Bloguri

Jurnal de sarcina

Nunta însărcinată

  • Eu și Ștefan nu eram căsătoriți deși anul acesta se fac opt ani de când suntem împreună. După opt ani în viața noastră au apărut cele două minuni, iar după ce sarcina a evoluat și ne- am anunțat familiile am decis să facem doar cununia civilă. Visul meu este ca peste câțiva ani să facem nunta, cununia religioasă și petrecerea la care cavaleri să ne fie copiii noștri. În 11 iulie i- am întrebat pe nașii noștri dacă doresc să ne fie alături, ei urmând să ne boteze și copilașii. Au urmat pregătirile pentru nuntă. Pentru că eram gravidă am ales să angajez pe cineva pentru tot ce aveam de pregătit. Am căutat sala, am dorit o cununie civilă în aer liber, lângă un lac, am ales un fotograf profesionist pentru a avea amintiri de neuitat, am ales modelul tortului și cofetarul, o florăreasă pentru buchet, floarea din pieptul mirelui și două brățări pentru nașe și am ales o persoană pentru a ne decora cupola. Singurul lucru pe care l- am făcut au fost invitațiile de nuntă. Am creat mesajul și designul și cineva le- a printat. Cel mai greu de ales au fost ținutele. Am mers de foarte multe ori să alegem împreună costumul și pantofii mirelui. Cel mai greu mi-a a fost să aleg rochia. În primul rând, din cauza kilogramelor în plus și în al doilea rând din cauza grețurilor. Nu puteam merge la probe la o croitoreasă așa des fiindcă, alegând pe repede data nunții era nevoie de probe săptămânale pentru că rochia să fie gata la timp. Așa am ales să fiu atipică și să nu am o rochie albă, de mireasă. Și mai greu de ales au fost sandalele mele. Am ținut neapărat să port tocuri, fie ele și mai joase. Din cauza picioarelor umflate am reușit foarte greu să aleg o pereche potrivită. După multe și obositoare pregătiri( timp în care și lucram), în 24 iulie ne- am căsătorit. Am avut alături 50 de persoane. Familie, rude și prieteni foarte foarte apropiați. Nu a fost tocmai nunta mult visată, dar a fost o zi frumoasă și de neuitat. A fost una din singurele zile din perioada respectivă în care nu mi-a fost rău, prima dată după multe în care am putut mânca și aperitiv și o zi care a trecut mult prea repede din cauza emoțiilor ca totul să iasă cum doream.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Cea mai ușoară operație de cezariană

    Am urcat în sala de operații pregătită pentru cea mai frumoasă întâlnire din viața mea. Doctorița anestezistă mi- a explicat foarte bine tot ce urma să se întâmple. M- am descălțat, am urcat pe masă...
  • După operația de cezariană

    După operație mi- a fost administrată o perfuzie, am fost mutată pe o targă și am fost dusă de brancardieri la A. T. I. Nu am simțit nimic în afară de dorința de a mă recupera repede și a merge să ...
  • Pregătiri pentru ziua cea mare

    Noaptea de duminică, 29 octombrie a fost una odihnitoare. Am reușit să dorm foarte bine cu doar 3 pauze de mers la toaletă. Luni, 30 octombrie m- am trezit dornică să nasc, dar puțin fără speranțe c...
  • Prima morfologie

    Doctorul la care mergeam pentru a- mi urmări sarcina este un adevărat profesionist. Cu fiecare control ne arăta și ne explica lucruri noi, bebelușii aveau activitate cardiacă, creșteau,mi- a dat tra...
  • Cum am aflat că vom avea gemeni

    Bună, tuturor! Continui aici povestea noastră și a germenilor noștri. Totul decurgea bine, nu anunțasem pe nimeni, ne bucuram doar eu și încă, iubitul meu, pe vremea aceea. Trebuia să mergem din no...

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...