37 raspunsuri la acest subiect

[star33]

quote:

---

Originally posted by Emilia B.

...imbracati cu Putere de la El sa ducem o viata sfanta, vom face natural acele fapte, vom duce lupta contra carnii, dar pe care de unii singuri NU O PUTEM DUCE, dar "prin Isus Hristis suntem mai mult decat invingatori", si lupta asta poate parea tare grea din afara, din perspectiva unui om ne-nascut din nou, insa eu am simtit intr-adevar ce inseamna acele cuvinte "luati Crucea Mea", dar [u]"Crucea Mea este usoara!"[/u]

---

Da, asa este, noi singuri nu putem sa ducem lupta duhovniceasca. Trebuie sa avem ajutorul Lui. Poti sa ne spui mai mult despre momentul cand tu ai devenit "om nascut din nou"? s-a realizat acest lucru prin Spovedanie?

[Emilia B.]

nu, star, nu s-a intamplat la spovedanie.
promit ca o sa povestesc experienta mea, dar acum e tarziu.
revin marti seara.

.........................
"Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!"

[Emilia B.]

star,
eu am avut sansa sa cresc intr-o familie in care Cuvantul Lui Dumnezeu a avut o destul de mare importanta, desi nu pot sa spun ca am avut in jurul meu exemple foarte puternice de oameni care sa Il lase pe Dumnezeu sa intre in toata fiinta lor si sa fie marturii de vieti transformate radical.
Oricum, cam pe la 15 ani incepusem sa am vise si fumuri adolescentine, voiam sa devin faimoasa, sa fiu o alta Madonna, sa fiu actrita, sa cant... si cam tot atunci m-am si indragostit de cel care astazi imi e sot!
Mi se dadusera principiile fundamentale, despre Dumnezeu si cum se poate dobandi viata vesnica, dar nu aveam parte de o hrana spirituala mai "solida", cum si cat de mult acele pricipii divine sunt aplicabile la viata cotidiana, in relatiile inter-umane, in trairea unei vieti cu viziune divina, in alegerea unei meserii, unei "cariere", habar-n-aveam ce inseamna Dumnezeu in relatiile dintre baieti si fete.
Si uite ca sunt invitata la un grup de studiu biblic, si bineinteles ca incep sa ma duc, ca doar frecventa si "iubitul" meu secret.
Pe masura ce incepeam sa aud cat de "reala" era Biblia, dar in acelasi timp si cu acele intrebari clocotind in mine, (as fi vrut asa de mult sa stiu unde si cum se impaca Dumnezeu cu toate nazuintele mele[bum]pornite din darurile puse de El acolo, dar pe care eu aveam de gand sa le folosesc spre propriul meu castig si sa culeg eu laurii )si de la care tanjeam dupa un raspuns personalizat de la Dumnezeu, uite ca se intampla sa ma conduca "iubitul" meu o portiune de drum intr-o seara de la studiu acasa, si fara sa-i fi pus eu absolut nici o intrebare, incepe sa-mi expuna intr-un mod atat de simplu si clar perspectiva crestina asupra vietii (si mai ales cum poti sa-i dai inapoi Datatorului darurile pe care le-a pus in noi -muzica, in mod deosebit, ca aveam amandoi aici un punct comun-, si raspunsuri despre relatiile dintre un barbat si o femeie dpdv al Lui Dumnezeu!, si alte chestii), incat ramasesem fara cuvinte!
Am vazut atunci pentru prima oara in mod clar, in fata ochilor, cat de mult ii pasa Lui Dumnezeu de mine, si cat de mult il intereseaza framantarile mele interioare! Mi-am dat seama ca fusese de-ajuns sa fac eu un singur pas spre El, cu sinceritate, si ma aratasem cu toata fiinta dornica (in urma cu cateva saptamani) sa aflu pentru ce m-am nascut, ce scop am...


