5 raspunsuri la acest subiect

[joker]

sursa:www.incasa.ro

Tapiseriile - o istorie - partea 1

MANUFACTURA GOBELINS

Din anul 1662, cînd Colbert a hotărît să regrupeze într-un singur loc diferitele ateliere parisiene şi pe acelea de la Maincy, pe care Ludovic al XlV-lea le confiscase ministrului Fouquet, Manufactura Gobelins joacă un rol de o excepţională importanţă în arta decorativă, evoluţia ei - mai cu seamă în secolele XVII şi XVIII - fiind legată de aceea a picturii franceze. Denumirea, devenită pentru numeroase ţări sinonimă cu aceea de tapiserie, provine de la numele familiei Gobelin, "vopsi­tori în culori vegetale (roşii)", care şi-au instalat atelierul, încă de la mijlocul secolului al XV-lea, pe malurile rîului Bievre, în cartierul Saint-Marcel. (Gobelins este forma plurală patronimică de la Gobelin).


Colbert a pus noua manufactură sub autoritatea pri­mului pictor al regelui, Charles Le Brun (1619-1690). Director, organizator, creator, Le Brun, a concentrat în jurul său o echipă de pictori specializaţi în genuri diferite - Jean-Baptiste Monnoyer (1634-1699), Rene-Antoine Houasse (către 1645-1710), Guillaume Anguier (1628-1708), Pierre de Seve (1623-1695) care transfor­mau desenele sale în cartoane-modele, destinate ţesă­torilor. Van der Meulen a fost unul din principalii săi colaboratori, în special pentru peisaje.

Producţia a debutat prin punerea în lucru a tapiseriilor pe care Le Brun le ţesuse şi la Maincy: Portierele " Faimei " sau portierele " Carului de Triumf" şi altele. El nu a zăbovit însă să pună la dispoziţie modele anume. destinate Manufacturii Gobelins. Printre cele mai renumite tapiserii trebuie amintite "Elementele", "Anotimpurile", " Istoria Iul Alexandru ", " Istoria Regelui ", " Lunile anului " sau " Resedintele Regale". Alături de opera sa personală, Le Brun a pus manufacturierii să lucreze şi după cartoanele lui Rafael (" Istoria Iul Constantin ", " Faptele apostolilor "), după ale Iul Poussln ("Istoria lui Moise ") şi altele.Moartea lui Colbert (1683) şi numirea lui Louvois ca Superintendent al Construcţiilor marchează declinul atotputerniciei lui Le Brun.


In curînd manufactura realizează tapiserii pentru Galeria de la Saint-Cloud (1686) după operele rivalului său, pictorul Pierre Mignard (1612-1695). în timpul lui Louvois, cele mai frumoase piese din colecţiile Coroanei - fără a fi însă creaţii remarcabile - au servit ca modele: " Fructus belii ", "Istoria lui Scipion" şi "Lunile anului cu arabescuri" după Julio Romano (1499-1546), "Vînătorile lui Maxi-milian " după Pieter Cceck şi Francois Borreman, " Lunile lui Lucas", după Lucas de Leyde.

Această perioadă este totuşi importantă, mai multe realizări anunţînd apariţia unei arte noi.

Tablourile lui Eckout (1621-1674) i-au permis lui Houasse (1645-1710), lui Bonnemcr (1638-1689), Iul Monnoyer şi lui Blainde Fontenay (1653 -1715) să picteze cartoanele pentru suita "lndiilor", temă neobişnuită prin aspectul său exotic, pentru producţia epocii. Noel Coypel (1628-1707) - însărcinat să adapteze, potrivit gustului epocii, tapiseria ţesută la Bruxelles în secolul al XVI-leadupă Julio Romano, "Trimful Zeilor " (1686), a reintrodus elementele ornamentale; figurile groteşti şi arabescurile nu vor întîrzia să fie folosite din abundenţă în cazul lucrărilor de la Beauvais. O estetică nouă, apărută în urma cercetărilor întreprinse de Jean Berain (1640-1711) apărea simultan cu executarea în 1699 a lucrării "Portierele Zeilor" după Claude III Audran (1658-1734). Ea a fost confirmată prin piesa "Cele douăsprezece luni cu ornamente groteşti" (1708), ale aceluiaşi artist.

