286 raspunsuri la acest subiect

[gina_raluca]

Rrox3, ma bucur tare mult sa citesc ca te-ai decis sa te inscrii la Psihologie. Cred, sincer, ca ai vocatie pentru asta si ca vei ajuta pe multi.
LadyJ, eu nu stiu daca la mine te-ai referit cu "sarit gura" dar eu am vrut sa atrag atentia asupra unor lucruri. Aici e vorba de traume si procesarea lor se face treptat. Cand lucram cu traume, ni se zice "if you feel like you are going slow, go slower." Adica, totul se face treptat. Conchita e o femeie puternica si ea poate procesa sanatos adevarurile dureroase, dar sunt persoane care nu pot si sunt flooded cu emotii care le fac sa se simta revictimizate.
Si in functie de scoala de psihologie, cel mai bun insight e cel descoperit de catre client. Adica chiar daca terapeutul sugereaza ceva si incearca sa interpreteze, pana cand persoana nu intelege asta emotional si nu o simte, nu va asimila informatia.

[Delia21]

As fi vrut-o puternica......as fi vrut-o in stare sa divorteze de monstru de tata mai devreme.La rugamintile noastre mereu ne spunea...ca nu vrea sa o vorbeasca lumea de rau ca e femeie divortata;deci copilaria noastra de cacat...frica 7 zile din 7....si 24 de ore din 24.....nu insemnau nimic.Lumea ...era importanta!!!!Apoi....in liceu....aveam 16 ani....a divortat....dar oaaaaace ...episoade groaznice avui din partea ei;de la comentari dese ...si multe ca sunt un monstru exact ca tata....pana intr-o zi cand....a venit acasa hotarata sa ne otravim cu toatele;nu stiu ce rahat a pus in pahare....si ne spunea ca bem toate...si ne scapam de viata asta de rahat.Si da ...eram intr-o garsoniera mica....eram 3 fete plus ea plus fetita de 3 ani a sora-mi....si....efectiv.....am asistat la nebunia ei....dar ceva...nu stiu ce...o voce parca imi spunea....sa nu disper....ma uitam la cea mica....si imi ziceam ca ...daca ai copii in jur....inseamna ca ai viitorul in fata.Stiu ca i-a fost al naibii de greu...divortata la 50 de ani,cu 4 fete....munca ...fara limita,...stres....mai vine si cea mare dintre fete cu burta la gura....se naste minunea....apar necesitati mai multe....dar....parca de prea multe ori am auzit.....cuvinte de genul...."mai bine o avortai"....spuse sora-mii....care ma faceau sa ma simt ....rau de tot,copila fiind o minune.....cum sunt copiii toti la 2-3 anisori.Efectiv...nu mai aveam rabdare...sa cresc....sa plec departe...cat vad cu ochii.Si dusa am fost.....

noi aici http://community.web...m/user/lela3321

[Deus]

Delia21 - aici esti printre prieteni[flo]te-ai rupt si acuma esti libera[:D]incearca sa te vezi libera nu victima.

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

[Deus]

si noi putem orice, putem sa depasim handicapurile emotionale

[tube][/tube]

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

[mimitete]

O imbratisare virtuala la toata lumea. Intru si eu o data la citeva luni pe DC si cad pe subiectul asta care m-a rascolit profund, nici nu mi-am putut imagina situatiile pe care le-am citit aici.
Conchita, eu sint in zona ta pt inca 2 zile si te-as scoate cu placere la o plimbare pe plaja, sa ascultam valurile. Din pacate nu o sa fiu aici pe 24 cind tu ai nevoie de suport...
Nu sint la fel de inteligenta si nici la fel de talentata ca restul fetelor ca sa dau sfaturi dar stiu sa ascult...ori tu ai nevoie de asta.


Mihaela

"Never argue with idiots cause they'll drag you down to their level and beat you with experience."

[olympia]

LadyJ, inteleg din postarea ta ca asezatul pe canapea, la tine, are nevoie de precizarea calitii musafirului... Abia acum m-am prins de ce astepta Conchita sa intri la subiect

In ceea ce ma priveste, eu si daca aud ceva ce pare zis cu intentia vadita de a ma supara si tot intorc vorba aia pe toate partile ca "daca are totusi dreptate", chiar si prin absurd...

M-am invatat sa iau in calcul de multa vreme, nu doar planul B ci ci variante cat pentru tot alfabetul, ca foarte multe s-au dovedit in timp, taman pe dos de cum pareau a fi.



