Sari la conținut

Sari la conținut


* * * * * 4 voturi

Atacuri de panica si anxietate


116 raspunsuri la acest subiect

#11
andriushca

andriushca

    Membru junior

  • Membri
  • PunctPunctPunct
  • 1.088 mesaje

Postat 26 iunie 2007 - 14:21

principe, sper sa fie asa cum spui! sa dea Domnul sa fie asa!
felicitari pt mica minune, sa-ti traiasca, sa fiti sanatosi! te pup [flo]

andreea

...daca viata ti-a dat lamai... fa limonada!...

http://tt.lilypie.com/JUibm7.png
  • 0

#12
bulinanico79

bulinanico79

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 359 mesaje

Postat 27 iunie 2007 - 23:11

Am si eu atacuri de panica doar ca spre deosebire de voi nu sunt eu subiectul principal al atacurilor....nu eu mor ci animalutzele mele...Am doua pisici si un caine, avem dificultati in a procreea eu si sotul meu, mama si bunica mea au murit in ultimi doi ani una dupa cealalta, cariera mea e pe butuci si nu stiu incotro sa ma indrept, tatal meu are o relatie cu o "doamna" care nu ma suporta si reciproca este bineanteles valabila ...si in ansamblu sunt cam cu nervii la pamant!!![bang][bang][bang] Astfel toata afectiunea mea (pe alocuri excesiva) se indreapta asupra sotului si animalutelor...daca mi se pare ca respira mai nu stiu cum...suntel la medic. Daca le-a aparut cumva o eczema, o bubita ceva ...suntem la medic. Cred ca deja veterinarul nostru ma uraste sincer...si e cel mai bun/cel mai scump din oras...
Am fost in vacanta si selectia persoanelor care va sta cu animalutele a fost foarte riguroasa...si cu toate astea tot am sunat zilnic di Turcia ca sa ma linistesc...ca o luam razna de tot..tremurat incontrolabul, batai rapide ale inimii etc. tot tacamul...mai ales seara. Dupa telefoanele din Turcia/mers la veterinar dupa caz imi revin in aproximativ o ora...

Sincer... spuneti ca se trateaza? Ca o iau razna de tot...


nico

http://tt.lilypie.com/bJhJp3.png
asteptam bebe din februarie 2005
  • 0

#13
YLARI

YLARI

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 5.220 mesaje

Postat 06 iulie 2007 - 18:52

Buna tuturor! In urma cu aproape 3 ani am fost operata, mi-a fost scos un ovar una-doua, asa, pur si simplu! Acum eram bine, peste cateva ore eram pe patul de spital. La inceput nu am constientizat pericolul prin care trecusem, dar dupa externare m-am simtit abandonata... ma gandeam ca daca mi se intampla ceva, nu e nimeni langa mine sa ma ajute. Sunt groaznice atacurile astea de panica... abia la al treilea episod, si-a dat seama doctoritza ce am. Am fost la psiholog si incet, incet, am ajuns sa le pot "controla" daca se poate spune asa. Imediat dupa operatie le faceam de teama ca poate se mai rupe ceva prin mine si de data asta nu voi mai fi asa de norocoasa. Ultimul (dar nu foarte violent) l-am avut anul trecut, de Pasti. Trebuia sa plecam la munte cu masina. Si imi este o frica teribila de mersul cu masina. Cu o zi inainte de plecare m-a luat raul, imi venea sa vars de frica, simteam ca ma sfarsesc, ameteli, aproape tot tacamul (in sensul ca nu a intervenit sufocarea si pierderea cunostintei). Anul acesta de Pasti am fost in Bulgaria (tot cu masina.....) Cu o zi inainte tot rau mi-a fost, dar am pus starea pe seama postului, m-am dus la frigider, l-am rupt in doua si m-am bagat in pat. Pe drum a fost ok. Acum trebuie sa plecam in Italia, in concediu, si ia ghiciti: CU MASINAAAAAA!!!!!!!!!! Sunt deja terorizata si cred ca ma paste un pui de atac de panica din nou. MI-E FRICA DE MOARTE. Cred ca e o obsesie. Pe care chiar nu o pot controla. Stiu ca suntem toti datori cu o moarte, dar... imi e frica.

