Incarcat in Diverse - #bebe #test sarcina #ovulatie #pregatiri prenatale
794 vizualizariDespre doi jumate
Pe doi jumate mi l-am dorit de cand eram copil. Adeseori ma jucam cu papusile in scenarii de mamica. Inca dinainte de a imi incepe viata sexuala, am decis ca voi ramane insarcinata doar atunci cand va fi momentul potrivit, de aceea intotdeauna m-am protejat. Chiar si din cauza acelui 1% datorat fisurarii unui prezervativ in ziua 26 a ciclului menstrual (deci cand nu sunt sanse de sarcina in cazul unei ovulatii normale ca a mea in ziua 14). Pentru acel 1% care exista doar teoretic am luat pilula de a doua zi. Nu mai are sens sa specific ca nu as fi facut niciodata avort, tocmai de-aia eram atat de atenta sa nu raman insarcinata intr-un moment nepotrivit al vietii.
Mai tarziu, pe la 25 de ani cand deja ma chema instinctul de mama, planificam ca pana la 27 de ani voi ramane insarcina. Un plan naiv, mai ales ca nu exista nimeni in viata mea la momentul respectiv.
La 27 de ani l-am cunoscut pe actualul sot. Vreo 2 ani ne-am acomodat unul cu celalalt. Noi ne-am mutat impreuna la putin timp dupa ce ne-am cunoscut pentru ca ne desparteau 500 de km si din cauza asta eu m-am mutat la el in oras, in chirie cu el. A durat ceva timp sa ma acomodez cu tot ce era nou: orasul, nou meu statut, nu mai stateam la mama acasa, deodata trebuia sa invat cum sa gatesc, unde se plateste o factura, etc. Dupa acesti primi 2 ani de cand locuiam impreuna, la ai mei 29 de ani deja simteam ca e momentul pregatit, dar al meu partener nu era pe aceeasi lungime de unda cu mine, pentru el era inca prea devreme si mai dorea sa mai copilarim o perioada fara mari responsabilitati.
Pe mine ma speria varsta mea, statisticile care spuneau ca dupa 30 de ani scade mult fertilitatea, in timp ce riscurile pentru diverse sindroame gen Edwards, Down cresc simtitor cu varsta. Totodata nu stiam nici cum functionau organismele noastre, netestate nicioadata din punct de vedere al fertilitatii, ar fi putut dura ani de zile pana la prima sarcina si noi ne mai doream si doi copii.
Aveam 30 de ani cand a venit cererea in casatorie si cand in sfarsit, eram amandoi pregatiti sa fim parinti. Eu deja ma pregatisem fizic: renuntasem la anticonceptionale de 6 luni, pentru a putea sa ii dau organismului meu sansa sa se autoregleze. Au urmat o serie de analize: cele de sange uzuale prin care am incercat sa urmaresc functiile tuturor organelor pentru a ma asigura de buna lor functionare, apoi profilul Torch. Toate au iesit bine. Ce m-a surprins a fost la Torch ca nu aveam anticorpi la toxoplasmoza desi de mica am pupat pisici in bot si am avut pisici pe langa mine. Chiar si acum avem pisica, dar de cand am luat-o, sotul este cel responsabil cu litiera ei si foloseste manusi si masca.
Voi face o mica paranteza in povestea lui doi jumate pentru a povesti un pic despre o conditie medicala existenta, descoperita la doar cateva luni inainte de a ramane insarcinata: o tumora de natura necunoscuta in capul femural drept, despre care va voi povesti maine.
Comentarii