Delia, multe rele erau induse de tot ce se intampla in jur, de cum era construita societatea atunci. Mama ta avea atunci mare nevoie de ajutor.



Pene colorate... cate putin din toate!



album

gradina

[Adela99]

salut, ma incadrez si io in grup
io incerc sa privesc lucrurile cam asa (stiu ca nu-mi va reusi sa exprim ce vreau sa spun din nshpe motive, lipsa de timp si acces la net, lipsa rabdarii de a scrie si din pacate lipsa vocabularului adecvat, dar incerc): metoda mea de lucru e introspectia, doua-trei prietene cu care ma si ne analizam reactiile. sunt o reactioanara :) adica reactionez la cei din jur, la sentimentele, comportamentul, problemele,
gandurile celor din jur. si fac asta in detrimentul meu personal. stiu, e normal sa reactionezi si sa raspunzi la ce se intampla in jurul tau. a reactiona e o parte din viata, o parte din interactionare, o parte din a fi om. dupa parerea mea, copilul captiv reactioneaza la aproape orice. si se lasa iritat, suparat, deraiat de pe linia de plutire de aproape orice. de lucruri marunte, lucruri mari. reactioneaza la orice de parca s-ar afla in criza. chiar crede ca aproape orice e o criza. si reactioneaza exagerat, suprareactioneaza. si de cele mai multe ori nu-i face bine.
pana la urma toata viata lui e o reactie la cei din jur. chiar si scazuta stima de sine e o reactie.

cred ca stima de sine si increderea in sine sunt cheile iesirii din captivitate. sa ne analizam reactiile, gandurile, problemele, alegerile (aici am io o problema; problema e identificata dar nerezolvata), sa le intelegem si nu mai fim marionete cu sforile la liber la indemana tuturor.

io imi trec in revista obiceiurile proaste si incerc sa scap de ele. exemplu: la serviciu, aud o discutie despre cum sa se rezolve o problema, vorbesc doua colege. io sar neintrebata si vin cu rezolvarea; rezultatul: imi pierd din timpul meu pe care ar trebui sa-l dedic atributiilor mele, raman in urma cu ale mele, samd. m-am invatat sa ma amestec cand sunt intrebata, cand vin ele si-mi cer ajutorul. in felul asta e la latitudinea lor daca vor sa ceara ajutor, uneori reusesc foarte bine si fara mine :) de cele mai multe ori, iar io nu lucrez ore suplimetare. e un ex banal, da' care se poate aplica si la alte nivele si situatii.

nu ripostez din prima. astept prea mult pana sunt cinstita si spun ce gandesc si atunci o spun la timp si in fel nepotrivit. sau sunt prea spontana si porumbeii zboara stol din guritza mea. lucrez in continuare la asta. am ajuns destul de departe, da' ma gandesc totusi de doua ori inainte de a-mi deschide gura. e necesar? ce se intampla daca lumea nu-mi cunoaste parerea, pot sa trec mai departe?
imi spun parerea cinstit, da' nu tin sa am ultimul cuvant.

sunt usor iritabila, inainte eram chiar usor isterica :)
la asta mai am muult de luru ... sh-ar mai fi.

stiu ca toate obiceiurile mele proaste cum le numesc io (printre care si alegerile proaste sau mai putin fericite) au de-a face cu copilul captiv din mine. da' nu sap. nu mai sap. merg mai departe. identific problema si incerc s-o "rezolv". cu pasi mici, minusculi. si imi sarbatoresc victoriile. mici si zilnice.

[rrox3]

Conchita Da, tocmai ca te-am crezut cand ai reaparut, nu am avut nici o indoiala ca tu chiar te simti ajutata si ai fost ajutata. D-asta am scris ca esti extraordinara! Si n-am gresit. Fiindca ai procesat adevarul asta traumatic livrat de noi, fara mare protectie, si ai reusit sa-l digeri intr-un timp record. Si asta e mare isprava.
De ce ma simt eu vinovata? Pai eu nu aveam certitudinea ca tu vei face fata atat de bine si as fi putut s-o comit grav. Din fericire nu s-a intamplat (sau nu stim inca, fiindca am constatat de mult ca tot ce scriu aici pe forum ajunge sa aiba relevanta si sa actioneze in persoane de care nici c-am auzit vreodata, lumea citeste si daca nu posteaza si lumea reactioneaza...). Asta e problema si asta e greseala pe care mi-o asum. Si am realizat-o singura imediat ce am vazut raspunsul tau, nu are nici o legatura cu ce au postat criticii mei. Intotdeauna ma astept la critici, si crede-ma, sunt atrenata indelung sa le fac fata
In alta ordine de idei, esti OK? Ma bucur ca ai evadat din scenariul recreat. Cum te simti?

