29 raspunsuri la acest subiect

[Freia]

Am iesit dintr-o relatie in care am pus suflet, pasiune, dragoste si ce e mai importat, am pus tot ce eram in "mana" celui de langa noi, care era "totul". Din aceasta relatie fiecare am pierdut / castigat cate ceva. Eu, am castigat un copil. si, am pierdut increderea in cei de langa mine, in majoritatea, in special in oamenii noi care imi ies in cale si indruga verzi si uscate dar habar n-au ce simt, am pierdut dorintza de a ma aventura sa-mi refac viatza alaturi de un alt barbat, am pierdut dorintza de zambi (la inceput, pana m-am dumirit ca nu m-am frant in mii de bucatzele). A trecut aproape 1 an de la despartirea finala, si ma simt mai bine, dar m-am luptat cu mine sa razbesc, nu am avut pe cineva care sa ma sustina, nu am avut fizic un umar pe care sa plang si nici pe nimeni sa ma tina in brate si sa-mi spuna ca totul o sa fie bine si iesim si din asta. Sunt momente cand ma apuca plansul din te miri ce, daca vad copii razand pe strada cu ambii parinti, ma gandesc ca el nu o sa fie acolo sa impartim impreuna rasul acela de copil, ma uit la corurile de copii (mi s-a intamplat la Baby Expo sa o astept pe Marina si m-a pufnit plansuluitandu-ma la mititei cum canta si danseaza). In sexul masculin increderea mea e zdruncinata bine, nici cu unele persoane de sex feminin numai am aceleasi relatii, din acelasi motiv: spusulsi facutul sunt 2 lucruri separate, o distantza de la cer la pamant. E o intrebare grea, o etapa ce trebuie depasita, cum ne "educam" sa avem incredere? care sunt pasii? sunt constienta ca nu exista un tipar pt toata lumea, ca Dumnezeu ne da cate ceva la fiecare pt a invatza o lectie, ca poate noi nu vrem sa iesim sau nu putem iesi decat cand e prea tarziu, ca avem in fataz noastra solutia dar nu o "vedem". Freia si Alexa http://community.web...m/user/freia_ro http://community.web...ia_ro_capsunika

[Freia]

quote:

---

Originally posted by Ioana Sora
Am plans luni intregi, am slabit enorm, uneori nici macar pentru Catalina nu puteam zambi. Am trecut de la iubire la ura si acum sper la indiferenta. Acum, au trecut cateva luni si m-am detasat de toate astea. Incerc sa-mi vad de viata mea si sa fac ceva. Insa cea mai mare problema e alta. Nu pot sa am incredere in nimeni, tot ce spune oricine mi se pare o minciuna. Cum poti sa-ti recapeti increderea in oameni ? Chiar si la modul general... Dupa ce ani de zile ai avut incredere oarba in cel de langa tine, iar el te-a mintit intr-un mod de nedescris, inimaginabil... Cum sa treci peste aceste lucruri ? Aici ma impiedic acum... Ioana & Maria Catalina

---

Freia si Alexa http://community.web...m/user/freia_ro http://community.web...ia_ro_capsunika

[Ioana Sora]

Freia, cu aceleasi probleme ma confrunt si eu. Si cel mai tare ma doare, cum spuneai si tu, cand vad o familie fericita - mama, tata, copil. Am fost la multe petreceri de bebei, majoritatea copiilor prietenilor sunt de varsta fetitei mele. M-am simtit ingrozitor de prost cand vedeam atatia tatici care isi tineau in brate copilul. Si increderea mea a fost distrusa complet, incat am ajuns sa ma intreb daca mai pot vreodata sa construiesc relatii noi, de orice natura. Prietenie, colegialitate, iubire. am ajuns sa ma indoiesc de capacitatea mea de a-mi da seama de cum este omul care sta in fata mea. Oare nu minte in clipa asta, cand vorbim ? Oare e sincer in ceea ce spune ? Oare asa e ? Sau poate e doar ceea ce vrea sa spuna ? Sau poate e doar imaginea pe care vrea sa si-o creeze in exterior ? Doar Catalina ma mai face sa zambesc din toata inima. Sincer, m-am gandit ca trebuie sa-mi refac viata, sa merg mai departe. Dar, neavand incredere in nimic, sunt pregatita pentru asa ceva ? Sau imi doresc atat de mult ce am pierdut - ceva ce nici n-am avut de altfel prea mult, doar cateva clipe ? O familie sau pur si simplu cineva care sa fie alaturi de mine... Si oare nu imi doresc toate astea doar pentru Catalina ? Care sunt pasii ? As vrea sa stiu si eu. Imi repet ca a fost doar o intamplare nefercita si unica in felul ei, ca e imposibil ca toata lumea sa fie la fel, ca nu trebuie sa ma gandesc ca toti sunt niste idioti. Cred ca autosugestia e primul pas, dupa care sa incercam sa nu ne mai straduim atat de mult sa facem fata, pur si simplu sa lasam viata sa ne aduca ce ne va aduce. Nu stiu... Ioana & Maria Catalina

