Nu stiu daca veti fi in totalitate de acord cu mine... sunt absolvent de psihologie... si oarecum am analizat, de-a lungul timpului, multe aspecte ale vietii. Printre altele m-a preocupat si relatia dintre parinti si copii si impactul acesteia asupra vietii de adult.
Am ajuns la concluzia ca orice vietate are nevoie de dragoste si de aprobare, mai ales un copil. DAR... cred ca are nevoie si de independenta, de libertatea de a-si lua singur deciziile, de a gresi, de a se contrazice si a-si forma propriile opinii. In general, o relatie foarte apropiata cu unul din parinti poate strica viata sa de adult, ulterioara. Fie va cauta modelul matern/patern, fie se va simti mult prea atasat de parinte si nu isi va putea forma o familie proprie, chiar daca are o persoana buna alaturi. Va cauta aprobarea continua a parintilor si va fi mereu cenzurat in manifestarea propriilor doleante.
Este bine sa existe, pe cat posibil, un echilibru..
Cunosc barbati care au aproape 40 ani, sunt casatoriti, si isi tin in continuare salariul la mame, nu fac nimic fara aprobarea acestora, nici haine nu isi cumpara sau nu lasa sotia sa ii cumpere. E rau cand se ajunge asa... Si cunosc si fete care se tem de casatorie in ideea de a nu fi nevoite sa se desparta de parinti... ajungand la 50 ani singure si debusolate, in imposibilitatea de a se descurca singure.
