49 raspunsuri la acest subiect

[oanaruth]

Categoric, sotul mi-e cel mai bun prieten pe care il pot avea langa mine... ca daca nu ar fi asa, la ce ne-ar folosi sa fim unul cu celalalt? Iubiti-va sotii ca pe voi inseva... Dana si Iubirea ei, Oana-Ruth

[crissandrada]

Si eu ii spun aproape tot. Singurul lucru pe care nu i-l spun sunt banii pe care ii cheltuiesc. Adica ii spun dar nu chiar cat a costat lucrul respectiv. Dar de acum nu stiu daca ma va m-ai crede pt ca a citit ce am scris acum.

[Danza]

Ii spun aproape totul, chiar si unele secrete a prietenelor mele. Dar... foarte des, m-am pomenit ca, la nervi mai foloseste, ceea ce-i spun intr-un moment de sinceritate deplina, IMPOTRIVA mea! Este sotul oare cel mai bun prieten?! Cu drag, Danza, mami fericita a lui Danuz paginuta personala: http://www.desprecop...?nickname=Danza

[cspeana]

[/i mi se pere foarte interesant ce discutati de aceea imi dau si eu cu parerea.............[jamaica]
de cand suntem casatoriti 4ani sotul meu este pentru mine prietena mama sora frate ssot amant orice ...pot sa zic este super super cu el ma duc la cumparaturi lui i spun totul este cel mai bun prieten este langa mine cand am nevoie efectiv este totul..
Dar eu cred ca sunt unii barbati care nu trebuie sa stie totul nu ca ascunzi de el dar pur si simplu daca el nu intelege mai bine nu ii spui nu?sotul meu niciodata nu mi-a spus nici macar de ce ai fost acolo sau de ce ai cumparat aia so depinde de fiecare .daca ai inceput sa-i spui totul si odata ai ascuns ceva el isi pierde increderea in tine si atunci e mai rau o ca nu il intereseaza si nu asculta asta este altceva dar in cazul meu el stie si cel mai mic lucru despre mine asa ca daca iubesti daruiesti si apoi ti se va darui nu?

[tinatache]

Noi intram la capitolul "papadie". Adica suntem atat de departe ca daca nu ne-am spune unul altuia, atunci cui...??? Stim tot unul despre celalalt, ne sunam zilnic de 2-3 ori si ne povestim ce-am mai facut intre timp, ce-a mai facut maimutica, unde am fost s.a.m.d. Da, este cel mai bun prieten, categoric. Unele lucruri nu ne intereseaza si raman nespuse de ex. ce minuni a mai folosit la programele lui, sau ce prostii am mai barfit eu cu fetele. Mi se pare normal, nu?:)) Mie imi vine sa casc la "povestirile" amanuntite despre servici, lui cred ca la fel la ale mele. :))) Dar in rest, totul, si ne place asa. Un an nou fericit! Cristina

[georgianasarbu]

elena, am retinut vorbele profesoarei mele de franceza, care intr-un tete a tete la meditatie ne-a spus : sotul trebuie sa va cunoasca doar de la grau in jos, niciodata sa nu stie ce este-n capul vostru. eu una nu sunt de acord. bineinteles, e inevitabil , exista secrete, dar cel mai bine este sa ai inccredere in el. nu te ascunde de el, indiferent de problema, casnica, sexuala, metafizica... IUBITI-VA

[dana d]

Evit de ceva timp sa intervin in asemanea subiecte pentru ca e punctul meu sensibil si mi-e teama ca ma iau degetele pe din-nainte si scriu ce nu ar trebui, mai ales ca sotul meu este un cititor constant al discutiilor noastre si stie si cum ma semnez. Dar poate ar fi un mod de a-i comunica ce simt pentru ca altfel comunicam destul de greu. Nu dau vina numai pe el, stiu ca si eu sunt orgolioasa si nu ma duc din proprie initiativa sa-i vorbesc despre problemele mele (mai mult psihice decat fizice), mai ales cand vad ce "lumesti" si materialiste si concrete sunt ale lui... Am impresia ca nu l-ar interesa, ca le-ar considera prostii, inchipuiri de femeie insarcinata care sta casa si nu are alte griji, de cele materiale se ocupa el. Dar spiritul? Citind cum va intelegeti voi cu sotii si cat de atenti sunt nu fac decat sa rasucesc cutitul in rana, sa realizez cum ar trbui sa fie si la mine. Zi de zi, seara de seara, astept cu rabdare de cateva luni sa ma bage si pe mine-n seama, sa ma intrebe ce mai fac, ce mai face bebe, cum ma mai simt...sa puna mana pe burtica sa simta si el cum misca copilul lui...Uneori ma simt atat de singura si ma intreb de ce am facut copilul asta (ca l-am facut intentionat, de capul meu) poate ca sa-i atrag atentia? Altfel am tot ce-mi trbuie, intretinerea se plateste, casa e frumoasa, frigiderul e plin, nu ar trebui sa ma plang, dar vreau si eu putina iubire, tandrete,sa stam de vorba despre mine, despre noi si relatia noastra, sa-mi spuna si el ce simte( sufleteste, nu in afaceri, si probleme profesionale). El imi spune, cand ii mai atrag atentia, sa fiu multumita ca el pentru noi munceste si se zbate, sa nu ne lipseasca nimic, ca aduce toti banii acasa nu se duce sa-i bea si nici la femei, ca orice femeie si-ar dori un sot asa de casa. De acord, dar iubirea, sentimentele? Pana la urma ce e mai important in viata, siguranta materiala sau dragostea? Se exclud una pe alta? Trebuie sa aleg? Sunt eu prea pretentioasa? Sa fie doar hormonii de sarcina, poate totul e doar in mintea mea, poate ar trebui sa fiu fericita cu ce am? Lamuriti-ma voi, hai ca pana la urma mi-am deschis sufletul in fata cuiva, si nu oricui ci a zeci, sute de femei si,poate si a sotului meu. Iertati-ma daca am batut campii, Am o stare se spirit mai deosebita, si e si noapte... Maine cand voi citi ce am scris sper sa nu ma rusinez... Dana.

