89 raspunsuri la acest subiect

[cornelia_laura]

Va multumesc tuturor pentru ca mi-ati citit mesajul si pentru ca mi-ati raspuns. Mi s-a dat tratament pentru ca din descrierile mele doctorita a inteles ca depresia se instalase mai demult doar ca eu refuzam sa vad asta. Si pentru ca starile din ultimele saptamani imi faceau viata de zi cu zi foarte grea. Deja mi-era teama sa mai raman singura cu cei mici in casa, afara refuzam sa ies. Cu fiecare zi sper sa fie mai bine, trebuie sa fie.

Acum dimineata am fost afara cu cel mic, am intrat in biserica si m-am rugat, am dat acatist. Imi pun speranta in Dumnezeu caci mereu m-a ajutat.

Peste putin timp plec la doctor si am sa va scriu cand ma intorc.

Ma bucur ca sunteti alaturi de mine in incercarea asta.



Cornelia, mami deEduard si Eric



MAI 2007

[giulia71]

Cornelia, ce bine ca ai fost la Biserica!
O sa vezi ce mult o sa te ajute Doamne Doamne , chiar daca acum ai sufletul gol!
Sa ne spui ce ai facut la doctor!
Pupic si multa bafta!

Doamne cu puterea Ta, ajuta-i micutei Diana sa se faca bine!

[MissParker]

Eu iti recomand o psihoterapie. Depresia este un semnal pe care ti-l da corpul ca ceva nu e in regula. Medicatia astupa simptomele, dar nu rezolva problema. Tu chiar crezi ca pastilele sau rugaciunile iti vor lua total si definitiv starile generale proaste, accesele de plans, tristetea? Cum anume s-ar intampla asta? Si apoi, Cornelia, aceste stari au aparut cu un motiv. Un psihoterapeut te poate ajuta sa cauti undeva mai in adancimea sufletului tau cauza acestor simptome.



Eu zic sa nu iti amortesti simturile cu antidepresive, fiindca ele nu sunt decat o solutie temporara si de multe ori contraproductiva.



Si eu am avut asemenea stari imediat dupa divort, medicul de familie a si sarit cu ideea sa-mi dea oarece medicamente ("sa va treaca starile astea de panica, sa va linistiti"), dar am preferat sa incerc sa vad ce anume voiau sa-mi spuna acele stari, de unde vin ele, sa inteleg ce voia sa-mi spuna corpul. Cand am inceput terapia, am inceput sa inteleg mult mai multe despre mine si despre trecutul meu, lucruri pe care corpul mi le semnala prin depresie. Depresia nu este o durere de dinti: gata, luam algocalmin si ne trece (nemaivorbind ca si la durerea de dinti trebuie sa mergem de cele mai multe ori la dentist, sa vada ce se intampla la radacina dintelui!!).



O depresie e o sansa, Cornelia. Orice criza e o sansa. Profita de ea.





Iti recomand un link romanesc despre psihoterapie: (http://www.self-discovery.ro/).



Iti copiez mai jos un articol revelator, dupa parerea mea, pe care l-am gasit pe acest link.





Simptomele pot fi aliati pretiosi in drumul catre noi insine



Se spune ca Jung, la finele unei sedinte de psihoterapie, a spus despre un pacient : "Slava Domnului ca a devenit nevrotic!" Celor mai multi dintre noi le poate suna bizar, dar aceasta exclamatie reflecta o conceptie revolutionara asupra simptomelor si tulburarilor psihice, in care acestea capata o valoare pozitiva si transformativa.



Suntem obisnuiti sa privim simptomele ca pe niste defectiuni ce trebuie imediat remediate, iar atunci cand acestea apar, cerem medicului sau psihologului interventii scurte si eficiente pentru a le elimina. Daca ne-am asculta insa mai atent atunci cand cerem ajutor, am simti disperarea, angoasa, panica si mai ales am intui ca ceea ce ne anxieteaza cel mai tare nu este atat simptomul in sine, cat mai ales faptul ca nu putem controla si nici intelege ceea ce ni se intampla. Dincolo de dorinta de a alunga simptomul, este o cautare de sens.



