309 raspunsuri la acest subiect

[cmirela35]

E doar o poveste pe care o poti citi intr-una din acele reviste pline de "intamplari"din viata lui x,y,z..
Doar ca eu am sa va spun acum viata mea...,asemeni multor alte vieti...
In urma cu 9 ani,l-am cunoscut pe sotul meu...Pentru mine a fost dragoste la prima vedere,desi aveam deja 29ani,si atunci credeam ca si pentru el a fost la fel...A urmat o prietenie frumoasa,la 3 ani nunta,iar la inca unul am nascut un baietel.Viata noastra impreuna urma fagasul multor cupluri...,cu momente frumoase,dar si cu inerentele problemute ce apar in viata de cuplu...Ne mai doream un copil,dar pentru ca prima sarcina o avusesem la 33ani,si nu a fost tocmai usoara,am hotarat,dupa ce am luat in calcul toate variantele,sa adoptam o fetita.Am demarat hartiile.
Dar viata iti da palme atunci cand nu te astepti...Nu terminaseram toate etapele,cand puiutul nostru ne-a parasit,la doar 2ani jumatate,in urma unui stupid accident de circulatie...
Nu stiu cum am trecut peste acele clipe,nu stiu cum am avut curajul sa ne continuam viata...Ne-am sustinut reciproc,si am reusit sa adoptam fetita pe care ne-o doriseram si inainte...Iar in luna in care a pasit in casa noastra,am ramas insarcinata...Pentru ca ne doriseram intotdeauna 2 copii minim,am hotarat ca merita sa incercam.
Ei,si s-a nascut si baietelul,exact in ziua in care la tribunal se definitiva adoptia...
Toata viata mea,de fapt a familiei,parea sa intre pe un fagas mai mult decat normal.Aveam amandoi pentru cine sa lupatm,pentru cine sa luam viata in piept...Paream o familie relativ fericita,caci in sufletul nostru va ramane mereu si primul copilas...
Am avut momente bune,si mici scantei,dar mie mi se pareau normale.Aveam langa mine,asa credeam eu,un sot iubitor,un tata la fel de iubitor,ce mai,un partener responsabil...Omul langa care credeam ca voi imbatrani,cu care ne vom creste copilasii...un sot ideal,as fi zis atunci...
Dar a venit si acea zi fatidica...Ziua in care,in urma sfaturilor doctorilor,a trebuit sa plec cu copiii la tratament la salina...Iar el nu putea veni,caci era omul de baza pentru finisajele ce se faceau in casa in care urma sa ne mutam la sfarsitul lunii august.Si am plecat cu copii 2 saptamani la Praid...Vorbeam la telefon de mai multe ori pe zi.Totul parea mai mult decat normal.
Ei,dar la intoarcere...,nimic nu a mai fost la fel...Parea sa nu ii mai convina nimic,parea sa imi vada doar defectele,ca duminica,sa imi spuna detasat,ca si cand ar fi spus ca merge dupa paine,ca vrea sa divorteze...
Omul atat de iubitor,de familist,de fericit de dinainte,voia libertate...Pe care nu o poate avea in postura in care este...2 saptamani de libertate...Zicea ca nu ma mai iubeste,dar si ca nu iubeste pe altcineva...
Nu pot sa zic...,se"gandeste" la copii...Vom avea locuinta noastra,si "ajutorul" lui...Dar nu vor mai avea 2 parinti...Si nimic nu pare sa ii schimbe hotararea...Am incercat toate variantele de discutie,dar e inflexibil...Si nici nu are pe altcineva...,cel putin asa sustine,si as vrea sa il cred...
Nu stiu daca astept vreun sfat...,cred ca am vrut sa imi vars doar oful...
Sunt suparata pe mine,in primul rand...,pentru ca am primit lovitura sub centura la care nu m-as fi asteptat niciodata...
Imi e frica de viata pe care o vom avea doar noi 3...Am fost,si sunt capabila sa ma descurc,sa fiu chiar independenta...,dar ma gandesc la puiutii mei care au nevoie de amandoi...


Toata viata e o continua speranta...
Mirela

[marius]

Cati ani are? Nu e nimic siropos dar probabil este acea zona critica pentru barbati.



Marius Pernes

www.marius.rdsor.ro

Anul 2006 /Anul 2007 /Serbarea Ioanei

Pagina legislativa

[Gabitza1977]

Draga cmirela35,

In primul rand primeste o imbratisare din partea mea!
Imi pare nespus de rau ca ti se intampla asa ceva... si eu sunt casatorita, nu avem copii inca, dar as fi distrusa sa mi se intample asa!
Vreau doar sa iti spun ca eu cred ca Dumnezeu ne intareste si ne ajuta sa trecem prin toate greutatile vietii...iar tu, avand puiutzii langa tine, vei iesi invingatoare din lupta asta.
Lui ii va parea rau, la un moment dat... va depinde de tine atunci daca vei putea/vrea sa il primesti inapoi.

Te pup cu drag si sunt aici, daca te pot ajuta cu o vorba buna!

[toanca]

Imi pare rau ca treci prin asa ceva.

Si eu sunt casatorita, am un copil si nu stiu daca as putea trece prin ceea ce ai trecut tu...

Esti o luptatoare si trebuie sa fi asa si in continuare pentru copilasii tai cei dragi.

