271 raspunsuri la acest subiect

[szivarvany]

Noi am bifat anul trecut un an de dans, anul asta am inceput karatekikboxsauceofi ca eu nu ma pricep, dar au si manusi de genul celor de box si ii place foarte mult.

Si inotul. Acum se merge in cadrul scolii intr un program cofinantat de primarie. Dar toata vara a mers la inot si pot declara ca dupa 4 ani copilul inoata si ii place in apa si sub apa mai ales.



(ca tot ati zis de inaltime si karate, exista vreun studiu ? ca eu cati antrenori de karate am vazut erau inalti rrrau, asa ca eu cred ca tot factorul genetic este decisiv)





____________________________________________________



Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,

inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra

obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,

botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.

_____________________________________________________



Au nevoie de noi: Iulia Copiii Monicai Alex Luca



[pegeam]

Impreuna pentru 60 de copii

Prietenii lui Mos Craciun

[cubrad]

[ziki]

Citat:

citat din mesajul lui szivarvany (ca tot ati zis de inaltime si karate, exista vreun studiu ? ca eu cati antrenori de karate am vazut erau inalti rrrau, asa ca eu cred ca tot factorul genetic este decisiv)

pai daca luam in calcul sensei-i din Japonia.. cred ca nu are legatura karate cu inaltimea.

In mod normal nu ar trebui sa aiba, nu este un sport care sa ''lungeasca'' dar in alta ordine de idei, il recomand pentru multe aptitudini pe care le insufla copiilor, in afara de auto-aparare.
(Fetita mea face de doi ani, de aceea m-am bagat si eu pe fir de cum am vazut scris ''karate'')

Faut pas parler aux cons, ça les instruit

[oanap85]

http://www.protv.ro/...in-piscina.html

incredibil

"Daca tac... nu inseamna ca ai DREPTATE..inseamna ca pur si simplu am inteles ca iti explic DEGEABA"

[prais]

Poate va ajuta acest articol despre motivarea copiilor in a face cat mai multa miscare. 

 

 

 

Cum stimulăm copiii să facă mişcare?

 

Ovidiu Gavrilovici este Conferenţiar Doctor în cadrul Facultăţii dePsihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii A.I. Cuza din Iaşi.În calitate de membru al Consiliului Ştiinţific al mişcării naţionale “Şi eutrăiesc sănătos! - SETS”, Gavrilovici ne propune modalităţi prin care putem stimula copiii să facă zilnic activităţi fizice.

 

„Din perspectivă psihologică, motivareacopiilor pentru a face mişcare, de preferinţă în aer liber, poate fi realizatăluând în considerare următoarele aspecte:

 

• Identificaţi pasiunile copilului: Ce îi place? La ce se uită cu plăcere (multimedia), deoarece interesele din această zonă de informare se pot asimila în viaţa reală. Este interesat de exersarea şi demonstrarea puterii, rezistenţei sau a jocului în echipă?
• Stimulaţi-vă copilul să aleagă acţiunea sau activităţile preferate. Nu îi impuneţi propria preferinţă.
• Discutaţi cu copiii, pregătiţi punerea în practică a pasiunilor lor, chiar şi în mod indirect. De exemplu, dacă le plac spectacolele, filmele sau joaca în parc, mergeţi pe jos în drum spre aceste locaţii; proiectaţi împreună cu ei viitoarele activităţi şi imaginarea activă a acestora. Nu impuneţi copilului un rol, negociaţi cu el anterior referitor la partea lui de rol în pregătirea şi realizarea acţiunii. Poate fi şi o simplă alegere a ţinutei, sau a locului unde mergeţi.
• Cultivaţi şi recompensaţi activitatea, mişcarea; procesul, nu rezultatul (victoria, câştigul, obţinerea trofeului competiţiei). Dialogaţi constructiv despre plăcerea şi beneficiile activităţilor fizice, a sportului în general, despre alimentele care îl ajută să crească armonios, despre igiena personală, importanţa relaţiilor bune cu cei din jur: familie, prieteni, colegi, despre grija şi respectul faţă de natură, despre pasiunile sale – descoperiţi ce îi place, ce îl bucură, ce îl face fericit.
• Fiţi un model pentru copil! Aceasta înseamnă să nu aşteptăm copiii să "iasă pur şi simplu afară", "să se joace cu copiii", ci să aveţi un rol implicit şi activ în modelare, stimulare, recompensare şi, mai ales, în a-i oferi ocazii variate de exersare a pasiunii, a preferinţelor pentru mişcare. A fi părinte model nu înseamnă doar să povesteşti despre "vremurile de altădată" când singura opţiune era să "ieşi afară" la mişcare sau la competiţiile sportive ad-hoc sau organizate la care ai participat în copilărie, adolescenţă sau în tinereţe; este vorba despre a face mişcare acum şi despre oportunităţile pe care le creezi în prezent.