Simptomul ne smulge brutal din sistemul in care traim si ne invita la reflectie."De ce mi se intampla asta? Care este cauza ?" etc sunt intrebari nelipsite atunci cand ne confruntam cu insomnii, fobii sau atacuri de panica, cu esecuri repetate in profesie sau in relatiile cu ceilalti si cu depresii. Simptomele ne forteaza in mod violent sa ne schimbam viata.



Daca nu ne vom inhiba procesul reflexiv si vom continua sa meditam la ceea ce ni se intampla, vom descoperi lumea misterioasa a viselor si vom deveni mai atenti la mesajele inconstientului nostru.



In fapt functionam simultan pe doua nivele - constient si inconstient - care comunica permanent intre ele, comunicare absolut esentiala pentru sanatatea psihica. Uneori ceea ce emerge din inconstient vine in contradictie cu imaginea pe care ne-am creat-o despre noi, cu ceea ce consideram dezirabil si valoros, si atunci mobilizam mecanisme defensive impotriva acestor continuturi inconstiente, parazitand comunicarea intre cele doua nivele si determinand aparitia problemelor psihologice.



Psihoterapia urmareste reinstaurarea unei bune comunicari intre constient si inconstient, integrarea continuturilor inconstiente (fragmente indezirabile sau arhaice ale propriei personalitati), dobandirea unui plus de intelegere vis-a-vis de modul in care functionam. Prin cultivarea sistematica a receptivitatii pentru experienta interioara, aspecte importante ale personalitatii noastre tinute in fundal revin in prin plan si, luate in considerare, pot determina o schimbare majora de perspectiva asupra vietii noastre.



Simptomele marcheaza o nevoie de evolutie si pot fi privite ca reactii ale inconstientului semnaland persoanei ca directia in care merge viata sa nu este una in acord cu sine. Simptomele devin astfel repere in calatoria catre sine si o sansa de schimbare a vietii.



Lucrand asupra lor (cautandu-le sensul), ajungem la o viziune mult mai larga si mai comprehensiva asupra realitatii si asupra propriei persoane. Decat sa le tratam ca pe niste defectiuni ce trebuie indepartate, este mai util sa le ascultam mesajul si sa le privim ca pe niste aliati in drumul catre noi insine. Prin aceasta schimbare de perspectiva vulnerabilitatile se transforma in atuuri, caci tocmai punctele noastre vulnerabile sunt cele care permit interventia terapeutica si fac posibila schimbarea.





Eu iti doresc mult curaj pentru a porni la o calatorie in tine insati si a gasi adevarata cauza a tulburarilor afectiv-depresive. Se poate. Eu fac terapie de 3 ani si jumatate si in timpul asta viata mea s-a imbunatatit vizibil, eu m-am schimbat spre binele meu, traiesc in armonie cu mine insami, nu am mai avut atacuri de panica sau simptome pe care sa nu le inteleg. Deci problema e rezolvabila. Ramane ca tu sa te decizi pentru calea pe care vrei s-o iei: cea usoara si comoda (pastilutele "magice") care astupa simptomele pentru o vreme dar nu elimina cauza, sau cea grea si anevoioasa dar care duce in final la vindecare.



si numai bine!

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre



*****************************

Adevar > Autonomie > Identitate



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

[mihaela_80]

felicia,

[betiana]

Intr-adevar, in depresie medicamentele mascheaza simptomele, dar nu elimina cauzele.Faptul ca ai stat atatia ani numai acasa ti-au indus sentimentul devalorizarii (poate da,poate nu ?!).Ar trebui sa faci ceva prin care sa te pui in valoare,sa-ti punctezi calitatile si astfel sa creasca stima de sine.Acest lucru il poti face prin psihoterapie.Oricum tu ai deja valoare.Ca mama.Si deci, ca OM.

betiana

[Rozi]

Dati-mi voie sa votez cu NU! antidepresivelor pe termen lung! Mie personal mi-au facut un rau imens... .

