Dupa ce în urma cu o luna plângeam si resimteam pierderea celuilalt bebelus care a decis ca nu vrea sa faca parte din viata noastra, care ne-a lasat totusi sa ne bucuram o saptamâna jumatate de faptul ca urma sa fim parinti , cu o întârziere de 3 zile si zero speranta , am facut un test de sarcina. La insistentele sotului , care dupa spusele lui “stia el ce facuse” , mi-am luat inima în dinti si am mers cu mâna tremurând si cu sufletul îndoit la baie . Dupa 3 secunde a aparut prima liniuta iar dupa înca 5 si cealalta : roz , intensa. Oare în pântecele meu chiar se sadise o samânta de speranta? Oare fusesem binecuvântati? Poate visam ! Lacrimile au început sa se rostogoleasca fierbinti pe obrajii mei si ardeau orice urma de tristete care mai ramasese. Picioarele mele au pornit spre bucatarie unde sotul meu îsi bea linistit cafeaua si mâinile i-au întins betigasul care îl clasa ca “tata” de atunci înainte. Am plâns mult , necontenit si am stiut ca totul va fi bine de data aceasta ! Am simtit ca Dumnezeu mi-a atins burtica si ca acolo va creste minunea noastra.
Comentarii