YLARI
  • 0

#14
giulia71

giulia71

    Membru matur

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunct
  • 2.182 mesaje

Postat 06 iulie 2007 - 20:56

Din ce povestesti tu, pare a fi vorba mai mult de sora cea mica a atacului de panica si anume tulburarea obsesiv-compulsiva.
In acest tip de anxietate ingrijorarea "pacientului" fata de persoanele apropiate (chiar si animalute) capata dimensiuni mari, iar persoana in cauza cauta modalitati frecvente de asigurare ca totul este in regula (tu ceri asigurare din partea medicului vet ca totul este ok).
Vestea buna e ca se vindeca cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale, iar daca anxietatea este marcanta se poate administra antidepresive si anxiolitice.
Acesta nu este un diagnostic , ci doar o parere, daca lucrurile se complica, nu ezita cere sfatul unui specialist.
In popor se mai numeste si "boala lui daca" adica "daca i se intampla ceva mamei mele sau copilului meu?" sau a "drobului de sare" si sufera cam 4-5% din populatia unei tari.
Numai bine!
quote:
Originally posted by bulinanico79

Am si eu atacuri de panica doar ca spre deosebire de voi nu sunt eu subiectul principal al atacurilor....nu eu mor ci animalutzele mele...Am doua pisici si un caine, avem dificultati in a procreea eu si sotul meu, mama si bunica mea au murit in ultimi doi ani una dupa cealalta, cariera mea e pe butuci si nu stiu incotro sa ma indrept, tatal meu are o relatie cu o "doamna" care nu ma suporta si reciproca este bineanteles valabila ...si in ansamblu sunt cam cu nervii la pamant!!![bang][bang][bang] Astfel toata afectiunea mea (pe alocuri excesiva) se indreapta asupra sotului si animalutelor...daca mi se pare ca respira mai nu stiu cum...suntel la medic. Daca le-a aparut cumva o eczema, o bubita ceva ...suntem la medic. Cred ca deja veterinarul nostru ma uraste sincer...si e cel mai bun/cel mai scump din oras...
Am fost in vacanta si selectia persoanelor care va sta cu animalutele a fost foarte riguroasa...si cu toate astea tot am sunat zilnic di Turcia ca sa ma linistesc...ca o luam razna de tot..tremurat incontrolabul, batai rapide ale inimii etc. tot tacamul...mai ales seara. Dupa telefoanele din Turcia/mers la veterinar dupa caz imi revin in aproximativ o ora...

Sincer... spuneti ca se trateaza? Ca o iau razna de tot...


nico

http://tt.lilypie.com/bJhJp3.png
asteptam bebe din februarie 2005



Doamne cu puterea Ta, ajuta-i micutei Diana sa se faca bine!
  • 0

#15
teocezi

teocezi

    Nou venit

  • Membri
  • Punct
  • 20 mesaje

Postat 30 august 2007 - 12:58

Revin tot la acest subiect.
Am deja un an de psihoterapie si intre timp m-am descoperit pe mine ca persoana. Mi-am schimbat modul de a gandi si de a vedea lucrurile. Constientizez si accept ceea ce mi se intampla si asta ma ajuta. Fac exercitii de meditatie, gandesc pozitiv si ma autosugestionez continuu ca totul e bine. Chiar ajuta! Anul asta nu am facut nici un atac de panica dar starea de anxietate nu mi-a disparut complet. Am scapat asadar de panica si de fobii. E mare lucru!
Multa sanatate tuturor!

