Bloguri

Jurnal de sarcina

Ultima Morfologie

  • Ultima Morfologie a fost cu totul speciala 🥰, iar acest lucru s-a datorat faptului ca tati împreună cu micuta noastră au putut veni și ei sa îl vadă pe bebe. Întrucât nu fuseseră ridicate toate restrictiile care țineau de pandemie, nu era permis accesul altor membri ai familiei la consultații. Totuși pentru ca era ultima Morofologie Domnul doctor ne-a permis sa intram cu toții puțin, iar apoi sa raman eu pentru examinarea bebelusului. Fetita noastă, Rafaela, a fost de-a dreptul fermecata sa-l vadă pe bebe și era foarte curioasa de tot ce era în cabinetul medicului. Tati a fost și el foarte emoționat. Îl vedea pentru prima data pe bebelușul nostru, asta în condițiile în care la fetiță, fusese cu mine la toate consultațiile. Examinările au indicat ca totul este în regula cu bebe, ceea ce m-a bucurat peste măsură. Analizele erau bune și ele, la fel și testul pentru toleranta la glucoza. Astfel, erau multe premise pentru naștere naturala, iar medicul nu excludea aceasta varianta. 🥰

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit Geanta Bebelusului 🥰

    După o așteptare de aproximativ o săptămână, luni dimineața primesc e-mail-ul prin care sunt anunțată ca a fost expediata Geanta Bebelușului. Ce bucurie! 🥰 După două zile sunt contactata de domnul po...
  • Povestea nașterii ❤️

    După cum am scris deja, am refuzat sa ma programez la cezariană și am ales sa las lucrurile să decurgă dupa cum rânduiește Dumnezeu. Au trecut 39 de săptămâni, 40, ma apropii deja de 41 de săptămâni d...
  • Ultima consultație

    A venit și timpul pentru ultima consultație. Mult așteptată și cu mari emoții, pentru ca urma sa aflu dacă bebe va veni pe cale naturală sau nu. Intru în cabinet. Medicul ma invită să ma întind pentru...
  • Cu bucuria în vacanță ❤️

    Început de vară. Se anunța o vara călduroasă, iar micuta noastră își dorea tare mult sa mergem la mare. Nu făcusem un plan inițial, însă pentru ca ea iși dorea atât de mult, iar după venirea lui bebe...
  • Ultima Morfologie

    Ultima Morfologie a fost cu totul speciala 🥰, iar acest lucru s-a datorat faptului ca tati împreună cu micuta noastră au putut veni și ei sa îl vadă pe bebe. Întrucât nu fuseseră ridicate toate restri...

Din aceeasi categorie...

  • Ecografie

    Astazi am fost la un nou control, la 30 de saptamani. Doctorita mea nu ma cheama foarte des la consult, mi-a zis ca nu este nevoie. Mi-a mai spus ca acei medici care cheama tot la 2 saptamani la contr...
  • Diabet gestational

    A patra sarcina, concomitent cu vârsta, vine la pachet cu noi provocări. De data aceasta s-a cuibărit in mine un diabet gestational cu care mă mai "împrietenisem" și la sarcina precedenta. Acum însă ...
  • Sarcină

    La început simțeam mișcările doar seara, când stăteam liniștită pe canapea. De prin săptămână 24 am început să simt și în timpul zilei. Ce ușurare că bebe e bine. Între timp am avut o perioadă când si...
  • Burtica la 30 de săptămâni

    Doamna doctor care îmi monitorizează sarcina mi-a dat o săptămână de medical, urmând ca de săptămâna viitoare să intru oficial in prenatal, pentru ca, condițiile de la muncă nu mai îmi permit să merg,...
  • Săptămâna 30

    Săptămâna 30 a fost foarte grea pentru mine. Burtica a început să crească tot mai mult și dorm tot mai greu. Nu îmi găsesc nicicum o poziție confortabilă. Ma simt destul de epuizată și lipsită de pute...
  • Morfologie trimestrul 3

    Am fost la morfologia de trimestrul 3 si medicul nu mi-a spus ca este ceva in neregula. Nu prea am fost multumita de la inceput de medicul la care mergeam la morfologii dar nu aveam de ales. Mi s-a pa...
  • 8 săptămâni până la naștere

    Mai am 8 săptămâni și nasc, o să nasc prin cezariană. Mâine fac 30 de săptămâni și mă duc la control. Mereu am senzația ca nu mai trece când știu că mai am o zi și mă duc, de abia aștept să o văd, să ...
  • 30saptamani

    Wow, ce burtica mare! Era abia inceputul cresterii ei… urma sa devina un adevsrat pepenas! In acest moment deja aveam 70% din lucruri achizitionate pentru bebe si ne simteam pregatiti de sosirea bebel...
  • Săpt 30

    Săptămâna 30 de sarcină, timpul zboară foarte repede și aproape că nu îmi dau seama când a trecut. Burtica nu crește, mă așteptam la asta de la experiența cu prima sarcina dusa la ca...
  • Sunt mai bine în sfarsit

    Am fost saptamana trecuta la eco și mi-am revăzut puiul care e bine,creste voios are deja 1.4kg deci sunt fericita.🥰 Sunt mai bine..psihic cel puțin,durerile de spate încă persista,dar ma descurc .A n...