196 raspunsuri la acest subiect

[Eleni]

Nu scriu doar pentru voi. Scriu si pentru mine. Aud des aprecieri legate de talentul meu narativ. Si recomandari sa scriu… organizat. Nu vreau. Pentru ca nu-mi mai vine inspiratia daca am presiunea unui deadline, sau al unui client care ma sufoca…  Dar daca imi vine scriu, pe unde apuc. Aici, pe facebook, pe la prieteni… ma bucur sa dau…pentru ca, in mod egoist, consider ca imi marchez lumea, o fac mai vesela, mai frumoasa, mai a mea. Pentru ca imi apartine.

Si eu ma recitesc… uneori, cand nu am resurse, imi citesc povestea de aici, de cand a inceput. Si imi vad cresterea, si asta imi da resurse sa continui.

Desi imi propun sa nu uit lucrurile importante, se scriu altele peste si atunci, chiar daca retin date sau nume, nu mai retin emotii. Si atunci am nevoie sa scriu undeva, sa rezonez cu bucuria/vibratia/trairea aia pe care o am atunci. Faptul ca va stiu pe voi in fata mea, in intuneric ma ajuta.
Pe de o parte ma ajuta sa nu ma inhib cand imi tin monologul… caci da, cu toate pretentiile mele de extrovertita, uneori luminile scenei ma fac sa imi apara sudoare pe frunte… de la asteptarile celorlalti.  Pe de alta parte, cand ocazional una din voi iese din intuneric si imi impartaseste trairile, simt ca nu e degeaba. Ca toate gandurile mele nu se duc intr-o oglinda… ci se duc in oameni. Nu se intorc la mine ca bumerangul, caci eu de aia le dau, ca le-am terminat, le dau altora spre folosinta. Le dau ca sa fac loc pentru altele ce stau sa vina.

 

In loc de incheiere: Azi dimineata m-a sunat un prieten, era 8.45… am raspuns mirata, nu era deloc ora lui de telefoane… si ma ia la rost: Auzi, tu tragi pe nas? Eu, confuza, reactionez cu tacere si interjectii… huh? Si el, dragul, imi explica: Tocmai a trecut Popescu, prietenul nostru comun, pe langa tine cu masina, in timp ce asteptai la semafor, si mi-a zis ca zambeai singura… De aici am tras amandoi concluzia ca tragi pe nas! E singura explicatie care are sens pentru noi.

 

Hai sa ne fie de bine, mie spovedania si multumirea, voua ziua de azi!

Carpe Happily Diem!

[carmickey]

La multi ani fericiti alaturi de cei dragi tie! 

[Eleni]

Draga anule care ai trecut, nu ma pot hotara daca ai fost bun sau rau cu mine.

 

Nu ma pot decide daca te iubesc sau te detest. Pentru ca m-ai frecat pe toate partile, m-ai perpelit la foc mic, dar m-ai invatat ca am in mine niste resurse incredibile de toleranta si iertare.

Mi-ai reparat niste bube vechi de-o varsta cu mine. M-ai plimbat prin lumea larga, mi-ai impins limitele la maxim… si mi-a reusit. Una peste alta m-am decis sa te iubesc, pentru ca intensitatea ta m-a tinut mereu cu sufletul la gura.

 

In noiembrie am fugit la Praga, un weekend. M-am bucurat intens de amintiri (ma leaga amintiri faine de oras), de mirosuri, de mancare, am ras mult, am zambit strainilor, am flirtat… m-am intors incarcata si fericita si nedormita… si a doua zi am ajuns la spital cu Maria cu o pardalnica de pneumonie care ne-a tinut acolo o saptamana. O saptamana tare grea, nu din perspectiva bolii, si nici a bolnavului, si nici macar din perspectiva sistemului sanitar care isi face treaba impecabil fara sa var mana in buzunar (eu mereu am avut noroc cu sistemul sanitar romanesc). Dar grea din perspectiva celorlalti bolnavi… si mai ales a parintilor lor. Intr-un salon cu 4 paturi am avut parte de niste experiente fantastice: pe de-o parte mi-au oferit niste lectii admirabile de viata niste femei de etnie roma, care m-au surprins fantastic prin omenia lor. Eu am apucaturi usor rasiste recunosc, dar le-am recunoscut acestor femei ca m-au uimit si ca m-au invatat o reala lectie de toleranta. Pe de alta parte am dat peste o bucata de femeie nebuna si isterica cum rar mi-a fost sa vad, un fel de drac personificat a carei energie negative am reusit cu greu sa o parez.