Gina iti multumesc Defapt tu mi-ai readus ideea asta in cap cu PM-ul acela de acum ceva timp si, de atunci, lucreaza in fundal Ai dreptate cu tot ce ai scris aici

Lady, Olympia, Sybille va multumesc foarte mult

Si cu asta cred ca-i cazul sa revenim la scopul grupului asta. Revin.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[addinel]

Citat:

sau nu stim inca, fiindca am constatat de mult ca tot ce scriu aici pe forum ajunge sa aiba relevanta si sa actioneze in persoane de care nici c-am auzit vreodata, lumea citeste si daca nu posteaza si lumea reactioneaza...

cata dreptate ai, rrox... nici nu iti imaginezi!



am descoperit subiectul aseara tarziu si am stat pana spre dimineata sa citesc tot-tot. anumite postari le-am citit de 2-3 ori chiar.



sunt A si nu stiu daca sunt un copil captiv sau nu. credeam ca nu, dar atunci de ce, citind, ma simt atat de rascolita? poate doar din empatie? conchita eu cred ca mama ta te-a iubit. asa cum cred ca mama m-a iubit enorm, oricat mi s-ar fi zis (si mi s-a zis de mii de ori) ca nu-i asa. a gresit. mult. a facut lucruri pe care eu nu le-as face niciodata. dar m-a iubit. asa imperfect cum stia ea.



nici nu stiu ce ma arde atat de tare. faptul ca am inceput iar sa imi pun intrebari sau gandul ca mariucu meu s-ar putea indoi vreodata de iubirea mea. oare putem gresi fara sa ne dam seama? ne putem "tine" copiii captivi fara ca macar sa realizam asta? si daca da, un iarta-ma spus peste ani chiar nu mai poate face nimic,,, sau prea putin? bunele noastre intentii nu conteaza?



scuzati-mi incoerenta, dar chiar sunt tulburata. sigur am sa revin al subiect, de citit nu mai mentionez!



mama lu' maria



randuri pentru maria

[rrox3]

Hai sa analizam putin. Ce e absolut necesar pentru a nu deveni captiv? Fiindca in orice familie, sunt sau pot aparea si evenimente traumatice.
Unele dintre voi chiar va simtiti neindreptatite sa va numiti copii captivi (ma rog, defapt adulti captivi in trecut ar fi mai corect spus) fiindca experientele voastre de viata nu sunt atat de dramatice ca ale altora. Asta e o mare prostie. Fiindca trauma produsa nu e direct proportionala cu experienta care o produce, ci cu felul cum e perceputa experienta respectiva de persoana in cauza.
De ce percepem diferit? Stiu, stiu, se aude corul: fiindca suntem diferiti. Dar in ce fel suntem exact diferiti in perceptia traumelor?
Ne diferentiaza capacitatea de autoanaliza. Metacognitia sau mentalizarea (in traducere gen furculition, scuze , nu stiu termeni in romana), adica gandirea asupra gandirii, capacitatea de a schimba perspectiva si a pune sub semnul intrebarii info primit din exterior si din interior.
Pentru ca si oamenii liberi au trait experiente cu potential traumatic, dar pot vorbi liber si coerent, fara a fi complesiti de emotivitate despre ele. D-asta nelia nu e copil captiv si are o buna capacitate de analiza si autoanaliza.
Metacognitia se dezvolta in mod normal in relatia de atasament cu parinti capabili si ei de metacognitie. Copilul o exerseaza mai intai in jocurile de tip "pretend". Nu e ceva de care suntem capabili nonstop si nu exista decat foarte putin copii captivi care sa nu o posede deloc. Numai ca atunci cand ating un subiect "trigger" isi pierd aceasta capacitate si sunt captivi in experienta. Asta ii tine si va tine prizonierii trecutului.
Terapia reusita asta ii aduce clientului, ajutorul sa evadeze, sa-si gandeasca cele mai negre experiente, sa le accepte, sa scape de credintele si concluziile trase atunci, dar invalidante in prezent, si antrenamentul capacitatii asteia.

Tu Conchita ti-ai dezvoltat-o devreme, dar a fost blocata pe anumite relatii, ca cea cu mama. Dar posedai deja obisnuinta de a practica schimbarea perspectivei, metacognitia. Cred ca ti-ai dezvoltat-o devreme pentru ca ai avut totusi suport si grija in primii ani de viata, din partea mamei.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)