Domnita de alabastru cu ochi de safir

Domnita de alabastru cu ochi de safir si buze de rubin

Motto:"Iesi copile cu parul balai afara si zâmbeste
si s-o îndura soarele de zâmbetul tau!"

A fost o data ca niciodata, ca de n-ar fi atunci nu s-ar povesti,o fata de imparat care nu se hotara sa se marite desi isi iubea printul mult de tot, Si o intrebau Imparatul si Imparateasa cand are de gand sa faca nunta aceea mare ca in poveste,care sa dureze 3 zile si 3 nopti,si sa le faca si lor nepotii care sa le aduca bucuria in suflete si primavara in inimi.

Numai ca fata noastra de imparat inca nu se simtea pregatita sa dea drumul aripilor copilariei si tot amana si tot amana...pana cand, intr-o zi deosebita, Ziua Copilului, simti ea ca e ceva diferit si brusc se gandi ca s-ar putea sa fi sosit vremea unui mostenitor al regatului. Si cum statea ea si se framanta, isi trimise printul la vraciul imparatului si acesta veni cu o "oglinda" magica care ii arata fetei noastre de imparat viitorul. Si cand privi ea in oglinda, vazu ca in pantecul ei crestea un copilas...si mai privi o data si vazu o domnita mica de alabastru, cu ochii de safir si buzele de rubin.

Cand vazu tanara noastra printesa asemena vesti, incepu sa isi framante mainile si sa planga de ii sarea camasa dupa ea. Cum, tocmai ei sa i se intample asa? E prea tanara, prea copilaroasa, prea...E prea devreme pentru un copil!! Si cum plangea ea de ti se rupea sufletul de mila ei, veni si printul si o intreba ce s-a intamplat. Saracul print, la aflarea vestii a ramas mut si a cazut pe un jilt, nu stia ce sa mai spuna, nu stia ce sa faca...

In scurt timp s-au hotarat tinerii nostri sa mearga repede pana la doftorul regatului si sa vada cum a fost posibila minunea. Si a intrat tanara printesa in camerele vraciului si a vazut intr-o alta oglinda magica o boaba cu sufletel...atunci s-a hotarat! Era vremea pentru mostenitorul regatului,venise timpul ca mica floricica sa rasara si sa ii bucure pe toti cu frumusetea, dragalasenia si istetimea ei..

Peste cateva zile, s-au urcat pe calul alb si nazdravan Fat-Frumosul nostru si Ileana lui si au zburat catre regatele indepartate unde locuiau parintii lor.Mai intai s-au dus la Imparatul Rosu si cand i-au spus vestile acestia au fost in culmea bucuriei...si s-au asezat ei la masa si au inceput sa faca pregatirile pentru nunta de vis care avea sa dureze 3 zile si 3 nopti...Apoi s-au dus la Imparatul Verde, iar cand printul i-a spus mamei sale ca in sfarsit i s-a adeverit dorinta si ca va fi bunica, aceasta a ramas muta de uimire, crezand ca tinerii glumesc pe seama ei.

Si uite asa au inceput pregatirile nuntii.Toata imparatia alerga sa fie totul gata, numai tanara printesa nu se simtea bine, bobul cu sufletel ii cam lua puterile, nu putea sa manance, nu putea sa bea apa..ehei...Si toti ai curtii stateau pe langa ea si o ingrijeau cat de bine puteau ei. Veni si ziua nuntii, cand tanara printesa stralucea ca soarele, iar Fat Frumos...Fat Frumos nu se satura sa o priveasca si sa o stranga in brate, in sfarsit era sotia lui...iar in curand urma ca aceasta sa ii daruiasca cea mai mare minune a vietii lui, o domnita mica mica, frumoasa ca mama sa si cea mai isteata din imparatie. A fost o nunta minunata, s-a petrecut si s-a jucat si s-a baut zile in sir pentru fericirea tinerilor.La cateva zile dupa nunta, tanara se sperie foarte tare cand simti o bataie de aripi de fluturi in pantec...domnita ei miscase si ii arata ca e bine si sanatoasa si ca abia asteapta sa cresca si sa vina in bratele parintilor ei.

