Bloguri

Jurnal de sarcina

Morfologie trimestrul II

  • Buna burtici, Am ajuns și la momentul morfologie de trimestru II , mult așteptat mai ales pentru a primi confirmarea ca bebelina s a dezvoltat bine și ca e sănătoasă.Asadar pot spune ca am avut mari emoții când doctorița mi a zis ca ne vedem peste jumătate de ora , timp în care sa mănânc ceva dulce sau sa beau o cafea pt ca bebelina sta cu spatele și cu mânuțele pe fata și nu putea vedea dacă totul s a dezvoltat normal deși m a pus sa ma mișc de pe o parte pe alta , mi a mișcat burtica destul de mult și puternic în speranța că își va schimba poziția.In cele din urma cred ca s a simțit amenințată și s a întins și s au putut observa degețelele de la mânuțe și tălpile cu degetele , și piciorușele întinse bine, am mai văzut și o parte din fata, năsucul și gurița. Într un final totul s a terminat cu bine și verdictul doctoriței a fost ca avem un bebe sănătos. Multa sănătate și putere!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelusului

    Bună burtici, Țin sa va dau vestea cea mare , avem un suflețel nou printre noi..da , s a născut bebelina noastră draga.Inante cu o zi sa se nască am primit formularul pt primirea genții și l am compl...
  • Monitorizare înainte de nastere

    Bună burtici, Înainte de nașterea prin cezariana programata la începutul săptămânii viitoare, domnul doctor m a chemat la maternitate pentru monitorizare și un mic control sa vadă cum e bebelina.Am a...
  • Ultimul control înainte de nastere

    Bună burtici, Și a venit și vremea ultimul control înainte de a stabili data nasterii ( pentru ca am deja 2 cezariene și a treia naștere va fi tot cezariana).Am acasă 2 fetite minunate, una e fecioar...
  • Morfologia de trimestrul III

    Bună burtici, Astăzi am ales sa va povestesc experienta mea de la morfologia de trimestrul III.Tin sa menționez ca la celelalte sarcini ( doua la numar) nu am prea ținut cont de recomandările medicil...
  • Ultimele cumparaturi pentru bebelina

    Bună burtici, Astăzi vreau sa va povestesc despre alegerile mele privind produsele și lucrurile necesare pentru îngrijirea și camera bebelinei.Dupa cum știți din postările anterioare am 2 fetite pe c...

Din aceeasi categorie...

  • A 15a postare

    Am ajuns și la cea de a 15a postare 🎉 abia aștept sa primesc geanta bebelușului ❤️ sunt foarte curioasa ce produse conține, sunt sigura ca ne vor fi foarte folositoare! Ma încarca de bucurie când prim...
  • Ce am învățat până acum în sarcină?

    Ne apropiem cu pași repezi de împlinirea a 7 luni de sarcină... 7 luni în care am transformat fiecare nouă experiență în spațiu de învățare.   Ce am învățat p&acir...
  • Bye bye la job

    Am zis sa mai sar etape.Sa ajung incet către saptamanile mele (adică 35 acum) ca să pot povesti ce simt acum. Închei memoriile cu ultima zi la job.Am iesit în 11 martie.Am hotarat sa îmi iau inainte ...
  • Album de sarcină

    Încă de la începutul sarcinii mi-am spus că va urma o perioadă plină de schimbări în ceea ce privește imaginea pe care o văd în oglindă.  La început, nu erau prea se...
  • Raceala...

    Normal ca am răcit, era chiar culmea după frigul pe care l am tras în Budapesta sa nu racim. E horror ideea ca nu pot sa iau nimic, nasul îmi e înfundat, ma simt atât de pleostita. Bag lămâie și miere...
  • Învățând din propriile greșeli

    Acum, la a 2 a sarcină, parcă toate lucrurile sunt mai clare și le pot gestiona mai ușor. Nu voi mai repeta același greșeli, și anume: - nu voi mai spală/calcă toate hăinuțele pe care le am.. deoarec...
  • Acasă ❤️

    Ne am întors acasă! Gata cu plimbarile, cu vizitatul, odihna! Nu mi am dat seama cata oboseala am acumulat, pana ieri când am dormit pana la ora 12!!! Wow!!! Doamne, a fost atât de bine! Am observat c...
  • Scurtarea colului

    Într-una din nopți m-am trezit cu o înțepătură puternică în burtică și spate. Nu puteam respira, nici mișca. A durat câteva secunde și s-a oprit. A doua zi am plecat liniștită...
  • Amniocenteza la 19 săptămâni

    Amniocenteză...un cuvânt oarecum ciudat, de care am auzit prima dată la ginecolog. „Ce ar putea fi atât de rău?”, mi-am spus în sinea mea. Primul gând ce mi-a trecu...
  • Dublu test pozitiv și nopți întregi nedormite!

    Săptămâna 18 a fost săptămâna magică în care am aflat sexul copilului!!   Programarea urma să fie seara, pentru a putea fi și soțul cu mine. Acea zi a fost magică cu adevărat,...