 

In decembrie am stat non stop in slujba lui Mos Craciun, avand prea putin timp sa ma gandesc la orice… am avut un sezon fain la birou, cu multa treaba, cu presiuni dar si cu super reusite… asa ca de Craciun am profitat de ocazie ca nu era Maria cu mine si am refuzat vehement sa mai impodobesc vreun brad (la cate zeci de brazi am facut toata luna, nu mai suportam) si mi-am revazut prietenii zilnic, in toate carciumile Bucurestiului. Mi-am savurat din nou libertatea si pofta de viata (nu incetez sa ma satur de libertate, o trag cu nesat in nari in fiecare dimineata).

 

Si apoi al doilea final an pe skiuri cu Maria alaturi. Mult consum fizic, multa detasare psihica. Un mare motiv de bucurie pentru mine sa ii aud admirativ pe cei din jur cum ca schiez chiar decent, fara sa imi periclitez mie sau altora siguranta pe partie. Un continuu urcat si coborat si o continua fortare a fricilor pe partii din ce in ce mai grele. Mi-a placut! Si a culminat totul cu o coborare in viteza in care care aveam cel mai fabulous orizont montan in fata, un soare incredibil si vajaitul vantului pe la urechi, moment in care, in viteza fiind, m-am inchinat recunoscatoare ca traiesc asa.

 

Deci draga anule, in mod evident vorbesc despre tine cu drag.

 

Acum stau si ma bucur de linistea inceputului, de scartaitul zapezii sub talpa dimineata cand ies sa plec la munca, de aerul rece si curat pe care il inspir cu pofta in fiecare moment…

Aseara am stat cu Maria sa facem planurile de ziua ei. Asta e traditia, in primele zile ale noului an facem lista si variantele de party pentru ea… Incredibil cum trece timpul. Incredibil cum am parte de asa un copil echilibrat si bun, fara sa fie cuminte. Care imi raspunde obraznic, care ma ironizeaza si care rade cu pofta… care imi umple sufletul de viata pentru ca e asa cum e. Care vine cu 8 acasa si imi explica cum ca: au fost si note mai mici, si multe chiar… care vede lucrurile pozitiv, asa cum le vad si eu… pentru ca pe vremea copilariei mele 8 ar fi fost o tragedie, si chiar si 9 era dramoleta, pentru ca era Sever, cel mai destept din clasa, care matura notele de 10 ca pe popice.

Si ea vine si spune: am o veste buna… am luat 8 in teza, te bucuri? Cum sa nu ma bucur? De ce sa ma tavalesc? Pentru ca alea 2 puncte pana la perfectiune mi-au facut mie tandari copilaria si creierul…  Da, ma bucur, mai ales ca o vad ca se duce cu drag la scoala, ca e apreciata de profesori pentru cat e de echilibrata si diplomata.

 

E copilul meu preferat! Asa ii spun.

Si ea imi raspunde: Esti cea mai buna mama pe care o am!

Desigur ironia mocneste din fiecare parte… dar mocneste cu atata dragoste.

 

Sa va fie bine, oameni buni! La multe clipe de armonie va doresc!

 

 

 

 

 

[iahim]

La multi ani,Eleni!Sa ai parte de tot ce e mai bun in 2015!

[Eleni]

Pe principiul toate se intampla cand "you least expect it"... mi se intampla de ceva vreme niste lucruri absolut incredibile. Pentru ca am reusit sa fac pace cu mine si pentru ca, cel mai des cand am o situatie, mi-o gandesc eu cu mine si mi-o rezolv, rezolutia de anul asta de Revelion a fost sa stiu naibii o data ce vreau si sa ma simt vie din nou.
Well, here it comes... Am lansat-o Universului fix atunci cand erau cerurile deschise si vine prapadul peste mine.

Am revelatie dupa revelatie, incep sa redevin om cu emotii, sa imi pese chiar de cate unii. Si mai mult de atat, sa stiu ce vreau si ce-mi place.... pe gustate. E genial! Si daca nu-mi convine ceva... nu mai trec peste. Pur si simplu trec la altceva.

In toate... efectiv in toate. In viata, in job, in amor... nu ma plictisesc nici o zi de cand a inceput anul. And the best is yet to come.

Scriu asta pentru cele... si pentru cei... care pierd speranta... Sunt un exemplu viu ca lucrurile se intampla asa cum le ceri... daca faci si tu cate ceva pentru asta.

Iubesc viata! o iubesc! asta e secretul meu. Si atunci cand simt ca nu o mai iubesc, sa schimb ceva in jurul meu... sau in mine... sau in mintea mea... nu sa ma plang.

Arunc acum cu toata energia si vibratia mea in voi, in voi care aveti nevoie de asta... nu va irositi!

Va mai amintiti ce fain e sa stai noaptea cu ochii deschisi in tavan si sa zambesti?

[XIO]

asta fac si acum :)))))

cel mai mult imi place sa citesc povesti ca ale tale, cu oameni care credeau ca gata, asta a fost, si apoi descopera o noua viata ;)

distractie placuta in continuare, bucura-te de tot ce vine.