Dar Vrajitoarea cea Rea, care isi avea regatul peste 9 mari si 9 tari,avea alte ganduri cu Ileana noastra. Asa ca amesteca ea niste prafuri intr-o ulcica, fura o cosita de par balai de la printesa si trimise o vraja foarte puternica asupra ei.Si intr-o zi, cand mai erau doar 3 luni pana cand ii venea sorocul printesei, aceasta se imbolnavi si cazu la pat. Si toata imparatia alerga sa aduca doftori care mai de care si vraci si intelepti care sa o faca bine de printesa si pe viitoarea domnita. Dupa 3 saptamani de dureri si chin, Ileana incepu sa se simta mai bine. Ei bine,atunci Vrajitoarea cea Rea simti cum i se innegreste si mai rau inima si facu alta vraja, mai puternica, mai rea. Si iar cazu domnita la pat...Saracul print, saracele tari ale Imparatilor Rosu si Verde, toti isi frangeau mainile si mergeau pe coridoarele lungi ale palatului nestiind ce doftor sa ii mai aduca printesei..iar aceasta se simtea sfarsita, nu intelegea de ce tocmai ei i se intampla asa,nu pricepea de ce nu era domnita ei de alabastru sanatoasa...si plangea si se framanta...Pana intr-o zi cand printesa a gasit un nou vraci care i-a dat mai multe licori si care a descantat-o si a facut-o bine si pe ea si pe mica boaba cu sufletel.Bucurie mare s-a lasat atunci peste imparatie, toti erau in culmea fericirii...

Si zilele treceau si se apropia din ce in ce mai mult sorocul...Tanara printesa ii preagatea camera si lucrusoarele domnitei,ii punea Soarele si Luna sa ii vegheze somnul, zugravind peretii odaii cu stele,ii cauta miresme fine cu care s-o imbaieze apoi ca sa aibe piela parfumata si parul lucitor ca fiicele Soarelui,ii cauta o colivie cu privighetori care sa-i incante zilele si somnul dulce, ii torcea hainute cat era ziulica de lunga...toata ziua doar despre ea le povestea tuturor domnisoarelor ei de companie, si tot alaiul imparatesc venea care mai de care cu cadouri scumpe pentru domnita nenascuta inca. Fat Frumos si Ileana erau pe zi ce se rotunjea pantecul printesei mai fericiti. Stateau cu orele si mangaiau Burtica, ii spuneau basme vechi, uitate de vreme, viitoarei domnite si asteptau cu sufletul la gura venirea acesteia.Iar cxand Ileana era singura isi lua pisica, care o insotea cuminte peste tot,in brate si incepea sa ii povestesca acesteia ce minune mare urmeaza sa apara, cum se va naste o noua stea o data cu domnita care le va aduce numai noroc si bucurii.

Veni si iarna, zilele erau innumarate pana la soroc.toata imparatia era nerabdatoare sa apara mica minune si sa o vada in bratele iubitoare ale parintilor sai. Intr-o seara, cand Fat Frumos era plecat cu trebi in imparatia vecina, Ileana se simti altfel decat pana atunci si ii trimise de veste sotului sa vina acasa ca a venit timpul facerii. Si alerga Fat Frumos repede repede acasa si o lua pe frumoasa lui printesa, o urca pe cal si fugi cu ea la doftorul care o facuse bine cu cateva luni in urma. Cand au ajuns ei la coliba doftorului, acesta era plecat dar i-au gasit acolo pe invataceii sai care imediat au inceput sa o ingrijeasca pe printesa. Era toiul noptii cand printul se dezlipi cu greu de Ileana si pleca ingandurat si ingrijorat. Ileana noastra, draga de ea, era tare nerabdatoare si statea in intuneric si isi imagina cum va arata fiica sa...Isi dorea atat de mult sa fie domnita de alabastru cu ochi de safir si buze de rubin pe care o vazuse in oglinda...Nici nu a simtit cum au trecut orele noptii si cum a venit dimineata si o data cu aceasta s-a intors si doftorul. Cand se pregatea doftorul sa o ajute pe printesa sa isi aduca pe lume domnita, a aparut un zmeu (pe semne era trimis de Vrajitoarea cea Rea care inca voia sa ii faca rau printesei) care strica toate licorile doftorului si ii ingreuna munca. Doftorul tot incerca si incerca sa se lupte cu zmeul si sa o ajute pe domnita , dar zmeul era mai puternic decat el. Si se dadea de ceasul mortii ddoftorul ce sa fac, cum sa faca, sa iasa totul bine. Intre timp domnita erain durerile facerii, se chinuia, se zbatea, plangea, striga...dar nimeni nu o ajuta de frica zmeului. Pe la amiaza domnita cazu intr-un lesin adanc de oboseala, capul ii era tulbure, vederea i se incetosa,auzul se micsora, totul se invartea...saraca era la limita puterilor, inca putin si...offf, saraca domnita...Alaiul imparatesc impreuna cu printul erau atat de amarati, se perpeleau la gandul ca printesa sau domnita ar putea pati ceva, si stiau ca deja erau prea multe ceasuri de cand printesa incerca sa isi aduca fiica pe lume...Cu ultimele puteri doftorul a reusit sa il invinga pe zmeu si a fugit ca vantul si ca gandul la Ileana, a mai mesterit niste licori si doftorii si s-a dus in sfarsit la domnita. numai ca atunci cand se uita i oglinda magica de langa printesa, vazu ca domnita era in pericol mare, inimioara ei plapanda se zbatuse peste 12 ceasuri sa vina la lumina zilei si incepea sa se auda din ce in ce mai rar.Printesa se trezi cu greu din lesin si cand a aflat ce pericol mare era pe capul domnitei, i-a zis doftorului sa ii faca orice , sa o taie, sa o lege, numai sa o salveze pe mica ei fetita.Si apoi iar a picat intr-un somn adanc o data ce vraciul i-a dat o licoare magica. Doftorul nu a mai stat pe ganduri si a luat un cutit si a taiat repede ca vantul si ca gandul burta printesei...Numai ca nu fusese suficient de repede pentru mica domnita, aceasta nu mai respira...Doftorul i-a chemat pe toti invatacii langa el si a reusit cu chiu si vai sa o readuca la simtiri pe fetita.Viata ei atarnase de un fir de par dar Zana Buna a ajutat-o pentru ca avea planuri mari cu domnita...