Ajunsa acasa, cand am ramas singura, dupa ce am pus cap la cap tot ce mai aflasem la studiu, si cu o "cunostinta", "intelepciune" care venea de undeva din experiorul meu, (iar acum vad ca era un nivel care imi era suficient atunci, dar care a crescut din zi in zi, din "glorie in glorie") si de care eu sigur n-am mai fost niciodata capabila, am trait o experienta pe care n-as da-o pe nimic in lumea asta!
Nu am cuvinte sa descriu ce simteam, si cum Ii simteam prezenta in camera!
Daca m-ar intreba cineva ce E Dumnezeu, as spune o Dragoste fara capete (ce redundante sunt cuvintele...), o Dragoste Ciudata, nu din lumea asta, O dragoste care iti intra si iese prin toti porii, o dragoste care ma primeste asa cum sunt, si care ma transforma!

Cate valuri de dragoste ma scaldau din cap pana in picioare, ceva ce nu mai simtisem niciodata, ceva atat de diferit, de imbalsamant, era o senzatie care efectiv imi spunea ca n-o sa ma lase niciodata, pur si simplu stiam, eram sigura ca indiferent de ce mi s-ar mai intampla de atunci, nu-mi va mai fi teama de nimic, ca El ma iubeste si imi vrea binele!
lacrimile mele sarate, fizice, si cu Sangele Lui nevazut ma curatau si ma innoiau! Mi-am incredintat viata mea in Mainile Lui, stiind ca Acolo vor fi cel mai in siguranta, si I-am spus ca vreau sa dirijeze El viata mea, desi nu stiam ce trebuia si nu trebuia sa fac, concret. Eram flamanda dupa Acest Dumnezeu pe care L-am intuit mereu acolo, in umbra, inca din copilarie...

In acea Noua si Puternica Lumina, am vazut cat de scarboase au fost toate motivatiile mele, mi-am vazut viata cu alti ochi! i-am spus ca imi pare rau ca am fost atat de egoista sa ii fur meritul Lui pentru tot ce aveam in mine, si sa il folosesc sa imi gadil mandria mea si sa obtin aprobarea oamenilor.
a picat totul, toata alergatura mea am vazut-o ca goana dupa vant, am simtit ca niste lanturi nevazute au cazut dupa mine!
Atunci am inteles ce inseamna ca Adevarul va va face liberi!
Ma vedeam murind si inviind! La o viata noua! Nu stiam ce inseamna asta, inca aveam o gramada de invatat...
Am stat in acea rugaciune cred ... nu stiu, vreo 2 ore...

Deocamdata ma opresc aici.

N-am devenit perfecta!
Insa stiu sigur ca atunci numele Meu a fost scris Acolo Sus, si ca din acel moment am devenit fiica de Rege.
De atunci incolo, cu hopuri, cu purificare prin foc, (pentru ca multe obiceiuri trebuiau sa moara si multe lectii au fost si au ramas inca de invatat), (si ahhh, ce durereos este procesul de invatare uneori, dar aurul asa se dovedeste, prin foc...), insa am pornit pe un Drum care stiu sigur unde duce, pentru ca am in mine pe Cel care imi arata portiuni din Acel loc, si care ma indruma, ma mustra, ma mangaie, imi da cate o palma dupa cap, ca apoi sa ma copleseasca iar cu un nou val de dragoste Ciudata...


.........................
"Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!"

[irina.c.]

Draga Emilia,in conceptia ta,ce se intampla cu copiii mici care mor si nu au luat inca o decizie constienta de a-si transfera viata in mainile lui Dumnezeu?Cum se vor duce ei in ceruri,daca nu l-au primit pe Hristos?Deoarece nu au decis pentru viata noua,nu au fost spalati de razvratirea contra lui Dumnezeu,se duc in iad?Ce se intampla cu cei care nu iau aceasta decizie si mor intre 0-15 ani,sa spun?

Irina si bb Iinca(26apr04)
"Toti traim sub acelasi cer ,dar nu toti avem acelasi orizont."

