89 raspunsuri la acest subiect

[Clover]

Nu a zis nimeni sa intrerupa medicatia, ci doar sa fie foarte critica relativ la motivele pentru care i s-a prescris si cat de multe poate face medicatia pentru ea.

Grow where you're planted.

[marimar]

Cornelia,
imi pare foarte rau ca treci prin asa ceva ...nici nu stiu ce sa-ti spun decit ca depresia exista si se trateaza

Am dat o cautare pentru alimentele recomandate in caz de depresie caci, in general te ajuta daca iti schimbi dieta:
Am gasit ce scrie in link-ul de mai jos si anume sa imbogatesti dieta cu somon si in general peste si eventual supliment de vitamine cu omega-3
nuci, migdale, alune
tofu si produse din soia in general
si mai ales sa iesi la aer, soare, o vacanta ar face minuni !!


http://www.newstarget.com/006587.html



-------
Alaptati cit de mult, incepeti diversificarea de la 6 luni si mare atentie la ce alimente dati copilului!
Nu va jucati, repercursiunile in timp pot sa fie iremediabile !

[marimar]

quote:

---

Originally posted by MissParker
Psihoterapeuta mea (medic si psiholog, deci si ea e specialista) e de parere ca antidepresivele trebuie luate doar in perioade de criza acuta (o depresie nu e o criza acuta!!), in rest persoana respectiva trebuie sa incerce sa suporte sentimentele neplacute (tristetea, plansul, starea generala proasta etc.) si in acelasi timp sa mearga la psihoterapie pentru a vedea ce incearca simptomele sa-i spuna. Cornelia, ai curaj, nu se moare din depresie!! Si eu am trecut prin asta, ba chiar am avut momente cand imi aminteam diverse situatii abuzive din copilarie si plangeam de termura carnea pe mine, ma culcam plangand si ma trezeam plangand, odata m-am tavalit pe jos de durere sufleteasca, pana am facut febra si am dat in voma (sotul ma tinea in brate si ma legana, apoi imi tinea fruntea cat vomitam), dar stiam ca exista un motiv pentru care corpul si sufletul meu reactionau asa (era vechea durere reprimata din copilarie), iar constientizarea acelui motiv mi-a dat putere sa rezist si sa nu fac nimic pentru a infunda iar simptomele in subconstient. Asta mareste riscul bolilor, corpul nu se lasa pacalit cu pastile. Am suportat, iar acum simptomele au disparut.Mult curaj! Si tu poti sa rezisti fara medicamente. Puterea de a vindeca depresia exista in tine, nu in medicamente.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre*****************************Adevar > Autonomie > IdentitateZero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

---

Nu se moare dar nici viata nu e, mai ales cind esti singura toata ziua cu 2 copilasi !!MissParker,La Cornelia e probabil vorba de o pacatoasa de depresie postnatala, chiar daca instalata la un an de la ultima nastere, cu doi copii mici nu cred ca e de recomandat, cum zici tu , sa incerce sa suporte sentimentele neplacute (tristetea, plansul, starea generala proasta etc.) -------Alaptati cit de mult, incepeti diversificarea de la 6 luni si mare atentie la ce alimente dati copilului!Nu va jucati, repercursiunile in timp pot sa fie iremediabile !

[maryam]

Eu cred ca cel mai gresit mod de a actiona este sa iei medicamente, poate reflexoterapie sau terapiile alternative ar fi mai potrivite, pastilele creaza dependenta si nu trateaza cauza, ci efectul...plus ca indicat ar fi sa elimini ceea ce te supara cu adevarat.
Sa incerci sa gasesti in tine puterea inainte de a o cauta in alta parte.
Scuze, nu am citit mesajele celelalte.

"Citeste...in numele Domnului tau care a creat!!!"

