27 raspunsuri la acest subiect

[missiday]

Nici nu stiu prea bine cu ce sa incep...cu inceputul, o sa-mi spuneti probabil, si aveti dreptate. Tatal meu este(a fost?!) alcoolic;nu bea foarte mult, nu se infunda prin carciumi, nu face scandaluri, nu se cearta cu mama, dimpotriva, a avut foarte multa grija de noi, sa nu ne lipseasca nimik, ne-a plimbat, etc.E genul care la inceput mai bea un paharel cu colegii, apoi pleca de la birou sa mai bea un paharel, si apoi, pleca acasa si se culca, sau veneau unul sau doi prieteni buni(totdeauna aceiasi)pe la el si mai lua un paharel, doua.. Rezultatele acestei boli n-au incetat sa apara:la o investigatie de rutina, au descoperit ceva pe ficat,l-am dus la un tomograf computerizat si au descoperit niste noduli mici, care ar putea fi generati de o posibila ciroza in faza incipienta (oricum are o hepatita cronica). Asta s-a intamplat anul trecut, cand socrul meu era pe moarte (cancer) iar mamei i-au fost extirpate ovarele si uterul(fibrom uterin), toti 3 fiind internati in acelasi timp in spitale diferite Intre timp, socrul meu s-a stins, operatia mamei a trecut fara prea mari urmari, iar tatal meu dupa un tratament care l-a ajutat sa se simta mai bine, trebuia sa se prezinte la cate 6 luni la medic , pentu a urmari evolutia acelor noduli.Ei,si de aici problemele: dupa o luna s-a reapucat de baut, moderat, dar totusi s-a apucat;de cate ori ii spun ca trebuie sa aiba grija de el, imi zice ca daca nu mai are voie nimik, de ce sa mai traiasca??Apoi, pana azi, nu l-am convins sa mai vina la medic,pentru ca "se simte bine, de ca sa vina?" Ca sa nu mai spun ca eu am luat decizia(stiindu-l foarte inspaimantat de boala) de a nu-i spune exact ce probleme are, adica i-am spus ca are o hepatita cronica si ca trebuie sa tina regim toata viata. Acum se simte rau tare, a slabit, nu mananca mare lucru(mi s-a facut rau de dimineata cand l-am vazut, dupa 3 saptamani)si s-a hotarat sa vina la spital;sunt ingrozita de rezultatul analizelor care i se vor face si ma intreb, oare am gresit ca nu i-am spus ce are?? Sa-i spun acum??A fost destul de marcat de moartea socrului meu si a unui prieten, mi-e teama ca n-o sa vrea sa mai faca nimik pentru a se vindeca... Cred ca sunt incoerenta, insa nu mai stiu ce sa fac, de azi dimineata ma intreb daca nu cumva am gresit si i-am facut mai mare rau...nu am inca rezultatul analizelor, colac peste pupaza, mai plecam si in concediu, deci va trebui sa aman putin momentul, poate ca nu e cazul sa ma chinui asa, sau poate ca-mi caut scuze pentru lasitate... Chiar nu stiu ce sa fac:sa-i spun sau sa nu-i spun??? Missiday

[sorana]

E o decizie f. grea. Intr-o situatie mai grea decat a ta (mi s-a spus ca mama probabil nu mai apuca ziua de maine) nu i-am spus nimic. O tot incurajam ca trece, iese din spital si o sa .... Dar a fost groaznic de greu pt. mine sa ma stapanesc si cred ca ea stia, probabil credea ca nu stiu eu. Eu as zice sa astepti rezultatele analizelor si, daca nu e chiar grav sa-i spui, ca sa-l sperii, poate se potoleste cu bautul (stiu pe cineva care s-a lasat de fumat cand i s-a zis ca daca mai fumeaza moare intr-o luna, desi probabil nu era chiar asa, ca a mai trait vreo 10 ani), daca e grav - nu cred ca are rost sa-i spui, ca tot aia e! Multa sanatate, sper sa nu fie grav si totul sa fie ok! bb Monica si Sorana

[Tia]

Grea decizie pe umerii tai... Eu cred ca este dreptul lui sa stie.. ca om! Mai departe decide singur ce pozitie trebuie sa adopte. Tatal meu a fost operat de inima acum un an si inca nu s-a lasat de fumat, dr. s-au uitat consternati la el ca nu vrea cu nici un chip sa renunte... si stie tot! Ma lupt cu el, dar fara rezultat. Poate daca tatal tau ar stii, ar face un efort sa renunte la ce ii face rau... E doar o parere, tu insa il cunosti cel mai bine... Mama ta ce spune? Sanatate!