[irina.c.]

Daca tot ai explicat ce inteleg(neo)protestantii prin mantuire,sa explic si eu ce intelegem noi ortodocsii prin asta,deoarece conceptiile sunt diferite.O fac foarte pe scurt.
Mantuirea inseamna salvare de la ceva.De la ce?Suntem salvati de la moarte,de la tirania pacatelor,de la pierderea tintei noastre de a ne asemana cu Dumnezeu.Conceptia ortodoxa a mantuirii este în mod esential ontologica (ontos – fiinta, existenta). Conflictul nu este atat intre vinovatie si justificare, cat intre moarte si viata. In conceptia juridicã, Dumnezeu apare ca un Suveran care se supara pentru ca niste fiinte create de El I-au calcat legea. In conceptia ontologica, Dumnezeu este sursa vietii si parasirea Lui inseamna in mod implicit moartea, vazuta nu ca o pedeapsa, ci ca o lipsa a vietii.

Pacatul afecteazã natura umana, o corupe si o murdareste. Ca urmare omul isi rateaza scopul pentru care a fost creat, acela de a se uni cu Dumnezeu si de a avea chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie, „Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.” Observa ca el nu scrie, „Toti au pacatuit si acum Dumnezeu ii va ucide.” Cuvintele lui Pavel ne arata care este de fapt problema noastra: pacatul ne-a afectat fiinta, natura si ne-a schimbat din purtatori ai vietii si slavei divine în purtatori ai mortii.

Starea de care trebuie sa fim mantuiti este nu atat mania unui Dumnezeu suparat, cat intunecarea si murdaria naturii noastre lipsita de sursa vietii si patrunsa de moarte. Am pierdut prin pacat asemanarea cu Dumnezeu si suntem incapabili sa mai avem legatura cu El, sursa vietii. Problema tine nu de socoteala pacatelor, ci de starea fiintei noastre. Suntem nu respinsi de Dumnezeu, ci incapabili de a ne mai apropia de El din cauza starii noastre corupte. De aceea, în Ortodoxie mantuirea nu are un aspect juridic, ci unul terapeutic. Suntem cu totii bolnavi de pacat si de moarte si avem nevoie de vindecare.

Mantuirea se primeste prin credinta. Dar distinctia pe care neo)protestantii o fac intre fapte si credinta este pentru ortodocsi lipsita de sens. Intr-adevãr, ne intrebam, asemenea lui Iacov in Epistola sa, ce inseamna credinta fara fapte? Este un nonsens. Toate exemplele de credinta pe care le gasim în Scriptura sunt exprimate prin fapte. Credinta adevaratã este întotdeauna credinta faptelor. Dar nici faptele facute în afara credintei nu au nici o valoare inaintea lui Dumnezeu. Credinta si faptele nu sunt separate, nici nu decurg una din alta intr-o legatura de cauza si efect, ci sunt concomitente. Ele se afla, dupa cum spun teologii ortodocsi, intr-o relatie de sinergie. Una nu poate avea loc fara cealalta. Asa cum natura umana si cea divinã a lui Hristos se afla intr-o relatie de sinergie, tot asa si faptele si credinta. A fi mantuit prin credinta nu înseamna a fi mantuit in urma unui proces mintal, prin acceptarea chiar sincera a unei afirmatii, ci in urma credintei care se manifestã prin fapte.

In acelasi timp, Ortodoxia respinge ideea cã faptele bune ne-ar crea merite prin care sã fim mantuiti. Conceptul de „merit” are o bazã juridica, legala, pe care am vãzut ca Ortodoxia o respinge. Orice idee ca omul si-ar putea reduce vina prin meritele faptelor bune este straina de gandirea ortodoxa. Si totusi faptele sunt importante, dar nu pentru „meritele” lor, ci pentru puterea pe care o au de a ne transforma. Efortul credinciosului de a face fapte bune duce in el insusi la indumnezeirea omului, la impartasirea naturii divine. Faptele sunt importante in mantuirea noastrã nu prin meritele pe care le-ar castiga pentru noi, ci prin transformarea interioara pe care o produc în noi.