[bird70]

E clar ca Cornelia sufera de o exacerbare a unei depresii cronice, acute on chronic si depresia a pornit din cauza ca sta de cativa ani acasa cu copiii. Medicamentele NU rezolva depresia, nu rezolva cauza depresiei, DAR dau creierului o pauza, o pauza suficienta pentru a putea sa-ti pui lucrurile in ordine. Profita de ameliorarea simptomelor pe care ti-o ofera medicatia si cu ajutorul psihologului incearca sa intelege ce s-a intamplat si ce vrei sa schimbi in viata. Sunt de acord cu Miss Parker ca depresia este o noua sansa, suna foarte stupid dar este o sansa sa schimbi ce nu functiona in viata ta. Nu sunt de acord sa renunti la medicatie. Nu e o idee buna sa ramai pe medicatie ani de zile, sa-ti controlezi simptomele fara sa inlaturi cauza. Vezi medicatia ca pe ceva pozititv, o pauza care i se ofera creierului tau, iar daca totul merge bine, cu ajutorul medicului poti incepe sa scazi doza dupa vreo 6 luni.

[flaviutza]

Cornelia,sper sa te ajute ce iti spun eu. si eu stau de 3 ani acasa, am un copil perfect si un sot la fel de perfect. si totusi,am trecut razant de vreo 3 ori pe langa depresii crunte.



Inteleg ca motivul principal este statul acasa de vreo cativa ani cu copiii. si in atare conditii,mai ales daca esti o fire activa,cu mama sotului iubitor ,la un moment dat o iei pe aratura.



La mine au fost asa: prima, instalata frumusel din spital,acutizata pe acasa. pe scurt,cezariana,copil cu apgar mic , renuntat la alaptat din motive obiective, am fost singura cu bebeaua de la 1 saptamana si operata ,deci nesomn la greu....concluzia? o mamica cu depresie...imi era clar ca am ratat in meseria de parinte.



din asta,m-am trezit singura. mi-am lasat cupilul cu sotul si am plecat la buni meu la tara.dap, la vreo 2 luni. si m-am gandit bine, m-am odihnit, am realizat ca AL MEU COPIL ARE NEVOIE DE MINE, am venit cu planul pentru organizarea timpului la sange(orele cand fac cumparaturi,cat si ce face sotul,orele mele libere,etc) si am rezistat pe baricade.





dupa aproximativ 18 luni, partea a doua. incepea rutina, incepeam sa ma simt nasol, viata sociala pauza, eram satula de gatit-spalat-copil,etc etc,....am inceput sa am mania curateniei,obsesia ca nimeni nu le poate face ca mine in priviinta cupilului, dadeam raite nocturne la frigider...luasem o gramada de kg.



de data asta, m-a ajutat sotul. m-a incurajat,mi-a adus aminte cum sunt eu de obicei ,a facut abonamente la sala de sport(mergem impreuna si acum) m-a sustinut, mi-a luat bona cateva ore pe zi ...m-a ajutat sa scap de vreo 16 kg, apoi mi-a pus cardul in brate si m-a trimis intr-un scurt concediu sa-mi fac de cap, sa fac shopping (pasiunea mea) cat cuprinde...si mi-am revenit la starea initiala.





A treia , acum vreo doua saptamani,cand am pierdut o sarcina in 8 sapt. nu pierderea a fost problema, de fapt nici nu era dorita,s-a intamplat dar deja incepusem sa ne facem planuri,pregatisem patutul,carutul de la fi-mea....problema a fost ca mi s-a spus clar ca in urma cezarienei facuta de urgenta, muschii uterului nu mai sunt cum erau, ca vor exista probleme urate in continuare daca doresc o sarcina,deci...esec total.



am crezut ca pica cerul pe mine (nu am discutat nici pe forum asta,acum o spun in premiera) m-am simtit ca ultimul om cand ni s-a spus(am consultat mai multi medici,analize,etc...) ca ar fi de preferat sa ne oprim aici...



ma simteam atat de jalnic...ca am un sot perfect,care isi doreste copii iar eu probabil no sa-i mai fac vreunul...



si cand ma chinuiam eu sa inteleg situatia...numai ce-l aud ca rasufla usurat ,si sincer,il cunosc eu cand e sincer si cand vrea sa ma consoleze,desi nu crede ce spune...deci il aud sincer spunand ceva in genul"uf,bine ca am scapat de treaba asta...prin cate am trecut la nasterea fetei mie mi-era groaza s-o luam de la capat....lasa ca exista adoptia,si asa ne gandeam noi la asta...acum e clar ,nu trebuie sa ne mai gandim ce varianta sa alegem...bani sa fie sa-i crestem si cand ne vine chef de facut copii, gasim noi gata facuti..."



si gata scapai si de episodul 3.