Marea inovaţie din prima jumătate a secolului al XVIII-lea a fost aceea a tapiseriilor "cu chenar decorativ" (" alen-tours"). Importantele motive ornamentale servesc drept cadru subiectului din centrul compoziţiei. Procedeul a fost inaugurat cu "Istoria lui Don Quijote" (1717) după Charles-Antoine Coypel (1694-1752) (cu chenarul decorativ executat de Blain de Fontenay şi Claude III Audran) dar cea mai renumită serie rămîne "Tapiseria zeilor" (1763), după Franţois Boucher (1703-1770) - cu chenarul decorativ făcut de Maurice Jacques.


Manufactura Gobelins nu a scăpat din vedere nici un moment tradiţia executării marilor serii de tapiserii; unele de inspiraţie religioasă sau mitologică cum sînt "Istoria Estherei" (1738), a lui Jason (1743), după Jean-Franţois de Troy (1679-1752), altele cu teme alegorice sau istorice: "Artele" (1739) de Jean Restout (1692-1768), "Istoria lui Marcus Antonius" (1741) de Charles Natoire (1700-1777). în sfîrşit, o "Nouă Istorie a Regelui " a fost proectată, Charles Parrocel (1688-1752) fiind cel care a compus cartoanele pentru tapiseria "Am­basada turcă" (1731) şi Jean-Baptiste Oudry (1686-1755) pe acelea pentru "Vînătorile lui Ludovic al XV-lea" (1736). în calitate de inspector general al manufacturii Gobelins, Oudry supraveghea lucrările Manufacturii pretinzînd o supunere totală a execuţiei faţă de pictură, fapt care îi silea pe ţesători să folosească o gamă foarte largă de tonuri.


Lui Oudry i-a urmat Boucher, după tablourile căruia (aflate la Londra, în colecţia Wallace) manufactura ţesuse în 1752, pentru doamna de Pompadour, lucrările "Răsă­ritul soarelui" şi "Apusul soarelui". Ideile sale erau apropiate de cele ale predecesorului său. Orientîndu-se din ce în ce mai mult spre imitarea picturii, Manufactura Gobelins a realizat tapiserii-portrete, primul exemplu fiind portretul lui Ludovic al XV-lea după Louis-Michel van Loo (1707-1771).

Au mai fost executate şi cîteva tapiserii de mari dimen­siuni: "Costumul turc" (1772) după Amedee van Loo (1719-1795), " Anotimpurile " (1773) după Callet (1741 -1823), aceastadin urmă dovedind gustul pentru subiectele antichităţii.

In ultimii ani ai Vechiului Regim noile tapiserii prezentau scene istorice: "Istoria lui Henric al IV-lea" după Vincent (1746-1816), "Istoria Franţei" după J. B. Suvăe (1743-1807), Vincent Durameau (1733-1796) şi Berthelâmy (1743-1811).



Invingînd greutăţile din perioada revoluţionară, Primul Imperiu a redresat activitatea manufacturilor. Ţesătorii de la Manufactura Gobelins au reprodus " cu o perfecţiune inimitabilă" tablourile care serveau prestigiului noului regim: "Bonaparte traversînd Alpii" de Louis David (1748-1825), "Ciuma din Jaffa" şi " Bonaparte împăr­ţind săbii de onoare" de Gros (1771-1835). Gustul pentru portretele ţesute s-a dezvoltat şi în epoca impe­rială şi în timpul Restauraţiei. Tapiseria-tablou triumfă. Replici după operele lui Rafael, Louis de Boulogne (1609-1674), Eustache Le Sueur (1617-1655) au fost ţesute. " Bătălia de la Tolosa" de Horace Vernet (1789- 1863) a fost executată încă din anul 1818. Zece ani mai tîrziu a început lucrul după cele treisprezece tablouri de Rubens (1577-1640) aflate în galeria Medici. în 1848 au fost realizate tapiserii pentru ferestrele Capelei de la Dreux, după cartoanele lui Ingres (1780-1867).

Cu toate acestea unele opinii condamnau imitarea picturii şi - în cursul secolului - s-au făcut încercări repetate pentru a reda tapiseriei vocaţia sa de artă deco­rativă.

Aceste tentative au apărut odată cu " Marele decor " (comandat de Ludovic pentru Tuileries) după Jean Alaux (1786-1864) şi Auguste Couder (1790-1873) şi cu tapiseria reprezentînd cele "Cinci simţuri", după Paul Baudry (1828-1886) şi Pierre Chabal-Dussurgey (1819- 1902), consacrată Palatului Elysee.