Cred ca cea mai eficienta ar fi o perioada de tratament complet - antianxiotice usoare, liniste, meloterapie, psihoterapie, plimbari solidare in aer curat. Ceva timp petrecut cu tine insati, fara interferente din exterior. Pentru cei/cele care isi doresc o vindecare mai rapida si cu mai putin cicatrici, le recomand un concediu medical la un sanatoriu (Predeal, de ex). De fapt, nu stiu cum sunt acum sanatoriile acestea, trebuie cercetat inainte.

Daca nu poti lua pauza si trebuie sa te tratezi "din mers", intre toate treburile care iti revin, este mai dificil si mai de durata. Dar si asa, cere ajutorul celor din jur, sa-ti dea ceva "timp personal" - sa stai linistita in cada, cu muzica linistitoare, lumina putina, arome, fara sa te gandesti la ceas, la ce ai de facut. De fapt, fara sa te gandesti la nimic! Efortul intelectual de a gasi solutii, in anumite faze ale depresiei, nu face decat sa te sperie mai tare, intri intr-un invalmasag de idei, ganduri, presupuneri, intrebari, din care simti ca nu mai poti iesi!

Poti cere psihologului sa te invete cateva tehnici, nici nu stiu cum se numesc, dar iti dau exemple: rostogolit pe jos (acasa, desigur ), stat intr-un picior cu ochii inchisi, revarsat furia cu batatorul de covoare (sau un bat) intr-un morman de perne puse in mijlocul casei, espus "stop joc!!" cand te gandesti la toate problemele/intrebarile in acelasi timp si ai impresia ca nu mai iesi niciodata la lumina, dar mai ales ritualul de culcare (pe langa cele spuse de Giulia) prin care multumesti fiecarei bucatele din corpul tau pt ca te-a ajutat in acea zi si le spui noapte buna .

Sunt convinsa ca ce v-am descris pare hilar si absurd, dar atunci cand nu mai stii ce sa faci ca sa treci de starea de depresie (uneori nici nu mai vrei sa te faci bine, vrei pur si simplu sa treaca, sa se schimbe ceva, in orice directie) - ei bine, atunci incerci orice caraghioslac! La mine, cel putin, aceste tehnici au functionat, impreuna cu sedintele de psihoterapie. Fara psiholog sunt convinsa ca nu izbuteam sa trec peste...

PS Pe mine nu m-a ajutat nici un umar pe care am plans, nici un medic / psihiatru la care am fost, nici o ruda, nici un prieten - vedeam clar ca nimeni nu poate simti ceea ce simteam eu atunci, gravitatea si profunzimea disperarii mele. Doar lacrimile mute din fata icoanelor, sedintele de psihoterapie si un mesaj intamplator m-au ajutat sa-mi revin.

[A_Iulia]

Sper ca am inteles corect - nu i-ati sugerat sa intrerupa medicatia prescrisa de un medic specialist, ci ati incurajat-o sa nu se limiteze la atat si sa faca si psihoterapie, da?


Adina + Olivia 04.03.2004

[MissParker]

Psihoterapeuta mea (medic si psiholog, deci si ea e specialista) e de parere ca antidepresivele trebuie luate doar in perioade de criza acuta (o depresie nu e o criza acuta!!), in rest persoana respectiva trebuie sa incerce sa suporte sentimentele neplacute (tristetea, plansul, starea generala proasta etc.) si in acelasi timp sa mearga la psihoterapie pentru a vedea ce incearca simptomele sa-i spuna.



