Bloguri

Jurnal de sarcina

Am aflat data nașterii

  • La ultimul consult am aflat data nașterii, 19 iulie. Nu îmi vine să cred că mai sunt așa puține zile până vom întâlni prințesa noastră. Emoțiile sunt peste măsură, nu știm cum va fi, cum va arăta, ochi verzi, căprui, părul creț sau drept, nuanța pielii, totul este o surpriză. Orice ar fi, tot ce ne dorim este să fie sănătoasă, e tot ce avem nevoie. Știind data nașterii este așa de înspăimântător pentru mine, după ce cunosc tot ce voi întâmpina, operația, durerile, dezechilibrul, dar sunt încrezătoare că Dumnezeu va fi cu mine. Pe lângă toate astea gândul meu va fi la cel mic acasă, nu a dormit niciodată cu altcineva, nu a stat niciodată fără mine atât de mult. Mă rog Domnului să fie bine, va sta cu sora mea mai mare și fetițele ei, se înțeleg foarte bine și sper ca totul să fie ok. Călătoria noastre nu se termină aici, abia acum începe. Cu Dumnezeu înainte.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Ultima poza cu burtica

    Ultima poză cu burtica mea :) Sinceră să fiu nu mai este ca la prima sarcină deloc acum că am copil și trebuie să îl mai ridic, să fac mai des curat după el, să gătesc mai des, nici nu am avut timp ...
  • Reacție bebe 1 la bebe 2

    După cum se vede în fotografie, Nathaniel, bebe 1 este foarte atașat de mine, mă sărută, mă îmbrățișează, iar seara când trebuie să doarmă are obiceiul să îmi bage mânuțele în guriță ca să adoarmă mai...
  • Am aflat data nașterii

    La ultimul consult am aflat data nașterii, 19 iulie. Nu îmi vine să cred că mai sunt așa puține zile până vom întâlni prințesa noastră. Emoțiile sunt peste măsură, nu știm cum va fi, cum va arăta, o...
  • Geanta pentru maternitate

    Mai sunt doar 10 zile până la ziua cea mare. Am așa mari emoții, nu îmi vine să cred ce repede a trecut timpul. Am așteptat momentul potrivit pentru a-mi face bagajul pentru maternitate, iar astăzi ...
  • Am făcut preanestezic

    Am fost anunțată de către medic că este necesar să mă programez la preanestezic, este vorba de un set de analize pentru trimestrul 3 de sarcină, ecografii, analize de sânge si secreții. În urma rezult...

Din aceeasi categorie...

  • O zi incarcata, bebe plina de energie

    Azi a fost o zi obositoare, maine e ziua mea si de dimineata am trebaluit, mai ales ca zilele acestea am colantat mobila de bucatarie deoarece avea nevoie de o schimbare si am facut o din rosie, crem ...
  • Bebe scorpion

    Dragi mamici, Ma gandeam zilele astea ca voi avea un bebe scorpion si eu nu stiu nimic despre scorpioni. Nu am nicio prietena scorpion. Sper sa ne intelegem  fiindca eu sunt leu si sotul meu la...
  • Pe ultima sută de metri 🙈

    Dacă la prima sarcină am luat fix 10 kg , acum am depășit un pic pe cântar , 11 kg 😁 Fiind în săptămâna 37, în fiecare dimineață când mă trezesc am crampe musculare de îmi vine să plâng de durere; cân...
  • 36 saptamani

    Iata ca am facut 36 saptamani. Deja m-am mai relaxat in privinta posibilitatii veniri pe lume prea devreme, pentru ca ar trebui sa fie deja suficient de bine dezvoltata. Astept totusi nerabdatoare sa ...
  • Săptămâna 37

    Tot la ore târzii,cu plăcerea de a scrie aici experiența celei de-a doua sarcini ale mele,orele la care mă simt cel mai confortabil,din cauza căldurii care mă topește în restul zilei. 37 ...
  • Ultima eco si bebe nu vrea sa vina

    Pe data 24 iulie, la 37 de saptamani si 4 zile am fost la ultimul control. Din pacate nu am avut asa vesti bune ca pana acum... Doamna doctor ne-a spus ca bebelusa noastra are cordonul umbilical pe du...
  • Inca putin

    Simt nerabdarea. Ma misc mai greu, obosesc repede, am inceput sa mai am dureri (suportabile), contractiile false sunt la ordinea zilei. Cu toate astea, nimic de nesuportat. Doar ca.. abia astept sa na...
  • CTG sarcina

    Astazi am fost la clinica si am făcut un nou CTG. GTotul este în regulă cu micuțul nostru. Este incredibil cât de repede a trecut timpul, sunt deja în săptămâna 37. Medicul mi-...
  • Cum a inceput totul + sarcina pe scurt

    37 de saptamani si 3 zile. Nu stiu cand au trecut atatea saptamani, sincer. Parca ieri era 3 decembrie 2023 si faceam testul de sarcina. Cea mai mare bucurie. M-am uitat in oglinda si am inceput sa pl...
  • Sarcina

    Astăzi am fost pentru prima dată la monitorizare. Așteptarea a fost meritată. Emoțiile mă copleșeau mai ales că bebelina se mișcă continuu.... Simțeam cum întâlnirea se apropie, și zilele sunt număra...