Sari la conținut

Sari la conținut


- - - - -

Conserve si muraturi pentru iarna!!


51 raspunsuri la acest subiect

#21
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 19:05

Ghiveci pentru iarna Ingrediente: 1 ½ kg gogosari, 1 ½ ardei, 1 kg vinete, 1 kg ceapa, ½ l ulei, 1 litru bulion, 3-4 foi de dafin, piper, sare Mod de preparare Se curata si se spala ceapa pestisori si se pune cu uleiul sa sticleze. Se adauga apoi gogosarul, ardeiul (curatat de cotoare si seminte si taiat cubulete) si vinetele curatate crude de coaja si taiate cubulete. Se lasa sa se inmoaie bine ardeiul si gogosarul, iar la urma se adauga bulionul, foile de dafin, piperul si sare, dupa gust. Se lasa sa mai dea citeva clocote, apoi se pun in borcane. GHIVECI ÎN SUC DE ROSII În cantitati egale pregatiti urmatoarele legume: bame, dovlecei în floare, ardei grasi, fasole verde, vinete, rosii, conopida si patrunjel verde. Cartofi, morcovi, telina adaugati iarna când pregatiti ghiveciul. Legumele verii, deci, alese, curatate si taiate, puneti-le în borcane. Umpleti cu suc de rosii fierbinte, adaugati 1 cm de ulei deasupra, inchide-ti borcanele si firbeti-le 30 de minute în prima zi si 10 minute în a doua zi.

#22
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 19:07

Zarzavat pentru ciorbe Ingrediente: 5 kg. rosii, 1 kg. ardei gras sau gogosari, 10 legaturi de patrunjel si leustean la un loc, un pahar de 200 gr. cu zahar, o lingura de sare Mod de preparare Se oparasc rosiile, se aseaza cite 8-10 intr-un castron si se toarna apa fierbinte peste ele. Se decojesc, se taie in felii potrivite si se pun la fiert. Se lasa sa clocoteasca o jumatate de ora. Se taie ardeiul in rondele subtiri, se pune peste rosii si se mai lasa sa clocoteasca 10 minute. Se adauga verdeata tocata, sarea si zaharul. Se mai lasa la fiert inca 10 minute. Separat, se incalzeste bine ½ l de ulei. Zarzavatul fierbinte se pune in borcane mici, insa acestea nu trebuie umplute cu virf (se lasa un spatiu gol de 3-4 cm). Deasupra, se pune, cu lingura, ulei fierbinte, se leaga borcanele cu celofan si se pun in camara. ZARZAVAT PENTRU CIORBE Se folosesc: 3 kg de rosii, 1 kg de morcovi, 10-12 ardei grasi, o telina mare, patrunjel, leustean si sare. Spalati zarzavatul si lasati-l sa se zvante. Cu o strecuratoare scufundati rosiile în apa clocotita un minut apoi curatati-le de pielita. Tocati zarzavaturile, taiati rosiile, puneti-le într-un castron mare si adaugati sare dupa gust. Umpleti borcane mici, adaugati si sucul zarzavaturilor, apoi puneti în fiecare borcan câte 2-3 linguri de ulei. Legati-le cu celofan si fierbieti-le pe baie de aburi 20 de minute. ZARZAVATURI PENTRU CIORBE Se iau 5 kg de rosii, 1 kg de ardei si 2-3 legaturi de patrunjel. Se spala bine toate legumele si se lasa sa se zvânte. Se taie apoi felii rosiile, se taie ardeii si se toaca marunt patrunjelul. Se amesteca apoi totul într-un vas si se pune o lingura plina de sare. Dupa 5-10 minute se umplu borcane mici care se leaga cu celofan si se fierb pe baie de aburi 30-35 de minute.

#23
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 19:10

Cirese confiate Ingrediente 1 kg cirese (curatate de simburi) cu pulpa mai tare, 1 kg zahar si o lamiie mare sau 700 g zahar si 300 g glucoza (sirop viscos). Reteta Ciresele (fara simburi) intregi sau rupte in jumatati, impreuna cu zaharul, zeama de lamiie sau glucoza se pun in cratita de dulceata, amestecindu-le usor, prin rasturnare, de citeva ori. Se lasa 2-3 ore, ca zaharul sa extraga sucul din fructe, apoi cratita se pune pe foc (nu direct pe flacara la aragaz), fierbindu-se ca orice dulceata, pina cind plutesc ciresele in tot siropul, pina la fundul cratitei. Calduta, dulceata se pune in borcane care se vor lega cu celofan simplu si se vor pastra in camara. Pe parcurs, siropul scade. Ciresele se pot adauga la diferite preparate dulci (creme, sarlote etc). Visine pentru placinta Ingrediente: 3 kg. visine (cintarite cu simburi si codite), 1 kg. zahar tos, 9 aspirine pisate marunt Mod de preparare Visinile se spala bine la jet de apa, li se scot simburii, apoi se amesteca usor cu zaharul si cu aspirinele pisate. Se pun in camara, unde se amesteca din cind in cind (usor sa nu se zdrobeasca fructele), pina cind tot zaharul s-a topit. Se pun visinile in borcane potrivit de mari, se acopera cu sirop, se leaga sau se pune capacul. Pe timp de iarna, din ele se pregateste o delicioasa placinta care pastreaza toata savoarea si parfumul visinilor.