Cornelia, ai curaj, nu se moare din depresie!! Si eu am trecut prin asta, ba chiar am avut momente cand imi aminteam diverse situatii abuzive din copilarie si plangeam de termura carnea pe mine, ma culcam plangand si ma trezeam plangand, odata m-am tavalit pe jos de durere sufleteasca, pana am facut febra si am dat in voma (sotul ma tinea in brate si ma legana, apoi imi tinea fruntea cat vomitam), dar stiam ca exista un motiv pentru care corpul si sufletul meu reactionau asa (era vechea durere reprimata din copilarie), iar constientizarea acelui motiv mi-a dat putere sa rezist si sa nu fac nimic pentru a infunda iar simptomele in subconstient. Asta mareste riscul bolilor, corpul nu se lasa pacalit cu pastile. Am suportat, iar acum simptomele au disparut.



Mult curaj! Si tu poti sa rezisti fara medicamente. Puterea de a vindeca depresia exista in tine, nu in medicamente.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************

Adevar > Autonomie > Identitate



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

[MissParker]

P.S. Am cunoscut acum cativa ani un medic psihiatru roman care de vreo 7 ani s-a specializat pe psihoterapia non-directiva centrata pe client. Stii ce mi-a spus despre foarte multi colegi de-ai lui, psihiatri? Ca sunt "scriitori de retete", nu au timp si chef sa abordeze la modul mai profund problemele pacientilor, prefera sa le dea pastile ca sa scape ei de stres si de bataie de cap cu consultatiile.



Cine are urechi de auzit sa auda.



Cornelia, daca vrei iti pot da datele acestui medic, in el asa avea incredere pentru o psihoterapie buna. Sau ti-ar putea recomanda pe una din colegele lui (am fost la o sedinta formativa a lor si am cunoscut 4 colege de-ale lui). Da-mi PM daca esti interesata.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************

Adevar > Autonomie > Identitate



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

[Aamu]

Cornelia, acum cateva luni am fost diagnosticata cu depresie severa. Si eu iau Cipralex si merg la psihoterapie, deocamdata o data pe saptamana, dar va fi de doua ori din toamna.
Cam doua saptamani au durat la mine efectele secundare de la medicament, acum ma simt bine cu el. Inainte de Cipralex am incercat Efexor, dar nu m-am simtit bine cu el, eram ca un zombie.
Am inceput cu 5 mg, apoi 7,5 mg acum 15 mg/zi. Pentru persoanele care au avut depresii repetate (asa ca mine) se recomanda aici 3 ani tratamentul medicamentos dar si psihoterapie. Pentru ca, intr-adevar medicamentul nu indeparteaza cauzele si depresia revine si mai in forta. Am vazut asta recent la o prietena, care nu vrea sa faca terapie, ia doar pastile..
Oricum, chiar daca esti la prima depresie, medicamentul trebuie luat cel putin 6 luni.

Nu trebuie sa te sperii, e foarte bine ca ai fost la psihiatru. Sper sa gasesti si un psihoterapeut bun, in care sa ai incredere - e foarte important. Depresia e o boala destul de grea si de raspandita, dupa parerea mea. Este foarte important primul pas, acela de o recunoaste si a o accepta. Apoi cu rabdare si vointa (spun asta ptr ca pe mine terapia ma rascoleste mult, uneori imi trece prin cap sa nu ma duc) o sa te vindeci

Si eu eram impotriva pastilelor, dar, in functie de gradul de severitate a bolii, e nevoie si de ele. Cel putin ptr o perioada. Stiu cum e sa nu-ti vina sa iesi din casa, sa nu vrei sa vorbesti, sa nu vrei sa te ajuti. Medicamentele ajuta oarecum sa pornesti.

Uscarea gurii, durerile de cap si ametelile ar trebui sa treaca in 2-3 saptamani. Mai asteapta cateva zile inainte sa ceri sa-ti fie schimbata medicatia - parerea mea..

In rest iti doresc multa putere si curaj! Nu dispera, o sa fie bine



Aamu