Mi-au dat lacrimile cand am citit ca baietelul tau a plecat de langa voi in urma unui stupid accident.

Daca te putem ajuta cu ceva [un umar pe care sa te descarci] suntem aici langa tine







Toanca si Matei Alexandru 06.01.2006



poze



http://www.dropshots.com/toanca

http://www.dropshots.com/toanca1

http://www.dropshots.com/toanca2

[alina023]

Draga Mirela,



Daca ai avut puterea sa treci peste pierderea primului tau copilas sunt absolut sigura ca vei avea puterea sa treci si peste acest impas in viata ta.



Nu uita...ne nastem singuri si murim singuri. Suntem datori fata de copiii nostri sa ii crestem si sa ii invatam sa zboare. Tu ai doi copilasi care iti dau motivatia de care ai nevoie.



Iti suntem alaturi!



Alina 16+ (cu Ana Antonia) si Luca nazdravanul (14 Feb 2003)



poze Luca nazdravan

[Bluel]

Doamne prin cate a trebuit sa treci! eu am 34 de ani, dar n-am trait nici un sfert din ce povestesti tu aici. Imi pare rau ca acum cand viata voastra parea sa reintre in normal, Mr. a cedat si si-a gasit fericirea in alta parte. Dupa cum spuneam si la alt topic, de multe ori barbatii aplica principiul "Rabbit run!", dar la el e ciudat ca n-a facut-o atunci cand a fost cel mai greu si culmea, acum cand totul se rezolvase pentru voi. S-a inecat ca tiganu' la mal cum se spune. Nu esti nici prima nici ultima careia i se intampla asa ceva. In orice caz fii sigura ca nu in astea 2 saptamani s-a schimbat el in rau, ci acum a luat decizia finala. Tu chiar n-ai simtit nimic pana acum?

[anca_vlad]

e greu de spus ceva, poate vrea doar o gura de "aer" sa ii spun asa poate nici el nu stie ce vrea de fapt, stie doar ca nu mai vrea...timpul e cel care le rezolva.

poate ti se par vb spuse cu usurinta, dar nu sunt...asa stiu eu din proprie experienta!

pt tine, Mirela mii de imbratisari, te-ai dovedit o femeie puternica si adevarata, pe care multi barbatii ar dorii sa le fi alaturi si cred eu un om minunat!

o sa faca el sotul singur diferenta! pacat insa ca regretele apar atunci cand sunt tardive!

Anca.

[cmirela35]

quote:

---

---

Cati ani are? Nu e nimic siropos dar probabil este acea zona critica pentru barbati
Are doar 33,e cu aproape 6 ani mai tanar ca si mine...Dar si eu arat cu 10 ani mai tanara...,in ciuda tuturor problemelor..Ce nu pot eu sa inteleg e de ce barbatii au o varsta "critica"???Si de ce ar trebui sa fie asta o scuza pentru anumite decizii?Noi tinem cont intotdeauna de cei din jurul nostru...Nu vreau sa generalizez...
Iar fetelor,va multumesc pentru incurajari...
Sincera sa fiu,inca nu vreau sa renunt atat de usor.Si nu ma refer la certuri,la reprosuri,la un divort interminabil...
Daca tot nu sunt singura,as vrea sa va intreb daca hotararea pe care am luat-o azi noapte...
Sa nu aruncati cu pietre...,caci poate fi ultima mea sansa...
Vreau sa plec o saptamana,sa il las singur cu copiii(1,10ani si 3,11),sa stau o saptamana,poate sa imi "refac" look-ul...,practic sa primesc puteri pentru ce va urma,si de ce nu?sa il fac sa realizeze ca asa zisul lui ajutor nu inseamna un apartament si o pensie alimentara???
Nu stiu daca as mai fi in stare eu sa accept sa mai ramanem impreuna,am avut poate putin,doar 36ore de framantari,de lacrimi sub patura,(caci ziua nu vreau sa ma descarc in fata copiilor,si nici el nu prea vreau sa ma vada tot timpul plansa,caci nu vreau mila),dar poate as face-o pt.copii.
Stiu ca daca ramane singur cu copiii se va descurca,iar mie imi va fi greu...,dar mie mi se intampla asta zi de zi,iar viata lui nu e atat de monotona...,dar nici atat de plina pe cat va fi a mea,indiferent de situatie...
Inca o data,multumesc pentru faptul ca macar sunteti alaturi de mine,si ca nu aruncati cu pietre.

Toata viata e o continua speranta...
Mirela

[Gabitza1977]

Cum sa aruncam cu pietre in tine, Doamne fereste!
Poate il el....

Tu sa faci ceea ce simti acum si ce crezi ca este mai bine! Multa putere iti doresc!

[cmirela35]

quote:

---

Gabitza1977 Posted - 10/07/2007 : 12:28:02
--------------------------------------------------------------------------------
Cum sa aruncam cu pietre in tine, Doamne fereste!

---

Nici in el,draga Gabitza,e tatal copiilor mei(ai nostri),si eu nu voi arunca vorbe urate despre el,chiar nu prea am ce sa ii reprosez...,nu mai multe decat alte femei care se considera fericite langa partenerii lor...
Copiii nu vor auzi niciodata despre cum s-a ajuns la situatia de a ii creste doar eu...Asta doar daca nu reflecteaza...
Oricum,am sa fiu de acum inainte,pregatita pentru orice....

Toata viata e o continua speranta...
Mirela