19 raspunsuri la acest subiect

[try]

Desi nu am inca un bebe, deci nu am trecut prin experienta asta, nu ma pot abtine. Asa ca ce-ti spun sunt principiile dupa care as vrea eu sa-mi cresc copilul, nicidecum experiente proprii. Banuiesc ca pe la aceasta varsta la care e baietelul tau acum copii incep sa testeze limitele. Plansetele lor nu-s bazate pe sentimente ranite, plansul la copii in astfel de situatii e o unealta. Nu cred ca ei o folosesc constient, dar asta e lucrul pe care stiu sa-l faca cel mai bine din momentul in care ei au aparut. Cred ca cel mai bine e sa stim noi ca parinti unde sunt limitele pe care vrem sa le impunem copilului nostru si apoi sa insistam (fara exceptii, exact asa cum spunea Ani35) in a le arata aceste limite. In momentul in care azi n-are voie sa faca lucrul x, iar maine are voie (caci mami sau tati sunt prea obositi sa mai insiste), nu faceti altceva decat sa-i trasnmiteti mesaje ambigue. El n-are capacitatea de a tria, de a analiza in modul in care o facem noi. Limitele pentru ei nu-s alceva decat ingradiri, ingradiri de la ceea ce natura lor le-a permis sa faca. Ei nu inteleg de ce e bine ca mami sa te tina de manuta cand mergi pe afara, nu inteleg de ce n-au voie sa aiba orice jucarie din magazin, de ce asta si nu ailalta etc. Oricat de obositor pare, ei au nevoie tot timpul de explicatii, dar un lucru este cert. Explicatiile singure nu fac mare lucru, copii la varsta asta nu inteleg de vorba, ei invata numai prin exemple (nu verbale, ci sub forma de actiune), numai prin puterea exemplului. Copilul, pentru a percepe, pentru a intelege un lucru sau un fenomen, o limita, are nevoie de "action and reaction". El trebuie sa stie ca daca face asta, urmarea va fi asta, iar daca va continua nu-i in beneficiul lui. Numai asa el isi poate ajusta comportamentul. Daca incercam sa schimbam subiectul sau sa-i mutam mintea de la ceea ce-l macina pe el, nu facem altceva decat sa evitam problema, ea se va manifesta si maine si poimaine si tot asa. Asta e doar o rezolvare de moment, dar care nu va induce o schimbare de comportament la copil. Am sa dau un exemplu pe un caz concret caci poate polologhia mea de mai inainte nu a fost exprimata prea fericit. Sa zicem ca vrea sa joace fotbal in casa. Mama ii spune ca n-are voie pentru ca va sparge lucruri prin casa. E greu intr-un caz ca asta sa-l lasi sa vada ce se intampla daca va continua sa arunce cu mingea si va sparge geamul. Bine-nteles ca el va continua sa arunce cu mingea pentru ca pentru el un lucru spart nu reprezinta nimic grav, el nu stie de ce-i rau sa spargi un geam. Intr-o astfel de situatie eu l-as lua de manuta, l-as duce in camera lui "daca nu vrei sa icetezi sa mai arunci mingea, vei sta la tine in camera". Probabil ca va plange. L-as lasa asa un minut, dupa care asa intra la el in camera si i-asa spune: "esti aici pentru ca nu arunci cu mingea prin casa si nu se poate caci spari lucrurile din casa". I-as permite apoi sa iasa si sa se duca inapoi sa se joace dar cu altceva. Nu trebuie neaparat ca mingea s-i fie luata din vizor. Daca va reincepe sa arunce mingea, imediat l-as lua din nou de manuta, l-as duce in camera lui, l-as lasa acolo singur un minut, iar as intra la el etc. Corectia trebuie repetata de atatea ori de cate este necesar. Chiar daca asta ar insemna sa ma duc de 20de ori/zi cu el in camera. Asta inseamna consecventa din partea unui parinte. Daca strigam la el din bucatarie, "Ionel, ti-am zis ca n-ai voie sa arunci cu mingea?" nu se rezolva nimic. Intr-un caz ca asta explicatia "pentru ca spargi geamul" n-are nici un fel de efect asupra lui, cu siguranta nu se va multumi cu o astfel de explicatie, atunci trebuie gasita o metoda prin care sa inteleaga ca daca va arunca mingea prin casa va fi trimis din nou in camera lui si lasat acolo singur ceea ce nu-i placut. Asta am vrut sa zic prin "action and reaction". Printr-o astfel de metoda eu cred ca el va fi capabil sa inteleaga ca tot ceea ce face el are o urmare, orice actiune e urmata de o alta (care nu intotdeauna e placuta pentru el, in felul asta el va asocia aruncatul mingii prin casa cu o chestie neplacuta. Ideea este sa nu fie lasat prea mult in camera lui pentru ca risti sa incepe sa se joace cu alte jucarii si va uita de ce a fost lasat acolo si, ca urmare, metoda isi va pierde efectul. Si iar ce mai cred eu ca e foarte important: pentru fiecare comportament pe care nu-l dorim la copilul nostru, corectia trebuie aplicata imediat. Nu-i poti spune unui copil asa mic "pentru ca n-ai vrut sa mananci ieri tot, uite, azi nu mai mergem la leagane". N-are nici un efect. Si mai vroaim sa spun ceva, oricat ne-am enerva in astfel de momente, in fata lor trebuie sa ne pastram calmul. Cu aceelasi ton al vocii trebuie sa-i spui si a 20-a oara ca n-are voie sa arunce cu mingea si cu acelasi calm trebuie sa-l iei de mana si sa-l duci in camera. Daca te enervezi, nervositatea ta ii va atrage mai mult atentia decat metoda de corectie in sine. Si in plus, in timp va intelege ca-i este permis sa se enerveze si sa tipe asa cum faci si tu. Chestia cu dusul in camera lui poate fi inlocuita cu diversea alte metode. Hai ca iar am scris romane, sper sa ajute pe cineva gandurile mele. "Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"