"Suntem ceea ce gandim!"
  • 0

#16
Val_

Val_

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 237 mesaje

Postat 04 octombrie 2007 - 20:18

Teocezi ti-am dat un PM dar nu mi-ai raspuns.



Ne poti spune si noua cine este terapeutul la care mergi?



Doar numele, atat, daca nu este un secret, bineinteles. Daca la tine evolutia a fost atat de spectaculoasa inseamna ca este un terapeut foarte bun si poate, cine stie, ajung si eu la el cumva.



Poze cu Mariuca





Valentina cu bebe Mariuca (25.04.2007)





"Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus doar cind trebuie sa-l ajute sa se ridice" - Johnny Welch - ''Marioneta''



Mariuca in prima luna







Pentru inima Soniei

Sa il ajutam pe Marian
  • 0

#17
teocezi

teocezi

    Nou venit

  • Membri
  • Punct
  • 20 mesaje

Postat 05 octombrie 2007 - 22:17

Draga Val am incercat sa-ti trimit un PM dar nu am reusit, motiv pentru care iti trimit aici raspunsul meu.

Cum sa te conving ca eu chiar m-am vindecat (sau asa imi place mie sa cred).
Acum un an cand am fost trimisa de la camera de garda a spitalului sa fac consiliere psihologica tot in cadrul spitalului, eram o carpa.
Imi amintesc ca am ajuns pe la 8.30 dimineata la camera de garda, iar cand doctorul de garda m-a vazut a n-a oara acolo, si-a pus mainile in cap exclamand : « IAR DUMNEAVOASTRA ????????? » Raspunsul meu a fost ca de obicei : « IAR MI-E RAU »[bang]. Mi-a luat tensiunea, mi-a facut EKG, un calmant dupa care exasperat mi-a dat un bilet de trimitere si mi-a spus: “Mai fata, tu nu ai nimic. Totul e in mintea ta. Asa ca fa bine si dute la etajul 2, pe intrarea cealalta a spitalului, la consiliere psihologica.” Am urcat la etajul 2 si m-am asezat in fata cabinetului de psihologie, asteptand momentul sa intru. Era vreo 9 si ceva ceasul. Am avut noroc ca una din paciente a intarziat si am putut intra in cabinet. Se facuse ora 14. Cand am intrat in cabinet mi-am zis in minte, ca daca nici asta (psiholoaga) nu ma poate ajuta, nu-mi ramane decat doua variante: una – ma internez la nebuni, doi – ma sinucid. Eram disperata. Analizele imi ieseau bine, doctorii sustineau ca n-am nimic, ca sunt sanatoasa, iar mie imi era foarte rau.
Pentru mine psihologul a fost ca un colac de salvare.
Inca de la prima sedinta, am simtit ca mai am sanse sa redevin persoana care eram inainte. Si asta numai datorita faptului ca psiholoaga m-a invatat respiratia patrata, cu care ma puteam cat de cat controla in momentele de criza. Pentru mine respiratia patrata era ca o arma. Aveam ceva ce pana atunci nu avusesem. O arma cu care sa-mi infrunt atacul de panica.
Trei luni de zile pana am ajuns la aceasta d-na psiholog, m-am chinuit singura cu atacurile de panica, fara ca macar sa stiu sau sa inteleg ce mi se intampla. Si ajunsesem sa fac atacurile foarte dese, chiar si 2 pe ora. Eram tot timpul in panica. Nu treceam de un atac ca venea urmatorul si tot asa. Cele trei luni de panica netratata, au dat nastere la agorafobie si claustrofobie. Imi era frica sa mai ies din casa. Sotul ma ducea la servici iar mama sau nepotul de 15 ani veneau sa ma ia. Pana cand mi-am dat demisia, deoarece nici viata la birou nu mai era de trait din cauza claustrofobiei.
