8 raspunsuri la acest subiect

[lorelei_19]

Mamici si tatici de adolescente, cum faceti voi cu minciuna? Fiica-mea minte, ii place pur si simplu. Si uneori inventeaza niste chestii, de-mi sta mintea-n loc. Am incercat mai multe variante, dar n-am reushit. Acum insa a spus o minciuna gogonata la scoala, iar eu am dat-o de gol, fara sa vreau. O sa aiba probleme foarte mari, poate chiar ishi pierde credibilitatea in fatza tuturor. Ce sa fac s-o dezvatz? Am incercat mai multe variante, dar n-a functionat nici una. Nu minte doar ca sa traga foloase (de fapt foarte rar), minte pur si simplu, ca nici nu mai stiu cand s-o cred si cand nu. Si asha face de cand a inceput sa vorbeasca.

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

[descintec]

Lorelei, copiii mint din mai multe motive (cum tu nu ai spus prea multe eu dau cateva): ca sa iasa din incurcatura, ca sa impresioneze, ca sa manipuleze. Copiii pot sa minta ca sa ne infrunte (sa vada daca ne prindem sau daca tine).

Cum ar trebui procedat cu un copil care vrea sa acopere o boacana:
-in general, nu faceti un dezastru din greseli. Ce poate fi trecut cu vedreea (o cana varsata), se trece si nu se pedepseste. Copilul e incurajat sa repare singur gresala. Si ajutat, daca e mic.

-trebuie incurajati sa aiba incredere in noi. E bine sa ii invatam nu numai ca nu vor fi aspru pedepsiti, dar si ca ii ajutam sa gaseasca solutii ca sa isi repare greselile.

-sa stie ca daca gresesc, pedeapsa e suportabila si indulcita (nu anulata) de recunoasterea vinii.

-reactiile exegerate ii pot speria, ar fi bine fara urlete si alte manifestari de gen.

Cand un copil fabuleaza, inventeaza povesti (probabil fetita ta aici se incadreaza), scopul lui e sa atraga atentia. Exista in general un motiv care il face sa se simta nesigur (adolescenta ar fi unul foarte explicabil in cazul Malinei). Uneori, cand problema se prelungeste poate intra in sfera patologicului - mitomania. Am gasit un link despre asta, poate ti-e de folos. Acolo se vorbeste chiar de psihoterapie. Eu nu cred ca e cazul, dar solutiile propuse acolo mi se par viabile: 1. poti sa o ajuti sa constientizeze problema (minte fiindca se simte nesigura, e altfel decat si-ar dori) si 2. sa capete incredere in ea insasi. E un exercitiu de cunoastere si acceptare a propriilor limite :)

http://www.121.ro/co...=1132&page_nr=1


Modul cel mai sigur de a corupe un tanar este sa il inveti sa ii pretuiasca mai mult pe cei care gandesc ca el, decat pe cei care gandesc diferit.
Nietzsche

[Bubbles]

Lorelei, aici ma recunosc pe mine insumi, intr-o anumita perioada a adolescentei. Minteam natural, ma simteam bine sa fac asta, mi se parea c-asa sunt eu insumi, ma protejez... Nu stiu insa impotriva a ce ma protejam, acum nu mai realizez prea bine ce era... in capul meu.
Cert este ca mi-as fi dorit ca parintii sa-mi acorde mai mult timp, sa stea de vorba cu mine despre tot felul de maruntisuri, si nu sa-mi reproseze cele mai neinsemnate lucruri si fapte, sa-mi ceara doar "scoala, scoala si iarasi scoala", sa fie preocupati doar sa aiba ce sa puna pe masa, pentru mine nu asta conta atunci, imi doream intelegere, prieteni. E adevarat, si-a avut si scoala rolul ei, altfel poate nu as fi in situatia in care sunt, dar pe de alta parte... golul de comunicare cu parintii exista inca, desi in ultimii 10 ani si ceva am incercat sa-l umplu cu ceva... Insa e greu, baza nu a existat, si cand imi amintesc, parca nu mi-e bine nici acum.
Nu stiu cat au realizat ei ca eu mint... serios, ajunsesem la un asa... profesionalism, incat ma credeam si eu, chiar daca era ceva de bine, eu tot minteam, de dragul de a nu spune adevarul.
Mi-a trecut o data cu preocuparile, cu responsabilitatile ce au aparut in viata mea. Acum sunt pe extrema cealalta, ma fac "foc si para" cand realizez ca ma minte cineva (si ma prind repede, iti dai seama, doar... vorbesc din experienta).

