O nastere in Toronto

... cam greu sa ma adun si sa ma pun pe povestit la ora asta , intre 2 reprize de alaptat, da' o sa-ncerc totusi [:p]

cum le spuneam si fetelor, termenul meu de 1-4 oct cam trecuse cam de multisor, asa ca doctora ma programase pt nastere indusa vineri 11 oct, la 8.00 dimineata. intamplarea face ca in noaptea de dinaintea evenimentului- asta dupa niscaiva cateva zile de efort in care incercasem totul, ramasese doar sa ma mai urc pe pereti- pe la 11.00, au inceput sa ma incerce niste crampe destul de crunte, la fiecare sfert de ora; mi-am zis: in sfarsit, asta e semnul mult asteptat!! eu ma gandeam deja ca pur si simplu sunt lipsita de instinctul natural de a naste [:)]

in fine pe la 1.00 noaptea crampele se intetisera, la fiecare 7-8 min. zic hai sa sun la spital sa le spun simptomele si sa vad daca ma primesc sau nu. dau eu telefon, iar infirmiera respectiva sau ce era imi zice: inca nu e cazul sa va grabiti, faceti un dus fierbinte, relaxare prin respiratie, plimbari blablabla... eu, supusa, ma conformez, curioasa dar si emotionata de evenimentul care se intrezarea in sfarsit la orizont. pe la 5.00 dimineata deja nu mai suportam, crampele devenisera si mai insuportabile, durau ceva mai mult, catre 35 secunde, la interval de 5 min. plus ca toata noaptea nu inchisesem un ochi. de data asta mai ca m-am milogit de respectiva sa ma primeasca la spital, sa-mi dea ceva sa mai atenueze din durere. hehehe, daca stiam la ora aia ca greul abia de-acum avea sa vina si ca o sa mai ia inca vreo 12 ore... eu ziceam ca in jur de 9.00 o sa nasc, atat dadea dupa calculul meu 11.00 + 8-10 ore de travaliu pt o prima nastere.numai ca respectiva imi zice: tot nu va putem primi, crampele trebuie sa dureze 1 minut si sa fie la intervale mai scurte de timp. tot ce va putea oferi in momentul de fata sunt plimbarile pe holul spitalului, printre necunoscuti. eu una ma inverzisem, deja nu mai suportam, ziceam ca mai rau de atat nu poate fi si-am concluzionat: atunci fie ce-o fi, o sa ma duc la 8.00 la spital, cand am appointmentul pt inducere si tot trebe sa ma primeasca. am inghitit de voie de nevoie o banana si un mar, care aveau de altfel sa-mi tina de foame pt toata ziua !! noroc ca tocmai ma dusesem la toaleta, ca ma mai stresam si ca patesc vreo rusine pe masa de nastere. in fine, cu chiu cu vai ajungem la spital, ma baga intr-un salon sa-mi verifice dilatarea: aveam 3+, asa ca m-am cam descurajat un pic. deja la verificarea saptamanala cu 3 zile in urma aveam 2 si ma gandeam cu teroare ca a durat o noapte intreaga de crampe ca sa ajung abia la 3!!! ce ma fac pana la 10!!!!!!! si ca sa fie tacamul si mai complet, respectiva imi zice: nu va ingrijorati, cel mai mult dureaja sa ajungeti la dilatare 4, dupa aceea e mult mai simplu: ora si centimetrul! [|)]

[:0]