#24
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 19:11

Conserva de peste Ingrediente: 7-8 kg. de peste, 650 gr. ulei, 1 l otet, sare, boabe piper, frunze dafin, lamiie Mod de preparare Se curata pestele, dupa care se taie capul pestelui, se spala bine in mai multe ape, se asaza intr-un prosop se tamponeaza bine. Apoi se pregateste un vas emailat foarte incapator si in interiorul vasului se asaza 4 furculite cu virful in jos, incrucisate. Peste ele se asaza pestele in straturi si se adauga sare mare de bucatarie. Se pregateste un sos care se adauga peste peste din: 650 gr. ulei, 1l de otet si doua parti de apa, boabe de piper, frunza de dafin, spre sfirsit zeama de la o lamiie. Se lasa la fiert la foc mic timp de 3-4 ore pentru a se fragezi oasele pestelui. Dupa ce s-a racit, se asaza in borcane. Se poate pastra foarte bine in orice anotimp. Mod de servire Poate fi servit si ca aperitiv. Se asaza pe un platou de preferinta oval, se orneaza cu frunze de salata si felii subtiri de lamiie si frunze de patrunjel

#25
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 19:58

CASTRAVETI Castraveciori murati Ingrediente: castraveti mici, frunze de visin, marar uscat, ardei iute, radacini de hrean, otet, sare, boabe de mustar Mod de preparare Se aleg castravetii cei mai mici, verzi, fara pete, neloviti. Se spala bine in apa proaspata si se sterg cu un servet. Se tin apoi 12 ore in apa sarata, se scurg si se aseaza in borcane sau in butoiase bine spalate, oparite si afumate. La fund, se aseaza frunze de visin si marar uscat, apoi se aseaza castravetii care se indeasa bine. La fiecare strat de castraveti se adauga citiva ardei iuti, verzi si radacini de hrean, taiate in felii subtiri. Se acopera totul cu marar si foi de visin. Se toarna deasupra otet de 9 grade fiert si sarea dizolvata in putina apa (1 l la doua linguri de sare). Otetul se toarna rece. La suprafata muraturilor se aseaza un saculet de pinza subtire cu boabe de mustar. Mustarul, ca si hreanul, ajuta la pastrarea castravetilor. Borcanele se leaga cu pergament. Butoiasele trebuie infundate si rostogolite. Dupa 8-10 zile, otetul se fierbe din nou si se inlocuieste in parte, pentru a-i completa taria, apoi, dupa ce s-a racit, se toarna peste castraveti. Castraveti murati Ingrediente: castraveti, piper, sare, zahar, otet, boabe de mustar, hrean, marar, frunze de telina, conservant, ardei iute (optional) Mod de preparare Se spala castravetii. Se curata hreanul. Sepun in borcan: hrean, marar, frunze de telina. Se asaza castravetii in borcan. Deasupra castravetilor se pun radacini de hrean. Se toarna apa rece peste castraveti, apoi se goleste apa intr-un vas si se pun urmatoarele ingrediente(pentru un borcan de 5 litri): 5 linguri sare, 5 linguri zahar, o cana de otet, un pachetel conservant, piper boabe, boabe mustar. Se amesteca totul pina se topesc sarea si zaharul si se toarna peste castravetii din borcan. Se leaga borcanul cu celofan si se pune pentru iarna. Castraveti in saramura Ingrediente: castraveti, apa, sare, usturoi,marar Mod de preparare Se aleg castravetii tineri si foarte proaspeti. Se spala in apa rece si se taie putin din capete. Daca sunt castraveti mai grosi care trebuie sa se mureze repede, se despica putin la mijloc in lungime, cu un cutit. Se pune apa la fiert cu sare, in proportie de 50 g de sare la 1 litru de apa. Dupa ce a dat cateva clocote, se da la o parte sa se limpezeasca. Se aseaza castravetii in borcan, se pun printre ei catei de usturoi, iar deasupra se acopera cu crengi de marar. Se toarna saramura fierbinte si se leaga cu hartie pergament. Daca borcanul este de sticla, pentru a nu plesni, se infasoara intr-o carpa uda. Se pune intr-un loc calduros si se lasa 2-3 zile. Intre timp se vantura zeama de doua, trei ori. Dupa ce sunt bine murati, se tin la rece si se consuma dupa trebuinta.

