot sufletul ca totul sa fie in regula si sa nu apara complicatii.
Trebuie sa fac neaparat ecografia mamara bilaterala pana la sfarsitul lunii mai, ma inteapa din ce in ce mai tare sanul drept si simt la palpare mici noduli durerosi.
Tensiunea ramane constanta 11 cu 6, insa am dese puseuri de fibrilatii cu puls care sare la 117, de la 87, intr-o secunda. Plus stari de moleseala brusca, de senzatie de lesin si presiune in capul pieptului, la stern.
Imi pocnesc in continuare foarte tare articulatiile, mai ales cele ale soldurilor si genunchilor, slabite de la hormonii care pregatesc bazinul si corpul pt nastere. Soldurile au inceput sa ma doara foarte tare, mai ales noaptea cand dorm pe parti, iar ziua muschiul de pe laterale pare amortit…
Cele mai bune momente:
- Chiar daca eram foarte speriata, a fost tare placut sa ii aud inimioara lui bebe la monitorizare, cat am stat internata! I-o auzeam cam de 4 ori pe zi….de fiecare data batea tare, puternic!
- Bebe a mai crescut de la ultima masuratoare (28 sapt si 1 zi), acum la 31 sapt fix la eco avea 1,470 kg, de la 1,130 kg…hai puiul mamei, cresti!
Ce am ratat/ de ce mi-e dor? Incep sa simt tot mai multa oboseala si nu mai pot merge in ritm alert, asa cum eram obisnuita. Respir din ce in ce mai greu si gafai foarte tare dupa ce urc cele 4 etaje pana in casa.
Exercitiul fizic si gimnastica mi-au fost complet interzise acum, mai ales cu episoadele de internare…mi-e dor sa fac miscare, ma simt intepenita si amortita tot timpul...asta e, voi face sport dupa ce se naste bebe…acum el e cel mai important.
Miscari bebe: Bebe misca foarte energic, uneori prea energic pt colul meu sensibil si micut…. cand imi trage cate una ma albesc de durere! A inceput sa fie foarte activ si noaptea, asa ca somnul meu s-a scurtat considerabil…
Pofte/alimentatie: Saptamana asta am mancat mai prost, nu am prea avut pofta de mancare …. N-am mai reusit sa consum putina paine, si inca nu ma pot atinge de salata, ceea ce ma framanta tare. Nici legumele nu-mi fac cu ochiul, si am preferat o portie de supa sau de mancare uscata…am in schimb pofta de fructe, macar alea sa ramana mancarea sanatoasa.
Nu am scapat deloc de pofta de dulciuri iar visez noaptea la tone de prajituri …
Se vede burtica? Burtica a ramas la 93 cm saptamana asta si o simt tot mai umflata si mai tuguiata in fiecare zi. Nici saptamana asta nu am mai facut poze la burtica, mi-am propus ca la 32 de saptamani sa fac din nou!
Ce sex are bebe: Bebe nazdravan ramane tot BAIETEL pana la noi ordine!!!
Tot nehotarati suntem in privinta numelui. Il alintam cand “Micu” cand “gandacel” si mai nou “pishkot”!
Semne de travaliu: Am scris mai sus de cele doua episoade de internare in spital din cauza contractiilor dureroase…
Buric proeminent? Buricul este acum complet iesit in afara si se vede prin bluze subtiri! Linea negra vad ca s-a prelungit acum si mai sus de buric, nu numai sub el!
Alte lucruri notabile: Saptamana asta am fost tare dezamagita de dr mea de la Filantropia...la primul episode de internare nici macar n-a trecut sa ma vada, desi era in spital…la al doilea era chiar ea de garda insa in afara de seara internarii n-a mai trecut decat jumatate de minut a doua zi pana sa iasa din tura…am senzatia ca e tot mai indiferenta fata de problemele mele…
Desi aud din ce in ce mai des pareri bune despre maternitatea Filantropia, odata cu cele doua internari am avut iar ocazia sa vad ca nasterile acolo se desfasoara dupa sablonul pe care incerc cu disperare sa il evit la propria-mi nastere …
De abia astept sa: il vad pe bebe la mine in brate, nush de ce, parca cu cat trece timpul cu atat devin mai nerabdatoare si mai impacientata! Mi-e foarte teama de o nastere prematura, ma rog in fiecare zi ca bebe sa mai stea in burtica macar pana la 36 de saptamani…
Imi inchipui in fiecare zi ce face acolo in burtica, la ce se gandeste, daca si el vrea sa ma cunoasca, daca ma va iubi, daca ii va placea aici afara, daca…
Comentarii