Bloguri

Jurnal de sarcina

Acasă cu bebe, întâlnirea cu surioara

  • Timpul a trecut și a venit ziua în care plecam acasă. Când am ajuns acasă Daria nu era, urma să se întoarcă de la bunici. Pe drum spre casă a aflat că mami a ajuns acasă cu surioara , care îl așteaptă și are o surpriză pentru el. Îi cumpărasem o păpușă (cadou de la bebe) pe care am pus-o în landou lângă cel mic. Am lăsat bebele în landou pe pat cu mașinuța lângă el și când a ajuns Daria , m-am dus la ușă să o întâmpin. M-a pupat și îmbrățișat, după care a urmat întrebarea : “Ce surpriză?” :)) Am intrat în cameră și i-am zis să se apropie să o vadă pe surioara și surpriza. A fost foarte încântata atât de păpușă cât și de noul membru al familiei. S-a pus pe pat lângă ea,a pupat o, a mângâiat o . O iubește tare mult, toată ziua e “pe ea” și ar pupa o non-stop. De multe ori mă întreabă: “Pot să o pup?!” când bebele doarme… :) Mă bucur că l-a acceptat și nu e geloasa , nu se simte data la o parte. Încercăm din răsputeri să ne descurcăm cum putem mai bine, să nu spunem nimic din care reiese că din cauza lui bebe nu putem să ne jucăm cu ea sau să facem diverse lucruri. Vom vedea pe viitor cum decurg lucrurile, când bebe mai crește, însă primul pas a fost făcut cu dreptul

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Timp pentru familie

    Cat de frumos, cât de minunat ma simt știind ca am dat naștere a doi copii, toată averea noastră asta e Nu m am gândit vreodată ca asta e tot ce contează în viata Da!... Pot spune ca mi-e dor de via...
  • Kg în plus

    Buna fetelor!E adevarat ca ne confruntam cu probleme de diverse feluri dupa nastere,dar luarea in greutate e cea mai controversata.Eu am luat 12kg in timpul sarcinii si am venit acasa cu doar 5 kg in ...
  • Depresia

    Cum ați depășit stările de depresie??? Am intrat în stări profunde de tristețe, am început să nu mai am deloc grijă de mine, parcă nu eram eu. Mă uitam în oglindă și îmi era scârbă...
  • Vergeturile

    Mămici! Voi aveți vergeturi? ❗️Vergeturile afectează majoritatea femeilor în timpul sarcinii. Acestea sunt legate de impregnarea hormonală foarte importantă a acestei perioade a vieții și datorită cr...
  • Mama de 2

    Ca sa va zic asa, sa fii mama la prima experienta, e foarte dificil. Si nu pentru altceva decat din cauza presiunii sociale. Sunt atatia sfetnici si judecatori in jur, care stau cu ochii pe tine, inca...

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...