Primii ani ai celei de a treia Republici sînt marcaţi de o atitudine foarte fermă a directorilor Manufacturii Gobelins ("părăsirea absolută a modelculul. . . crearea mai multor modele, în care să domine clementul deco­rativ...") care reamintesc principiile Evului Mediu, marea epocă a tapiseriei, şi libertatea lasata atunci ţesătorilor de " a trata opera potrivit cerinţelor specifice artei lor". Au fost comandate tapiserii pentru construcţii oficiale, Opera (Alexis Mazerolle, 1826-1889), Palatul Elysee (Pierre-Victor Galland, 1822-1892), Biblioteca Naţională (Francpis Erhmann, 1833-1910), Arhivele Naţionale (Jean-Paul Laurens, 1838-1921). Acestuia din urmă i se datorează cartoanele pentru "Istoria Ioanei d'Arc", iniţial comandată lui Puvis de Chavannes, care pînă la urmă a renunţat. S-a mai făcut de asemenea apel la artişti ca Gustave Moreau (1826-1898), Levy-Durhmer (1865-1953), Georges Rochegrosse (1859-1938), Jules Cheret (1836-1933), Boutet de Monvel (1851-1913), Odilon Redon (1840-1916) şi alţii.

Cu toate acestea a trebuit să se aştepte mulţi ani pentru a putea vorbi, pe drept cuvînt, despre renaşterea tapiseriei. Jean Lurşat a fost principalul făuritor al acestui proces chiar dacă înaintea lui fuseseră făcute unele în­cercări, mai cu seamă de către Aristide Maillol şi Marlus Martin, directorul Şcolii naţionale a artelor decorative de la Aubusson, care a încercat, prin 1920, să Impună limitarea culorilor, trecerea de la un ton la altul prin haşuri, întoarcerea la un stil decorativ. Incontestabil însă că Jean Lurţat este acela căruia i se datoreşte această renaştere a tapiseriei - căreia I s-a consacrat timp de peste treizeci de ani. Prin necontenitele sale căutări şi datorită spiritului său inventiv, Lurţat a redat acestei arte cu trecut prestigios un loc de frunte în contemporaneitate.

La cererea Măriei Cuttoii - a cărei iniţiativă dăduse deja posibilitatea atelierelor de la Aubusson să execute unele tapiserii după tablourile lui Rouault, Leger, Braque, Miro, Dufy, Picasso - Lurţat şi-a realizat primul carton în 1932 ("Furtuna"). Spre deosebire de contemporanii săi care dăduseră tablouri pentru tapiseriile lor, devenite astfel replici fidele ale acestora, Lurţat s-a preocupat de ceea ce este specific artei ţesătorului. Pentru a readuce tapiseria modernă la "marea artă a Evului Mediu", el a preconizat "eliberarea de pictură", folosirea unei game reduse de tonuri pure şi strălucitoare în acelaşi timp, suprimarea degradeurilor, precizia desenului.

Această întoarcere la concepţia medievală a provocat un interes reînnoit pentru tapiserie. în 1936, Manufac­turile naţionale Gobelins şi Beauvais au apelat la Lurţat a cărui primă importantă compoziţie - "Iluziile lui Icar " - a fost ţesută în 1937 la Gobelins.

După Lurgat, Gromaire şi Dubreuil aveau să se pasio­neze pentru tapiserie. îndemnîndu-i, în 1939, să conlu­creze toţi trei la Aubusson, statul a înlesnit recrudescenţa interesului pentru tapiseria, redevenită o artă vie care; în curînd, va preocupa din ce în ce mai mulţi artişti. Colaborarea lui Lurţat cu ţesătorii de la Aubusson a fost de o importanţă capitală.

Dintre toate tapiseriile lui Lurţat cea mai semnificativă pentru arta sa este "Cîntecul Lumii" (Angers, Muzeul

Tapiseriilor) de aproape 300 m. Nimeni nu poate rămîne insensibil faţă de amploarea şi generozitatea acestui mesaj, care peste secole, regăseşte inspiraţia şi tehnica monumentală a suitei "Apocalipsului" de la Angers. Pentru Lurţat tapiseria era " mai ales o problemă de arhitectură. Este un obiect, în esenţa sa o ţesătură, a cărei menire este să îmbrace o parte dintr-o clădire căreia, fără acest ornament, i-ar fi lipsit - pentru a sintetiza - un nu ştiu ce de împlinire, de pasiune, de farmec... pentru că avem de a face cu o artă mai degrabă severă decît delicată, cu un material aspru, în care con­trastele, arhitectura generală exercită o presiune mai sigură asupra sensibilităţii noastre decît subtilităţile scrierii, machiavelismele sintaxei. Este o artă de proporţii uneori modeste dar de concepţie monumentală". Această opinie o va împărtăşi şi Le Corbusier: "Tapiseria nu trebuie să servească nicidecum ca acoperămînt de scrin sau de bufet, nici în ceea ce priveşte dimensiunea nici în ceea ce priveşte amplasarea ei. Ea nu este un tablou mare sau mic. Tapiseria trebuie să se ofere ochiului, pe măsura naturii umane".

