26 raspunsuri la acest subiect

[Daisy]

sa fim mai activi pe acest forum?
Intru zilnic uneori chiar de 2, 3 ori pe DC si sunt exterm de trista cand vad lipsa de activitate a acestui forum care ar trebui sa contina mai multa viata nu numai informatii tehnice legate de procedura adoptiei sau dileme daca e cazul sau nu sa se faca pasul... (cand va veni momentul veti stii si singuri fara sa fie necesar sa va spuna cineva, acest lucru se simte).
Nu vreau sa critic nici un subiect, credeti-ma, dar mi-as dori mai multa VIATA, pentru ca DA, aici este VIATA!
Haideti sa povestim despre faramele noastre de cer, ce fac, cum se dezvolta, ce trasaturi de caracter observati la ei... ca le place sa faca indeosebi, ce mancaruri prefera, ce jocuri, etc.
De exemplu, eu as fi foarte curioasa daca a depasit cineva momentul "adevarului", adica ati spus vreuna din voi pana acum copilului ca este adoptat? Cum si sub ce forma?
Daca aveti motive sa treceti sub tacere acest lucru si puteti sa ni le impartasiti, eu as fi deasemenea, curioasa deoarece nu am luat inca decizia finala.
Si pentru ca tot am deschis subiectul, sa va impartasesc putin din fericirea mea zilnica...
Copilul meu este deosebit din toate punctele de vedere (banuiesc ca toate ganditi la fel), este extrem de activa, cei de aici spun chiar ca ar fi Hyper, chiar ieri educatoarea ei preferata (a fost love at first sigh) mi-a spus ca tot ce face Andreea, face pe de a-ntregul: cand manaca, mananca bine, orice si tot, cand doarme, doarme profund, cand se joaca se dedica total jocului iar cand iubeste, iubeste puternic si pentru totdeauna; am incercat sa dau frazei o traducere cat mai apropiata celei initiale deoarece educatoarea este din San Salvador si engleza ei nu este chiar cea mai corecta, dar oricum este o tipa extrem de sufletista si ma bucur enorm ca Andreea este cu ea. Cand vine ora plecarii acasa, de multe ori se agata de piciorul ei si o trage spre usa, sa vina cu noi...daca am sta bine cu banii i-as propune sa devina baby sitterul nostru, glumesc desigur, femeia are jobul ei si nu cred ca s-ar pune problema...
Andreea este un paradox, este f. puternica (si fizic si psihic_)pentru cei 2 anisori si 3 luni pe care ii are dar in acelasi timp este si extrem de sensibila; fiica-mea este o pupacioasa (ca si mine de altfel si aici imi recunosc greseala de a o fi obisnuit cu acest lucru), la gradi se repede la copii sa-i imbratiseze dar copiilor le e frica de ea, caci se izbeste in ei cu putere si atunci nu-i ramane decat sa se joace cu Teacher Irma sau singurica, in schimb, cand vine ora de nani, ii ia pe cei mai mici (vorba vine ca nici ea nu-i prea mare) si ii ajuta sa stea in carucior si ii leagana pana adorm. Abia dupa aceea o lasa pe Irma sa o culce si pe ea...
Nu vreau sa acaparez acest subiect dar nici sa ramana singura postare, va astept sa va alaturati!

Va pupam,

Daisy si Deea

Cea care spera

[Rozi]

Daisy, si eu ma intristez cand vad ca nu mai povesteste nimeni nimic, dar nu pot cere nimanui sa faca acest lucru. Fiecare scrie cand poate, ce poate si, mai ales, daca are dispozitia necesara pentru a scrie.

Si nu e adevarat ca acest forum contine numai detalii tehnice despre procesul adoptiei, majoritatea fetelor au povestit despre copiii lor. Sa stii ca daca n-as fi citit povesti coplesitoare sufleteste despre parinti si copii adoptati, poate as fi intarziat acest demers. Ma refer aici la Liliana si la Gabriela (Qsar), care au fost primele (sper sa nu uit pe nimeni, nici eu nu sunt membra de la inceputul acestui site), pe care eu personal n-o sa le uit niciodata. Uite, acum de exemplu incerc sa ma concentrez sa scriu, dar baiatul meu maraie in spatele meu, solicitandu-mi prezenta, sa vorbim, sa ne jucam. Cu tot regretul pentru a nu fi terminat acest raspuns, ma voi duce la el. Cu toata inima. Dar voi reveni!





