Condrom

Ziceam in postarea anterioara de o conditie medicala existenta. De ce tin sa o precizez? Pentru ca nu stiu cum va evolua sarcina mea datoria acestei probleme, nu stiu daca la finalul celor 9 luni voi fi tocmai intreaga, cum nu stiu nici daca voi avea voie sa nasc natural.

In luna nov 2012 am inceput sa acuz niste dureri de sold stang.Le-am pus pe seama unor intinderi musculare, am urmat un tratament antiinflamator si repaos fizic, dar intrucat durerile nu cedau deloc, in luna martie 2013 in urma unei radiografii si a unui RMN s-a descoperit in capul femural stang un condrom, o tumora osoasa de tip cartilaginos, de natura necunoscuta, dar pe care RMN-ul, prin semnele specifice, o catalogheaza acum drept beninga. Nu se stie exact, numai o biopsie poate stabili de ce natura e un tesut/o bucata de material osos. Am fost pe la multi ortopezi, toti erau relaxati, deloc ingrijorati, argumentand ca tumorile cartilaginoase apar in perioada de crestere si inceteaza in cea de maturitate osoasa. Dar eu aveam intamplator o radiografie veche de 3 ani unde nu aparea acea tumora decat in dimensiuni foarte mici, atat de mici incat la momentul respectiv nimeni nu a vazut-o (radiografie fasese facuta pentru o alta conditie, dar intamplator se vedea femurul stang).

Dar medicii erau la fel de relaxati, spunand ca de acum incolo nu va mai creste, sau ca sansele sa o faca sunt foarte mici. In acelasi timp, condroamele au sanse de malignizare de 10%. Doctorii erau de parere ca durerile mele nu aveau legatura cu condromul, pentru ca teoretic condroamele nu dor. Eu citeam multe studii si totul incepea sa indice un proces malign, un cancer: durerea, cresterea in perioada maturitatii.

A urmat o serie de 10 cure de fizioterapie, in urma carora, in mod surprinzator mi-au trecut durerile. Ma mai intepa uneori, dar foarte rar. Am inceput sa ma relaxez si sa uit de tumora mea. Reincoltea ideea unei sarcini, dar mi-e frica de picior. Am mers sa discut cu dr. ortoped acest aspect sa vad daca el imi da ok-ul pt sarcina. El imi recomanda operatia, care era una complicata, drilling in marele trochanter prin ghidare CT (computer tomograf), cu recuperare greoaie, cu mers cu cadrul timp de 2 luni. Dar dr recunostea ca imi recomanda operatia doar pentru confortul meu psihic, pentru ca eram paranoica la ideea de cancer (cine n-ar fi?). Dr era de parere ca daca ar fi in locul meu el nu ar opera pt ca el banuieste ca e benign, ci doar ar tine sub observatie 6 luni, 1 an.

Eu nu puteam face operatia atunci (luna mai) pentru ca nu m-as fi recuperat pana la nunta, care era in august. Legat de sarcina, dr ortoped era de parere ca greutatea nu va pune probleme, atata timp cat nu fac sarituri, nu fortez piciorul si nu ingras 20 de kg. Se gandea insa ca daca vor aparea dureri ma voi stresa foarte mult la ideea tumorii, sau malignizarii acesteia si ca nu voi putea face nicio investigatie si imi va reincolti frica de cancer, care imi va crea mult stres in sarcina.

Am mers si la ginecolog. Toate aspectele erau ok, iar din punct de vedere al tumorii, nu era ingrijorat.

Am refacut o radiografie la sf lui mai. Nu indica o crestere  a tumorii.

M-am gandit mult timp ce sa fac: sa astept sa treaca nunta si sa ma operez, sa ma recuperez si sa incepem proiectul copil abia peste 1 an, cand deja voi fi avut 31 de ani si 3 ani de cand aman aceasta dorinta apriga de a deveni mama? Sau sa ma calmez, pt ca deja toti imi ziceau ca sunt paranoica si ca n-am nimic si ca nu voi face cancer? Am decis ca pana dupa nunta sa las totul in voia sortii sau in mana Domnului si ca vom inceta sa mai folosim protectie. Aveam fix 3 incercari, trei cicluri menstruale prindeam. Planul meu era ca daca nu raman insarcinata in aceste 3 luni, atunci inseamna ca Dumnezeu vrea sa ma operez si ca asa e cel mai bine pentru mine, ca sa scap de grija si amenintarea cancerului.

Si de aici voi continua povestea lui doi si jumatate