[SIMONABB]

Buna Cineva a spus pe forum mai demult ca uneori trecerea unui barbat prin viata unei femei se intimpla doar pt a se naste o steluta. E de inteles ce simtiti, insa vorba aia "nu stii de unde sare iepurele". A se vedea exemplul MarieiGhi, care acum vreo 3 luni era intr-o depresie (copil, mama bolnava, ea insasi bolnava - a facut o operatie, etc.) iar acum se casatoreste. Am vorbit cu ea la tel, era foarte emotionata. Nu e totul sa ai un sot. Eu am asa ceva acasa, dar in 90% din cazuri nu e langa mine sufleteste. Asa ca ma gindesc daca nu cumva e mai bine singura. Simona http://community.web...m/user/simonabb

[mamicaluitheo]

quote:

---

Originally posted by SIMONABB
Buna Nu e totul sa ai un sot. Eu am asa ceva acasa, dar in 90% din cazuri nu e langa mine sufleteste. Asa ca ma gindesc daca nu cumva e mai bine singura. Simona http://community.web...m/user/simonabb

---

SUBSCRIU> andreea si baietii

[gianina-alina]

incredere?definitia din dictionare o stiu.dar atit. dupa ce iti pui sufletul in palma cuiva si acle cineva il ia si-l calca in picioare.... si la mine a trecut un timp...degeaba.nupot sa ma apropii de oameni in general.mereu ii suspectez de raceala,de minciuna ...adevarul este ca am fost 'inselata' in asteptari si de uni din cei pe care-i consideram prieteni... umar pe care sa pling?nooooo.toata lumea zicea:nu esti nici prima nici ultima,treci tu si peste asta... zimbet:singura sursa de zimbete a fost si inca este puiul meu,fetita care INTYR-ADEVAR este CEL MAI MARE CISTIG !!!! exista insa acea senzatie ca nu ai ceva al tau,cineva care sa te ASCULTE si cu SUFLETUL nu doar sa auda ce spui. ma imbarbatez eu pe mine ca SIGUR o sa-mi treaca.sa nu ma intelegi gresit:nu mai sufar dupa el,sau dupa relatia respectiva decit din perspectiva Andreei a puiutului care-l vrea pe tata linga ea.si asta este o alta problema care imi zdruncina increderea in ...oameni. o sa o racapatam.sper cu ...ardoare ca da! care-s pasii?ce bine ar fi sa existe o reteta (ca la praji)... mi-am amintit acum cind scriam ...ma exaspereaza (si nu exagerez)privirile pline de acel :"saraca de ea".nu de asta am nevoie ... m-am intins cam mult si cred ca sint cam ...pe linga. va pupacim cu drag, Andreea si eu

[craluca]

si eu am trecut prin ceea ce spuneti voi; aveam un bebe de 2 luni si ma desparteam de iubirea vietii mele; si durerea venea de la faptul ca inca ne iubeam, dar alte ratiuni ne-au impiedicat sa ramanem impreuna; copilul a fost cel care m-a scos din suferinta; nu-mi permiteam sa fiu trista, sa nu-i zambesc in permanenta, sa nu fiu alaturi de el cu gandul si cu inima ori de cate ori avea nevoie; am avut prieteni care nu ma lasau sa stau singura in casa si sa ma gandesc la el... am avut puterea sa cred ca nu el era alesul si sa astept ziua cand imi voi intalni jumatatea. 3 ani de zile am fost doar eu si bebe ... doar eu il alinam pe bebe, doar eu ma bucuram de progresele lui ... si cand a venit ziua cu "Unde este tata?" i-am spus ca este plecat departe cu serviciul. Mi-a fost foarte greu sa ma apropii din nou de cineva dar am refuzat cu indarjire sa ma condamn la singuratate. Acum sunt casatorita de 7 ani, mai am un bebe, nu spun ca lucurile merg struna dar am reusit sa iubesc din nou! Mama Raluca, baiat Alex si bebita mica Ioana http://community.web...user/craluca100

[brotacel03]

Dar ce te faci, daca pe langa lipsa de incredere in ceilalti, si increderea in tine este sub nivelul marii? Degeaba imi spun prietenii ca sunt tanara, frumoasa, desteapta, si pot sa trec peste, daca aceste "calitati"(in masura in care le am) nu m-au ajutat sa-mi pastrez familia.