Expoziţia din 1946 "Tapiseria franceză din Evul Mediu pînă în zilele noastre" a confirmat interesul purtat de marele public pentru această artă. Puţin mai tîrziu s-a întemeiat "Asociaţia pictorilor de cartoane". Numeroşi artişti, pictori, sculptori, gravori şi arhitecţi au înţeles că drumul deschis de acesta oferea infinite posibilităţi. Ei puteau, dispensîndu-se de orice fel de figuraţie, să aparţină unor tendinţe estetice diferite de cele ale Maestrului sau chiar opuse; ei rămîn însă credincioşi marilor legi pe care acesta a ştiut să le regăsească şi, pînă la urmă, să le impună.

lată explicaţia modului în care s-au ţesut la Gobelins, în ultimii douăzeci de ani, lucrări semnate de: Henri-Georges Adam, Jean Arp, Jean Beaudin, Alexandre Calder, Marc Chagall, Pierre Courtin, Sonia Delaunay, Emile Gilioli, Thomas Gleb, Alberto Magnelli, Andre Masson, Georges Mathieu, Jean Messagier, Juan Miro, Alicia Penalba, Pablo Picasso, Serge Poliakoff, Mario Prassions, Jean-Paul Riopelle, Michel Seuphor, Gustave Singier, Victor Vasarely, Zao-Wou-Ki.

[ilp]Joker...mama de ied zapacit

http://pg.photos.yah...n_a_i/my_photos

[joker]

MANUFACTURA BEAUVAIS

Această manufactură de tapiserie a fost înfiinţată, în august 1664, de către Ludovic al XlV-iea, la îndemnul lui Colbert. Timp de 20 de ani principala activitate a manufacturii, condusă de Hinart, a fost ţesutul " verduri-lor" (peisaje), potrivit tradiţiei flamande. De abia din 1684, sub direcţia lui Philippe Behagle a început o perioadă rodnică din punct de vedere artistic.


Realizarea primelor mari suite de tapiserii "Faptele Apostolilor" după Rafael (1483-1520), "Cuceririle lui Ludovic al XlV-lea" după Jean-Baptiste Martin (1659-1735), "Tapiseria chineză" după Jean-Baptiste Monnoyer (1634-1699), Blain de Fontenay (1653-1715) şi Guy-Louis Vernansal (1648-1729). în 1689 apare la Beauvals - odata cu executarea celebrei suite "Ornamente pe fond galben" după Jean Berain (1640 - 1711) şl Jcan-Baptistc Monnoyer - reînnoirea stilistică care va anunţa nii.i secolului al XVIII-lea.

Dar greutăţile financiare si sfîrşitul domniei lui Ludovic al XlV-lea şl din timpul Regenţei nu au fost de natură sa uşureze gestiunea, adeseori deficitară, a administratorilor care s-au succedat. Numirea lui Jean-Baptiste Oudry (1686-1755) va salva manufactura Beauvais şi îi va da un renume universal. Pictor al manufacturii începînd din 1726, asociat al admi­nistratorului Nicolas Besnier, în 1734, Oudry a exercitat pînă la moartea sa funcţia de adevărat director, compara­bilă cu cea a lui Charles Le Brun la Gobelins, asigurînd controlul întregii producţii a manufacturii, garantînd perfecţiunea tehnică şi calitatea artistică.

Pretinzînd ţesă­torilor transcrierea exactă a desenului şi coloritului, el Ie-a pus la dispoziţie "picturi desăvîrşite ca nişte tablouri de şevalet": suitele "Noile Vînători" (1727), "Jocuri cîmpeneşti " (1730), "Comedii" de Moliere (1732), "Metamorfozele" lui Ovidiu, (1734), "Verdurl delicate" (1735), "Fabule" de La Fontaine (1736). începînd cu 1735 manufactura ţese "Istoria lui Don Quijote" după Charles Natoire (1700-1777).

