286 raspunsuri la acest subiect

[olympia]

Dincolo de scena cu fuga din noapte a mamei Conchitei, pe mine ma urmareste povestea uniformei saracacioase facute cu ocazia intrarii la liceu. Mai ales in comparatie cu eleganta fratelui si cu importanta evenimentului, cu reusita din viata fetei.

E imposibil sa nu iubesti un copilas mic si dragalas, al tau sau al altuia, nevinovat si jucaus. E insa din pacate destul de frecvent ca relatiile dintre parinti si adolescenti sa se altereze pana la pierderea controlului personal de catre adulti si atunci acestia sunt capabili de mari nedreptati. Nu stiu cum si in ce fel a putut s-o necajeasca Conchita pe mama ei, poate nici n-a facut-o si la mijloc era doar comparatia cu fratele, dar mama in loc sa fie mandra si sa sarbatoreasca, sa marcheze momentul a ales s-o pedepseasca in continuare, umbrindu-i victoria. A considerat-o oare pe Conchita favorizata si incerca sa echilibreze balanta, se simtea mai vinovata de ceea ce suferise primul copil din partea tatalui, nu pot decat sa presupun. Ma preocupa intrebarile astea pentru ca intre copii mei e aceeasi diferenta de varsta (tot fratele e mai mare), dar eu ma surprind gresind invers, presandu-l sa fie mai matur si protejand-o poate excesiv pe cea mica...



Pene colorate... cate putin din toate!



album

gradina

[rrox3]

Addinel

Cu totii odata ce aflam cum am ajuns captivi ne temem pentru copiii nostrii. Fiindca, evident, nici parintilor nostrii nu le-a trecut prin cap ce efect vor asupra noastra.

Cel mai bun lucru pe care il putem face pentru copiii nostrii este sa ne eliberam pe noi. Fara sa iesim din scenariul propriei copilarii nu putem creste copii echilibrati. Ii putem afecta in nenumarate feluri, nu doar violent, nu doar ignorandu-i si tratandu-i cu raceala. Literatura e chiar vasta la capitolul asta.

Ce mai putem face este sa-i stimulam, antrenam, sa practice schimbarea perspectivei, sa treaca prin filtrul gandirii ce percep, sa nu se lase impachetati in experienta. Asta ii va mentine liberi.
Chiar daca inerent vom mai gresi fata de ei.
In fine, e mult de vorbit aici, dar asta e ideea.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[rrox3]

Citat:

citat din mesajul lui olympia Dincolo de scena cu fuga din noapte a mamei Conchitei, pe mine ma urmareste povestea uniformei saracacioase facute cu ocazia intrarii la liceu. Mai ales in comparatie cu eleganta fratelui si cu importanta evenimentului, cu reusita din viata fetei. E imposibil sa nu iubesti un copilas mic si dragalas, al tau sau al altuia, nevinovat si jucaus. E insa din pacate destul de frecvent ca relatiile dintre parinti si adolescenti sa se altereze pana la pierderea controlului personal de catre adulti si atunci acestia sunt capabili de mari nedreptati. Nu stiu cum si in ce fel a putut s-o necajeasca Conchita pe mama ei, poate nici n-a facut-o si la mijloc era doar comparatia cu fratele, dar mama in loc sa fie mandra si sa sarbatoreasca, sa marcheze momentul a ales s-o pedepseasca in continuare, umbrindu-i victoria. A considerat-o oare pe Conchita favorizata si incerca sa echilibreze balanta, se simtea mai vinovata de ceea ce suferise primul copil din partea tatalui, nu pot decat sa presupun. Ma preocupa intrebarile astea pentru ca intre copii mei e aceeasi diferenta de varsta (tot fratele e mai mare), dar eu ma surprind gresind invers, presandu-l sa fie mai matur si protejand-o poate excesiv pe cea mica...Pene colorate... cate putin din toate!albumgradina

A lucrat proiectia Olympia. Mama nu a vazut pur si simplu asa situatia. Proiectiile sunt subconstiente. Cand suntem robotei captivi in propriul scenariu avem ochelari de cal.Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[rrox3]

Mai e ceva important ce ma urmareste - dupa care ma mai intorc si la munca, n-as vrea sa-mi pun jobul pe butuci
La topicul asta au postat foarte multe doamne care, evident, au facut-o cu un mare consum emotional. Pentru care sa scrie aici a insemnat in afarsit adunarea curajului sa-si strige durerea, curaj intr-o oarecare masura - mica - eliberator. N-as vrea ca tumultului astuia emotional sa-i urmeze frustrare, care sa le intareasca sentimentul ca nu sunt importante. Stiu ca ne-am focusat pe Conchita si bine am facut, dar hai sa re-rasfoim topicul si sa aparem cu feedback pentru toata lumea. E esential intr-un grup de suport.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[conchita]