[adda]

Nu cred ca poti numi "lasitate" faptul ca nu i-ai spus exact care este starea lui de sanatate... te inteleg foarte bine pentru ca si eu sunt intr-o situatie asemanatoare... mama mea se simte cam rau de vreo jumatate de an, dar nu vrea in ruptu' capului sa mearga la medic ... chiar zilele trecute am vorbit cu ea la telefon si i-am spus ca am gasit o doamna doctor dragutza, dar s-a prefacut ca nu ma mai aude bine ...nu o inteleg deloc...si mie mi-e frica de spitale, de doctori, dar mai frica mi-e de ce mi s-ar putea intampla daca nu merg... Nu stiu daca e bine sau nu sa-i spui exact cum stau lucrurile... e cu doua taisuri: s-ar putea sa-l trezesti la realitate, sa fie constient ca trebuie sa aiba grija de el si sa se comporte ca atare...dar s-ar putea sa devina indiferent, sa nu-i mai pese si, asa cum ai spus si tu, sa nu mai vrea sa faca nimic pt a se vindeca ... E tare greu sa stii ca o persoana draga tie e bolnava si tu nu poti face mare lucru ... poate celelalte fete au vreo idee despre cum ar trebui sa procedezi... Pupici S-auzim numai de bine!

[bogux]

NU cred ca stie nimeni cum va reactiona tatal tau daca ii spui. POate sa adopte o atitudine pozitiva shi sa se lase de baut sau nu. Decizia intr-adevar este foarte grea. Dar daca nu incearca sa se lase de baut asha nestiind de situatie, poate ar fi mai bine sa-i spui. POate se sperie shi incepe sa tina regim. NU stiu cum va reactiona. Nu sunt toti oamenii la fel shi nu gandim la fel. Bogdan - Viitor Tatic

[roxanal]

draga mea, grea decizie..la mine a fost cam asa, bunicul a avut cancer la stomac si mama n-a vrut sa-i spuna deloc, eu am crezut tot timpul in adevar si mi-ar fi greu sa nu spun cuiva asa ceva, desii mama si-a exprimat clar dorinta sa nu stie asa ceva, daca ar avea cancer sau mai stiu eu ce...la mine, din contra, mi-as dorii sa stiu clar ce anume am si cat as mai avea de trait...dar nu toti oamenii pot privi adevarul cu aceeasi liniste, depinde foarte mult de firea fiecaruia....succes Roxana Lilea,mama Mariei 2 ani si ceva

[missiday]

Multumesc mult pentru incurajari, chiar imi fac bine. Mama nu stie nici ea nimic, banuieste ceva, i-am spus ca e putin mai grav, insa nu cred ca se gandeste atat de departe...Anul trecut in aceeasi luna i-am spus soacrei mele ca socrul meu are cancer(noi stiam de 3 luni) si a fost cumplit, nu cred ca as mai putea sa trec odata prin asta. Imi tot spun ca fiecare are dreptul sa decida cum isi traieste viata, si ca eu intr-o situatie ca asta as vrea sa stiu ce mi se intampla...dar nu pot!!! Missiday

[osolita]

E intr-adevar o decizie foarte grea, cred insa ca fiecare persoana simte ceva atunci cand e bolnava si nu se vindeca dupa un anumit tratament, de multe ori poate nu sunt cazuri grave dar in momentul in care te simti rau cred ca te gandesti destul de departe. Acum depinde foarte mult si de persoana bolnava, sunt unii oameni care sunt coplesiti si nu pot reactiona iar starea bolii se agraveaza pe zi ce trece(iar daca nu-i spuneai poate privea mai optimist situatia si facea progrese) iar altii care se lupta cu boala si vor s-o invinga cu orice pret. Daca tatalui tau ii e frica de boala, s-ar putea sa se "resemneze" si sa nu vrea sa lupte. Cred ca cel mai bine vorbesti cu medicul care o sa-l consulte ca sa-l rogi sa-i spuna ca boala lui e oarecum grava dar se poate trata insa daca continua cu alcoolul si nu tine regim, situatia se va agrava. Daca medicul e destul de convingator si familia il sustine cred ca va fi mult mai usor pentru tatal tau sa lupte cu boala.