#26
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 20:03

MURATURI ASORTATE Muraturi asortateIngrediente: :diverse legume Mod de preparare: Amestecul de legume se poate alcatui dupa plac; de obicei se face din castraveti, patlagele necoapte, ardei grasi lungi si pepeni mici verzi. Daca se adauga pastai de fasole, acestea trebuie fierte. Morcovii trebuie taiati in felii subtiri. Legumele care se pun la murat trebuie sa fie sanatoase, nepatate si nelovite, neatinse de bruma si proaspat culese. Dupa sortare si spalare, legumele se aseaza la murat, ca si castravetii in butoaie. Pentru a da un gust mai placut muraturilor si pentru a ajuta la conservarea lor, se adauga frunze de visin, de stejar sau de coacaze. Multe dintre acestea sint bogate in vitamina C. La un butoi de 100 l cantitatea totala de adaosuri nu trebuie sa treaca de 4-5 kg. Acestea se aseaza pe fundul butoiului si apoi la mijlocul si la suprafata muraturilor. Borcanul se infunda si se umple complet cu saramura de 7 % concentratie (tarie) pregatita cu 24 de ore inainte. Concentratia saramurii poate fi potrivita cu ajutorul unui ou; saramura este buna pentru patlagele verzi sau murate asortate atunci cind oul pus in saramura se ridica la suprafata solutiei. Pentru ca saramura sa fie cit mai curata, este bine ca sarea sa fie pusa pe o pinza usor cufundata in apa. Dupa umplerea cu saramura, butoaiele trebuie sa stea o zi sau doua la temperatura de 20 grade C. In acest timp, saramura care scade se completeaza; butoiul trebuie sa fie in permanenta plin. Dupa acrire, muraturile se pun la rece, in pivnita sau, intr-un loc cu temperatura foarte scazuta. Mod de servire Se serveste cu diverse mincaruri, dupa gust Muraturi asortate I ngrediente: 160 de gogosari proaspeti, o legatura de patrunjel radacina, o legatura de morcovi, 4 teline, 4 buc. pastranac, 2 buc. hrean, 6 capatani de usturoi, conopida, castraveti nebrumati, gogonele, boabe de enibahar, piper boabe, foi de dafin, boabe de mustar, sare, zahar, conservant, otet tare de vin, toate dupa gust. Se spala bine toate ingredientele si se lasa la scurs. Gogosarii se taie pe jumatate si li se scoate cotorul. Legumele se dau prin razatoare sau se taie rondele. Asezati gososarii in borcan asa incat sa incapa cat mai multi. Pe fundul borcanului puneti teasc de fruze de telina sau crengute mici de visin. Printre gogosari asezati legumele asa cum le-ati taiat. Intr-o oala suficient de mare puneti otetul indoit cu apa dupa gust, amestecat cu toate condimentele enumerate mai sus. Cand aceasta compozitie este bine fiarta si amestecata o turnati in borcan peste gogosari, care se vor opari in acest fel. Nu uitati ca inainte sa turnati compozitia sa puneti sub borcan lama unui cutit mai mare, asa incat sa nu se sparga borcanul. Umpleti borcanul cu aceasta compozitie, faceti un teasc cu grengute de visin si legati la gura cu celofan. A doua zi este bine sa va uitati la borcan in caz ca mai este nevoie sa puneti o cantitate oarecare si compozitia mentionata. Daca nu mai este nevoie, puneti borcanul in camara in loc uscat, rece si intunecos si deasupra lui puneti o patura. SFAT de la mine:pentru a avea muraturile rozulii puneti in butoiul sau in borcanul cu legume, o varza rosie sau o sfecla rosie.Dau muraturilor un aspect f. delicios!!

#27
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 20:06

SFECLA ROSIE Sfecla rosie in otet Ingrediente: 1 kg. sfecla rosie, o ceasca otet, 3 cesti apa Mod de preparare Se spala sfecla si se fierbe. Separat, se fierbe apa cu otetul si putina sare. Se curata sfecla, se taie rondele, se pune intr-un borcan peste care se toarna otetul caldut. Pentru gurmanzii rafinati reteta se modifica astfel: Sfecla se coace la 150 grade, se curata si se taie cu un cutit special (ondulat). Sosul se prepara la fel, insa adaugandu-se si un pic de zahar, chimen. La servire se poate adauga hrean ras proaspat.

