52 raspunsuri la acest subiect

[wonderful]

Poate voi fi cam haotica,sunt disperata.Baiatul meu face peste 1 luna 17 ani.Nu mai vrea sa mearga la scoala;pe sem 1 a luat 6 la purtare pt. absente,desi ar fi meritat 4,are medii neancheiate la multe obiecte.Eu am fost f.f. des la scoala si am vorbit cu diriginta careia ,simt,ca-i este mila de mine.Anul trecut l-am dat la terapeut si a urmat o terapie la care am asistat de cateva ori.Concluzia:n-are nicio motivatie in viata,se complace sa ia ce i se da si sa nu faca niciun efort.Am stat de vorba de mii de ori si pe un ton calm si mai incisiv,ultima a fost ieri.In we nu iese aproape deloc,nu mai are prieteni,este impotmolit intr-o inertie din care nu stiu ce sa mai fac ca sa-l scot.Discutiile noastre sunt mai degraba niste monologuri de ale mele.Am vorbit si cu psihologul de la scoala mea si n-a putut sa-mi dea niciun sfat,spunandu-mi ca am facut cam tot ce ar fi recomandat ea.Suntem niste parinti care nu-si tin copiii ca intr-o inchisoare,nu suntem rigizi,are camera lui,conditii bune .Am incercat sa-l fac sa inteleaga ca poate sa faca multe in viata daca-si foloseste datele native,daca munceste.Nu mai stiu ce si cum sa fac sa-l ajut si simt ca mi se rupe inima in mine de suparare si neputinta.Sunt avida sa ascult orice sfat,recomandare pt. ca nu vreau sa se rateze.Multumesc si astept cu emotie orice sfat.



W

[Ana68]

wonderful,imi pare rau de necazul tau...pentru tine ca mama este o tragedie si sincer imi pare rau!Iti doresc mult succes sa poti sa ajungi la un dialog constructiv cu fiul tau.

Sfaturi nu stiu daca sunt eu in masura sa dau,caci intai ar trebui,nu-i asa?,sa-mi vad barna din ochiul meu si apoi paiul din ochiul tau...insa am o singura intrebare si te rog sa nu te superi,ca nu o pun cu cinism:tu ti-ai ascultat vreodata fiul sa auzi ce are si el de spus,astfel incat discutiile voastre sa nu mai fie un monolog de al tau?

Iti tin pumnii si sa fiti sanatosi sa treceti peste perioada grea!



Ana-Maria,mami deAlex&Luana





Album pi casa

[wonderful]

Da,Ana,eu sunt,mai exact eram singura spre care se indrept aori de cate ori vroia sa vorbeasca despre el.Acum as vrea sa aud orice vorba din gura lui,dar,din pacate nu spune decat ceea ce crede ca astept si simt imediat ca ma minte.L-am indemnat sa-si faca o prietena pt. ca este la varsta la care trebuie sa cunoasca si aspectul asta.I-am spus ca nu-i firesc pt. un adolescent sa stea in we nimai acasa,sa nu mai aiba pe nimeni in jur.Asta a fost pana a inceputul anului scolar,treptat,stiind ca ma minte,s-a eschivat de la orice discutie prieteneasca,asa cum aveam inainte.



W

[devo]

wonderful, imi pare tare rau ca treci prin asa ceva . Nu ma pricep la dat sfaturi... dar ma gandesc ca poate are ceva pe suflet (zic si eu) si poate daca ti-ar spune ar stii ca te dezamageste.
Daca ai incerca sa pleci cu el undeva cateva zile, fara sa aduci discutia absolut de loc la problemele acestea. Doar pleci si petreceti putin timp impreuna. Poate o sa-si dea seama cat de mult suferi si o sa incerce el sa se "deschida".
Cred ca deja ai incercat totul, a fost doar o idee.
Mult succes iti doresc!

[ellej]

Baiatul meu e mic, deci nu sunt prea in masura sa dau sfaturi din propria experienta, dar incerc sa ma pun in locul baiatului tau, sa-mi aduc aminte de adolescenta (vremurile difera mult, ce-i drept).

Spui ca in we nu iese, n-are prieteni. Dar unde se duce cand lipseste de la scoala, ce face exact? Ai incerca sa-l urmaresti ? (stiu ca suna urat, dar e la varsta la care poate face tampenii, asa ca orice "arma" e buna). Esti sigrua ca nu s-a anturat cu cine stie cine?

Sper sa-i treaca criza, sau macar sa-ti dai seama exact ce a declansat-o.