La auzul vestilor ca ambele vlastare imparatesti sunt bine, alaiul nu mai stia daca sa planga sau sa rada de bucurie...Au ramas cu totii la usa odaii ei pana cand aIleana s-a trezit si i-a primit. Ei o felicitau de zor, iar ea....ea se gandea cu parere de rau ca nu a apucat din cauza vrajei sa isi vada domnita, si era nerabdatoare rau, i se parea prea multe cele cateva ore pe care trebuia sa le petreaca in pat pana cand avea sa isi recapete puterile ca sa se duca sa isi vada copilul. Dupa ce au plecat cei din alai, ea nu a mai avut somn...si a picat intr-o stare de viare in care se chinuia sa isi inchipuie cum arata mica ei, fetita ei, minunea ei, copilul ei...iar la fiecare ceas al noptii il intreba pe doftor cand o sa isi vada steluta ei norocoasa, iar acesta ii raspunea mereu la fel"maine dimineata"

Au trecut cu greu si ceasurile intunericului, au aparut razele soarelui si atunci printesa se dadu jos din pat si incepu sa urce usor si incet catre camera domnitei. Inca era slabita, o durea taietura de pe burta chiar daca doftorul ii dadea in continuare licori amortitoare. Facea un pas, se odihnea, mai facea unul si se oprea...Cand ajunse langa un geam vazu ca afara ningea cu fulgi mari de poveste, fulgi multi, frumosi, voiosi care se apropiau de geam sa o felicite pentru domnita ei...A ajuns si la usa ...Nu indraznea sa intre, isi simtea inima batandu-i sa-i sparga pieptul...urma sa isi vada puiul...Cu mana tremuranda a deschis usa si s-a indreptat catre patutul ei....si acolo a vazut cea mai frumoasa DOMNITA DE ALABASTRU CU OCHI DE SAFIR SI BUZE DE RUBIN...

Si printesa incepu sa planga uitandu-se la sufletelul mic care dormea in timp ce ii mangaia obrazul cu mana tremuranda.Nu isi putea inchipui cum de e exact cum a visat-o, cum a vazut-o in oglinda magica, cum a simtit-o in visele ei...Era minunata, mica, fragila, delicata...Frumoasa ca Soarele, inteleapta si dulce...Cu ochii de albastrea si buze rosii...si cu niste degetele mici mici de tot...Apoi a luat-o la san si s-a simtit fericita, implinita, vrajita de inocenta acelui pui de om...si nu a vrut sa ii mai dea drumul din brate, ar fi stat cu orele doar sa o priveasca,, sa o aude cum respira, sa ii mangaie perisorul ca puful, sa ii cante incetisor vorbe dulci de leagan...

Iar peste cateva zile, printul a venit cu calul alb , a laut in sa printesa si domnita si a zburat cu ele catre casa. Iar Ileana care isi tinea strans la piept odorul, cand a iesit afara si a vazut fulgii mari care o intampinau veseli si a vazut cum un fulgulet s-a oprit pe nasucul domnitei si-a zis in gand "Iesi, copile cu parul balai, afara si rade la soare, doar s-a indrepta vremea."...pentru ca era primavara in sufletul ei si in inimile tuturor din alai.

Raluca , mami de pisicuta Maia Rebecca, 20 ianuarie 2011

"Iubirea nu este un targ : te iubesc pentru ca ma iubesti. Iubirea este o certitudine : te iubesc pentru ca te iubesc." - Liviu Rebreanu

#1

RaluKara

#2

Doloress

#3

luciact

#4

Dedicut

#5

Mayane

#6

RaluKara

#7

roxx26

#8

lorelei_19

#9

piscotel2011

#10

motanik

Panic Questions

Last Blogs

Ultimele aprecieri