76 raspunsuri la acest subiect

[LindaG]

Pacat ca nu am vazut ieri aceasta rubrica pentru ca pe cuvint ca as fi avut nevoie.Am plins cred 2 ore la rind si sotul nu mai stia ce sa faca cu mine. Viorela,si la mine e la fel.Sunt de aproape 5 ani in Germania,nu imi gasesc de lucru,stau intr-un nenorocit de apartament mic,pt. ca sotul spune ca nu ne permitem altul pina nu imi gasesc eu de lucru,si eu ma simt ca intr-o inchisoare.Si eu as vrea inapoi in Ro. dar ma gindesc,ca acolo am mai putine sanse decit am aici.Imi doresc foarte mult un copil,sotul mai putin,desi spune ca daca va veni va fi binevenit.Deja de 1 saptamina visez numai copii mici si ma visez gravida si mie frica sa nu o i-au razna.Si si mie mi-e frica enorma de viitor.Ce ma fac daca cumva se intimpla ceva cu el?Nu am invatat nimica si nu stiu daca as putea sa i-au viata de la zero. Ieri nu stiu ce s-a intimplat.A venit sotul de la serviciu,i-am spus ca m-am uitat iar in ziar de un loc de munca si iar nimic si atunic am explodat. Poate ma puteti ajuta si pe mine cu un sfat. LindaG

[Costi]

Fetelor luati viata usor si nu mai disperati! Intoarceti-va in Romania si o sa regretati! Ce credeti ca aici umbla ciinii cu covrigi in coada, e a dracu de dura viata si aici. De casa o sa va fie dor intotdeauna dar casa ta este acolo unde vrei tu sa fie.veniti aici si si odata sosite vreti inapoi. Am invatat ceva de la viata, daca gindesti pozitiv primesti in schimb numai lucruri bune, daca gindesti negativ primesti lovituri la care nici nu te astepti. Hai sa va spun cu starile mele depresive: De doi ani incerc sa ramin insrcinata, medici, controale, tratamente etc, stres continuu,plinsete, vaicareli, crize de isterie, nopti nedormite,zile numarate de la 1 la 28 etc..Minunea nu se intimpla si nici nu s-a intimplat. Credeam ca sunt cea mai nenorocita femeie dupa pamint, nu mai conta nimic, am uitat de omul de linga mine si de dragostea lui, ma compatimeam si-mi plingeam de mila...l-am indepartat, am uitat sa-l iubesc, am slabit 10 kg... Ma vedeam urita, neputincioasa, nu eram buna de nimic... ce am primit in schimb- sotul m-a inselat dupa 15 ani de casatorie, mi-a marturisit ca viata cu mine a devenit un chin, nu stie ce sa faca cu mine... Socul m-a trezit la realitate, eram sanatoasa, sint inca tinara, sunt iubita trebuie sa iau viata asa cum este cu bune si rele, nu trebuie decit sa multumesc pt ce primesc. Si daca nu am copii il am pe el, nu sint nici prima nici ultima, puteam sa-l pierd si pe el,atunci ce faceam, cautam un loc la psihiatrie? Asta este, hai sa ne bucuram de ce avem azi, sa-ncercam sa primim loviturile cu zimbetul pe buze si lacrimile sa fie numai de bucurie. Invata-ti sa va iubiti pe voi asa cum sunteti!

[danna2002]

quote:

---

Initial creeata de danna2002
Noaptile sunt cumplite...adica de o sapt aproape nu pot sa dorm..nu stiu da e cumplit...adica totu parca sa sfarama..ce sa fac? danna2002

---

ar fi atari motive ...ca ori dorm ziua ...si nu mai pot sa dorm noaptea...ori imi fac probleme din nimicuri...ori ma simt singura, parasita si neintzeasa...mau mult sau mai putzin fara motiv....Adica mi se pare ca mediul in care sunt obligata sa stau la fac imi este ostil..ca nu imi gasesc locul printre colegii mei care stiu sa barfeasca in spetza sa ma barfeasca si atat....si sa ma minta...eu sa imi dau seama...etc..nu stiu dar toate imi kinuie noptzile...in cascada...cred ca ar trebui pe langa o munca sustzinuta si care sa imi ceara atentzie si ceva pastilitze si o discutzie cu un psiholog.. danna2002

