Bloguri

Jurnal de sarcina

Tati afla despre bebe

  • Se apropia ziua de naștere a soțului (19 august) iar eu si bebelina de 1an jumătate nu aveam nicio idee ce sa ii pregătim tăticului. De câteva zile, din instinct îmi tot mângâiam burtica iar sânii mă dureau la alăptarea fetiței ca niciodată, fapt ce m-a dus cu gândul că aș putea fi însărcinata (nu am menstruația regula ai nu puteam să mă iau după ea) . Așa și eram, testul a ieșit POZITIV. Eram tare fericita și nici nu se putea un cadou mai frumos pentru soț. Mă gândeam să ii pregătesc o surpriză, dar au început sângerările și am fost nevoita sa ii spun mai repede. Am mers de urgență la control și spre norocul nostru sarcina era încă acolo, dar trebuie sa fac cat mai repede vaccinul cu imunoglobulina din cauza incompatibilitatii de RH cu soțul.. am intrat în panica și eu și soțul, am căutat la toate farmaciile vaccinul dar nu era de găsit. Cu greu, l-am găsit la o farmacie locală. Am bifat vaccinul și așteptam cu emoții următorul control pentru a avea certitudinea că totul este bine. Soțul este tare încântat că ne vom mări familia.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Întâlnirea cu cel mic

    Ultima sută de metri, se apropie nașterea Cu mari emoții și mii de căutări pe net, am reușit să fac bagajul pentru maternitate. Urmează internarea a2a zi. Totul este pus la punct, mai puțin stările ...
  • Am intrat in trimestrul 3

    Am intrat în ultimul trimestru. Împreună cu doctorul facem planul nașterii, va fi cezariana deoarece și prima naștere tot așa a fost. Încep emoțiile și sper din suflet sa am o naștere și recuperare la...
  • Camera bebelusului este gata

    Ne-am hotărât cum va arăta camera bebelușului, de fapt camera copiilor...și este în curând gata. Am descoperit că mă relaxează sa desenez/pictez și am ales sa le fac copiilor in camera multe personaje...
  • Am ales numele copilului

    De când am aflat că voi fi mămica, numele îmi dă mari dureri de cap. Ne-am hotărât de la bun început că Marian va fi al2lea nume și asta datorită faptului că sunt convinsa ca Maica Domnului a avut gri...
  • Alăptarea pe timpul sarcinii

    Alăptarea pe timpul sarcinii este un subiect tare controversat. Unii medici nu recomanda pentru că poate provoca contracții, dar eu eram deja în proces de înțărcare blândă, mai alăptăm doar la somn. F...

Din aceeasi categorie...

  • Surpriză ! 😁

    Bănuiam ca sunt însărcinată , pentru ca menstruatia deja întârzia să apară cu câteva zile și mie nu mi se întâmplă niciodată să “întârzie”! Am făcut un test de sarcină și surpriza .. o sarcină mică (a...
  • Tati afla despre bebe

    In aceeasi zi in care am aflat ca sunt însărcinată, a aflat si soțul meu despre bebe. Planuisem sa ii spun de Valentine's Day, dar nu am putut sa ascund acest lucru foarte mult. Asa ca i-am spus fix c...
  • Tati afla despre bebe

    Cum am povestit în testul de sarcina pozitiv, soțul mi-a zis sa fac testul. Când acesta a ieșit pozitiv primul lucru pe care l-am făcut a fost sa strig din baie: "Puiu, Puiu, hai repede", dragul de e...
  • Cum a aflat soțul de bebe

    În weekendul în care am aflat de bebe, soțul a fost plecat din localitate, iar eu am dormit la prietena mea. Am decis să-i fac o surpriză și să nu-i spun la telefon ca sunt însărcinată, așa ca i-am ...
  • Tati afla despre bebe

    Cand am mers la control pentru a confirma prezenta sarcinii sotul meu era la munca si nu avea cum sa vina cu mine, insa astepta cu nerabdare un mesaj sau sa il sun sa-i spun ce a zis doctorul: daca su...
  • O sa avem copil

    Când am aflat ca sunt însărcinată, soțul meu era la cumpărături. După vreo 10 minute după ce mi-am revenit din extaz, am pregătit pe pat un body, testul de sarcina și Biblia deschisă la un anumit vers...
  • Tati primeste cel mai special cadou

    Am ajuns acasa... Scot tortul, aprind lumanarile, desfacem sampania si sarbatorim implinirea varstei de 31 de ani a taticutului tau. Urmeaza momentul mult asteptat de taticutul tau - desfacerea cado...
  • Povestea noastra

    Povestea noastra A mai trecut o luna in care am incercat sa obținem o sarcina. La fel si de data aceasta am asteptat suficient timp am facut un test de sarcina iar acesta a iesit tot negativ. ...
  • Șoc mare!!

    Dupa ce am facut primul test si a iesit pozitiv, urma tati sa afle de minune… nu stiam cum sa ii spun, am amanat chiar 2 zile pana sa imi gasesc cuvintele. Ei bine, si-a dat oricum seama ca ceva e la ...
  • Tati afla despre bebe

    Imediat ce m-am liniștit din șocul pe care l-am trăit când a apărut și a doua liniuță, i-am trimis soțului poză cu testul (el fiind la muncă și neștiind că eu am de gând să fac test). Aveam alte planu...