401 raspunsuri la acest subiect

[ladyJ]

Doamnelor, buna seara.

Sabina, esti ceva de pus la rana. Mi-au placut mult posturile tale.

Am vazut ca s-a pomenit de complexul lui Oedip. Este o faza normala a cresterii, toate domnisoarele vor sa se casatoreasca cu tatii, iar cavalerii cu mamicile.
Inclusiv ´´razvlatirea´´impotriva parintelui de acelasi sex e normala, se incepe de la dorinta de a fi ca primul model in viata(mama pentru fetite, tatal pentru baieti) apoi dorinta de a-i lua cumva locul, eliminarea chiar, si tinerea doar pentru sine a dragostei parintelui de sex opus.

Fazele astea vin si trec. Trec doar cand copilul depaseste complexul, si-l depaseste natural. Daca insa parintii comit greseli mari in aceasta perioada, copilul NU mai poate depasi complexul si ramane ancorat la sentimente de vinovatie si teama, care-i vor dauna in viitor.(de exemplu complexul de castrare sau angoasa de castrare)
De aceia se tot insista pe eliminarea amenintarilor de genul ´´daca mai pui mana in pantaloni o sa-ti cada, o sa te imbolnavesti´´,etc si etc.

Ar fi multe de scris pe aceasta tema, teoriile psihanalitice sunt multe si marunte, , una peste alta, e chiar interesant.



Denizel, mama ta a aplicat exact ceea ce cunoastea, adica ceea ce probabil bunica ta a invatat-o. Cum ai spus, a luat cu ea toate prejudecatile si le-a aplicat pe tine evident, fiica ei.(nimic anormal)
Mai putem adauga aici o mica anxietate,teama, o fixatie pe aceasta idee, si de aici tratamentul strict aplicat tie.
Acum tu te miri ce a facut-o sa se schimbe.
Dar ea nu s-a schimbat. Din e povestesti tu nu vad vreo schimbare, vad doar o aboradare diferita intr-o situatie cu date diferite: tu ai baiat.

Mama ta este acum evident usurata ca tie nu ti s-a intamplat nimic rau, din ceea ce se temea ea. Gata, ea a fost o mama buna si te-a protejat. Acum tu esti mare , ai familia ta, sotul tau si copilul tau de care tu te ingrijesti. A..si e baiat. :-))
Repet, fac referire doar la acea problema, acea fixatie.


De tatal tau nu stiu ce sa zic n-am inteels exact unde vezi tu schimbarea, cum era el cu tine, cum e cu baietelul tau...


PS- bunica ta cum era cu mama ta si cum e cu tine? Gandeste-te si fa o paralela.

[denizel]

ha ha, da, probabil ca daca mama ar lua-o de la capat, ar fi iar impotriva epilatului .

Oricum, dat fiind ca interdictia epilatului (inainte de a lua la facultate :)) a fost insotita de muulta dragoste si de tone de grija, nu am a ma plange. Stiu doar ce-i cu impunerea autoritatii si nu ma inghesui sa o aplic la randul meu :).





Cat despre tata, e asa cum zice Iasmin, varsta... :).













Pentru parinti, de dragul copiilor





"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

[gmmm]

Citat:

citat din mesajul lui lucialu Tangerine, ft de acord sa explic pana se roteste gura in jurul capului de jdemii de ori/secunda Dar depande de varste. Aici majoritatea care si-au spus pareri fiind patite sau au cerut ajutor, au fost mamicile cu copii cu varste cuprinse intre 3 si 6-7 ani. Dupa cum stiti, copiii nu sunt in stare de hibernare pana la acea varsta. A mea imi opune cu forta fizica, isi incoarda trupusorul dc vreau sa-i schimb pampersul pt ca ea nu e de acord, vrea sa faca altceva in acel moment[bang]si sunt rupta intre reactia ei, ca nu vreau sa o supar si ceea ce trebuie sa fac pt ea. Citesc, pt ca am copil cu o vointa imensa si nu vreau sa-i ciobesc daramite sa-i strivesc felul ei de a fi, pe ea ca persoana, ca suflet, ca tot. Ca este independenta am priceput-o inca din burtica(teoretic o stim, dar atunci am constientizat cu adevarat), cand am vazut ca ea dincolo de ce eram eu, ce simteam si gandeam eu avea "preocuparile" ei pe acolo(in burta) Acum parca o simt mai mult parte din mine si carne din carnea mea. Daaar n-am uitat ce am dedus atunci. Va aduceti aminte de Remi cand era pe vaporas si mama lui si a lui Arthur il mustra pe cel din urma ca nu si-a invatat poezia. Remi la vremea aceea era orfan si asistand la scena si-a dorit sa aive pe cineva(mama) care sa-i poarte de grija, sa-l invete si sa il mustre ac gresea. Pt ca pe umerii lui fiind complet independent atarnau responsabilitati de om mare, nu mai putea fi copil. Iar independenta dupa cum stiti nu era alegerea lui.Desigur ca isi dorea afectiune, o familie. Nu mai brodez aici, cred ca m-am facut inteleasa. Nu vreau sa-i fiu atat de prietena fetei mele incat la adolescenta sa-i cer fustele imprumut. Mama e mama si e mai ceva decat o prietena. Si app de copii, teoretic si eu stiam ca dc ii voi face o rutina copilului meu, un program, va fi bine mai ales pt ea dar si pt noi. Chiar este pe DC un articol. Ei bine, vise taica, de unde program cu micuta mea? Acum rad, dar aveam momente cand imi venea sa plang. Ne-am adaptat din mers la ea si am priceput ca nu e ca alti copii de varsta ei(stiti voi chestia ca bbeii dorm jde ore pe zi si practic ciu-ciu)Doar nu ma puneam sa-i explic ca e frumos sa mergem la plimbare cu caruciorul la cateva saptamani(apoi luni )sau multe alte patanii. Trebuie sa invete ca fiecare fapta are consecinete(chiar si facerea de bine ), noh acum explici cum se poate si dc nu e cazul sa inteleaga inca aplici "nu e voie". De explicat ii explic eu deja, dar cred ca e mai mult exercitiu pt mine ca parinete pe viitor. Cred ca mai ales la varste mici au nevoie de siguranta si de atentie, bine imbibate cu dragoste. Si asta e datoria si placerea parintilor sa o ofere, nu a prietenilor. E bine sa analizam moduri de gandire, deductii, fel de exprimare, mai ales pe al nostru, al parintilor, dar dc ne punem sa le intoarcem chiar pe toate fatetele, orice chestiuta, ne distrugem autoincrederea, siguranta in decizii. Nu e bine nici pt noi si mai ales pt copilul nostru, care sigur va vedea si asta. [mamica]in[9cer]de "and the song became love and love became the egg" (Happy Feet) my little sunshine

Eu sint de acord, asa in general, si mai ales cu ultimul paragraf.
Si asta imi aminteste de ce de fapt m-am bagat in discutie.
Nu fiindca as spera eu sa schimb parerea mamicilor care se felicita reciproc pentru cit sint de atente la nevoile copiilor lor.
Ci fiindca imi spun ca poate citeste pe aici vreo mama obosita, culpabilizata de discursul ambiant (e copilul trist? pai evident ca tu esti de vina; e copilul vesel? pai e de mirare, dupa cite inghite de la tine).
Si as vrea sa spun acelei mame ca nu e nevoie sa fii o sfinta cu diploma de psihologie ca sa fii o mama buna.

Ca daca vrei sa te lasi pe ultimul plan, cum spunea cineva, o sa fii extrem de nefericita. Si nu stiu nici daca este un bun exemplu pentru copilul tau.
Ca n-o sa poti sa indepartezi toate pietrele din calea copilului, si ca nici nu este de dorit. Pe linga socul despre care spunea cineva cind o sa dea piept cu lumea reala, mai este si primejdia sa priveasca toata viata copilaria ca pe un paradis pierdut; si in loc sa se avinte in viata, o sa priveasca inapoi. (Nu zic insa in nici un caz ca trebuie sa-i transformi copilaria in infern.)

Ca daca analizezi la nesfirsit fiecare cuvint, fiecare reactie, risti sa distrugi firescul relatiei cu copilul. Or eu am observat ca daca in loc sa incerc sa justific inutil la nesfirsit ca "n-are mama bani", ca ""stiu ca tu esti obosit", ca una, ca alta, ii spun (cum imi vine de fapt) pe un ton ferm "nu se poate, costa scump. Si acum scoala-te", ei bine, sint de fapt mult mai sincera in momentele de tandrete care vor urma. Nu poti fi sincer doar pe bucatele: minie reala, dragoste reala.