în sfîrşit, tapiseriile cu scene chinezeşti, cu scene mitologice şi pasto­rale sînt şi ele executate la Beauvais în aceeaşi perioadă. Ele se datorează lui Francois Boucher (1703 - 1770) a cărui îndelungată colaborare a fost una dintre cauzele succe­sului manufacturii, în secolul al XVIII-lea ("Sărbători italiene", 1736; "Istoria lui Psyche", 1741; " Suita chinezească", 1743; "Iubirile zeilor", 1749; "Fragmentede Operă", 1752; "Pastorala nobilă", 1755). Devenite frecvent obiectul unor cadouri diplomatice, produsele manufacturii de la Beauvais erau cunoscute astfel în întreaga lume.

Evoluţia gustului a dus la părăsirea modelelor lui Oudry şi Boucher, în favoarea celor ce aparţineau lui Jean-Baptiste Deshays (1729-1765) - " Iliada" lui Ho-mer, 1761; ale lui Jean-Baptiste Le Prince (1734-1781) - "Jocurile ruseşti", 1769 şi mai ales ale lui Franţois Casanova (1727-1802)cu "Petrecerile cîmpeneşti ", 1773, "Ţiganii", 1777 şi altele. Suita "Pastorale cu draperii albastre şi arabescuri", 1780, după Jean-Baptiste Huet (1745-1811) a fost ultima mărturie a influenţei lui Boucher. Datînd din ultimii ani ai Vechiului Regim, trebuie citată tapiseria "Cucerirea Indiilor", 1785, după Etienne de Lavallee-Poussin (1733-1793), suita "Arte şi Ştiinţe", 1788, dupăJean-Jacques Lagrenee (1739-1821), "Cele patru părţi ale Lumii", 1788, după Jean-Jacques Le Bărbier (1738-1826).

în secolul al XlX-lea, Manufactura Beauvais se preocupă aproape în exclusivitate să realizeze tapiserii pentru scaune. Au fost ţesute astfel numeroase ansambluri pentru mobilierul destinat palatelor imperiale şi regale, în detrimentul tapiseriilor murale, întîlnite tot mai rar pe războiul de ţesut. Se face apel la Jean-Demosthene Dugourc (1749-1825), Louis Saint-Ange (1780-1832), Friedrich Starke (1802-1872), Pierre Chabal-Dussurgey (1819-1902), Jules Dieterle (1811-1889) şi alţii. Tapi­serii de o extremă preţiozitate sînt realizate după guaşele lui Eugene Viollet le Duc (1814-1879); ne referim la decoraţia sacerdotală pentru catedrala din Marsilia (1851).


La sfîrşitul secolului al XlX-lea au fost executate şi cîteva panouri decorative: "Anotimpurile" după Zuber (1892), "Grădina Luxembourg" după Ernest Quost(1901).

începînd din 1920 Manufactura a comandat cartoane pentru ansambluri de mobilier lui Paul Poiret, Jean Veber, Leonetto Cappiello, Emile Gaudissart. Iar Raoul Dufy va realiza cartoanele celebrului ansamblu "Paris", în 1937 Jean Lurcat a primit comanda ansamblului de mobilier "Icar". După război (bombardamentele din iunie 1940 au distrus la Beauvais clădirile manufacturii, ale cărei ateliere sînt instalate, din octombrie 1940, la Paris în incinta Manufacturii Gobelins), Henri Matisse avea să reînvie strălucirea tradiţiei tapiseriilor murale ale Manufacturii Beauvais: el crează, în 1946, cartoanele tapiseriei " Polinezia ".

Receptivă diferitelor tendinţe artistice contemporane, Manufactura Beauvais a oferit în aceşti ultimi ani o nouă posibilitate de exprimare artistică unor pictori, sculptori, arhitecţi, ca Le Corbusier, Sonia Delaunay, Gilioli, Vieira da Silva, Vasarely, Ubac, Penalba, Adam, Messagier, Hartung, Hajdu şi alţii.

MANUFACTURA AUBUSSON

Existenţa manufacturii Aubusson este marcată, potrivit primelor însemnări, la începutul secolului al XVI-lea. La sfîrşitul aceluiaşi veac, Margareta de Valois, prima soţie a lui Henric al IV-lea, făcea importante comenzi acestor ateliere.


Devenită înfloritoare, în aşa măsură încît tapisierii ei ajunseseră să se bucure de o faimă europeană, ea contri­buie şi la întemeierea altor manufacturi, cum au fost cea de la Limoges - patronată de episcopul Francois de Lafayette - şi de la Berlin - întemeiată la iniţiativa electorului de Brandemburg.