Mare e gradina lui Dumnezeu si multe animale sunt in ea :)

[Ana68]

wonderful...Doamne cat de greu trebuie sa fie...si nefiind in situatie si nici macar de fata la toata drama ta,vorbesc din punctul de vedere al strainului care isi da cu parerea in necunostinta de cauza...Incerc din suflet sa inteleg si sa ma pun in situatia ta...insa e foarte greu.Logica ma duce sa gandesc ca voi ati avut o relatie deosebita,pana mai de curand,asa cum scri si tu,insa ceva s-a rupt undeva si flacaul tau,care se tot transforma de o vreme in barbat,si-a pierdut ori increderea in tine...poate daca resuseti sa dai timpul inapoi...sa faci un studiu si poate iti dai seama cand si unde s-a produs ruptura...ori a patit ceva,a facut ceva si ii este teama si nu vrea sa spuna sa nu cumva sa te superi,sa-l certi,sa-l pedepsesti si sa nu te dezamageasca....poate e ceva grav si ii e teama sa marturiseasca ,tocmai de aia s-a si inchis in casa,nu are prieteni,evita lumea ca sa nu cumva sa-l arate careva cu degetul sau sa nu i se ceara sa plateasca....nu stiu,ma gandesc asa...si o alta alternativa care imi vine imi minte,insa daca spui ca nu are prieteni nu prea tine....sa fi intrat in vreo trupa de copii de aia depresivi,care vad viata in negru...au ceva contra lumii intregi,sti tu la ce ma refer...si ,Fereasca Dumnezeu!,sa nu ia cine stie ce....Dar cum ziceam,varianta asta n-ar prea tine,ca zici ca nu iese in lume si nu are prieteni.

Alta chestie care mi-a venit acum in minte,ar mai fi...ca a fost dezamagit de o fata...se poate si asta.Tu l-ai indrumat sa isi faca o prietena,ori poate tocmai asta l-a adus in aceasta stare...poate a incercat sa...sti tu...e varsta...si s-a intamplat o dezamagire,poate fata a ras de el,poate a fost respins,poate a pus suflet intr-o relatie si i s-a dat peste nas,poate au ras altii de el,poate credea ceva si realitatea i s-a aratat cu totul altfel... nu stiu,sunt o mie si una de varianta.

Eu mai gandesc asa...ca monologurile nu sunt chiar o solutie nemaipomenita...intradevar conversatia si comunicarea trebuie impuse pentru a se gasi solutii eficiente,insa insistenta nu duce la nimic constructiv.In teorie e usor de zis,stiu...Incearca sa il apropii cumva fara a insista...nu stiu cum sa zic,ca nu vreau sa pic in ridicol si nici sa crezi ca-s Gica Contra...

Am gasit,acum ceva timp in urma,un site unde un psiholog,cred,scrie niste chestii faine referitor la adolescenti...Daca ai curiozitatea si crezi ca te-ar putea ajuta cu ceva si ai vreme sa citesti,incearca Dialog cu adolescentii

Sper sa te ajute.

Terapeutul...nu stiu daca a fost o chestie tocmai potrivita...cumva s-a simtit abandonat,dus la medic si banuiala mea este ca a gandit "mama ma crede nebun"...pentru ca la varsta lor totul e un amalgam in minte...si fac si confuzii...terapeut=ceva in neregula cu mintea lor,in sensul urat...

Tin pumnii wonderful...!!!



Ana-Maria,mami deAlex&Luana





Album pi casa

[Adrianaa]

wonderful, poate ar fi bine ca baiatul sa aiba o discutie si cu un frate/sora mai mare sau cu tatal. Poate gasesc elemente care sa-l ajute sa treaca peste momentul asta.

Indruma-l spre un club sportiv. Invita-i colegi acasa la el.

Scoala, ii spui raspicat - nu are de ales. Societatea nu are nevoie de oameni neinstruiti - acum mai mult ca oricand. Regulile le face familia, trebuie sa se incadreze in ele. Daca are o perioada de ratacire, trebuie sa actioneze familia, chiar daca trebuiesc impuse unele lucruri. Mai tarziu va realiza ca totul a fost spre binele lui.

Eu cred ca la varsta asta au nevoie mai mult ca oricand de un sfat, chiar daca este respins la prima vedere. Important este sa li se arate ca sunt iubiti si respectati, chiar daca unele lucruri pe care le fac nu sunt tocmai cum trebuie. Trebuie sa ii facem sa inteleaga, ca daca gresesc, pot indrepta greselile acelea, iar parintii sa le ofere incredere. Din tot ce-i spui, chiar daca nu se incropeste un dialog, fii sigura ca el retine totul. Trebuie tact si multa rabdare.

[Adrianaa]

Am recitit primul tau mesaj. Trebuie sa-i dai responsabilitati. Daca nu si le indeplineste, ii tai din drepturi. Ii comunici noile hotarari. Ce are de facut, ce aport trebuie sa aduca in casa. Incepand de la a-si pregati masa, a-si tine ordine in camera, cumparaturi, s.a.m.d. Eu zic totusi, ca starea lui nu va ramane permanenta. Ei se schimba la perioade scurte. Sunt in plina transformare, sunt si ei speriati de ceea ce se intampla cu ei. Incearca sa inteleaga si ei ce se petrece cu ei. Dar din cand in cand trebuie si cate un dus rece.

Comportamentul de la scoala, nota mica la purtare. Poate inseamna o forma de protest pt. el. Ceva ce-l nemultumeste si doreste sa atraga atentia asupra lui.