Citat:

citat din mesajul lui rrox3 Mai e ceva important ce ma urmareste - dupa care ma mai intorc si la munca, n-as vrea sa-mi pun jobul pe butuci [:D]La topicul asta au postat foarte multe doamne care, evident, au facut-o cu un mare consum emotional. Pentru care sa scrie aici a insemnat in afarsit adunarea curajului sa-si strige durerea, curaj intr-o oarecare masura - mica - eliberator. N-as vrea ca tumultului astuia emotional sa-i urmeze frustrare, care sa le intareasca sentimentul ca nu sunt importante. Stiu ca ne-am focusat pe Conchita si bine am facut, dar hai sa re-rasfoim topicul si sa aparem cu feedback pentru toata lumea. E esential intr-un grup de suport. [flo]Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

pai io cand am zis asta, cica ma biciuiesc. :-))imi cer scuze inca o data pentru situatie, nu a fost intentia mea, dar m-am bucurat enorm de ajutor. voi citi cu aviditate ce aveti de spus in celelalte cazuri si astept astept astept idei concrete, cum schimbi perspectiva, cum internalizezi revelatiile, cum iesi din colivie.dar ca sa raspund la intrebare: am fost inexistenta pur si simplu pentru mama pana am mai crescut. la inceput eram pres, tacuta, inchisa in mine, stergand zidurile de teama sa si respir, pana cand am rabufnit mai tarziu si de-atunci nu am mai tacut. nu i-am facut niciun rau, nici ei nici fratelui. m-am dedicat lor cu toata fiinta, drept urmare dupa ce parintii au murit si fratele a disparut, am fost smulsa din radacini, ca mi-am pierdut pur si simplu rostul, acela de a avea grija de ei, la propriu, nu doar in mintea mea. nu am stiut ce sa fac cu mine, cine sunt in lipsa lor. stiti faza aia din nemo cand evadeaza pestii din acvariu, trec strada, ajung in ocean, dar ei inca sunt in pungutele de plastic? and now what? cam asa. si cred ca asta e si cauza din care se perpetueaza captivitatea ca model parintesc mai tarziu - asta e balonul de sapun de care zicea olympia in care ne-am inghesuit durerea si asa, agatati de sfoara, ne imaginam ca putem zbura. ei bine, nu. asa ca pregatiti acul. :-)Delia, Adela...of... nu stiu domnule, era din cauza societatii sau? mamele noastre au fost prima generatie post-razboi care s-a dus la munca? oare asta sa fi fost? crescute in mediul rural, apoi vine industrializarea, ele se dezradacineaza, cica se emancipeaza, merg la scoala, alea alea, dar sfarsesc in cutiile de chibrituri comuniste, coplesite, copii multi ca avortul era interzis...cat stateau ele acasa dupa nastere, 2-3 luni? daca adaugi o eventuala depresie post-partum, netratata ca astea erau vremurile, cuplata cu modelul de societate macho, plus alcoolul - ai toate ingredientele pentru esec.Mimitete, hai pe PM.reclama mascata

[ladyJ]

Citat:

citat din mesajul lui gina_raluca Rrox3, ma bucur tare mult sa citesc ca te-ai decis sa te inscrii la Psihologie. Cred, sincer, ca ai vocatie pentru asta si ca vei ajuta pe multi. LadyJ, eu nu stiu daca la mine te-ai referit cu "sarit gura" dar eu am vrut sa atrag atentia asupra unor lucruri. Aici e vorba de traume si procesarea lor se face treptat. Cand lucram cu traume, ni se zice "if you feel like you are going slow, go slower." Adica, totul se face treptat. Conchita e o femeie puternica si ea poate procesa sanatos adevarurile dureroase, dar sunt persoane care nu pot si sunt flooded cu emotii care le fac sa se simta revictimizate. Si in functie de scoala de psihologie, cel mai bun insight e cel descoperit de catre client. Adica chiar daca terapeutul sugereaza ceva si incearca sa interpreteze, pana cand persoana nu intelege asta emotional si nu o simte, nu va asimila informatia.

Nu la tine m-am referit, Gina
Sunt de acord cu ce spui, eu subliniam faptul ca aici nimeni nu poate face terapie adevarata pe forum, aici se pot da sfaturi , se poate discuta, fiecare dupa pregatire sau dupa...simtire.

[ladyJ]

Citat:

citat din mesajul lui olympia LadyJ, inteleg din postarea ta ca asezatul pe canapea, la tine, are nevoie de precizarea calitii musafirului...

Nu...vroiam doar sa precizez exact contextul si atmosfera in care am avut atunci discutia cu prietena mea

[rrox3]

Citat:

citat din mesajul lui Adina Iulia Citat: citat din mesajul lui rrox3 Citat: citat din mesajul lui Adina Iulia Degeaba le cerem parintilor nostri AP, cand ei de fapt au muncit la camp de la 6 ani si in mintea lor faptul ca nu ne-au trimis la munca de mici reprezenta un progres real in normele de educatie a copiilor lor. Un copil poate fi pus la munca (fiindca e nevoie de efortul intregii familii) si in acelasi timp iubit autentic. Nu le cere nimeni AP, dar protectie nu cred ca-i prea mult, ce zici? Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) Rox, majoritatea, pai MAJORITATEA lua bataie pe vremea aia - asta ca mod de refulare a parintilor...ce protectie,pai cand tatal zicea ceva, toti stateau drepti. Porunca, nu alta. Cred ca de aici si vorba de "mananci bataie"- ca de fapt nu aveau de mancat mare lucru, dar bataia era prima pe lista. chiar nu e prea corect sa judecam cu mintea anilor 2010 fapte din 1970...ba de fapt putem sa le judecam , putem sa fim frustrati, putem sa nu iertam, dar nu putem sa concluzionam din exterior ca o mama nu si-a iubit copilul pentru ca a decis sa-l ia cu ea intr-o seara...cand era plina de sange si disperare si a fugit unde a vazut cu ochii. Concluzia asta un singur om are dreptul s-o traga, cea ce are viziunea de ansamblu a relatiei ei cu mama sa, si anume Conchita.

