Am trecut prin toate cele enumerate in trecut. Iar acum cititnd ce se intampla pe la alte subiecte in vietile oamenilor ma infior gandind ca as putea trece din nou. Timp de altfel cacalau, ca nici la jumatatea vietii n-am ajuns.
Mama imi dadea mereu un sfat, acela de a fi enigmatica pe cat posibil in relatiile mele, de a nu-mi pune inima pe tava zicand "faram-o ca nu-mi mai trebuie, e a ta". Probabil ati auzit si voi vorba "barbatul trebuie sa te cunoasca de la brau in jos".
In primele relatii oricat as fi incercat, eu eram eu, de vroiam sa plang plangeam, de vroiam sa fac crize de gelozie faceam, iar mai presus de toate ii aratam barbatului de langa mine ca sunt doar a lui, inaccesibila pt altii.
Dupa ce am trecut prin inselat, lipsa interesului, ceva a facut click si am inteles ca eu aveam o problema: ii dadeam de inteles partenerului ca sunt numai a lui, ca numai pt el am ochi, ca el e sus pe piedestal... (probabil ca se recunosc mai multe femei in descriere).
In prezent fara prea mari eforturi am reusit sa-mi schimb putin comportamentul .Desi tot asa simt si gandesc (el e cel mai cel), el nu stie asta si am invatat sa tac. Chiar aseara imi spunea ca nu ma merita (ca sunt asa perfecta pt el etc) iar in conditii normale as fi negat, as fi sarit repede sa-i spun ca normal ca ma merita ca si el e perfect pt mine, insa am invatat sa ma abtin, sa zambesc dar sa ma abtin.
Voi ce parere aveti? E posibil ca o femeie prin a fi total naturala sa-i scada lipsa de interes a sotului pt ea? E posibil ca aici sa se afle raspunsul in "m-a inselat, ce sa fac?". E posibil sa ii dai barbatului prea multa siguranta iar asta sa dauneze? Voi cum procedati in casnicie?
Luna [gravi]28 sapt+
![[fetita]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/fetita.gif)
Adelise Raluca
Cosmin