Apoi, dupa demisie, stand acasa, bineinteles ca imi era rau si m-am dus sa ma caut de boli pe la toti doctorii: interne, endocrinologie, neurologie, psihiatrie... Si bineinteles ca o caram pe mama dupa mine desi are si ea probleme de sanatate (cu picioarele). Imi era rusine de mine deoarece imi chinuiam familia ca pe hotii de cai. Eu nu eram asa. Eram saritoare, ajutam pe toata lumea, chiar daca imi era greu. Daca puteam sa ajut pe cineva niciodata nu spuneam “NU”. Dar ajunsesem sa nu ma pot ajuta nici pe mine. Ma simteam ca o handicapata. Aveam ganduri de suicid. Nu ma puteam accepta asa.
Tocmai de aceea dand peste aceasta psiholoaga si vazand ca, inca de la prima sedinta, face minuni cu mine, am continuat sa ma duc la sedinte. Faceam o sedinta pe saptamana, iar ulterior avand rezultate bune in urma terapiei, faceam una la doua saptamani, iar acum una pe luna.
In timpul psihoterapiei am baut ceai de sunatoare-rozmarin-busuioc (trei cani pe zi), si luam sedocalm V si sedativ PC – cam 6 luni. Dupa care am continuat doar cu ceaiul si cand si cand mai luam pastile –aceleasi sau un calciu, un magne B6, supradyn... Mancam cat mai sanatos (supe, compoturi, lactate, legume, fructe) si faceam bicicleta medicinala iar dupa vreo 10 sedinte, cand am mai scapat de fobii, mergeam foarte mult pe jos, in plimbare.
Trebuie sa recunosc, ca un cuvant important de spus in vindecarea mea a avut si VOINTA. Sunt Taur ca zodie si sunt foarte incapatanata. Imi spuneam mereu: “Cum mai Cezico sa-ti fie frica sa iesi din casa, cand toata ziua umblai pe strazi cu treburi?? Nu vezi ca toti oamenii merg pe strada si n-au nimic??? Toata lumea intra in magazine, circula cu RATB-ul si nu pateste nimeni nimic? Tu de ce-ai patii ceva????” Si uite asa ma imbarbatam singura si ieseam singura din casa, la inceput pe distante mici, apoi pe distante mai mari, pana mi-am recapatat increderea ca pot merge singura oriunde.
Draga Val, nu-ti spun povesti. Chiar n-am glume in program pe aceasta tema. Nici nu pot exprima in cuvinte prin ce-am trecut. A fost un cosmar. Imi era teama ca ma va parasi sotul vazandu-ma in starea aia, parca eram nebuna. Aproape ca incepusem sa cred ca am inebunit. Sotul meu din pacate este un om deosebit care a stiut sa fie alaturi de mine de fiecare data: si la bine si la rau. Atat sotul cat si familia (mama, tata, sora, nepotul) m-au ajutat si m-au sustinut cum au putut ei mai bine. Si asta conteaza foarte mult.
Nu vreau sa-mi aduc aminte de noptile nedormite sau de noptile dormite pe fotoliu, deoarece nu vroiam sa-mi deranjez sotul care dimineata pleca la servici. Nu vreau sa-mi aduc aminte de zilele cand plangeam aproape non-stop, deoarece nu intelegeam ce mi se intampla, iar doctorii ma declarau sanatoasa. Chiar asta ii spuneam si psiholoagei la ultima sedinta, ca nu vreau sa-mi mai aduc aminte prin ce-am trecut acum un an. “Gresit!” mi-a spus ea. “Acum, ca te consideri vindecata, incearca sa-ti amintesti prin ce-ai trecut, deoarece asta iti va da putere pentru viitor. Incearca si compara: cum erai atunci si cum esti acum. E vreo diferenta? Care? Ce s-a schimbat de atunci si pana acum? Trecutul este al nostru asa cum este : bun sau rau dar e ceva ce ne apartine. Trecutul este deja scris, dar viitorul il putem scrie cum vrem noi. Alegerea ne apartine.”

