Bloguri

Jurnal de sarcina

Simptome în sarcina

  • Hei, viitoare mămici!💜 Ce simptome am avut în sarcina și cum m-am simțit? În cele 7 luni în care am încercat sa rămân însărcinată, pot sa zic ca m-am cam stresat, în fiecare luna am avut întârzieri de menstruatie chiar și câte 10 zile în care chiar credeam ca sunt însărcinată, după 6 luni în care îmi tot făceam speranțe și teste de sarcina de fiecare data am decis sa nu mai bag în seama, ca toate se întâmplă asa cum trebuie, cum vrea Dumnezeu. Am început sa am câteva simptome, sânii păreau un pic modificați, la toaleta mergeam mai des și aveam doar 3 zile întârziere a menstruației, eu un pic pesimista nu prea am băgat în seama simptomele ca în 6 luni în care am fost sa zic un pic dezamăgită nu am vrut sa îmi fac din nou speranțe, dar nici nu am ignorat foarte mult aceste simptome, deși erau doar 3 zile de întârziere am decis sa fac testul, de obicei îl făceam dimineața dar acum era ora 21 și ceva nu îmi dădea stare, ma indemna sa îl fac, deși în capul meu 80-90% spuneam ca nu sunt însărcinată, când l-am făcut a doua liniuta a apărut instantaneu, nu mi-a venit sa cred.❤️ Aveam deja 5 săptămâni, după a 6-a săptămână au început grețurile, vărsăturile, nu reușeam deloc sa intru în bucătărie, nu suportam niciun miros, îmi era greata non stop si noaptea ma trezeam fin cauza răului, deși medicul mi-a prescris câte ceva și am făcut și perfuzii starea de greata nu trecea deloc, au fost câteva luni foarte grele pentru mine, având și o fetita (care face 4 anișori peste o saptamana), acum am 26 de săptămâni am scăpat de acele grețuri nu de mult timp, mai am momente când îmi este rău dar nu mai este asa ca la început. Fiecare sarcina este diferita, cu prima fetita nu a fost asa, stările de rău nu au durat foarte mult și răul nu a fost asa greu ca acum. Naștere ușoară tuturor!🥰

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Azi am primit geanta bebelusului, am rămas surprinsa câte am primit, toate necesare unui bebe în primele luni din viata. O sa le folosim cu drag! Va mulțumim frumos DespreCopii❤️
  • Prima vizita la medic

    Prima vizita la medic am făcut-o la 5 săptămâni. Eram tare curioasa sa vad dacă a luat în kilograme ca în ultima perioada scăzuse, atât în maternitate cât și în primele zile acasă, având icter dorme...
  • Alăptarea

    În primele zile după naștere, fiind nastere prin cezariana am întâmpinat provocări în privința lactației, iar laptele meu a întârziat să vină, abia dupa 5 zile a venit si era foarte putin. În aceast...
  • Prima întâlnire între surori🩷

    Prima întâlnire intre bebelina Ariana si surioara ei de 4 ani, Sonia. Am ajuns acasă după naștere, fetita cu sora mea impodobisera dormitorul, era plin de baloane. Am fost sfătuita ca atunci când aj...
  • Nastere Cezariana

    Bună mamici! Am născut acum 5 săptămâni prin cezariana, am povestit în mesajul anterior cum a fost, dat a continuat sa fie greu. Abia acum după 5 săptămâni pot sa spun ca sunt ok, la câteva zile dup...

Din aceeasi categorie...

  • Cum am aflat ca sunt însărcinată?

    Am aflat ca sunt însărcinată când sarcina avea deja 5 săptămâni, încă simt și acum ( acum bebe are 25 de săptămâni) emoțiile pe care le-am trăit în acea dimineața..pentru mine era și este un lucru ce ...
  • Aflarea Vestii

    Inceputul... Inceputul a fost in cazul meu, ca viitoare mamica, si in cazul nostru, ca si cuplu tanar, un amalgam de emotii foarte puternice. De la nesiguranta, la bucurie, la teama, la fericire si a...
  • Trimestrul I

    Tocmai am făcut 2 teste de sarcina. Unul seara și al doilea următoarea zi dimineață. Ambele au ieșit pozitive ❤️.
  • Prima vizita la doctor❤️

    Prima vizita la domnul doctor❤️ A ajuns in sfârșit mult așteptata zi, prima vizita la domnul doctor. Am ajuns acolo cu inima cat un purice. Cred că nu am mai simțit așa emoții niciodată în viața. Am ...
  • Test de sarcina pozitiv

    Buna, sunt noua pe aici, si vreau sa va impartasesc din experienta mea ❤️… Cel mai important moment din viata mea a fost atunci cand dupa 3-4 ani de incercari cu tratamente si multe altele, a aparut p...
  • Adaptare trimestru 1

    Din saptamana 5 apar modificar in organismul tau, sanii incep sa se mareasca, oboseala pune stapanire pe timpul tau liber si usor usor incepi sa iti intri in rol. Partenerul tau va intelege intr-un fi...
  • Aflarea sarcinii

    Buna tuturor! Ma bucur sa fac parte din aceasta comunitate și sa împărtășesc cu voi experiența mea legată de prima sarcina. Ne-am dorit de la începutul anului sa fim 3, și am încercat și am așteptat c...
  • Cum am aflat că vom mai avea un copil!

    10 decembrie 2022, ziua în care am aflat că voi deveni mămică a doua oară,după 2 ani de încercări eșuate. A fost cea mai fericita zi pentru noi și cel mai frumos cadou pentru prima mea fetița , ziua ...
  • Un nou motiv de a zâmbi

    In sfârșit a ieșit soarele și pe strada noastră, iar după o sarcina pierdută și lungi așteptări am reușit in sfârșit sa rămân însărcinată. Aștept cu nerăbdare prima ecografie pentru a confirma sarcina...
  • Minunea noastră -1 testul pozitiv

    Eram la biserică în ziua de Sânziene (24 iunie), la un moment dat îmi trece prin minte gândul să merg după slujbă la farmacie să iau un test de sarcină, fiindcă îmi întârziase câteva zile bune menstru...