16 raspunsuri la acest subiect

[azzure_sun]

Asadar, revenind.
Eu nu vedeam relatia dintre mine si el ca fiind una abuziva, de fapt nici acum nu o vad asa. Pur si simplu amandoi am gresit. Si daca e sa vorbim de abuz, si eu am fost in rolul abuzatorului cu el...din lipsa de incredere am avut o perioada in care-i controlam telefonul, mailul in fiecare zi, zile cand ne certam urat de tot pentru ca atunci cand cauti e imposibil sa nu gasesti ceva.
Incet incet increderea mea in mine a scazut, interesul meu fata de propria persoana s-a diminuat treptat pana cand am ajuns doar sa ma traiesc momentul. Conta doar azi, acum. O mentalitate preluata de la el. M-am delasat, prietenele (si asa putine) s-au indepartat.
El niciodata nu mi-a impus: nu mai iesi cu x sau y, nu te machezi, nu mi-a controlat banii (doar ca au fost perioade cand el nu avea si atunci dadeam eu si pentru el), nu a fost gelos.
Dar a avut izbucnirile de furie, amenintari, are un mare talent la manipulare (cei din zodia fecioare in general au acest talent).
Si daca stau sa ma gandesc, probabil ca in momentul cand eu am spus gata si nu am mai dat inapoi (pentru ca mai spusesem si in alte dati ca ne despartim, ca plec la mama, dar niciodata nu o facusem) am iesit din acel patratel in care el se simtea in siguranta. Si de aici comportamentul lui din ultima perioada extrem de agresiv. Poate de asta am tot incercat sa-l inteleg, sa fiu cat mai calma si sa astept sa se linisteasca si el. Pentru ca inteleg ca pentru el a fost un soc. Dintr-o data viata lui, asa cum o stia el, nu mai exista. Si a reactionat cum a putut, cum a considerat, cum a crezut ca poate aduce inapoi ce a pierdut, nerealizand ca asa m-a indepartat definitiv.
Mie una personal imi pare rau de el, dar eu nu mai am cum sa-l ajut. Am spus-o si la subiectul deschis de mine. A-l ajuta pe el inseamna a-mi face rau mie. Am sperat si am lasat de la mine 5 ani de zile. Si am ajuns in punctul in care a ceda mai departe ar insemna sfarsitul pentru mine. Nu vreau sa-mi traiesc viata asa. Nu este exemplul pe care vreau sa-l dau copilului meu.

[ioachim]

Agai, felicitari pt. initiativa deschiderii unui astfel de subiect.

si eu am fost in situatia descrisa de tine, bine, cu unele elemente. abuzul psihic este si el foarte dur. problema este ca semi-elemente de abuz se regasesc in foarte multe relatii. dificultatea consta in a delinea unde dispare normalitatea si incepe abuzul.

este foarte greu pt. toate partile implicate.

as dori sa mai discutam pe aceasta tema. si pe mine m-a privit/ma priveste in mod direct.

[ipearina]

Tot abuz mi se pare si "ESTI MARE IN VORBE SI MICA IN FAPTE" ! Culmea e ca este singurul care imi spune asa ceva, nimeni nu mi-a spus asta pana la el, nici la mama acasa, nici in relatiile anterioare, nici la serviciu. Dimpotriva!

[ioachim]

Imi pare rau ipearina

Tocmai ca aici este foarte greu de delimitat - daca un om iti spune asta 1 data pe an la furie, eu cred ca nu e abuz. Toti am spus lucruri urate la nervi si am regretat dupa.

Dar daca iti spune asta saptamana de saptamana, atunci e clar o problema mai adanca.

Cred ca asta este until din elementele care contrbuie la dificultatea depistarii abuzului psihic.

[ioachim]

Mi-as dori sa mai povestim pe aici.

Ce inseamna exact abuz pshihic? Ce delimiteaza problemele sau scaparile ce pot exista in 99% dintre relatii de adevaratul abuz psihic?

[Qarina]

revin mai intai cu o scuza pentru "absenta".

Si eu m-am intrebat adesori care e limita intre o relatie mai tensionata si una abuziva. Si nu sunt sigura ca o stiu, dar incep sa gandesc ca pana la urma orice comportament sau replica iesitedin sfera respectului recirpoc si a bunei credinte sunt "un mic abuz".

devine periculos atunci cand aceste mici abuzuri devin modul de a fi al unei relatii; cand incep sa escaleze in cele mari, cand incepi sa te indoiesti daca sa mai spui ceva sau nu fiindca ai inceput sa obosesti sa faci fata furtunilor care urmeaza pentru simplul fapt ca esti de alta parere.

si cel mai periculos mi se pare faptul ca atunci cand ai inceput sa recunosti modelul, deja esti prinsa in el si evadarea e foarte grea. De aceea cred ca a vazut multe participante la discutii aici pe forum intreband: cum poti sa stai cu el? cum ai putut sa stai cu el?

pentru ca de multe ori procesul e insidios si nu il simti. pentru ca de cele mai multe ori abuzul e alternat cu momente stralucitoare in care te face sincer sa crezi ca ii pare rau, nu se va mai repeta si iti arata cat de frumoasa poate fi viata voastra impreuna. problema e ca acel "poate fi" ameninta sa ramana permanent ipotetic.

2 lucriri as discuta de aici: cum reactionam la alternanta bine/ rau si urmatorul as aprofunda "de ce stai intr-o stfel de relatie".

Aici pe forum am gasit prima data referinte la DP Ceilani Leaving home, unde se vorbeste de mecanismul de clivaj ca fiind unul de aparare in copilarie fata de comportamentele indiferente/ abuzive ale parintilor alternate cu momente bune (reale sau imaginate). Cititnd cartea am descoperit cu stupoare ca exact acelasi mecanism era folosit de adultul din mine pentru a face fata relatiei mele. Nu mi s-a intamplat asta copil fiind, insa adultul din mine a dezvoltat acest mecanism pentru a supravietui si continua reltia mea cu un alt adult.

Acum trebuie sa plec, insa chiar mi-as dori sa continuam aceasta discutie. POate cineva care a citit cartea la care am facut referinta va scrie mai multe despre clivaj, daca nu am sa incerc sa o fac eu data urmatoare cand voi mai avea timp sa scriu.