Victoras (24.08.2004)

[qsar]

Dragelor,

Imi cer iertare ca nu sunt mai harnica la scris tocmai aici, la sectiunea care-mi este cea mai draga. Ma gandeam sa incercam sa facem impreuna un articol pentru prima pagina despre faramele noastre de cer - imi place de mooor expresia; ar putea fi titlu. O sa ma gandesc la o structura a articolului si o sa-l pun aici, sa putem veni cu toate micile noastre povesti. Ideea ar fi sa le explicam si altora ca adoptia este o alternativa, si ca fericirea poate fi mai aproape decat ne imaginam. Ce ziceti?

Va pup pe inima si pe poponetele bebeilor.
Q

[liliana csaki]

Oho, si eu la fel, cand intru pe DC, prima data vin aici in speranta ca mai gasesc ceva nou. Din pacate, in ultima vreme am aceiasi senzatie ca si Daisy, fetele ori nu mai au timp sa scrie, ori si-au gasit ceva mai bun de facut.

Da, Gabriela, mi se pare excelenta ideea ta cu articolul, poate ca adoptia ar putea incepe sa fie privita ca alternativa, poate ca oamenii ar capata mai multa incredere citind despre cazuri concrete si poate ca multe alte suflete si-ar gasi perechea langa un sufletel nevinovat.



Pozele noastre

Poze noi

[Daisy]

sa ajutam la aparitia articolului!
Bravo gsar, in sfarsit, incepem sa ne miscam!
Sunt atatea fete la sectiunea aspirante care poate undeva, acolo, in subconstient si-ar dori acest lucru dar poate nu cunosc cazuri sau n-au vazut poze...
Am stat 2 ani la sectiunea aspirante si mai aveam putin si dadeam la Medicina, sa ma specializez in obstretica-ginecologie, cum aparea un cuplu nou in cercul nostru care nu "putea" ma interesam de nr. de spermatozoizi, de perioada luteala, etc, parca inebunisem... sa nu va mai spun de depresia prin care treceam si care era amplificata de hormonii administrati... si in fiecare luna, visul se spulbera...
Apoi, in 1 iunie 2003, parca D-zeu mi-a ridicat ceata de pe ochi: atunci am simtit ca trebuie facut pasul, desi sotul ma amenita deja de vreo 4 luni ca baga divort daca mai plec inca o data la spital pentru hidrotubatii.
Nu pledez pentru a adopta cu tot dinadinsul, repet, cand veti dori sa o faceti, o veti simti cu toti porii, toate celulele, cu toti neuronii, indiferent de ce cred sau ce spun ceilalti.
Pe mine, in acest pas m-a sprijinit total sotul si m-a ghidat Dumnezeu: in 1 iunie 2003 am depus cererea, in 15 august (de Sf. Maria) mi-au aratat-o pe Andreea, in 27 august am luat-o acasa, in martie 2004 era deja pe numele nostru iar in octombrie 2004 zburam spre Toronto. Acum suntem aici, trei, impreuna. Nu ne este usor (poate ne-ar fi fost mai usor fara copil, aici daycare-ul costa enorm, noi nu avem decat un salariu si eu vreau sa merg la college full time) dar nimic nu se compara cu fericirea care izvoraste din cele trei suflete: ale noastre.
Deci sa ne mobilizam dragile mele prietene, hai sa o facem, nu avem mult de oferit poate doar: sprijin, suport si multa, multa dragoste!

Daisy

Cea care spera

[aissa]

Daisy, si eu intru intai aici sa vad cine ce a mai scris. Am observat ca s-a lasat tacerea, dupa ce la sfarsitul verii dadeam pagini peste pagini. Adevarul e ca la "m-am hotarat..." am fost un grup de fete care ne-am miscat cam in acelasi timp si acum suntem toate mamici proaspete si avem de invatat de la piticii nostri. Unele am mai scris (eu, Rozi, Liliana), altele mai rar, altele deloc. Probabil fiecare cum are timp.