[try]

Mariana, dupa parereamea, gradinita are mult mai multe efecte benefice asupra comportamentului unui copil decat statul cu bunicii. e adevarat ca multi dintre noi alegem calea asta ca e mai ieftina, mai ales ca vad ca esti in Canada. Dar copilul poate merge la gradinita si cu bunicii in vizita. Sunt foarte putini bunici care nu canta in struna nepotilor, limitele fixate de bunici sunt intotdeauna mult mai largi ca cele pe care le fixam noi. Eu categorisesc cateodata asta si ca un act de egoism din partea bunicilor: nu se pot priva singuri de placerea de a le face pe plac si de cele mai multe ori le reproseaza parintilor ca-s prea duri cu nepoteii lor. E adevarat ca bunicii au mult mai multa disponibilitate pentru a-i invata, a le arata, a le povesti, motiv pentru care consider ca fiecare copil ar trebui sa-si cunoasca bunicii, sa stea cu ei, sa petreaca un timp impreuna, dar ei nu pot suplini gradinita. Mare parte din principiile relatiilor sociale de acolo le invata, acolo sunt pusi in tot felul de situatii noi pe care parintii nu le pot crea acasa sau in familie. Acolo invata ca trebuie sa dea si celuilat copil, acolo invata sa-si rezolve problemele singuri in raport cu un alt copil (nu mai e mami langa el sa-i ia apararea), invata sa fiesi sa gandeasca independent. Unul din cele mai importante lucruri de invatat este independenta, sa fi constient de ea. Urasc sa vad copii dependenti de parinti, copii care nu reusesc sa faca aproape nimic fara parinti, ii vad ca pe niste marionete dirijate de parinti. Bine-nteles ma refer la acea dependenta care ar face un ratat dintr-un copil lasat singur sa se descurce pe propriile-i picioare atunci cand varsta si viata i-o va cere. Nu va fie frica de bolile pe care le poate contacta de la gradinita, e mult mai bine sa le faca la varsta gradinitei decat la 20 de ani, plus ca nimeni si nimic nu-i poate oferi protectie totala impotriva lor. Sunt boli suportabile si care in final permit corpului lor sa formeze anticorpi impotriva bolii respective, ca urmare invatam corpul sa lupte singur impotriva "atacurilor" din afara. In final, parerea mea e ca un copil are mult mai multe de castigat ducandu-se la gradinita decat stand acasa. "Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"

[adita]

Try, nu pot sa te contrazic, si eu gandeam la fel inainte de a avea copiii. Sa stii ca in realitate nu prea poti sa te tii de regulile astea, oricat de mult ai incerca. Daca mai citesti pe la "poznasii sunt mereu la panda" si te gandesti ca faze din astea se intampla in fiecare zi de multe ori, eventual din partea a doi copii si ca o mama are si ea niste limite, s-ar putea sa ne mai dai dreptate si noua, mamicilor care nu reusim intotdeauna sa ne pastram calmul in fata copiilor. Sper ca tu sa ai taria sa pui in practica tot ce ai scris, mai putin partea cu inchisul in camera. Eu asa am facut si am mai auzit pe cineva care a facut tot asa si a patit la fel ca mine, adica nu mai vroia copilul sa intre in camera aia, cu atat mai putin sa se culce acolo. Din camera lui de joaca, devenise "camera de tortura". Doamne ajuta cui saruta si sporeste cui iubeste http://community.web...er/adrianacalin

