Bloguri

Jurnal de sarcina

Mai e puțin

  • Mai e puțin și vine bebe . 💙💙 Emoțiile cresc pe zi ce trece din ce in ce mai tare , sunt in săptămâna 35 de sarcina și timpul parca zboară . Abia aștept sa îl cunosc și vreau sa stea cât trebuie in burtica sa fie cuminte . Burtica e tare , a început sa îmi dea mai multe bătăi de cap . Au început serile mai grele , nu știu in ce poziție sa n-ai dorm pentru X-a e durere pe toate părțile 😀 . Am si acceptat îmi doream așa de mult sarcina asta. Săptămâna ce vine merg la neonatologie si la preanestezic . Cred ca voi naște prin cezariana la cum s-a exprimat doctorul . Data probabilă a nașterii a fost 10 Aprilie , care ulterior s-a schimbat de curând in 3 Aprilie . Bebelușul meu e mai mare in greutate si ma gândesc ca aceasta ar fi fost cauza . Am început sa “ curentez “ frigiderul . Nu știu unde n-ai intra dar parca îmi este foame încontinuu sau starea de a tot mânca , ronțăi ceva . 😂😂😂 Am tot patul numai pentru mine intr-o parte stau pernele pe care le așez la cap , spate si burtica , si in cealaltă parte este perna de gravide de care ma folosesc spre dimineața când sunt deja amorțită de stat pe părți . La Voi cum a fost situația ? Gânduri bune 🤗

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta Bebelusului

    Zian va mulțumește pentru cadourile primite . Geanta bebelusului cuprinde produse atât pentru bebe cât surprinzător și pentru mama . Crema protectoare beby , baby drops Anti colici , bonnisan , vi...
  • A venit momentul nasterii

    A venit ziua in care trebuie sa nasc , sa îmi tin copilul in brațe . Începând cu 3 zile in urma am început sa merg in fiecare zi la tns . Am deecoperit ca am contracții dar nu le simteam … doctorul ...
  • Pe ultima suta de metrii

    Azi am fost la control TNS cu 3 zile dinaintea operației de cezariana . Ca niciodată bebe nu avea chef de mișcare și parca îmi era și ciuda , mai ales ca in drum spre spital parca sarea coarda la mine...
  • Mișcările bebelusului

    Mișcările bebelusului Nu au încetat niciodată . Acest copilaș se mișcă foarte tare zilnic . De la primele pac pac pe sub piele , mirata și uimita am ajuns sa mi se răstoarne toată burtica . 😂 Dar știț...
  • Mai e puțin

    Mai e puțin și vine bebe . 💙💙 Emoțiile cresc pe zi ce trece din ce in ce mai tare , sunt in săptămâna 35 de sarcina și timpul parca zboară . Abia aștept sa îl cunosc și vreau sa stea cât trebuie in bu...

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...