dupa care m-a timis sa-mi petrec dilatarea pe hol, sa ma plimb adica pret de inca vreun ceas. ce mai, imi ziceam in momentele alea ca cine naiba m-a pus pe mine sa fac copii, ca al doilea nu-mi mai trebe, imi venea sa-i trimit pe toti la dracu' inclusiv pe sotul meu care statea pe o bancheta si ma privea neputiincios, cu compatimire. nu stiu cum a trecut ora aia, mai mult sprijinita de pereti si aceiasi 20 de metri batuti in lung si lat in pasi de melc. in fine, pe la 10.00 ma baga iar la consult, tensiune, puls, contractii, inima bb, si-mi gasesc intr-un final dilatare 4, dupa care decid ei ca in sfarsit meritam si eu o camera!!! mi se ofera ca remediu la dureri un dus de 1/2 ora sau injectii calmante. da'eu de colo intreb: pai bine, dar injectiile nu incetinesc travaliul? la care respectiva imi zice: nu neaparat, efectele variaza de la o persoana la alta, pot foarte bine sa te relaxeze si sa usureze procesul. cel putin o sa poti dormi vreo 2 ore in care sa te mai relaxezi si sa nu simti nimic. mai mult neincrezatoare am optata pt varianta a doua. si pot sa spun ca a avut dreptate, la mine somnul a durat pana pe la 12.40, iar relaxarea a mai tinut pana pe la 1.00. contractiile tot le simteam, da' mai mult ca o falfire de aripi. ei, nu va spun, ca dupa ce m-am trezit mai bine, asa pe la 1.00, au inceput niste contractii de ziceam ca-s zombi, nu alta, nu mai stiam nici eu de mine: contractia si minutu' de-am tinut-o asa pana pe la 3.00. cred ca au fost cele mai de cosmar ore din viata mea. infirmiera mea, o negresa din Nigeria, da'tare de treaba, care stia ce-i aia sa nasti ( aici te baga singura intr-o camera si ti se da o infirmiera/ moasa personala care te asista si incurajeaza pana la final, cand apare si doctorul sa asiste) imi zice: uite ai avea ca optiune epidurala, da trebuie sa te hotarasti repede ca anestezistul are treaba prin spital si poate o sa-i ia vreo ora sa ajunga si la tine; plus ca trebuie sa-mi dai si mie timp sa te pregatesc cu perfuzii. cand am auzit eu asta, am zis pe nerasuflate sa-l cheme pe epidurist ca nu mai suport. asa ca pe la 3.00 dupa-amiaza, la o dilatare de 7, mi s-a facut si mult controversata epidurala. nu e dureroasa si o simti ca pe orice alta injectie, a durat cam 15 min sa inceapa sa-si faca efectul, da' dup-aia ce binecuvantare !! nu spun ca tot eram ca un zombi, semiconstienta, auzeam ca prin ceata ce vorbeau sotul si infirmiera , si parca tot ce ziceau suna stupid si ma enervau din cale-afara. in fine, pe la 4.30, sotu' o intreaba: cam cat crezi ca mai dureaza, 4-5 ore? ca as vrea sa ma duc la bufet sa iau ceva, ca n-am mancat de ieri. la care ea zice: ok, du-te daca vrei sa ratezi momentul cand ti se naste bb. eu fac urechile mari, ma uit la sotu, el se uita la mine, ne uitam amandoi increduli la asistenta , iar apoi cu ochii la ceas. pai - zice ea - lasa-ma s-o verific si-ti spun cand o sa nasca. baga mana si zice: aaaaa!! foarte bine, deja vad capul copilului, e aici, are dilatatie 10 si ar cam fi cazul sa inceapa sa impinga! eu, pace, nu mai simteam nici o durere, de impins nici vorba sa-mi vina, mai ca ziceam ca respectiva aiureaza. cum adica sa imping daca nu-mi vine ?! pai, da, fa ca atunci cand mergi la toaleta, push!! atunci cand iti zic eu! iar ma conformez eu ca o fata cuminte ce eram, da' parca tot degeaba. ei bine, dupa vreo 1/2 de ora de sfortari, o vad pe infirmiera ca suna la telefon doctoritele si le spune sa vina ca e emergency. eu una m-am inverzit, ce-mi trebuia mie epidurala, ca acu nu mai pot sa-l scot pe bb, poate bb amurit deja din cauza sfortarilor mele, parca si pe monitor incepuse sa tipe o chestie. stiam ca in faza asta nici cezariana nu se mai poate face si ziceam ca l-am nenorocit si pe bb si pe mine. si-n timpul asta mai incepuse si o alta mamica in devenire sa tipe ca in gura de sarpe, doamne, ce dureri avea femeia aia si ce urlete, ca ma treceau pe mine fiorii!! adevarul era de fapt altul, numai ca nu inteleg de ce nimeni nu-mi explica si mie ce se intampla: de fapt primele 20-30 min sunt ca un fel de training, in care te invata cum sa impingi si cand sa te opresti, cum sa respiri in loc, ce muschi sa folosesti. si abia pe urma, cand se aprecia ca ai skillurile necesare este chemat doctoru' sa efectueze faza finala, expulzarea. in fine, vin si vreo 2 doctorite, mai apare si o moasa, cu sot cu tot erau vreo 5, care-mi faceau galerie, unu ma tinea de mana, altul de picioare si toti strigau in disperare: push!!push!! iar eu eram asa intr-o pozitie caraghioasa, de nu-mi vine sa va mai spun: picioarele desfacute, apropiate de bazin, barbia in piept si cu fata schimonosita ca toti dracii!! si intr-un final, ca sa fie caraghioslacul si mai mare, il aud pe sotu ca le zice alora sa nu ma taie (epiziotomie care va sa zica), ca el e multumit cu dimensiunea mea actuala si ca nu le lasa sa-mi faca nimic, ca stie el un caz cand cei doi au divortat pe motiv ca pe tipa o cususera mai stramta si nu se mai potriveau. doctoritele, niste asiatice tinerele, cred ca pana in 30 de ani, au luat mai intai respectiva afirmatie ca pe o gluma, da'cand au vazut ele ca de fapt el vorbeste serios, au schimbat niste priviri amuzate, au ridicat din umeri si au inceput sa dea cu gel pe langa capul copilului sa alunece mai usor. mai cu ras, mai cu plans, pana la urma a iesit capu' putin cate putin, pe urma umerii si restul corpului, si uite-asa a mai aparut o "sarmaluta impachetata" de 3.6 kg, care in timp ce maica-sa scrie la computer, doarme cumintzel pe canapea. sotului i-a revenit onoarea de a taia cordonul, ii tremura asa-ntr-un hal mana [:D]

pana s-o faca intr-un sfarsit... eu am mai stat cumintzica pe masa pana au terminat ele curatarea, am avut noroc ca nu m-am rupt, probabil ca gelul ala a fost salvator, iar bb a fost luat si spalat, facut curatel si frumusel, dupa care mi l-au pus la piept. eu ma uitam cu un ochi la sot, caruia ii tremura barbia de ziceai ca mai are putin si plange, cu alt ochi la bb curioasa daca are tot ce-i trebe, adevarul ca eram si eu cam depasita de evenimente. si-mi ziceam ca ghemotocul ala cald cu ochisori curiosi e creatia mea. cam asta e povestea noastra, acum ne amuzam privind in urma la clipele respective, refacerea este si ea usoara, iar sarmaluta are deja 3 zile la activ. [:X]

[:X]

incet-incet, ne adaptam la noul orar zilnic si nocturn, ne-am facut specialisti in schimbare de pampersi, inca putin si o sa ne descurcam si cu alaptatul si.... viata merge inainte ! [:)]

#1

Angela T.

#2

lala

#3

Florys

#4

ariadne

#5

Corina

#6

vilma

#7

simonab

#8

Lidia

#9

khristin

#10

Reliana

Panic Questions

Last Blogs

Ultimele aprecieri