[Andrada]

Psihologii spun ca sint in general doua motive pentru care copii trintesc cite un "tantrum" cum le numesc americanii, "crize de personalitate" cum le-am zice noi: prima ar fi inconsecventa parintilor, perceputa ca pe un teren ambiguu de copil (nu mai stie regulile, etc adica exact ce incerca try sa explice) sau doi, mutarea afectiunii/atentiei de la copil la alta persoana. Eu insa tind sa cred (cum toti copii le au mai devreme sau mai tiziu) ca n-ar legatura cu faptele noastre, care le pot accelera, atenua, etc dar nicidecum evita. Deci cum am facut noi cu bebeul nostru? Pai am incercat sa fim consecventi, am incercat sa nu ne lasam manipulati, am incercat sa nu ne enervam. Uneori am reusit, alteori nu. Din fericire a trecut repede prin faza asta si acum e iar un baietel fericit si cuminte. Cei mai multi copii evolueaza in epoci de interese: acum masinutze, acum apa, apoi avioane, apoi animale etc. Probabil atunci cind se face trecerea de la o epoca la alta sint cei mai supusi frustrarii. Incearca sa-i captezi atentia cu ceva nou, ceva la care trebuie sa-si foloseasca si capul si miinile, ar fi ideal. Da-i o sticla de plastic s-o umple cu macaroane. Arata-i atlasul cu pasari. Povesteste-i de furnici si cum maninca steaua de mare. Eu l-am dat gata pe Marcu al meu, cind in plina criza de lacrimi, urlete si trintit pe jos ca nu vrea sa manince, i-am spus ca seamana cu o stea de mare, .. etc si pe urma i-am povestit cum scoate stomacul afara stelutza prin guritza aia de pe burta , inhata mincarea si tusti in cavitate la loc.. Cam asa il amageam. Mult succes la toata lumea Andrada L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante Iubirea misca soarele si celelate stele

[ruxij]

Da, Bogdanel al nostru are 17 luni si face destule din cele descrise de voi. De manutza afara nu poate fi vorba. Se tranteste pe jos dc. nu ii dai ceva, dar il lasam in pace si uita, se ia cu altceva. Si eu sunt pentru "pusul la coltz", cam ceea ce incerca Try sa explice. Si eu m-am gandit ca nu prea stiu unde sa il pun la coltz, il pun in patutzul lui ca doar de acolo nu poate iesi singur, din camera iese si nu imi vine sa il incui cu cheia si intr-adevar, s-ar putea sa nu mai vrea sa doarma acolo. Totusi, pana acum nu l-am pus la coltz (adica in patutz) decat pentru catzaratul pe scaune pentru ca mai bine sa nu mai vrea sa doarma in patutz decat sa isi rupa mana sau sa isi sparga capul urcandu-se pe scaune si cazand de acolo. Bunicii nu fac f. bine, si al meu sta cu bunica si ea nu il pune la coltz pentru catzarat, asa ca el mai repeta, desi invatzase dupa ce l-am pus la coltz de trei ori. Ma si testeaza, ii spun ca il pun la coltz si el urca asa un piciorus pe scaun, sa vada, il pun sau nu la coltz? Nu cred ca ii e clar dc. e pus mereu la coltz pentru treaba aia sau nu. Din Septembrie il voi da la gradinitza, indiferent daca e bunica-sa cu noi sau nu, pentru disciplina si independentza, de exemplu nu sunt deloc multzumita ca nu pot renuntza la biberoane din cauza bunicii (si altele), nu il pot disciplina pt. ca ea se impotriveste si se vaicareste etc. Nu exista retzeta, cred eu, trebuie sa ne adaptam si noi la situatzii diferite, sa incercam tot ce putem, sa acordam atentzie problemelor astea si e bine sa stii ca totzi copiii fac la fel si nu doar al nostru e in "crize". Cel putzin noi am reusit cu brio sa mergem la munte ieri, ne-am descurcat cu Bogdanel, l-am lasat sa intre in apa (la un lac), nu l-am lasat singur, ci l-am tzinut cu fortza de manutza, l-am mai tzinut in carucior, mai in bratze, de la unul la altul, dar am fost si multzi si la un moment dat nu mai stiam cine mai tzine copilul. Oricum, a fost apreciat ca a fost f. cuminte si ca altzi copii ar fi putut fi si mai rai si ar fi plans, ceea ce el nu prea a facut decat cate un picutz. Totusi, mie nu mi-a tihnit deloc excursia, as vrea sam merg odata doar cu sotzul, doua zile, poate reusim, e altceva... Intre timp, ne straduim, mult succes tuturor! ruxij