Mai multe detalii gasiti aici: https://www.facebook...461082243969407

[ankutzy]

      Eu si sotul meu am decis ca la 2 ani sa ducem copilul la inot iar apoi de la 4 ani la tenis.

     La inot  il mai ducem si acum o data pe luna (de la 7 luni-acum are 10) ca-i place mult apa  dar de la doi ani o sa-l ducem cat mai des.

     Tenisul mi se pare un sport si bine platit si de viitor, se poate plimba prin lume, poate vedea multe tari in turnee si nu mi se pare deloc periculos.

     La dansuri sigur vom merge, aduce eleganta si face corpul frumos.

[diam]

Noi am incercat cu innotul de doua ori (la 1 respectiv 2 ani). Prima data am mers la un baby spa si il „invata” diferite miscari in cada. Dupa 2 sedinte, plangea doar cand vedea apa. A doua oara am fost la bazin. II placea sa intre in apa, dar refuza cu incapatanare sa o faca cu oricare alta persoana in afara de mine (eu paralela cu innotul).

Mai incercam la anul, cand sper ca se va mai desprinde de „fusta mamicii”. 

In afara de innot, o sa mai incercam: dansuri, arte martiale, fotbal, gimnastica. Ramane de vazut si catre ce va inclina el.

[maria0408]

Eu duc fetita la inot deja de cateva luni( are 4 ani) si rezultatele sunt uimitoare. S-a inaltat f mult , are mult mai multa rezistenta la efort, in piscina si la mare e ca pestele s.a e un sport pe care il recomand tuturor copiilor. 

De cateva saptamani a inceput si baletul , astept rezultatele.. Deocamdata e incantata. Pt la iarna avem in minte sa mergem la schi, sa o invatam sa schieze.

oricum indiferent de felul sportului, cred ca e important ca orice copil sa il practice, imediat ce varsta ii permite.

[mcoca]

      Eu si sotul meu am decis ca la 2 ani sa ducem copilul la inot iar apoi de la 4 ani la tenis.

     La inot  il mai ducem si acum o data pe luna (de la 7 luni-acum are 10) ca-i place mult apa  dar de la doi ani o sa-l ducem cat mai des.

     Tenisul mi se pare un sport si bine platit si de viitor, se poate plimba prin lume, poate vedea multe tari in turnee si nu mi se pare deloc periculos.

     La dansuri sigur vom merge, aduce eleganta si face corpul frumos.

 

 

          

 

Are 10 luni si e deja sortit sa fie mare tennisman. Poata o sa deteste sportul asta, poate o sa deteste sportul in general. E cazul sa cobori un pic cu picioarele pe pamant.

[ralualexandrei]

Am tot spicuit din raspunsuri si in marea lor majoritatea era vorba doar despre ce au decis parintii.

Din experienta mea nu este suficient sa ne dorim noi,trebuie ca si copilul sa-si doreasca ,sa-i placa.

Exemplu :cu cel mare am trecut prin mai multe sporturi :jiu-jitsu,baschet,dansuri sportive ca in final sa ajunga la rugby(ufff cat detestam sportul asta) cu care a ajuns si la nivel de performanta.

Sportul l-a dezvoltat enorm la 16 ani are 1,86m si 81kg,muschii sunt reliefati,are extrem de bine,si-a format un stil de viata sanatos,are un program ordonat,etc.

Insa daca el nu ar fi iubit cu adevarat ce face nu ar fi putut rezista cu programul infernal pe care-l are in timpul scolii de exemplu si nici nu ar fi inteles multiplele renuntari pe care trebuie sa si le impuna.

El este fericit asa,insa sunt convinsa ca daca nu ar fi fost dorinta si pasiunea lui pt acest sport,daca ar fi fost impus de noi,ar fi fost un mare fiasco si as fi avut un copil nefericit,frustrat.

[Rufus]

Am tot spicuit din raspunsuri si in marea lor majoritatea era vorba doar despre ce au decis parintii.

Din experienta mea nu este suficient sa ne dorim noi,trebuie ca si copilul sa-si doreasca ,sa-i placa.

 

 

E singurul lucru care conteaza, de fapt.

Sportul se face cu placere, responsabilitate si multa munca grea.

Dorinta parintilor nu intra in ecuatia reusitei...