[adela2]

Bravo pentru subiect. Tocmai am citit ceva ce m-a facut sa-mi pun multe intrebari. As dori sa stiu parerea unui specialist sau a mamelor care au folosit medicamente pe o anumita perioada. Acum o sa scriu citatul care m-a uimit; el este scris de ROSS CAMPBELL care este "un reputat psihiatru si consilier familiar" iar cartea cu pricina este "EDUCATIA PRIN IUBIRE" pag. 184: "Pentru parintii carora li se pare imposibil sa obtina o asemenea evaluare(o evaluare completa facuta de un specialist) am o solutie pe care nu as fi crezut niciodata ca am sa o spun sau chiar s-o scriu...Nu va temeti sa dati copilului un antidepresiv cum ar fi Prozacul sau un psihostimulent cum ar fi Ritalinul daca pediatrul constata anumite simptome si va prescrie aceste medicamente.Prefer ca respectivul copil sa nu aiba realmente nevoie de medicamente si sa le ia, decat sa aiba nevoie si sa fie lipsit de ele. Situatia nu este atat de dramatica pe cat pare atata vreme cat medicamentele sunt relativ sigure si au putine efecte secundare. Nu am intalnit cazuri in care Ritalinul sau alt antidepresiv inhibator de seroronina(SSRI) sa dauneze vreunui copil" Bineinteles ca eu nu ma gandesc sa-i dau copilului asa ceva ci ma gandesc la adulti. Este oare adevarat? Se pot lua fara consultarea unui psiholog sau psihiatru?Oare ceea ce stim noi, adica sa nu atingem asemenea medicamente deoarece dau dependenta, este depasit? Multumesc

[karmen]

NU VA JUCATI CU ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR! Ca orice medicament, nici antidepresivele nu trebuie luate in necunostinta de cauza (pe un diagnostic prezumtiv pus la intamplare sau dupa parerea unor nespecialisti sau fara sa se cunoasca efectele acelui medicament). Si repet: medicamentele le prescriu medicii nu psihologii. Carmen Ghilescu

[karmen]

Danna2002, cred ca o discutie cu un psiholog te poate ajuta mult. Cauta un orasul tau o persoana specializata si adreseaza-i toate problemele. Ai incredere ca va fi bine, dar trebuie sa faci tu primul pas catre o schimbare. Carmen Ghilescu

[danna2002]

quote:

---

Originally posted by karmen
Danna2002, cred ca o discutie cu un psiholog te poate ajuta mult. Cauta un orasul tau o persoana specializata si adreseaza-i toate problemele. Ai incredere ca va fi bine, dar trebuie sa faci tu primul pas catre o schimbare. Carmen Ghilescu

---

In buc stii pe cineva?..daca nu se poate sa imi zici pe forum ...PLS PRIVAT msg..tx danna2002

[aschiutza]