în 1665, la îndemnul lui Colbert, Ludovic al XlV-lea îi acordă statutul de Manufactură Regală. Continuînd să prospere şi în vremea lui Ludovic al XV-lea, manu­factura realiza cu precădere "verduri", dar şi com­poziţii după cartoanele lui Oudry, Lancret sau Boucher, după scenele pastorale ale lui Huet sau copii după tapiseriile de la Beauvais şi Gobelins.

Erau numeroase comenzile pe care noua burghezie le făcea pentru mobilier sau pentru draperii. Revoluţia franceză va însemna începutul perioadei de declin a manufacturii a cărei redresare se va face simţită abia la începutul secolului al XX-lea - datorită lui Rougier şi Sallandrouse. începînd cu anul 1665 se foloseşte marca: MRDE, ţesută pe bordură sau Aubu (uneori Aubusson), urmată de o floare de crin.


Artişti de mare renume şi-au transpus cartoanele la Aubusson. Amintim în acest sens pe Jean Lurcat care, alături de Gromaire şi Dubreuil, întemeiază la Aubusson, în 1939, o nouă şcoală naţională de tapiserie. Aceasta continuă de fapt şcoala fondată în 1869, reorganizată în 1881 şi transformată în instituţie naţională, prin de­cretul din 31 mai 1884.

Au mai lucrat la Aubusson numeroşi artişti de talia celor doi prieteni Fernand Leger si Le Corbusle, Emile Gilioli, Jacques Lagrangc, Marlo Prasslnos, Tourliere, Victor Vasarely, Robcrt Wogciskl, Alexandro Calder - pentru a numi doar pe cîţlva dintre el.



[ilp]Joker...mama de ied zapacit

http://pg.photos.yah...n_a_i/my_photos

[joker]

Tapiseriile - o istorie - partea 3

MANUFACTURA SAVONNERIE

Istoria Manufacturii Savonnerie începe în primii ani ai secolului al XVII-lea şi odată cu ea debutează într-adevăr istoria covorului în Franţa. Întemeiată de Henric al IV-lea care a instalat-o în galeriile Luvrului, manufactura de covoare "lucrate în maniera Persiei şi a Levantului " s-a extins, în timpul domniei lui Ludovic al Xlll-lea, cu alte ateliere. Instalate la Paris, pe malurile Senei, la poalele colinei Chaillot, în clădirile unei foste fabrici de săpun (" savon "), ele au păstrat denumirea acesteia: SAVONNERIE.


Colbert a reorganizat în 1663 Manufactura Savonnerie care a fost, ca şi Manufactura Gobelins, sub direcţia artistică a lui Charles Le Brun. Manufactura avea să cunoască din acel moment o perioadă de activitate extra­ordinară, în timpul căreia producţia, care era în exclusi­vitate rezervată regelui, a folosit fie la mobilarea reşe­dinţelor lui Ludovic al XlV-lea, fie pentru cadourile diplomatice oferite suveranilor sau ambasadorilor străini.

Prin termenul de "Savonnerie" se înţelege o ţesătură de lînă aparţinînd categoriei catifelelor, executată pe un război de ţesut haute-lisse


Una dintre primele lucrări importante ale Manufacturii Savonnerie, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, a fost executarea pentru Marea Galerie a Palatului Luvru a unui număr de nouăzeci şi trei de covoare avînd fiecare cea. 9 m. lungime. începută în 1668, această lucrare a continuat timp de cinsprezece ani. în acelaşi timp se executau treisprezece covoare pentru Galeria Apollo de la Luvru, care începuseră să fie ţesute încă din 1665. Aceste două ansambluri excepţionale sînt cele mai edificatoare exemple pentru arta Manufacturii Savonnerie unde, ca şi la Gobelins, a triumfat gustul pictorului Charles Le Brun.


în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea comenzile au continuat să fie foarte importante atît pentru decorarea castelelor regale cît şi pentru darurile regelui. Pierre-Josse Perrot, Blain de Fontenay, Gerard Audran au creat modele pentru Versailles şi Fontainebleau.Dacă principalele şi cele mai cunoscute opere ale Manu­facturii Savonnerie erau covoarele (au rămas încă nume­roase exemplare care aparţin colecţiilor naţionale franceze) trebue semnalată şi realizarea, în aceeaşi tehnică, a garniturilor pentru paravane, banchete, taburete sau pentru ecranele care protejau de dogoarea focului din cămin. Comenzile oficiale s-au rărit la sfîrşitul Vechiului Regim şi manufactura a cunoscut o perioada dificilă care s-a agravat şi mai mult în ultimii ani ai secolului al XVIII-lea.