[Lidia]

Eu cred in dreptul persoanei respective de a sti ce se intampla cu el. Mama a murit in februarie de cancel la colon. A aflat acum 3 ani ca are asa ceva. I s-a spus de la inceput. Am stiut si noi. A ales sa nu faca chimioterapie, iar anul trecut, la sfarsitul lui noiembrie s-a confirmat metastaza. A inceput sa faca chimio... prea tarziu. Pe 3 februarie s-a internat in spital pentru ultima sesiune de chimio si o tomografie, pe 28 februarie s-a stins.... Sora mea.... a fost diagnosticata cu cancer de san in octombrie anul trecut. Stie. de la inceput. A inceput chimioterapia in acelasi timp cu mama. In februarie i s-au extras ganglionii de la axila dreapta, 2 din zece erau invadati de celule canceroase. A facut radioterapie 1 luna de zile si in continuare chimio. Ieri a avut ultima sesiune. Mama a ales sa nu lupte dar si-a trait viata in continuare normal si frumos. Sora mea a ales sa lupte. Dar.... un lucru lipseste din acest tablou. Suportul celor din jur si suport psihologic specializat. Exemplu: in Canada, diagnosticul este comunicat pacientului si pacientul este cel care decide daca va spune si familiei sau nu. In acelasi timp cu tratamentele specifice (interventie chirurgicala, chimioterapie, radioterapie) se ofera GRATUIT consultatii psihologice. Pentru ca oricat de viteji suntem noi, tot ne este teama de moarte. Si pentru ca oricum substantele folosite in chimiterapie dau depresie nervoasa. Ceea ce este trist in Romania (pe langa multe altele) este faptul ca depresia nervoasa este tratata ca o plaga, pusa pe aceeasi treapta cu sifilisul.... ti se pune o eticheta in frunte si toata lumea te arata cu degetul si soptesc pe la colturi: uite la nebunul asta. Decizia iti apartine, dar oricare ar fi rezultatul analizelor gandeste-te ca tatal tau este o persoana cu suflet si minte. Si are dreptul sa stie ce se intampla cu el si are dreptul sa decida ceea ce considera ca-i mai bine pentru el. Da-i dreptul sa aleaga sa-si traiazca anii pe care-i mai are in cunostinta de cauza, da-i dreptul sa se bucure de viata asa cum numai un om care stie ca maine i se va pune streangul de gat se poate bucura de lumina soarelui si de albastrul cerului. Sunt alaturi de tine, mult curaj tie si multa sanatate tatalui tau. Sa incerci sa-i multumesti pe toti... o tentativa ce se va dovedi imposibil de finalizat. Lidia http://www.desprecop...?nickname=Lidia

[mitzura]

Inteleg foarte bine situiatia prin care treci, si noi traim o tragedie asemanatoare de cateva luni. Socrul meu are cancer. Eu si sotul am fost primii care am aflat adevarul si aproape instinctiv am decis la inceput sa nu spunem nimanui care e situatia reala. Asta pentru ca soacra si socrul meu au fost dintotdeauna foarte prapastiosi si stiam ca nu ar putea suporta un asemenea adevar. Am trecut prin aceleasi conflicte interioare, pentru ca teoretic sunt pentru spunerea adevarului, stiu ca prin strainatate se spune pacientului adevarul si de asemenea daca, doamne fereste, as fi in situatia asta as vrea sa mi se spuna adevarul. Dar n-am putut. Asta la inceput, pentru ca lucrurile s-au agravat foarte rapid si a trebuit sa spunem, mai intai soacrei mele, si apoi lui. Si a fost cumplit. Si intr-adevar asta i-a daramat. Si cel putin pe el l-a facut sa renunte la lupta. Nu stiu ce morala are mesajul asta. Cred ca depinde de la situatie la situatie, si de la om la om. In mod normal fiecare om are dreptul sa stie adevarul despre ceea ce se intampla cu el.