-
Cele mai dificile momente dupa ce am venit cu bebe acasa erau cele in care doar ce adormeam, iar tipetele lui ma trezeau imediat la realitate. Tresaream si fugeam la el pentru a incerca sa il linistesc. Uneori ii era foame. Alteori avea nevoie de mancare... mai erau si acele nopti in care nu puteam sa inteleg ce vrea si imi era imposibil sa il opresc din plans. Ma simteam ca esuam ca mama... nu eram capabila sa imi linistesc propriul copil.
Incepusem sa pun la indoiala totul. Nu voiam sa mai ghicesc nimic, voiam sa le stiu pe toate. Uneori era vorba despre lucruri importante, alteori erau nimicuri. Imi amintesc ca seara imi intrebam sotul ce vrea pentru micul dejun... ca eu sa nu mai fiu nevoita sa iau o decizie.
Plangeam tot timpul si ma simteam singura. Nimeni nu a vorbit despre aceasta parte urata, asa ca am presupus ca nimeni nu a experimentat-o. M-am gandit ca este un esec de-al meu si ca nu sunt buna ca mama. Ma intrebam non stop "Ce este in neregula cu mine?"
Ma inspaimantam de fiecare data cand cineva ma intreba cat de mult imi place noua mea viata. Cand eram intrebata ce fac imi era prea rusine sa recunosc ca ma simteam de parca ma duceam la fund.
Voiam ca cineva sa ma intrebe de cate ori am plans in ziua respectiva. Voiam ca cineva sa ma intrebe cat de trista eram. Voiam ca cineva sa ma intrebe cum puteam simti in acelasi timp o iubire atat de mare si o disperare profunda. Voiam ca cineva sa ma intrebe cat de singura ma simteam...insa cu timpul am descoperit, experimentat si invatat lucruri noi.
Comentarii