Sa incep si eu sa va zic povestea noastra.
Ne doream foarte mult un copil, asa ca dupa 1 an de cand am venit in Canada surpriza ...au aparut cele 2 liniute(dupa muuullltee teste negative).
Am stat foarte bine la capitolul greturi incepand de la ora 11am pana seara incontinuu, dar nu ma plangea..daca trebuie sa indur pt bebe n-am ce sa fac. Cand am fost prima data la eco avea 8 saptamani si se vedea o bobita, era asa de fericiti. Prima sperietura am tras-o cand am facut Pap Testul(si-n ziua de azi imi pare rau).In timp ce-mi lua secretie am simtit cum incep sa sangerez, ca si cum s-ar fi desfundat o sticla. Dr mi-a zis ca nu e nimik, pot sa ma imbrac si sa plec, si sa nu fiu surprinsa daca pierd sarcina pt ca pana la 3 luni natura lucreaza. Am ramas socata, am crezut ca o iau de cap. Au inceput mici dureri ca si la ciclu, atunci am crezut ca pierd sarcina, dar am luat nospa si incet incet am trecut peste
Am avut de ales sa fac triplul test sau nu, dar cum aici nu poti face eco cand vrei, (decat cu trimitere de la dr de familie)am zis ca e o ocazie buna sa-l mai vad pe bebe la eco.
Am facut analizele, l-am vazut pe bobita iarasi, eram foarte fericita, pana cand ma suna de la dr de familie, sa merg sa-mi spuna rezultatul(aici dc faci analize te suna numai dc ai probleme, dc nu...nu). Diagnosticul era- sanse de 1/16 ca bobita sa aiba sindrom Down. Nu mi-a venit sa cred, am crezut ca mor in momentul acela. Nu aveam pe nimeni in familie cu probleme cu nici un fel de sindrom, dar poate sa fie o greseala a naturii
![[q]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/plang.gif)
[q]. Mi-a facut trimitere la un spital universitar in orasul invecinat pt amniocenteza. Am trecut si peste asta. 2 saptamani pana a venit rezultatul am plans zi si noapte. rezultatul a fost negativ si 100% este baiat. Am zis ca poate nu s-a facut analizele bine(trebuia sa gasesc ceva). Am fost trimisa la clinica de high risk, pt ca in urma analizelor ceva era in neregula.Mi s-a zis ca placenta ar fi problema ca nu se hraneste bine bobita. Am intrebat de ce ? Ce pot sa fac? Nimeni nu stia nimik, nu se poate face nimik.
Eram fericita ca-l simteam tot mai tare, ma simtea cand eram suparata. Cand stateam intinsa pe pat isi facea si el prezenta. Il iubeam enorm. Eram cea mai fericita, radiam, dar in acelasi timp in sufletul meu era multa tristete. Ma rugam nonstop la Dumnezeu si-i ziceam ca noi ne-am dorit acest copil sa-i oferim dragostea noastra si nu ar fi corect sa ni-l ia, din moment ce ni l-a dat.
Mergeam la control tot la 3 saptamani. Pana in ianuarie cand au zis ca e ok, dar ca acum cantitatea de lichid amniotic ar fi scazut si ca trebuie sa urmarim acest aspect. Ok, hai la 1 saptamana la control ca poate in momentul in care a masurat a fost un "val" si valoarea era mica. Am mers la urmatorul control...lichidul a crescut, dar totusi sa merg peste 4 ziel sa mai vedem. Si de atunci mergeam de 2 ori pe saptamana, cand in februarie mi-a zis ca lichidul este jos iarasi si va trebui sa-mi dea 2 injectii pt maturarea plamanilor lui baby,ca in cazul in care s-ar naste prematur sa nu aiba probleme cu respiratul. Mi-a mai zis ca nu-mi garanteaza ca ajung la 34 de saptamani pt ca baby nu mai lua in greutate, si ca ar fi fericita sa ajung la 32 de saptamani, si pt asta va trebui sa stau acasa. Dar data viitoare cand vin sa am bagajul pregatit pt orice eventualitate.Am zis fac orice pt baby. Am facut cele 2 doze(in 9 si 10 februarie), iar joia aveam programare pt un nonstress baby, sa vada cat e de stresat baby, ca nu sufera. Miiercuri am fost la munca sa-mi duc scrisoarea de la dr, si e eram foarte ingrijorata ca nu-l mai simteam pe baby asa de tare.
Vine ziua de joi(am simtit ca nu ma mai intorc in ziua aceea), se tinea un party la spital, ca am scapat de iarna. Mergem la test, ma intind, imi pune cele 2(pad) pt monitorizat pe burta, si de fiecare data cand il simteam trebuia sa apas pe un butonel. Si chiar ne-am mirat ca era destul de activ. La un moment dat vine asistenta, se uita la diagrama zice ca e ok si pleaca. Dar ..nu-l mai auzim pe baby, nu-i mai auzim bataile inimii, am zis cine stie poate s-o fi dus prin spate...
Vine iarasi asistenta, se uita, vad ca se schimba la fata, ma intoarce pe partea stanga, apoi pe partea dreapta, bataile lui baby nu se mai aud. O cheama pe dr, care vine in graba,ma intoarce pe ambele parti, si-mi spune ca nu se mai aud bataile inimii si va trebui sa intram in cezariana. Am inceput sa plang pt ca mi-era frica sa nu-l pierd pe bobita. Nu m-am mai ridicat de pe pat ci direct in sectie m-au dus. Sotul meu era socat, speriat.
In cele din urma au reusit s-ai gaseasca bataile, si la 8:56am, am auzit un urlet..era Dennis puiul meu. Era asa de mic, ca primul gand a fost..Doamne cat e de mic, cum am sa ma descurc cu el?
Dar Dumnezeu a avut grija si a fost ok.A stat la oxigen o zi, iar IV a avut tot o zi.In schimb a stat in incubator 5 sapt.O sapt am stat zi-noapte la el, am avut lapte a doua zi. Asistentele ma trimiteau la culcare dar eu trebuia sa mai stau macar 5 min cu el. Aveam foarte mult lapte si eram fericita ca-l pot ajuta cu asta pe Dennis.
Nu vreau sa-mi aduc aminte ce nervi am avut cand am ajuns la spitalul de la noi din oras.Nu le pasa deloc de copii(nu la toate asistentele.. e drept)
Cand a avut Dennis 1980g, ne-a lasat acasa. A fost cea mai fericita zi, nu-mi venea sa cred ca am iesit de acolo.
Sper ca nu v-am plictisit, si nu am intrat in prea multe detalii.