Pentru fetele din Germania! Si e sunt aici de 5 ani, si am trecut cu adevarat prin momente grele (moartea mamei, a bunicii, etc). Au fost momente in care am fost atit de singura ca imi venea sa urlu si chiar urlam. De aceea cred ca va pot si eu povesti din experienta mea. Ca am stari depresive , le am si acuma pt ca nu sunt in stare sa imi fac prieteni. Dar sa va spun cum ma readuc eu pe scara de plutire, poate unul dintre sfaturi sa va fie de ajutor... In primul rind incerc sa ma bucur ca am reusit sa ies din tara, sa cunosc lumi noi si mentalitati noi, pt ca dupa asta tinjeam cind eram mica la mine in orsul cu 20000 de locuitori. Acu simt ca am aripi si ca pot zbura oriunde vreau, am prins curaj in mine. Cind sunt trista, mi-e dor de tara, de familie, de prietenii pe care i-am pierdut, incerc sa fac ceva frumos...sa ies intr-un parc si sa admir pomii si florile, sa incerc sa iau contact cu natura. Parca nu ma mai simt apoi asa de izolata de lume! Sunt depresiva, ma rasfat cu ceva: fie cu o baie fierbinte la picioare (nu am cada :) ), fie cu una din cartile mele favorite, chit ca am mai citit-o de 100-200 de ori (asta e Mindrie si prejudecata), imi pun muzica care imi place, maninc dulciurile mele favorite, efectiv ma rasfat si fac lucruri pe care altfel le-as califica drept mofturi si neserioase: citesc reviste siropoase pt femei, seriale de prin anii 70 gen Casuta din prerie,etc. Pe scurt, sfatul meu e rasfatati-va din cind in cind! Bucurati-va de voi insiva, simtiti-va bine cu voi singure si nu va mustruluiti daca nu aveti chef de facut curat... E normal sa va simtiti aici straini, dureaza atit de mult sa te simti bine in alta mentalitate. Eu inca ma surprind ca nu inteleg sau ca inteleg prost faptele si mentalitatea lor...dar asta are si farmec sa stii: sa iti aduca ziua de miine surprize, sa inveti ceva nou, sa poti sa inveti comparind mentalitatea ta cu cea a celor din jurul tau. Eu am invatat f mult in astia 5 ani...mai ales depre mine si despre limitele mele. Am schimbat din valorile dinainte, cunosc mai bine oamenii. De cite ori vreau sa fiu acasa si mi-i se pare ca locul meu nu va fi niciodata aici , imi aduc aminte cu ce jind citeam cartile lui Jules Verne si ale descoperitorilor de locuri indepartate. Si ma simt un pic in pielea lor :). Si aici e o jungla... Daca va simtiti singure si vreti sa vorbiti cu cineva , da-ti-mi PM. Hehe, din cultura am pierdut si eu (ca ajng rar in tara sa imi cumpar carti, si imi ia foarte mult timp sa citesc o carte in germana de literatura serioasa ), vocabularul mi-i s-a saracit cu mult ( ca daca mai vorbesc citeva minute in romana ). Dar de aia exista Desprecopii.com! Ca sa ne gasim si sa vorbim! Mda, hai ca am batut cimpii destul... Impotriva prostiei, zeii insisi lupta in zadar

[ale]

quote:

---

Originally posted by mamicaluitheo
buna dragele mele. dupa fro cateva necazuri in familie am ramas cu o stare de deprimare acuta zic eu. am tot felul de ganduri rele, ma gandesc numai la moarte si ori ce as face nu pot sa ma concentrez si totodata sa ma controlez. ati patit? mercic andreea mami de theo si de florin http://community.web...r/mamicaluitheo

---

Da, si la mine 'starea depresiva' sau ce o fi se manifesta exact in acelasi fel. Nu vad decat boala peste tot, ma gandesc mult prea mult la moarte si imi dau lacrimile brusc, din te miri ce - ca le mine s-a facut iar o conexiunea cu boala-moarte. Nu am nici o solutie, andreea, ca din pacate eu sunt pe panta descendenta, e tot mai rau pe zi ce trece .... Ale

[danac]

[hia]Si pe mine viata in strainatate mi-a dat mult de furca si la asta s-a adaugat accidentul cerebral al tatalui meu,eveniment petrecut acasa la mine pe care inca nu l-am depasit ,si cu care nu m-am impacat....Eu am servici dar nu sant multumita de el,de mine..etc....Adun zi de zi frustrari legate de limba ,de comunicare,de cultura,de inadaptare...sper sa am puterea sa le fac fata...Trec de la stari in care mi se pare ca sant mai grozava ca ceilalti la cele in care imi zic ca nu-s in stare de nimic...Asa ca imi zic eu mie insumi /welcome to the club!/