Si mai ales ca un copil nu e o planta firava care trebuie crescuta in sera, altminteri orice minima abatere de la drumul drept (cel pe care tocmai l-ai invatat pe bani grei) o s-o nefericeasca pentru totdeauna.

[Sabina]

gmmm, eu nu cunosc mama care sa nu fi trecut de limita oboselii.

Eu una am avut momente absolut dramatice din punctul asta de vedere(si acum ele continua din alte motive)

De fapt, am sa fiu extrem de obosita tot restul vietii mele :)

Asta o sa scuze comportamentul grobian fata de copiii mei vreodata? NU.



si nu se lasa nimeni pe ultimul plan, mamele care scriu aici despre atentia catre nevoile copiiilor sunt niste femei extrem de implinite pe plan profesional , nu mai vorbim de celalalte aspecte ale vietii.

Sunt femei echilibrate, pentru ca daca s-ar lasa pe ultimul plan, ar fi frustrate si nu ar reusi sa raspandeasca bine in jur.



Asa ca nu prea pricep ce-ai vrut sa spui. Si de ce trebuie sa ironizezi mamele care se informeaza.

Toate mamele fac greseli.

Nu asta e ideea.

Ideea e sa le remediezi.



Cum se remediaza ?

am tot scris despre asta.



____________



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!



Cum mi-am alaptat copiii

______________



Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

[ladyJ]

Treaba cu autoritatea eu nu o vad ca fiind ceva rau, si am sa si explic de ce.

In general cand spunem ´´autoritate´´ ne gandim la o putere care ne OBLIGA, ne impune, ne comanda sa facem ceva, indiferent daca noi suntem de acord sa nu.

Uitam insa cat de mult conteaza modul in care actionezi, vorbesti. Acest mod, foarte important, poate da autoritatii semne pozitive.
Nu conteaza ce spui, conteaza CUM spui.

Mi se pare absolut normal sa existe autoritate in relatia parinte-copil. Nu, nu acea autoritate violenta ´´faci cum zic, ca asa vreau eu, io-s shefu, eu te-am facut, blablabla´´
Ci autoritatea care educa. Autoritatea comunicata.


Cand copilul merge si isi baga degetul in priza, te duci la el si iti IMPUI dorinta de a renunta la acel gest periculos. Nu, nu stai cu el la negocieri,(pentru ca nu ai ce- sau cu cine negocia) deci este..un ordin.Copilul TREBUIE sa te asculte. Nu pentru ca tu ca parinte ai nevoie sa te impui in fata lui pentru a-i arata ca tu POTI, ci pentru ca tu efectiv stii , cunosti pericolul iar el nu.
Ordinul asta insotit de o atitudine blanda sa spunem, este o autoritate..pozitiva.
Exlicatiile apar in functie de varsta copilului, ca daca e foarte mic nu-l ajuta. Deci avem uneori nevoie de autoritate fara explicatii.

[Sabina]

pai da, dar aceasta autoritate se bazeaza si pe incredere.

eu cred ca in situatiile care nu pun in pericol viata copilului parintele trebuie sa dea dovada de flexiblitate si inteligenta, astfel incat copilul va accepta acest model de autoritate:) si va trece mai usor peste duritatea ordinului nu baga dejtu in priza.

Cu alte cuvinte, situatiile limita nu ii vor provoca traume.



Eu una folosesc nu e voie cand e cazul....ba pt cel mic si forta, adica il tin strans daca vrea sa alerge in fata masinii.







Copilul oricum are tendinta de a se subordona parintelui, pentru ca parintele e mai puternic etc etc, e ceva instinctiv.

ramane ca parintele sa nu abuzeze de aceasta putere, astfel incat mai tarziu copilului sa-i fie drag sa aiba de cine asculta:)



____________



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!



Cum mi-am alaptat copiii

______________



Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

[ladyJ]

Citat:

citat din mesajul lui Sabina pai da, dar aceasta autoritate se bazeaza si pe incredere.eu cred ca in situatiile care nu pun in pericol viata copilului parintele trebuie sa dea dovada de flexiblitate si inteligenta, astfel incat copilul va accepta acest model de autoritate:) si va trece mai usor peste duritatea ordinului nu baga dejtu in priza. Cu alte cuvinte, situatiile limita nu ii vor provoca traume. Eu una folosesc nu e voie cand e cazul....ba pt cel mic si forta, adica il tin strans daca vrea sa alerge in fata masinii. Copilul oricum are tendinta de a se subordona parintelui, pentru ca parintele e mai puternic etc etc, e ceva instinctiv. ramane ca parintele sa nu abuzeze de aceasta putere, astfel incat mai tarziu copilului sa-i fie drag sa aiba de cine asculta:)____________Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!Cum mi-am alaptat copiii______________ Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

