Bloguri

Jurnal de sarcina

Simptome de sarcină în primul trimestru!

  • În acest mesaj aș dori să vă povestesc despre simptomele cu care m-am întâlnit de la începutul sarcinii până în acest moment. Atunci când aveam 3s și 4z, am avut primul simptom, respectiv sângerarea de implantare care a ținut o zi și ceva și părea a fi perioada de final a menstruației. De asemenea, m-am confruntat cu foarte multe dureri de spate, de cap, stări de greață, arsuri în capul pieptului, episoade de vomă, pofte, oboseală, urinare frecventă, dureri de burtă sub formă de înțepături, miros accentuat, senzația de picioare grele, sâni măriți și extrem de dureroși și lipsa poftei de mâncare, în special pentru alimentele dulci. De exemplu, din cauza stării de greață aproape continue, în primele 3 luni de zile am mâncat mai mult legume și fructe acrișoare și din acest motiv am slăbit circa 4 kg. La un moment dat,chiar am început să-mi fac griji că nu mă alimentez suficient și îmi țin bebele flămând. Totodată, de foarte multe ori mi s-a făcut rău și am vomat ușor de la pasta de dinți, fapt pentru care am încercat apa de gură și pasta de dinți pentru copii, dar simțeam aceeași repulsie și senzație de rău. Și nu în ultimul rând apetit sexual scăzut, dorință zero, nu suportam nici să mă sărute, doar câte un pupic scurt îi dădeam soțului. Timp de 2 luni de zile de la implantare, am avut un singur contact sexual fără ejaculare în vagin și asta pentru că chiar mi-a revenit acea dorință și plăcere de dinainte. Din cauza istoricului, soțul era sceptic în a avea contact sexual și era îngrijorat ca nu cumva să îmi provoace durere sau chiar sângerare,dar totul a fost ok. Voi cum ați reușit să treceți peste stările astea de greață care ne terorizează? În afara trucului cu mestecatul gumei pentru că nu pot exagera din cauza acidității gastrice existente de dinainte de sarcină.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Vești bune!

    Bună seara! Deși am primit geanta bebelușului de mai mult timp, din cauza serviciului nu prea am mai avut timp de stat pe telefon. Mulțumesc echipei pentru gestul frumos! În pachet am regăsit produse ...
  • Burtică micuță!

    Nu văd diferențe prea mari între burtica de 14 săptămâni și cea de 22 săptămâni, cu excepția părului crescut excesiv la nivelul burții. Multe persoane mă întreabă dacă chiar sunt însărcinată. 🤔 Am înc...
  • Morfologia de trimestrul II

    De la ultimul control, totul părea că merge bine până într-o zi când am mers la baie după serviciu și am văzut proteslipul plin de sânge și chilotul puțin pătat. Din nou am avut un șoc, mai ales că nu...
  • La mijlocul sarcinii!

    Cu ajutorul bunului Dumnezeu, am ajuns la jumătate de drum. Timpul a trecut relativ repede, cu bune și cu rele. Burtica încă nu a crescut foarte mult și nu simt foarte des mișcările bebelușului, motiv...
  • Primele mișcări!

    La 16 săptămâni și 6 zile am simțit niște zvâcniri destul de puternice în zona buricului despre care am presupus că sunt mișcările lui bebe, însă după asta nu am mai simțit nimic până în săptămâna 19 ...

Din aceeasi categorie...

  • Momente dificile in sarcina

    Buna, dragelor! Am inceput sa ma simt mai bine, chiar atat de bine incat m-am ingrijorat, eram sigura ca bebe murise si eu nu mai am simptome de sarcina, eram ingandurata. Nu staim ce sa fac, sa ma d...
  • Probleme in sarcina

    Buna, dragele mele! Astazi vreau sa va povestesc despre o experienta mai grea, din nou, cum am patit si la celelalte sarcini am avut pierdere de sange, insa acum am avut foarte mult, m-am speriat la ...
  • Micuta noastra isi iubeste bebelusul ❤

    Sunt in saptamana 12 de sarcina, inca la inceput, dar burtica incepe sa prinda contur, iar noi si surioara bebelusului suntem foarte fericiti ca totul se dezvolta normal. Abia asteptam sa ii simtim mi...
  • prima morfologie

    A venit si aceasta zi mult asteptata in care urmeaza sa avem prima morfologie si dublul test. Aveam tot felul de ganduri, emotii si speranta ca totul este in regula. Medicul ne-a confirmat ca bebelusu...
  • Prima morfologie

    Cu mare greu am putut aștepta data de 5 februarie pentru a merge la prima morfologie (la 12 săptămâni). Am încercat sa rămân pozitiva in tot acest timp, insa mi-au trecut o grămadă de gânduri prin min...
  • Anuntul sarcinii

    Sa va povestesc astazi despre anuntul sarcinii la job.Aveam deja experienta primei sarcini cand am anuntat foarte repede...imediat dupa prima ecografie la 6 saptamani am anuntat...si a fost groaznic.D...
  • Morfologie trimestrul 1

    Am ajuns si la morfologie, a fost totul atat de placut si plin de emotie stiind ca a fost langa mine si sotul pentru ca la Carol nu a putut sa se bucure impreuna de mine in cabinet fiind pe vremea COV...
  • Primul trimestru de sarcina

    Trimestrul 1 nu a fost cel mai usor. Am aflat ca sunt insarcinata inainte cu 4 zile intarzierea menstruatiei, liniuta era putin stearsa dar era. Am inceput tratamentul cu Clexane si m-am programat pen...
  • Morfologia de trimestrul 1

    Am fost la control la 4,6,8,10 și 12 săptămâni. Emoția era mare dar îmi plăcea ca mergeam așa des pt ca vedeam cum micuța viața din interiorul meu creștea. Și uita ca am ajuns cu emoții și la morfolog...
  • Prima morfologie ❤️

    Cu multe emoții și bucurie, in sfârșit am ajuns la prima morfologie ❤️ Doamna doctor a verificat tot ce era de verificat, și bebe este bine 🙏🏻, și taaare năzdrăvan. Doamnei doctor i-a luat câteva sec...