[adita]

quote:

---

Originally posted by ruxij
Si eu m-am gandit ca nu prea stiu unde sa il pun la coltz, il pun in patutzul lui ca doar de acolo nu poate iesi singur ruxij

---

Sa nu fi foarte sigura pe chestia asta. Am incercat si eu metoda asta si pe la un an a sarit din patut. In timpul unei crize din asta de nervi, l-am lasat in patut sa urle si am plecat din camera. Dupa cateva minute m-am trezit ca urletele se apropiau de mine. Mi-a stat inima in loc cand l-am vazut langa picioarele mele. Nici in ziua de azi nu stiu cum a reusit sa se dea jos, ca patutul avea gratiile ridicate si ii veneau pana pe la umeri. Doamne ajuta cui saruta si sporeste cui iubeste http://community.web...er/adrianacalin

[DanaR]

Draga mea noi suntem veterani in asemenea faze... Avem deja 4 ani de experientza. Cu tot tacamul, de la tzipat, la isterii, tavaleli si tot ce vrei... Uneori merge cu cearta, adica care tzipa mai tare... alteori cu nebagare de seama - si asta functzioneaza de multe ori, cand nu are spectatori se potoleshte mai repede, alteori cu pupat, uneori fac aceste istericale - eu asa le spun, pentru ca au nevoie sa fie bagatzi in seama, si in momentul respectiv nu au atentia cuvenita crezand in mintea lor cea mica ca daca fac asa si obtzin ceea ce vor inseamna ca sunt mai iubiti - iar la voi tare cred ca acesta e motivul... fiind inca un BB in casa... are nevoie de mai multa dragoste decat atentia pe care toata lumea o acorda micutului, si atunci el fiind mai mare tzipa dupa dragoste... Fii alaturi de el, cu explicatzii, stiu ca nu ai timp, dar gura poate vorbi, eu de mulkte ori sunt furioasa foc, si imi vine sa dau cu el de pamant-vorba vine- incerc sa ma linistesc, plec din camera... dar cand ma intorc ii explic de ce m-a suparat. Baietzelul tau e mic dar intelege tot, si de aceea te si testeaza - IA SA VEDEM, DACA MA TAVALESC PE JOS, DE DATA ASTA, CUM VOR REACTIONA... e specific picilor. Va pup cu drag si aminteste-ti cat de mult ti-ai dorit copilasii cu bune dar si cu rele. DanaR

[try]

Asa e fetelor, la mine sunt doar teorii, n-am aplicat inca, insa ma gandesc foarte mult la aspectede genul asta. E un fel de training pentru ce ma va astepta si pe mine mai tarziu. Metoda cu dusul in camera poate fi privita ca un exemplu. Bine-nteles ca ceea ce merge pentru un copil, poate fi foarte putin eficient pentru un altul. Conteaza enorm sa ne cunoastem bebeul, mamele sunt cele mai in masura sa identifice care-s metodele cele mai eficiente. Daca nu merge cu o metoda trebuie sa incercam cu alta; nici asta nu se dovedeste a fi buna, atunci gasim o alta samd. Important e sa nu renuntam, mai tarziu putem vedea efectele si ne vom intreba "da' de ce a facut asta copilu' meu? Ca eu l-am educat bine". Cert este ca nu putem stii cu siguranta daca am gresit noi si unde am gresit, dar consider ca nici o mama nu ar trebui acuzata pentru asta atat timp cat s-a straduit, a facut tot ce i-a stat in putinta. Ceea ce nu-mi place mie sa vad este delasarea mamei, ignoranta, indiferenta ei fata de educatia copilului, acel "Lasa ca nu moare, nu pateste nimic". "Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"

[Gabriela19]

Avem si noi un bäietel de acest gen si are sase ani. La el aceastä crizä a inceput de la 14 luni si tine de atunci-a intr-o veselie si uneori nu mai stiu ce sä mä fac. Prietenele mele si Cunostinte imi spune mereu cä se va schimba cand va merge la scoalä si eu tocmai acest lucru il astept. Vä doresc numai bine !!

[teo1970]

buna tuturor! am doi baieti berbeci de 1 a si 3 L si 2 a si 3 L si, nu stiu sa va spun de ce, dar nu mi s-a intimplat NICIODATA pina acum, cu nici unul dintre ei, ceea ce povestiti voi.