Imi vine sa te pup pentru mesajul asta! Exact despre asta e vorba, in ultimul paragrav ai suprins extrem de bine.Copilul chiar are nevoie de autoritate(aia buna, ne-am inteles:))El admira, idolatrizeaza parintele, vezi perioada oedipiana [:)]Si cum zici, parintele trebuie sa poata sa nu abuzeze de faptul ca e parinte, (deci autoritar in fata pruncului prin definitie).Aici e problema. Se intreba Denizel cum se poate sa fie atata lipsa de empatie la persoanele ne-bolnave psihic, mai ales raportat la proprii copii.Una din cauze este modul in care ei la randul lor au dat nas in nas cu autoritatea parintilor, autoritate sau atutudini neproductive, violente,seci, care au sadit in ei sentimente contradictorii, strigate inabusite de ajutor, care insa ´´s-au dat la fund´´ in subsolurile inconstientului pentru ca mai tarziu sa iasa sub diferite forme la suprafata.

[szivarvany]

Citat:

citat din mesajul lui ladyJ Copilul chiar are nevoie de autoritate(aia buna, ne-am inteles:)) El admira, idolatrizeaza parintele, vezi perioada oedipiana

As vrea, daca ai timp, sa scrii despre perioada aceasta.

Si ce inseamna pt o fetita care are doar mama la activ

(ma rog, taxu` activeaza cca 1 data / luna cate 2-3 ore, asta ca sa intelegi ca el exista, e viu, insa nu e un model la indemana )



Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu [buburuza] Sela

_____________________"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

[Jasmin012]

Citat:

citat din mesajul lui ladyJ Citat: citat din mesajul lui Sabina pai da, dar aceasta autoritate se bazeaza si pe incredere.eu cred ca in situatiile care nu pun in pericol viata copilului parintele trebuie sa dea dovada de flexiblitate si inteligenta, astfel incat copilul va accepta acest model de autoritate:) si va trece mai usor peste duritatea ordinului nu baga dejtu in priza. Cu alte cuvinte, situatiile limita nu ii vor provoca traume. Eu una folosesc nu e voie cand e cazul....ba pt cel mic si forta, adica il tin strans daca vrea sa alerge in fata masinii. Copilul oricum are tendinta de a se subordona parintelui, pentru ca parintele e mai puternic etc etc, e ceva instinctiv. ramane ca parintele sa nu abuzeze de aceasta putere, astfel incat mai tarziu copilului sa-i fie drag sa aiba de cine asculta:)____________Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!Cum mi-am alaptat copiii______________ Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã. Se intreba Denizel cum se poate sa fie atata lipsa de empatie la persoanele ne-bolnave psihic, mai ales raportat la proprii copii.Una din cauze este modul in care ei la randul lor au dat nas in nas cu autoritatea parintilor, autoritate sau atutudini neproductive, violente,seci, care au sadit in ei sentimente contradictorii, strigate inabusite de ajutor, care insa ´´s-au dat la fund´´ in subsolurile inconstientului pentru ca mai tarziu sa iasa sub diferite forme la suprafata.

Lady, ai explicat foarte bine. Eu cu asta ma luptam in fiecare zi. E cam ca la alcoolici [:D]Spun ma luptam pentru ca deja sunt mult mai relaxata, odata ce am inteles ca trebuie si chiar vreau sa-mi inteleg copilul, sa-l vad si sa-l ascult. Chiar imi e usor acum, desi am avut o perioada mai dificila, cand a-nceput el cu crizele de personalitate, iar eu nu stiam prea bine cum sa le gestionez.Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007) poze cu mogaldeatzaLucashttp://elblogdeluquitas.blogspot.esLimbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

[Jasmin012]

Citat:

citat din mesajul lui Sabina Eu una folosesc nu e voie cand e cazul....ba pt cel mic si forta, adica il tin strans daca vrea sa alerge in fata masinii. ____________Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!Cum mi-am alaptat copiii______________ Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

si noi patim din astea. Plus ca vrea sa traverseze singur, isi trage mana din mana mea, asa ca sunt cu ochii pe elJasmin si Lucas Daniel (28.11.2007) poze cu mogaldeatzaLucashttp://elblogdeluquitas.blogspot.esLimbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...