[eellyia]

Draga Elena, ai postat subiectul de ceva vreme, dar hai sa-ti raspund si eu. Nu stiu daca sotzul e cel mai bun preten, ori spun asta pentru ca in ultimul timp m-am cam certat cu el... De ce? Pentru ca de cate ori ii cer bani, ma intreaba pentru ce? Ma enerveaza rau treaba asta, pentru ca afla totul despre mine, incluziv atunci cand vreau sa trimit bani familiei acasa si iese scandal rau! Imi spune sa-i las in pace, sa nu-mi fie mila de ei ca sunt si ei in stare sa faca bani, dar le trebuie ambitzie, insa eu ajutandu-i cu bani nu fac altceva decat ca le tai "aripioarele" si nu vor mai fi in stare sa "zboare", se vor simti incapabili, neincrezatori in propriile fortze si nu vor mai avea vointza sa lupte, ci se vor complace in aceasta situatie din moment ce banii vin pe robinet, deci de ce ar mai depune vreun efort? Sunt sigura ca nu este vorba de zgarcenie din partea sotzului meu, el vrea numai sa-i faca sa constientizeze propria lor valoare, de aceea imi spune ca n-ar trebui sa le incurajez lenea, ca ar trebui sa le tai portzia, ca am facut destul pentru ei si ca ei ce au facut pentru mine si ce-am rezolvat de atatia ani de cand ii "alimentez" ? Nu s-a produs nici o schimbare, adevarul asta e si ma doare, pentru ca are dreptate. Mereu imi spune: Lasa-i ca sunt si ei in stare, dar din moment ce nu incearca, normal ca nu se intampla nimic! Cica daca ii las in pace se va produce minunea , vor deveni constienti ca nu mai au pe nimeni care sa le asigure "spatele", asa ca, de voie de nevoie, se vor apuca sa faca ceva. Daca nu, sa-i las sa se duca la fund, asta e, e alegerea lor. Totusi recunosc ca mi-e mila de ei si ca le-as da in continuare bani, dar sotzul ma omoara cand zice: "Don't be weak, you're smarter than this, don't look down on them, no one can help them but themselves, bla, bla, bla..." Imi tot spune ca gandirea asta a mea e gresita, probabil din cauza regimului comunist sub care am trait atatia ani, ca de-aia nu avanseaza Romania, samd... Are dreptate, banii mei nu ii ajuta decat momentan, dar pe viitor ce se va intampla? Trebuie sa ii intretin eu toata viatza? Trebuie sa le inchid robinetul si mi-e tare greu. Parca-i aud spunand: "Fata noastra, ai dat de bine si ti-ai uitat familia, dar Dumnezeu e sus..." OOOOOOOffffff! Cred ca Dumnezeu ma intzelege ca vreau sa le fac un bine. Mi-a spus sotzul, cand ajung in tzara, sa le recomand cartea "De la idee la bani" (autor Napoleon Hill, titlu original "THINK AND GROW RICH" si cica cartea aia face minuni, oamenii care o citesc devin hotarati sa-si schimbe viatza in bine prin propriile eforturi. Nu-ti spun ca am inceput si eu sa citesc aceasta carte si mi se pare foarte "starnitoare"! Poate ii va ajuta si fratelui tau. Chiar, sunt curioasa Elena, cum ai procedat tu in cazul fratziorului tau? I-ai inchis robinetu' ? Pupici

[Elena]

quote:

---

Originally posted by dana d
Evit de ceva timp sa intervin in asemanea subiecte pentru ca e punctul meu sensibil si mi-e teama ca ma iau degetele pe din-nainte si scriu ce nu ar trebui, mai ales ca sotul meu este un cititor constant al discutiilor noastre si stie si cum ma semnez. Dar poate ar fi un mod de a-i comunica ce simt pentru ca altfel comunicam destul de greu. Nu dau vina numai pe el, stiu ca si eu sunt orgolioasa si nu ma duc din proprie initiativa sa-i vorbesc despre problemele mele (mai mult psihice decat fizice), mai ales cand vad ce "lumesti" si materialiste si concrete sunt ale lui... Am impresia ca nu l-ar interesa, ca le-ar considera prostii, inchipuiri de femeie insarcinata care sta casa si nu are alte griji, de cele materiale se ocupa el. Dar spiritul? Citind cum va intelegeti voi cu sotii si cat de atenti sunt nu fac decat sa rasucesc cutitul in rana, sa realizez cum ar trbui sa fie si la mine. Zi de zi, seara de seara, astept cu rabdare de cateva luni sa ma bage si pe mine-n seama, sa ma intrebe ce mai fac, ce mai face bebe, cum ma mai simt...sa puna mana pe burtica sa simta si el cum misca copilul lui...Uneori ma simt atat de singura si ma intreb de ce am facut copilul asta (ca l-am facut intentionat, de capul meu) poate ca sa-i atrag atentia? Altfel am tot ce-mi trbuie, intretinerea se plateste, casa e frumoasa, frigiderul e plin, nu ar trebui sa ma plang, dar vreau si eu putina iubire, tandrete,sa stam de vorba despre mine, despre noi si relatia noastra, sa-mi spuna si el ce simte( sufleteste, nu in afaceri, si probleme profesionale). El imi spune, cand ii mai atrag atentia, sa fiu multumita ca el pentru noi munceste si se zbate, sa nu ne lipseasca nimic, ca aduce toti banii acasa nu se duce sa-i bea si nici la femei, ca orice femeie si-ar dori un sot asa de casa. De acord, dar iubirea, sentimentele? Pana la urma ce e mai important in viata, siguranta materiala sau dragostea? Se exclud una pe alta? Trebuie sa aleg? Sunt eu prea pretentioasa? Sa fie doar hormonii de sarcina, poate totul e doar in mintea mea, poate ar trebui sa fiu fericita cu ce am? Lamuriti-ma voi, hai ca pana la urma mi-am deschis sufletul in fata cuiva, si nu oricui ci a zeci, sute de femei si,poate si a sotului meu. Iertati-ma daca am batut campii, Am o stare se spirit mai deosebita, si e si noapte... Maine cand voi citi ce am scris sper sa nu ma rusinez... Dana.

---

Draga Dana, Imi pare rau ca treci prin asa o situatie[:(]...Sper ca sotul tau sa citeasca ce ai scris (sau mai bine sa ii spui lui direct toate astea), poate il pune putin pe ganduri. Of, din pacate asa sunt barbatii (sau multi dintre ei), ei cred ca munca si efortul lor pentru familie si un frigider plin sunt dovezi clare si suficiente ale dragostei lor pentru sotii...Eu cred ca sotul tau te iubeste, atata doar ca nu este in stare sa ti-o arate, sau o arata in felul lui...barbatesc. Eu ii multumesc lui Dumnezeu ca sotul meu a fost deosebit de atent si afectuos cu mine in timpul sarcinii (pot sa-ti spun chiar ca au fost cele mai grozave 9 luni din casnicia noastra, din punctul asta de vedere), dar nu se stie cum va fi la a doua sarcina, am citit ca la al doilea copil nu mai sunt la fel de atenti ca la prima... Am o prietena care este oarecum in aceeasi situatie ca tine, insarcinata si ea, i-a aratat sotului ca este nemultumita de viata lor, iar primul lui gand a fost ca nu este multumita de situatia lor materiala, pe cand ea la cu totul altceva se gandea, la lipsa lui de tandrete, pentru ca altfel s-ar multumi si cu paine goala... Or fi si hormonii de vina dar este clar ca in timpul sarcinii ai mult, mult mai multa nevoie de tandrete si dovezi de dragoste, oricat de mici ar fi ele. Am citit o carte care mie mi-a placut foarte mult, se cheama "What wives wish their husbands knew about women"...daca ar citi-o si barbatii ce bine ar fi !! Eu iti doresc tot binele din lume, o sarcina cat mai usoara si te incurajez sa vorbesti cu el si sa-i spui tot ce simti !! Cu drag, Elena&Laura

[Elena]

quote:

---

Originally posted by eellyia Chiar, sunt curioasa Elena, cum ai procedat tu in cazul fratziorului tau? I-ai inchis robinetu' ? Pupici

---

Draga Flory, Sa stii ca in ultimul timp m-am gandit foarte mult la chestia asta si am hotarit sa-i trimit mai rar, atunci cand consideram (adica impreuna cu sotul meu) ca este absolut nevoie. Sper si ma rog la Dumnezeu sa se trezeasca intr^-o buna zi si sa inteleaga ca nu trebuie sa se bazeze pe mine si in general pe nimeni atcineva. In momentul cand voi vedea ca face si el eforturi, ca isi va gasi un servici, il vom ajuta cu draga inima... In sfarsit, sunt multe de spus, dar ma opresc aici, mai vorbim prin email sau la telefon, Te pup, Elena