Am tendinta sa spun :”Nu vreau sa-mi mai amintesc prin ce-am trecut” si totusi cand spun fraza asta, de fapt imi dau seama ca-mi face placere sa vorbesc de acea perioada. Psiholoaga avea dreptate, chiar imi da putere faptul ca imi aduc aminte prin cate am trecut. Cateodata ma si amuz pe tema asta cu sotul meu: ”Iti aduci aminte cand .... sau cand.... ???” Acu’ e de ras dar acum un an era de plans.

Orice alt moment sau senzatie din acea perioada, daca vrei sa ti-o descriu, nu-mi este greu deoarece am trait-o pana in cele mai mici amanunte, am simtit-o pana in cea mai mica celula a organismului.
Nu stiu ce dovezi sa-ti aduc ca sa ma crezi ca eu chiar am trecut prin acest cosmar iar acum ma simt excelent, ca noua.
In luna iunie mi-am dat demisia si am fost in concediu in Spania. M-am simtit excelent. Anul asta nu-mi amintesc sa fii avut vreun atac de panica. De curand am sustinut un examen pentru un post bun intr-o importanta institutie a statului si pe 1 octombrie incep munca. Va trebui sa ma duc singura cu matizul la munca...vreo 17 km dus si tot atata la intors. Desi am emotii, sunt convinsa ca voi reusi.
La anul mi-am propus sa mai fac o facultate....Psihologie. Imi place domeniul si vreau sa cunosc cat mai multe.

Acum sa incerc sa raspund si la celelalte intrebari ale tale:
1. D-na psiholog nu are cabinet privat deoarece lucreaza zilnic, in cadrul spitalului.
2. Tehnica pe care o adopta este cea cognitiv -comportamentala pe care o imbina cu altele: eriksoniana, analitica etc., in functie de problemele pacientului.
3. Orice alte nelamuri sau intrebari ai scrie-mi pe email: teocezi@yahoo.com
2. Multa sanatate si mult noroc si ...mai vorbim.



"Suntem ceea ce gandim!"
  • 0

#18
ELLA78

ELLA78

    Nou venit

  • Membri
  • Punct
  • 19 mesaje

Postat 06 octombrie 2007 - 13:49

Buna fetelor in acceasi situatie ma aflu si eu nu mai pot sa merg singura pe strada pt ca simt ca mi se face rau simt ca plutesc parca nici nu mai gandesc simt ca inebunesc , am dureri de cap, palpitatii, imi tremura corpul, imi vine ameteala si in acele momente simt ca mor la mine in zona nu exista psiholog, la psihiatru nu merg ca ma sedeaza si nu elimina cauza. Tot timpul sunt stresata nu pot sa fac fata la situatii mai neplacute.Va multumesc ca m-ati ascultatva[pup]

MADIN ELENA
  • 0

#19
Val_

Val_

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 237 mesaje

Postat 09 octombrie 2007 - 21:56

Teocezi multumesc pentru raspuns. Nu am spus nici un moment ca nu cred ca esti vindecata.

Si sora mea a depasit aceste probleme si acum locuieste singura in Canada, ea care facea cateva atacuri de panica pe zi. Impreuna cu sotul meu mergeam cu ea la Urgente aproape zilnic. Pe ea nu terapia a vindecat-o. A fost un timp la terapeut dar a renuntat repede pentru ca avea senzatia ca sunt bani aruncati pe fereastra. Poate credinta in Dumnezeu a ajutat-o pe ea, nu stiu, sau poate faptul ca a acceptat ca nu poate controla viata. Si nici moartea.



Ma bucur sa aud ca sunt persoane care se vindeca de ceva considerat de catre psihiatrii incurabil.



Oricum ai uitat ceva esential: numele terapeutei, desi daca nu are cabinet particular este o problema pentru mine. Chiar nu imi pot permite sa astept pe la usi. Apropo la ce policlinica este?