[Eleni]

Toata viata mea a fost si este un tumult. Pentru ca asa cer mereu. Eu ma plictisesc repede si prin urmare trec de la una la alta, orice ar fi: discutie, stare de spirit, emotie, lucru, atmosfera, amintire, om sau activitate.

Asa sunt de cand ma stiu, o entuziasta superficiala, care are o mie de avanturi, o mie de inceputuri, o mie de idei… de care ma apuc si pe care le las insirate pe drum sa le termine altii.

Si pentru ca mereu m-am ferit de plictiseala si rutina, mi-am dat seama ca viata mea nu a fost niciodata banala… ci tot intr-un film am trait. Nu mereu a fost unul care sa imi placa, dar cu siguranta nu a fost unul plictisitor. Desigur ca abia cand bati maturitatea pe deplin te cam prinzi ce a vrut viata sa iti arate. Daca te prinzi. Eu sunt una din norocoasele care se cam prinde.

Si realizez ca mereu, dar mereu, ce am lansat Universului sub forma de dorinte, mi s-a intors spre implinire.

Zilele trecute am avut cateva ore de liniste… si mi-am citit pentru prima oara cap coada subiectul. Si am realizat cat de natural s-a desfasurat totul din momentul in care nu m-am mai incrancenat. Si cand am realizat ca nimic nu e definitiv, nimic nu e iremediabil, nimic nu e incurabil. Toate pot fi rescrise, refacute, regandite, doar sa le lasi.

E infricosator si recomfortant deopotriva sa intelegi ca nu functioneaza mereu rationalul. Si ca cel mai des ti se intampla ce ai nevoie, ce vrei, ce iti trebuie ca sa te invete ceva.

M-am indragostit cum nu credeam vreodata sa mi se intample. Povestea e cu siguranta din filme. De-a lungul vietii mele am ales si mi-am pus deoparte (mental) niste filme care mi-au placut mult si la care m-am gandit mereu ca “vreau si eu asa”. Ei bine, asa am… din toate filmele alea. Este absolut incredibil si daca cineva mi-ar fi povestit asta vreodata as fi jurat ca si-a fabricat o poveste in care chiar crede ca sa isi mentina vie speranta.

Si a fost exact ca la parapanta… mi-a fost groaznic de frica sa ma arunc, m-am aruncat oricum, mi-a fost groaznic de frica sa las din mana controlul…. Dar déjà ma aruncasem, I might as well enjoy it! Si asta fac acum.  Nu e cu happy end pentru ca nu e asta finalul, o sa stiu cum e abia la final… E insa cu happiness, asta sunt sigura, pentru ca vibrez toata in continuu…  Am devenit om. Asta mi se pare lectia suprema. Si o iau ca atare, fara sa imi fac prea multe planuri…

Acum ceva timp ma gandeam (cred ca si scriam) ca daca as fi patit atunci ceva, nu regretam nimic. Eram pe echilibru cu balanta, aveam cu ce sa trec mai departe si aveam si ce sa las in urma (si nu e vorba de averi, ci de urme in vietile oamenilor din jurul meu). Acum gandesc ca déjà sunt pe plin… pe plus. Si ma bucur intens de acest bonus fantastic pe care mi l-a oferit viata!

[ralcat]

Ma bucur pentru tine, pentru ca-ti gasisei balanta si acum ... mai ai si bonus. Sa te bucuri de el, si sa fie cu happy end  (filmul bineinteles :) )

[Eleni]

Buna dimineata.

M-am apucat sa scriu mesajul de dimineata, dar probabil ca il voi termina dupa pranz.

Stiu ca nu am mai scris de ceva timp public, dar am raspuns pe privat tuturor intrebarilor.

Scriu totusi aici pentru cei si cele care isi gaseau cateva minute sa citeasca epopeea mea. Cat sa va anunt ca e cu happy end.

De jumatate de an imi traiesc cu pasiune si intensitate o alta poveste. Pentru care voi deschide candva o alta pagina. Sper sa fi inteles si sa fi invatat suficiente in  acesti ani, astfel incat sa ma pot readapta vietii in doi.

Pentru ca, oricat de amazoana ma declarasem, am gasit cand nici cu gandul nu gandeam omul alaturi de care ma vad petrecandu-mi urmatoarea jumatate de viata.

Cu pasiune, cu ras in hohote, cu fluturi in stomac... cu zeci de frici pe care invat sa le depasesc una cate una.

Viata e frumoasa! A fost mereu frumoasa si ce bine ca eu am avut mereu ochii deschisi sa o vad.

In curand ma casatoresc. Pe varf de munte. Cu inele facute manual de un om fabulos cunoscut aici pe DC. Insotita de gandurile altor oameni fabulosi cunoscuti aici pe DC.

O sa povestesc candva istoria de la inceput. Acum sunt ocupata sa o traiesc.

Va imbratisez strans!

[CorinaDani]

Felicitari Eleni si casa de piatra !