Bafta multa cu fetita ta!!!


Bianca

[lorelei_19]

Descintec, mi-ai dat un raspuns foarte detaliat si niste sfaturi foarte bune, multzumesc frumos .
Parerea mea e ca Malina minte pentru ca are foarte multa fantezie, pentru ca n-o face (decat rar ) cu interes. A inceput cand avea cred vreo 2-3 ani si cand imi povestea niste chestii care n-ar fi putut sa i se intample niciodata (pisica de plus a venit in patul ei, mai tarziu despre o zana buna, etc). I-am sugerat de mai multe ori sa scrie povesti, ba chiar o data m-a ascultat si ieshise o poveste plina de suspans. Din pacate, ca si puiul tau, e in criza de timp si in plus scrisul nu-i face mare placere. Poate pictatul, ca se pricepe foarte bine. Anul trecut castigase premiul 1 pe cantonul Aargau la pictura.
Deci inteleg de ce, dar nu stiu cum s-o fac sa fabuleze doar in fatza foii de hartie, si nu in viatza. Am sa incerc sa mai vorbesc cu ea, sa vedem ce mai facem.
Bianca (sunt innebunita dupa numele tau ), multzumesc de incurajari, m-am mai linistit. Si mi-am adus aminte ca si eu am avut perioada mea de minciuna. Era asha de simplu sa mint si atat de complicat adevarul... Insa o faceam sa-mi simplific viatza si sa fiu lasata in pace.
Poate mai aveti idei, dragele mele, mi-ar prinde bine. Pup si numai bine.
Ana

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

[Bubbles]

Ana

Si la mine tot asa a inceput: spuneam povesti "la greu", inventam te miri ce, am scris poezii o multime (am castigat si premii la scoala, serios ), le-am compus si muzica la unele (dadeam spectacole cu copii de la bloc), am scris novele (am si niste visuri nocturne active, si unele dintre idei imi veneau din ceea ce visam noaptea). Citeam non stop, pe ascuns uneori, deoarece ai mei veneau dupa mine, "sa pun mana sa invat, sa nu mai citesc", deoarece spuneau ei ca "literatura asta nu o sa te duca nicaieri, unde e cartea de matematica?!".

Nu cred ca daca mi-ar fi spus cineva sa nu mai mint, as fi facut-o doar asa, de dragul persoanei. Este un obicei de care te dezveti greu, te simti "neacoperit" si fragil atunci cand spui adevarul, dar incet incet, se intampla...

Cred ca trebuie sa stai linistita cu Malina, important este sa fie sanatoasa, sa stie ce cale sa urmeze, ce prieteni sa-si aleaga, sa ai incredere in ea ca nu-si face ei insisi vreun rau. Restul, va veni de la sine, si dupa mai multi ani, s-ar putea sa-i para rau de toate aceste minciunele fara sens, asa cum ma intreb si eu acum, oare de ce ma complicam atata in realitate.


Bianca

[anto]

lorelei-19 [flo]ai o fetita f.frumoasa si...f.inteligenta.Stiu ca ,copiii care "mint" de cum incep sa vorbeasca au o imaginatie f. bogata.
O sa-i treaca probabil cu timpul .

[lorelei_19]

Multzumesc, Anto, esti o draguta , multzumesc pentru complimente
Acum, de la o vreme, o vad mai tacuta, mai linistita, mai serioasa. Si nici nu mai minte! probabil ca ultima patzanie de la scoala a pus-o pe ganduri. Mi se pare ca s-a mai maturizat, asha, in decurs de 1-2 luni.

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

[adrienne12]

Dragelor hang in there. Fiu-meu a inceput sa minta la adolescenta. Minte de inghata apele si numai in legatura cu scoala. Minte sa iasa din incurcatura si sa scape de cicaleala mea. Si eu minteam la virsta lui tot ca sa scap de parinti si de cicaleala lor. Dar eu invatam si aveam note f. bune. Fiu-meu insa e mediocru desi extrem de inteligent si a pierdut un an din motive de santate si pt. ca nu si-a dat interesul; putea sa recupereze. In fine, sa fac o poveste lunga scurta, megre la psiholog. AM gasit unul f. bun, recomandat de cineva de la scoala lui, care il motiveaza, ii explica si nu il cicale ca mine. E f. scump, ma ustura la punga $200/ora dar merita. Vad ca ma inteleg altfel cu el de cind merge la el.