Napoleon s-a interesat de Manufactura Savonnerie care dispunea atunci de desenele realizate de artişti ca Saint-Ange, Percier şi Fontaine. Ea a avut astfel în timpul Primului Imperiu o activitate importantă, realizînd pentru castele şi, în special, pentru palatul Tuileries, covoare de vaste dimensiuni, în care foarte adesea apă­reau emblemele imperiale.

în 1826 atelierele Savonnerie au părăsit clădirile de la Chaillot pentru a se instala în incinta Manufacturii Gobe­lins unde se află şi astăzi.

Saint-Ange a continuat să furnizeze modele de covoare în timpul domniilor lui Ludovic al XVMI-lea şi Carol al X-lea ca şi în vremea lui Ludovic - Filip.

în timpul celui de al Doilea Imperiu, manufactura a realizat - special pentru saloanele împărătesei Eugenia, de la palatul Tuileries - covoare după desenele lui Die-terle şi Chabal - Dussurgey.

în ultimul sfert al secolului al XlX-lea războaiele sînt folosite aproape numai la ţesutul tapiseriilor decorative murale (panouri pentru Pantheon, Palatul Elysee, Biblio­teca Naţională). Cîteva covoare au mai fost realizate la începutul vea­cului al XX-lea. Sînt ţesute foi pentru paravane după compoziţiile lui Odilon Redon, Van Gogh, Cezanne. Către 1911 manufactura încearcă să transcrie în panouri de lînă tabloul lui Claude Monet intitulat " Les Nym-pheas" (Nimfele).


După o perioadă care a fost incontestabil dificilă, Manufactura Savonnerie cunoaşte în ultimii cinsprezece ani un nou avînt. Modele concepute anume pentru ea, perfect adaptate tehnicii catifelei, au fost comandate în special lui Agam, Penalba, Vasarely... Creaţiile recente dovedesc importanţa reînnoirii acestei arte.



ATELIERUL LODEVE

înfiinţat în 1964 şi subordonat din 1966 Ministerului Culturii, atelierul din Lodeve (regiunea Herauit) foloseşte ca ţesătoare numai femei musulmane de naţionalitate franceză (repatriate din Algeria). Personalul a fost format în Manufactura Savonnerie. Atelierul din Lodeve reali­zează covoare monocrome, covoare moderne după cartoa­nele artiştilor contemporani (Delaunay, Hajdu, Lalanne, Ung-No-Lee şi alţii) şi copii după covoare vechi, în stilul Ludovic al XlV-lea şi în stilul Primului Imperiu, această ultimă producţie -folosită şi în schimburi - permiţînd ocrotirea patrimoniului artistic naţional.



TEHNICA


De-a lungul veacurilor, tehnica tapiseriei tradiţionale s-a transformat puţin. Realizată din încrucişarea manuală a firelor de urzeală cu cele de băteală - acestea din urmă de diferite culori, acoperă în întregime firele de urzeală care servesc drept suport. Tapiseria se execută cu ajutorul războiului de ţesut vertical - în tehnica haute lisse sau cu cel orizontal - în tehnica basse lisse. Deosebirea dintre aceste două tehnici este determinată în special de poziţia firelor de urzeală - orizontală în cazul tehnicii basse lisse, verticală în tehnica haute lisse, cit şi al pozitiei inelelor (/isses). Acest fapt Implica o pozitionare a războiului de ţesut pentru fiecare procedeu în parte şi o manipulare diferenţiata a operatiunii ţesutului. Războaiele pentru tehnica basse lisse, au fost înlocuite la Gobellns tn 1827 şi trimise cu această ocazie la Beauvais care, de mal bine de un secol, s-a consacrat în exclusivitate acestei tehnici.

Ţesătorii, atît în cazul procedeului haute lisse, cit şl al celui basse\lisse au la dispoziţie aceleaşi mijloace pentru a transpune, in lînă sau mătase, desenul, volumul, modelul şi culorile de diferite nuanţe. Principalele procedee sînt culorile juxtalpuse în maniera mozaicului (â plats), baterea firelor (batta\ges) şi haşurile care prin alternarea trece­rilor (duites), a mănunchiurilor de fire de mai multe culori, permit gradarea tonurilor, obţinîndu-se astfel modelul. Ţesătorul, prin repetarea trecerii mănunchiu­rilor de fire (duites) - acest du-te vino al suveicii (broche) cu firul de băteală de la un capăt la altul al firelor de urzeală - crează desenul tapiseriei şi în acelaşi timp constituie ţesătura.