Alexia 02.05.2004(filmulete)

mami si Ale

[marimar]

imi pare rau flaviutza, nu stiam ca ai pierdut sarcina......

-------
Alaptati cit de mult, incepeti diversificarea de la 6 luni si mare atentie la ce alimente dati copilului!
Nu va jucati, repercursiunile in timp pot sa fie iremediabile !

[flaviutza]

Acum sfatul meu pentru tine.



Credema,degeaba faci sedinte la psihoterapeut,poti sa faci zilnic,degeaba bagi pastile (eu nu am luat nici macar una) daca te intorci acasa la exact aceeasi situatie. poate sa-ti cante doctorul 10 teorii pe zi,daca dupa ce pleci de la el te asteapta aceeasi rutina...degeaba.



Poti face mici schimbari,atat de simple ca nu te gandesti la ele dar cu rezultate uimitoare.



Iti dau cateva exemple,din ce am facut eu:



-in primul rand, gaseste pe cineva(parinti ,socri,bona de ocazie) cu care sa lasi copiii peste noapte,macar 2 nopti pe luna. sa te duci cu sotul si sa va distrati, sa fiti numai voi doi.



-gaseste bona part time. eu de pe la 18 luni am luat o pustoaica de 17 ani(poate credeti ca e inconstienta,dar nu e...am testat-o bine) pentru cateva ore,doua ,trei dimineata. statea cu ea in casa, atat, se jucau si eventual ii dadea putina apa sau ceai.copilul a fost mai mult decat incantat,spre surprinderea mea. in timpul asta,eu trageam o raita prin oras, mergeam la cursuri,etc.



-eu am gasit inca o scapare in facultate(abia acum ,peste o luna o termin) m-am ambitionat si am luat numai note mari, deci inca o reusita personala.



-poti face diverse cursuri,care sa iti puna intelectul la lucru si care cine stie, la un moment dat iti vor prinde bine in cariera.



-gaseste ceva part time de lucru. eu tineam contab primara unor prieteni...pe bani putini,nu am cerut mult,dar conteaza enorm sa ai o asemenea ocupatie.





Trebuie ,in concluzie sa faci ceva pentru tine. si asa o sa ai o sansa in plus!



Alexia 02.05.2004(filmulete)

mami si Ale

[flaviutza]

quote:

---

Originally posted by marimar
imi pare rau flaviutza, nu stiam ca ai pierdut sarcina......-------Alaptati cit de mult, incepeti diversificarea de la 6 luni si mare atentie la ce alimente dati copilului!Nu va jucati, repercursiunile in timp pot sa fie iremediabile !

---

Marimar,mi-a trecut pe bune...si am scapat si de sechelele cu "eu nu-s buna de facut cupii" .am avut noroc si de o doctora buna, care m-a luat cu binisorul(m-am dus dimineata,cu hemoragie la primul cabinet de la coltul blocului) , a facut ce era de facut fara sa am parte de vreun traumatism (anestezie generala) si sunt ok. din toate punctele de vedere.o sa mai incerc, cu tratament de sustinere,peste vreo 2-3 ani. am tot timpul inainte. daca nu, no problem!! e simplu ca buna ziua! oricum n-am de gand sa ma chinui ani de zile cu tratamente si nervi consumati...daca merge bine,daca nu nu,si asa ne batea gandul sa-i aducem fi-mii un fratior mai mare (asta ii obsesia mea din copilarie,as fi vrut un frate mai mare) si avem in vizor un baietel de vreo 4 ani,dar e o situatie incerta la el...nu prea imi pun sperante! :)))Alexia 02.05.2004(filmulete)mami si Ale

[ocris]

Si eu sunt de aceeasi parere, schimba mediul si te vei vindeca.
In Japonia depresiile sunt la ordinea zilei. Cunosc deja doua persoane: una s-a mutat din casa nou costruita intr-un apartament inchiriat, pentru ca soacra statea prea aproape si o stresa in fiecare zi. O alta l-a lasat pe sot acasa la cratita si si-a luat servici.
Amandoua s-au vindecat. Cred ca nu vei avea rezultate daca nu schimbi mediul.

Cristina,mamica lui Mayo (11.06.2002) si Riyo (27.05.2004)