Simali, sint de acord cu tot ce spui tu, dar nu despre familia asta, cu riscul de a fi singura exceptie. Ar fi nedrept... surorile mele erau adolescente, copiii erau mici, iar eu eram ca ei... iar cind am ajuns la adolescenta, am rabufnit... pentru ca am avut un exemplu de ceea e normal intr-o familie. Nu vreau sa te doara ce spun, nu asta e intentia mea, dar pur si simplu nu putem arunca toate pacatele noastre numai asupra parintilor. Greseli sint oricum toti le facem, nu e nevoie sa mai inventam si altele... Dar sint de acord totusi cu ultimul tau paragraf si asta ma sperie si ceea ce a spus Olympia: cum stim adevarul, cum deosebim ca le oferim ceea ce au nevoie de ceea ce doresc!?! Sint probleme grele, pe care mi le pun de ani de zile... aici pe mine ma ajuta instinctul ala, mama lui, ca tot asa l-am numit.
Ok, si sa zicem ca este asa, eu personal, si nu numai eu, am discutat cu ei, le-am dat carti sa citeasca... si cu toate aceste, pedeapsa principala pentru copii mici, de 2-5 ani, acum trei ani, era tot vesnica palmuta. Si nu sint singurii, ma doare sa stiu citi cunosc, oameni maturi, de 30-40 de ani. Din punctul meu de vedere, nu te poti ascunde mereu dupa degete, cumva trebuie sa iei taurul de coarne: ok, care e problema mea, de ce fac asta, de ce nu gasesc alta solutie, acum, cind stiu ca metoda pe care o folosesc poate provoca traume... crezi ca pe copilul respectiv il ajuta daca va afla, ca noi peste ani, ca a fost palmuit ('usor') la fiecare miscare gresita!?! Si-s oameni destepti adultii astia, stiu si asta... si totusi o fac in continuare. Mai conteaza ca parintii lor au fost de vina? Pentru mine nu!
CORNELIA, mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU
Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)