Adina nu pot gandi decat cu mintea mea, asa cum e ea acum. Sigur ca iau in calcul si normele de parentare larg raspandite atunci si lipsa oricarei educatii in parentare. Practic parintii invatau sa fie parinti doar observand alti parinti in actiune, si in primul rand pe ai lor proprii. Sigur ca lantul abuzurilor era favorizat fara nici o alta sursa exterioara de educare parentala.
Dar existau si destule familii care nu-si abuzau copii, care-i iubeau autentic si copiii lor sunt absolut OK acum si cresc, la randul lor alti copii OK.
Cantitatea nu legitimeaza si nu scuza abuzurile. Ce daca au fost majoritatea? Sunt raspunzatori. Si ar fi putut alege sa se comporte altfel. Ar fi putut alege sa nu loveasca. Cred ca-i si o chestiune de instinct la urma urmei, sa-ti protejezi copilul.

In rest cred ca nu ai citit foarte atent argumentele mele, nu era vorba nicidecum doar de fuga din noaptea respectiva.

De ce simti nevoia sa ii aperi pe parinti? De ce esti interesata de topicul asta?


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[rrox3]

Citat:

citat din mesajul lui Sabina Ruxij, cand iti vezi copilu 2 ore seara esti mai ingaduitor cu el...asta-i tot. iar societatea nu prea s-a schimbat decat f putin, oamenii nu sunt mai educati, sunt poate un pic mai informati, ca urla TV-urile si radio-urile, insa sfatnta palmuta e la loc de cinste.....si nu e considerata abuz

Ai mare dreptate Sabina. Dar Ruxi traieste in USA si acolo e putin altceva protectia copilului.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[rrox3]

Citat:

citat din mesajul lui Sabina escu, si la mine e exact la fel. sigur ca au fost si cateva batai memorabile....insa per total m-au coplesit cu " esti perfecta" si cand n-am mai fost s-au dezamagit. toate framantarile frustrarile mele din faptul ca nu am devenit ceea ce vroiau ei. Cu iubitul si neiubitul, eu de aia am spus ca nu pot sa cred ca nu exista "deloc" iubire fata de copii. As fi curioasa RRox sa imi spui ce intelegi tu prin iubire, pentru ca eu incep sa am mari dubii in ultima perioada. sa va dau un mic exemplu. eu am acuma niste probleme concrete, fizice, de sanatate. Am rugat-o pe mama sa stea cu mine , sunt singura cu fata, ca sa o duca la scoala dimineata tp ca mie imi vine f greu. Fizic. Ei binem, nu a vrut. A stat seara cat am avut eu treaba, apoi a plecat. Am rugat-o aproape plangand sa ma ajute, mi-a zis ca asa e pentru mame, greu. Ca am sa pot eu sa fac tot ce trebuie. Chiar daca sunt foarte bolnava. ma iubeste sau nu ma iubeste?

Sabina ce relatezi tu asa scurt despre familia ta arata a scenariu narcisic parental: "parinte perfect - copil perfect". Copilul e investit cu perfectiune si e mentinut perfect prin ochelarii de cal ai parintilor narcisici atat cat este posibil. Atat timp cat copilul e perfect si parintele se simte perfect. Cand copilul se indeparteaza prea vizibil de ideea de perfect a parintilor, iluzia nu mai poate fi mentinuta. Atunci parintele admite imperfectiunea copilului si pentru el asta e perfect echivalent cu imperfectiunea lui, a parintelui. E o cadere de foarte, foarte sus, resimtita ca intolerabila pentru parinte, care se simte tradat si invalidat.

Exemplul tau nu e relevant. Parintii sunt datori si responsabili fata de copii atat timp cat acestia din urma sunt COPII. Esti adult si, intr-adevar, trebuie sa gasesti solutii.

Nu m-am gandit la o definitie a iubirii, o sa-ti scriu cateva caracteristici. Eu consider iubire autentica iubirea care elibereaza si nu ingradeste, iubirea care respecta pe celalat, iubirea care nu manipuleaza, iubirea care-l accepta asa cum e pe celalat si nu incearca sa-i altereze identitatea, iubirea care-l ajuta pe celalat sa creasca. Cu siguranta mai sunt, astea mi-au venit acum in cap.
Da' putem face un topic despre cum sa iubim curat, daca vrei.

Editez ca am uitat sa-ti urez: Multa sanatate!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)