[sinzi_ana]

quote:

---

Initial creeata de Freia
nu am avut fizic un umar pe care sa plang si nici pe nimeni sa ma tina in brate si sa-mi spuna ca totul o sa fie bine si iesim si din asta.Sunt momente cand ma apuca plansul din te miri ce, daca vad copii razand pe strada cu ambii parinti, ma gandesc ca el nu o sa fie acolo sa impartim impreuna rasul acela de copil Freia si Alexahttp://community.webshots.com/user/freia_rohttp://community.webshots.com/user/freia_ro_capsunika

---

Freia, sotul meu e navigator si e plecat de 4 luni pe mare...si eu trec prin aceleasi emotii ca si tine, desi stiu ca e alaturi de mine cu gandul...Nici eu nu am cui sa ma plang, la telefon sau in mailuri incerc sa fiu optimista pentru ca stiu ca lui ii e mai greu ca e singur si ii duce dorul lui David...Mi se rupe inima cand ma gandesc ca il privez pe copilul meu de prezenta tatalui si el nu intelege prea multe cand ii explic ca tati e pa-pa si in curand va veni acasa...si fiecare despartire doare mai tare ca prima.Dar poti sa spui punct si de la capat. (la noi e mai usor, o dam naibii de meserie si incepem alta, o luam de la capat dar tot impreuna), dar tu o ai pe Alexa si este de datoria ta sa ii alegi un nou tatic sa ii se potriveasca fetitei tale...si mai ales tie.Usor de spus, greu de facut...incepi cu inceputul...te pregatesti psihic pentru acest nou drum, si incerci cat mai multe variante. Nu ai cum sa gresesti, orice te va face fericita si iti va da incredere in fortele tale.Eu ma consolez cand ma gandesc la un nou inceput, poate ar fi bine sa incerci si tu.Iti urez mult succesSinzi [avion]si DavidPoze cu David la 19luni

[bebi]

Eu cred ca totul e sa nu incetezi sa speri la mai bine, sa nu renunti la speranta ca-ti va fi bine intr-o buna zi.Stiu ca suna a slogan ieftin, dar pe mine speranta m-a tinut pe linia de plutire. Apoi, cred ca faptul ca am inceput serviciul atat de devreme (dupa 3 luni) si fiind foarte ocupata, am trecut mai usor peste toate greutatile. Multe dintre voi stiti ca, la 5 luni dupa ce am nascut, am cunoscut pe cineva. Era o persoana care intrunea toate calitatile pentru a fi un tata bun, dar pe mine ma umilea si ma trata violent. Si am stat, sperand ca se va schimba. Foarte greu mi-a fost sa recunosc ca am dat-o in bara si a doua oara. CaTAlina crescuse, avea 1 an si jumate, ii spunea tata... si cu toate astea am renuntat. Am ramas singura si nu m ai vroiam sa-mi refac viata. Credeam ca toti sunt o apa si un pamant sau poate asa mi-o fi mie dat sa traiesc. Poate trebuie sa platesc cumva faptul ca am o minune de fetitza. Pana cand, intr-o zi m-am dezmeticit si am "observat" ca, de ceva vreme, cineva era langa mine si tot incerca sa ma convinga ca poate fi si altfel. Si sunt tare fericita, ma simt mai fericita ca niciodata. Am, pentru prima oara in viata mea, sentimentul ca va fi pentru totdeauna. Si cu fiica mea, n-am cuvinte sa va descriu cum se poarta. Citeam pe forum o discutie despre femeile Taur si mai toate cele care au raspuns aveau sotz Fecioara... scriam atunci ca inca mai imi caut Fecioara mea... Nah, ca era asa de aproape iar eu aveam ochelari de cal Sper ca n-am fost off topic. Va pup!