-
Chiar înainte de a rămâne însărcinată știam că dacă organismul îmi va permite, voi dori să nasc natural, în apă. Multele avantaje atât pentru copil, care trece dintr-un mediu lichid într-un alt mediu lichid, la fel de favorabil, precum și ideea că nașterea în apă este mai puțin dureroasă pentru mamă, m-au făcut să iau decizia de a alege spitalul Armonia din Constanța, unde se practică acest tip de naștere. Am ajuns în Constanța când aveam 38 de săptămâni de sarcină, așteptând aici, împreună cu tăticul, momentul în care floricica noastră va veni pe lume. Minunea s-a întâmplat la 39 de săptămâni și o zi când, într-o sâmbătă dimineață, mi s-au fisurat membranele și au început contracțiile ușoare. Am știut atunci că mai rămâne foarte puțin până o vom întâlni pe Flora. Au urmat câteva ore în care ne-am simțit bine în confortul propriei case, am mâncat, m-am relaxat sub duș, iar la orele 15.00 am decis să mergem la spital. Aici ne-a fost făcut testul covid, am fost controlată de doctorul ce îmi monitoriza sarcina și am fost internați, împreună cu tăticul, într-o cameră single. De la dilatație 3 am ajuns în 5 ore la dilatație completă, interval de timp în care contracțiile au devenit tot mai intense, iar tati a fost alături de mine în fiecare moment, susținând întreg procesul cum a știut mai bine, fiind un adevărat sprijin moral și fizic. La 19.30 am fost dusă în sala de nașteri, cu cadă, unde s-a și întâmplat expulzia bebelușei. Momentul în care am intrat în apa caldă a înlăturat durerile contracțiilor și a adus doar nevoia de a împinge, după 5 contracții în apă, bebe reușind să treacă capul prin canalul perineului. Atunci am simțit cea mai mare ușurare și bucurie că minunea noastră a ales să vină în brațele noastre.
11.03.2023
Comentarii