#28
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 20:08

ARDEI IUTI Ardei piscatori bulgaresti Ingrediente: 5 kg. piscatori, 1 l otet, 6 cani apa ( 200 ml - 300 ml), 2 linguri de sare, foi de dafin, 200 grame boabe de mustar alb si boabe de piper Mod de preparare Se fierbe apa cu sare si se arunca peste piscatori. Se lasa sa se raceasca apa ( se lasa de pe o zi pe alta ). A doua zi se va fierbe la un loc: 1 litru de otet cu 6 cani de apa (300 ml .), 250 gr. de zahar , 2 linguri mari de sare si tot piperul. La un borcan de 800 gr. se pune: 2 linguri mari de boabe de mustar alb, 4 foi de dafin si ardei piscatori. Ardeii piscatori se vor pune in borcan, dar atentie sa nu se puna pina ce dau afara din borcan, deoarece trebuie sa se toarne in borcan compozitia de mai sus pina se va umple borcanul . Dupa aceea se astupa borcanul cu celofan si se leaga. La fel se va proceda cu toate borcanele.

#29
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 20:09

Struguri in otet Ingrediente: 1 kg. struguri ciorchini, 1 pahar otet, 1 pahar zahar, 1 pahar apa, o lingurita sare Mod de preparare Se amesteca ingredientele, se fierbe amestecul, se raceste si se toarna in borcan. Se pune celofan, se leaga si se pastreaza la rece.

#30
Idora

Idora

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 363 mesaje

Postat 04 iulie 2004 - 20:11

Ciuperci, vinete, sfecla Ciupercile se curata si se spala bine. Dupa aceea se freaca cu sare si se spala din nou cu apa rece si otet. Otetul se clocoteste fara sare, amestecat doar cu boabe de piper dupa care se adauga ciupercile si se lasa sa fiarba cateva minute. Se toarna in borcane fierbinti impreuna cu otetul in care au fiert. Se leaga imediat la gura, se aseaza in camara si se invelesc cu paturi groase. Se aleg vinete tinere si se curata partial de coaja (in lame late de 2 cm, una da, una nu) dupa care se fierb pana se inmoaie. Se despica pe lungime in 2-3 locuri si aici se pune zarzavat (morcov, patrunjel etc.) frecat cu sare. Se aseaza vinetele in borcan si se toarna peste ele otet clocotit cu sare. Se leaga cu celofan la gura si se pastreaza in camara invelite cu paturi. Sfecla se coace, se taie felii si se aseaza in borcan: un rand se sfecla un rand de hrean ras. Presarati chimen si deasupra turnati otet clocotit cu sare. Legati borcanul la gura si-l dati la camara. Pepeni murati Ingrediente: :pepeni, castraveti, gogonele, frunze de telina, frunze de hrean Mod de preparare: Se aleg pepeni mici, care nu se mai coc, se verifica sa nu fie loviti si mucegaiti. Se spala si se pun in borcane, intercalind printre ei castraveti, gogonele si pentru aroma frunze de telina si hrean. Pentru fiecare litru de apa, se pun 25 g de sare. Se fierbe saramura, se lasa sa se raceasca, se toarna peste muraturi si se leaga cu celofan.


Panic Questions

  • Progesteron

    Flor_i
    - Ieri, 13:02

  • Cat mănâncă bebe la 2 luni

    mada204
    - mar 08 2024 16:24

  • PoÈ›i naÈ™te mai devreme de termen?

    Ezraa
    - mar 08 2024 06:39

  • Dermatita atopica

    MGeorgi30
    - mar 02 2024 13:10

  • Posibilă sarcină??

    Larisa03303
    - feb 20 2024 11:14

Last Blogs

  • Tenul în sarcina

    Julix94
    - Ieri, 22:55

  • Tenul în sarcina

    Julix94
    - Ieri, 22:55

  • Glicemia in timpul sarcinii

    Ioone
    - Ieri, 22:19

  • Baiete sau fetita?

    ely4
    - Ieri, 17:50

  • Calatoriile in sarcina

    LarisaG89
    - Ieri, 13:55

Ultimele aprecieri

  • andacosPoza lui %s

    andacos
    ii multumeste lui

    szivarvany
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • monicaboPoza lui %s

    monicabo
    ii multumeste lui

    szivarvany
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • ElkiaPoza lui %s

    Elkia
    ii multumeste lui

    Laura25
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • OtiliavPoza lui %s

    Otiliav
    ii multumeste lui

    Laura25
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • ElkiaPoza lui %s

    Elkia
    ii multumeste lui

    ioana
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • - TOP 50 reputatii -