Pe mine m-a ajutat enorm acest forum, acest subiect. Am sa spun mereu: cand am luat hotararea si am dat peste Despre copii (google sa traiasca!), Oana mm il gasise pe Eric si cand am vazut pozele lui am ramas paf si am zis ca asta e calea mea. Apoi am suferit cand le vedeam pe cele ce isi gaseau copiii si eu nu, am stat contra cronometru cu termenele (pentru ca Dumnezeu a asezat totul astfel incat sa prindem la fix ultima comisie de anul trecut, pe legea veche, exact in ziua in care Alexandra devenea adoptabila), am plans de multe ori cand mi se parea ca sunt dusa cu vorba, am plans si cand am adus-o acasa si mi-am dat seama ce raspundere mi-am luat... Dar acum rad, rad cand o vad cum rade, rad cand o vad cum il urmareste pe tati oriunde se duce, rad cand "vorbeste" cu noi, ma intristez cand vad ca o doare burtica sau cand trebuie sa o supar sa-i curat nasul. Nu ma mai deranjeaza sculatul noaptea sau faptul ca trebuie sa calc si sa spal zilnic. Sunt fericita cand imi vad sotul, care e o fire inchisa ca o schimba de pampers si se prosteste la ea si ea ii raspunde, sau cand pentru prima data de cand suntem impreuna (1989) mi-a zis ca sunt frumoasa intr-o dimineata (spre noapte) cand eram nespalata, nepieptanata, pe jumatate adormita dar cu ea in brate. Tony e topit pentru ca toti spun ca seamana cu ea, oameni diferiti intre care unii stiu iar altii nu ca e adoptata.

Avem un jurnal in care notam, din a 3-a zi de cand e la noi (pana atunci probabil am fost nauci) ce medicamente ii dam, la ce ora a facut kk, cat si la cat a mancat, dar si primul "dictionar" cu nga-nga si caia-caia, onomatopeele ei preferate. De exemplu, raportez mandra mamica, ca in aceasta dimineata s-a intors de pe spate pe o parte. Acum de exemplu ma striga pentru ca s-a trezit si se oftica rau ca nu ma duc la ea.

Promit sa scriu zilnic daca e nevoie numai sa tinem subiectul in viata. Eu oricum intru zilnic pe DC si am n-am treaba scriu ceva.

Va pup pe toate!

---

Cristina, mamica de Alexandra (30.09.2004) [foto]mai noi

[mimsi]

Daisy,
Am citit de ieri mesajul tau, am vrut sa raspund, dar simteam ca nu am dispozitia necesara. Ce sa spun... si eu urmaresc zilnic evolutia acestei sectiuni, dar de intervenit am intervenit destul de rar. Acum chiar n-am ce scrie, suntem in asteptare, deocamdata nimic concret (in afara de 2 baietei gemeni de 8 luni - dar am zis ca e prea mult din prima si ca trebuie s-o luam gradat), doar promisiuni si deocamdata rabdare. Pe care nu pot spune ca nu o pierd la un moment dat. Uneori ma revolt pe sistem, apoi imi trece, ma infurie ca nu exista o baza de date clara si actualizata cu tot ce inseamna copii abandonati, cu sau fara situatia clara, ma enervez la toatae stirile pe tema asta prezentate la TV dupa care cunostintele care stiu ca suntem in asteptari sau cautari spun "vai, cum n-ati gasit ca iar au aratat la televizor ...". Ma deranjeaza si indolenta (sau lipsa de informare)a unor functionari din sistem (dupa ce asistenta noastra ne-a spus ca pt. ce copil vrem noi - f. mic - diferenta in actuala lege e de 15 zile, o gasesc pe o desteapta de la un DPC din tara care-mi spune ca dupa ce mama isi da acordul si trec si cele 30 de zile analizeaza in familia largita daca se poate integra copilul). Ma tot gandesc ca legea asta au gandit-o cu altceva numai cu capul nu, ca au facut abstractie cap-coada de profilul psihologic si conditiile de viata concrete ale unei familii Ro care-si abandoneaza copilul. Iar ca e in interesul copilului pe mine inca nu au reusit sa ma convinga. Asta apropo si de ce ne povestea Oana mm de soacra ei ca asistent maternal. Si ceea cea am zis acum in cateva randuri ma bantuie si ma revolta zilnic, oful meu e acelasi, d'aia intru des dar scriu rar, sunt convinsa ca se va schimba situatia asta la un moment dat. succes si spor la treaba mamici cu bebici si asteptare scurta noua, celorlalte.
PS. iar in ce priveste subiectul a fost si va ramane prima dragoste, povestile voastre si bebeii cu care va mandriti au fost un exemplu si un punct de plecare pentru cele ca mine, care cochetau cu ideea fara a intreprinde ceva concret. Salutara ideea articolului - sper ca intr-un viitor nu prea indepartat sa contribui si eu la actualizarea lui - poate reusim sa-i facem pe cei care sunt mai circumspecti la decizia de a adopta un copil sa incerce sa vada cu alti ochi adoptia.