Multa bafta cu noul serviciu!



Poze cu Mariuca





Valentina cu bebe Mariuca (25.04.2007)





"Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus doar cind trebuie sa-l ajute sa se ridice" - Johnny Welch - ''Marioneta''



Mariuca in prima luna







Pentru inima Soniei

Sa il ajutam pe Marian
  • 0

#20
alinaxeni

alinaxeni

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 448 mesaje

Postat 09 octombrie 2007 - 23:08

Buna fetelor!
De ceva vreme sufar de aceeasi problema ca si voi.Pana ieri habar nu am avut ca erau atacuri de panica.
Ieri am iesit din casa si am avut senzatia ca toata lumea vrea sa ma atace.Toti aveau fete hidoase si parca voiau sa-mi faca rau.M-au apucat tremuraturile,transpiratii reci,dureri de stomac si "de inima".Crizele astea de inima le fac de multa vreme si chiar credeam ca nu mai am mult de trait.Doctorii imi spuneau ca nu am nimic si eu ma simteam din ce in ce mai rau.Abia aseara am cautat pe net simptomele si mi-am dat seama ca asta am de fapt.
La servici am renuntat si eu pt. ca nu mai puteam sa merg pe strada de frica.Tot timpul ma intrebam ce se intampla cu lumea asta de e asa agresiva.Necazul e ca eu sunt singura si trebuie sa muncesc sa-mi cresc copilul,asa ca nu prea-mi permit crize de agorafobie.
Azi am incercat sa vorbesc cu un psihoterapeut si pur si simplu nu am putut sa leg doua vorbe.Plangeam intruna si am inchis telefonul.Trebuie sa fac ceva dar nu stiu cum.
M-ar fi interesat pretul unei astfel de sedinte,daca puteti sa-mi spuneti.
Multumesc mult.

-------------------------
In momentele grele trebuie sa gasesti ceva sa te motiveze sa mergi mai departe.
  • 0




Intrebari Panica

  • Sarcina 8 saptamani fara embrion

    Guest__* - nov 14 2019 08:32

  • Buna

    elheni
    - nov 13 2019 23:05

  • Sânge uscat la buric

    Chrisztina
    - nov 13 2019 21:26

  • Sangerare menstruala sau de implantare a sarcinii

    firuze1
    - nov 13 2019 21:25

  • Durere de ovare

    cristinacostea26
    - nov 13 2019 20:03

Grupuri

  • Adriana

    Adriana Stanciu
    - iun 05 2019 10:31

  • Mamici de Ianuarie 2019

    Anaysmaria
    - mai 13 2019 11:26

  • Fericire

    Matei Gabriel
    - mar 18 2019 20:09

  • Mamici de septembrie 2016

    Ralucutza1987
    - sep 17 2017 10:28

  • Bebeluși prematuri!

    Briseea
    - iul 12 2017 08:28

Bloguri

  • Minunea mult așteptată a venit!

    annamaria95
    - nov 13 2019 22:59

  • #CumparaturiSiCadouriPtBebe

    laviniagabriela
    - nov 13 2019 21:18

  • Voi cand ati inceput sa faceti cumparaturi pentru bebe?

    Oanapdrr
    - nov 13 2019 15:51

  • Prima vizită la ecograf in zadar

    alyblondy
    - nov 13 2019 13:55

  • An Ideal Destination For Quintessential Holiday Experience

    tourpackage01
    - nov 13 2019 01:10

Retete

  • Tarta de prune si miere

    Anda08
    - aug 20 2019 12:37

  • Salata de capsuni

    Anda08
    - iul 03 2019 12:02

  • Clatite sau pancakes cu nuca de cocos si fructe

    Anda08
    - mar 29 2019 12:13

  • Salata de bulgur cu creveti si conopida

    Anda08
    - ian 23 2019 11:29

  • Galette cu fructe de toamna

    Anda08
    - nov 06 2018 14:38