Cartonul reprezintă modelul în mărime naturală al ţesăturii ce urmează să fie executată. El este punctul de plecare pentru tapiseriile tradiţionale.

TEHNICA BASSE LISSE

Se foloseşte războiul de ţesut orizontal. Pe cllindrolc din lemn (en'souples) aşezate paralel la distanţă de 1,50 m. unul de celălalt şi susţinute de două suporturi, urzeala este întinsă orizontal. Spre deosebire de tehnica haute lisse, toate firele urzelii sînt grupate în inele prinse printr-o bară de 40 cm. (baton de lisse), aşezată sub războiul de ţesut. Pedalele (marches), a căror mişcare acţionează o bară de 40 cm. (baton de lame), permit să se obţină de-a-lungul unei bare separarea urzelii şi împărţirea ei în două rînduri de fire (nappes), pare şi impare. Ţesătorul ridică cu mîna stîngă un număr oarecare de fire, conform desenului, trecînd între cele două rînduri suveica din lemn încărcată cu firele colorate ale bătelii. După această primă trecere firul de băteală este bătut cu un instrument din fildeş sau din lemn (grattoir).


Cu ajutorul pedalelor ţesătorul inversează firele pare şi impare, obţinînd astfel încrucişarea lor; după aceea, face cea de a doua trecere formînd un rînd, pe care îl bate puternic cu pieptenele. Ţesătorul lucrează cu faţa la lumină pe reversul tapiseriei; cartonul este aşezat în spatele său, iar hîrtia de calc este fixată sub urzeală. Acest calc este o invenţie introdusă în atelierele de basse lisse ale Manufacturii Gobelins, începînddin anul 1750, pentru a evita ca aceste cartoane să nu fie decupate în benzi înguste.

TEHNICA HAUTE LISSE

Se foloseşte războiul de ţesut vertical. Două suporturi din lemn sau din fontă susţin cilindrele mobile din lemn (ensouples) dispuse paralel. Urzeala formată din fire de lînă albă sau ivoriu, printre care trec firele colorate de băteală, este întinsă vertical pe fiecare cilindru. Urzeala este despărţită în două rînduri paralele de fire - pare sau impare - cu ajutorul unor tuburi din sticlă (bâtons de croisure). Firele impare din spate sînt grupate în mănunchiuri cu ajutorul unor inele dintr-o împletitură de bumbac. Ţesătorul îndepărtează cu mîna stîngă numă­rul de fire necesare executării motivului şi trece suveica încărcată cu firele de băteală printre cele două rînduri de fire de urzeală.


După această primă trecere, ţesătorul aduce în faţă rîndul de fire din spate, trăgînd cu mîna stîngă inelele, obţinînd astfel încrucişarea firelor. înapoierea suveicii în sens invers formează un rînd numit duite care, după ce a fost bătut cu ajutorul unui pieptene din metal, acoperă în întregime urzeala. Ţesă­torul, aşezat cu faţa la lumină, lucrează pe reversul tapi­seriei şi urmăreşte compoziţia cu ajutorul unei oglinzi; în spate se găseşte cartonul, după care el a copiat pe calc modelul care îi permite să traseze pe fiecare fir de urzeală puncte de reper, corespunzătoare liniilor principale ale compoziţiei.

[ilp]Joker...mama de ied zapacit

http://pg.photos.yah...n_a_i/my_photos

[goanga23]

Draga joker,

..este foarte interesant subiectul tau...din pacate la mine apar foarte multe caractere in locul anumitor litere astfel incat este aproape imposibil de citit...pacat, deoarece ma intereseaza foarte mult...

Vorbind de tapiterii si goblenuri...ma duce gandul si la tapet ...care cred ca a disparut din decorul romanesc ...aici este "in floare", mai ales in decorul french country!!!..la fel si pernele, covoarele si tapiteriile tip "aubusson" ..sunt absolut superbe dar, din pacate, cele autentice sunt foarte scumpe..asa ca deocamdata ma limitez la pernute!!

http://www.ambiancei...son_floral.html

http://pg.photos.yah...anson/my_photos

Andreea

[goanga23]

In sfarsit..azi am reusit sa accesez website-ul si sa citesc articolul...foarte interesant !Merci

Andreea