P.S. Ana68, f. bun linkul - Dialog cu adolescentii

[wonderful]

Dragele mele,sunteti tare inimoase si va multumesc si pt. asta dar si pt. sfaturi.Azi am avut iar o discutie,la inceput aprinsa,pt. ca am vorbit in prezenta lui cu dirig. care mi-a spus ca nici azi nu a fost la scoala.Apoi m-au lasat nervii si,fara voie,am cam varsat niste lacrimi.S-a emotionat-catl-o tine?-si i-am zis s-o luam de la zero.L-am ajutat la niste referate,a mai citit la unele obiecte si maine sper sa mearga la scoala.

Unde statea cat chiulea?N-o sa ghicici niciodata!Eu,una,mi-am facut cruce...In cate o scara de bloc statea ore in sir pe frigul asta!!!No comment.Va multumesc inca o data f. mult si sper ca ai vostri copii sa nu fie atat de dificili.



W

[Vic]

Wonderful, multi adolescenti trec adesea printr-o perioada depresiva in incercarea de a se adapta trecerii de la stadiul de copil la cel de adult. Unii incep sa discute despre moarte, desi nu au ganduri suicidare. Viata sociala e foarte importanta pentru adolescenti, dar unii au dificultati in a-si face prieteni, se simt exclusi si increderea in propriile forte scade. Unii au dificultati in stabilirea identitatii sexuale.

Tu ai avut o relatie excelenta cu fiul au, dar am senzatia ca la un moment dat asteptarile tale nu s-au mai potrivit cu dorintele si experientele fiului tau, el ti-a simtit dezaprobarea si a cautat alte cai de a-si satisface nevoile evitand confruntarile directe cu tine (zici ca-ti spune numai ce crede ca vrei tu sa auzi). Eu as sugera ca in loc de monologuri, pe care deja le stie bine, sa te duci la el si sa-i spui doar atat: sunt aici sa te ascult. Vreau sa te inteleg si sa te ajut sa realizezi ceea ce iti doresti tu. Voi incerca sa iti accept deciziile, sau vom discuta impreuna, cautand calea cea mai buna. Atat, apoi taci. Nu te simti stingherita daca nu va spune nimic. Daca dupa 15 minute nu spune nimic, spune-i ca il lasi sa-si puna singur ordine in ganduri, si ca esti oricand dispusa sa-l asculti. Aminteste-i asta in fiecare zi, fara sa-i mai tii teorii despre ce vrei tu pentru viitorul lui, ce-i normal si ce nu in viziunea ta etc. Asta stie deja.
Daca vine si incepe sa-ti spuna ce-i cu el, ce-si doreste, etc, nu-l critica, indiferent ce spune. NU reactiona negativ. Respira adanc, chiar daca ce iti va spune te va soca si va fi complet impotriva principiilor tale. Daca totusi prima reactie, sub impulsul momentului, e prea puternica, opreste-te de indata ce realizezi ce s-a intamplat si recunoaste ca ai gresit, ca nu e o atitudinea pe care ti-o doreai si pe care o astepta fiul tau. Explica-i ce te-a facut sa reactionezi asa si ca de-acum vei incerca sa fii mai deschisa la ceea ce-ti spune el.

Legat de scoala, as zice ca s-a intamplat ceva acolo, ceva care l-a afectat in mod extrem. Posibil sa fi fost criticat in mod repetat de profesori - si apoi ai adaugat si tu critica acasa, ceea ce a accentuat starea lui in loc sa o atenueze si sa dea rezultatul asteptat de adulti. Sau a avut altercatii cu unul sau mai multi colegi. Poate se iau unii colegi de el, sau poate ii cer sa faca cine stie ce ca sa-l accepte in grup sau… cine stie, aici sunt multe variabile si ar trebui sa stiu mai multe detalii. Ce l-ar ajuta? Sa il asculti fara sa-l critici, fara sa reactionezi puternic, ci sa fii acolo sa-l sustii, sa-l incurajezi, sa-l sustii in decizii. Asculta-l intai pe el, intreaba-l ce solutii vede el la probleme, nu-l forta sa aiba o gasca de prieteni daca el nu simte nevoia, ci accepta-i deciziile atat timp cat nu-i pun viata lui sau altora in pericol. Intreaba-l cum il poti ajuta tu, si acorda-i ajutorul cerut.

Eu am fost genul de adolescent timid, tacut, retras, care se imprietenea numai cu cei care aveau dificultati de integrare. Am avut suportul parintilor, al mamei in primul rand, si am deposit dificultatile respective in timp. Fiul meu mai mare are 14 ani. Ma recunosc in el. Si el e tacut, retras, are cativa prieteni, dar se intalneste cu ei doar la scoala, desi il incurajez sa ii sune, sa iasa cu ei la un film, o plimbare etc, sau sa-i aduca acasa… Dar nu insist, cid oar ii amintesc uneori ce poate face, si ca sunt oricand dispusa sa-l ascult. Ma pregatesc sufleteste pentru eventuale crize de identitate si incerc sa creez si mentin o legatura deschisa de incredere si acceptare intre noi.

Multa rabdare si putere!