[ponicid]

Eu cred ca in acest capitol al forumului se scriu mai mult date tehnice despre adoptie pentru ca dupa ce adoptia s-a realizat nu exista nici o diferenta intre noi si celelalte mamici. Daca acest capitol este mai sarac in subiecte este pentru ca noi pana acum nu am simtit ca suntem o categorie aparte de mamici si asta pentru mine este de "de bine". Este un semn ca mamicile cu copii adoptati nu au avut pana acum probleme diferite de celelalte mamici.
Va pup pe toate si pe Daisy cu care parca am avut o indelungata corespondenta inainte de adoptie si plecare din tara!

Daniela, mamica de Ana-Maria

[qsar]

Aaaah, Daniela!

Cum ai pus tu punctul pe I si mi-ai luat-o inainte cu raspunsul :))
Exact acelasi lucru vroiam si eu sa-l scriu: Poate ca nu suntem chiar atat de activi pe sectiunea asta tocmai pentru ca nu suntem cu nimic (sau aproape nimic) diferiti de ceilalti parinti.

O sa revin maine cu o structura de articol. Cred ca si povestile noastre trebuie spuse. Nu din orgoliu ci din prea-plin de fericire. Si nu ca pe-o lauda ci ca pe-o incurajare pentru cei care ezita sa faca acest pas.

Q

[Daisy]

Dragele mele,
n-am vrut nici un moment sa neglijez partea "tehnica" a problemei si nici sa uit informatiile ca mi s-au dat cu atata darnicie inainte si pe parcursul perioadei de adoptie (ii multumesc in special lui Ponicid care cu o deosebita rabdare mi-a explicat de n ori pasii si care ar fi metoda cea mai buna de a razbate, care s-a oferit chiar sa mergem impreuna la un centru din apropierea ei, pentru a-mi gasi "farama de cer") deci, nu vreau sa par si nici nu sunt, credeti-ma nerecunoscatoare, singurul lucru pe care l-am dorit eu aici era sa fie mai multa VIATA.
Sunt sigura ca la aceasta sectiune sunt fete care, la fel ca si mine, au fost foarte recunoscatoare pentru informatiile primite (si eu la randul meu am sfatuit, ajutat si am sperat laolata cu ele ca-si vor gasi "implinirea").
Categoric ca nu suntem mai altfel decat alte mamici, categoric ca nu ne diferentiem nici noi si nici micutii nostri de altii, dar s-a creat aceasta sectiune si, ma gandeam ca numai VIATA si FERICIREA fara margini o diferentiaza de sectiunea legislativa...
Imi pare rau ca am intrerupt corespondenta cu Ponicid si alte fete care m-au ajutat si pe care l-am ajutat dar imediat dupa adoptie am intrat in CIC [copil]iar acasa nu am avut Internet.
Acum sunt aici, pot comunica [(pc]si...va astept.

Inca o data, va rog sa ma iertati daca dorinta mea nu a fost cea mai potrivita,

Cu drag,


Daisy

Cea care spera