In conceptia ortodoxa, omul se uneste cu Hristos printr-o credinta care lucreaza, si aceasta unire aduce in fiinta omului indreptatire si sfintire. Asa cum declara Apostolul Petru, scapand de stricaciunea poftei din lume, ne facem partasi firii dumnezeiesti. Tainele Bisericii si participarea activa la viata Trupului lui Hristos contribuie tocmai la aceastã unire misticã intre credinciosi si Hristos. Botezul este identificarea – nu doar simbolica, ci mistica si reala – cu moartea si invierea lui Hristos, iar euharistia este identificarea - nu doar simbolicã, ci misticã si reala - cu trupul lui Hristos. Tainele ne afecteazã nu doar mintea, ci întreaga noastrã natura, care se patrunde de natura dumnezeiasca.

Biserica Ortodoxa a pastrat in traditia si in practicile ei o conceptie completã a mantuirii, ca o implinire a chemarii omului de a se transforma dupa chipul si asemãnarea lui Dumnezeu, de a se indumnezei prin har. Pentru ortodocsi, mantuirea nu înseamnã o schimbare a statutului juridic, ci o schimbare tainicã dar si vizibila a naturii umane prin unirea ei cu Hristos. Aceasta schimbare a fost facuta posibila de Hristos prin Intruparea, Rastignirea, Invierea si Sederea Lui la dreapta Tatalui. Ea este operatã de Duhul Sfant prin har in cel care crede, cu deplina participare a omului. Toate aspectele vietii Bisericii contribuie si sunt instrumente ale acestei mantuiri: tainele, inchinarea, viata de asceza, rugaciunea, faptele bune. Mantuirea nu este un act, ci un proces care se continua in tot cursul vietii credinciosului.












Irina si bb Iinca(26apr04)
"Toti traim sub acelasi cer ,dar nu toti avem acelasi orizont."

[oana0204]

[flo][flo][flo] irina.c.

Oana D

http://community.web...92726GbMnHz?421

[Emilia B.]

Ma vad nevoita sa accentuez un pic distinctia pe care o vad eu in Lumina Scripturilor, dintre Credinta si Fapte.

irina, sunt foarte de acord cu marea parte din ce ai spus tu, pozitia ta este foarte aproape de axa biblica. o sa revin cu ce nu sunt de aceeasi parere.

Credinta este canalul, instrumentul prin care omul este readus ontologic, dar si juridic (ca sa folosesc termenii tai) in comuniune cu Dumnezeu.

Tu probabil ai vazut in povestea nasterii mele din nou mai mult latura vinovatiei (juridica) a pacatului decat cea a starii fiintei mele, in stadiu de separare de Dumnezeu, pentru ca am explicat mai mult aspectele concrete, terestre, si mai ales, ce anume am inteles eu atunci ca s-a petrecut cu mine, la varsta pe care o aveam.

Sa nu uitam ca un om comun, care nu are o pregatire teologica sau cu un bagaj mai bogat de studii de oricare fel, singurul mod prin care percepe ca ceva e in neregula cu fiinta lui, la un anumit moment dat, este relationat pur si simplu la golul pe care il simte in interior, pe care nu il poate descrie filosofic, teologic, ontologic, ci doar ca banii, faima, masina, gagiu' nu imi aduc implinire, si ca trebuie sa fie ceva, Acolo, mai Mare, trebuie sa fi fost creat pentru ceva mai mult...



Prin credinta ma intorc la Dumnezeu, Cel care a facut sa ma nasc pe Pamant, Creatorul nevazut de ochii mei trupesti, credinta, care produce nasterea din nou, regenerarea fiintei mele, cand inteleg, am aceasta decoperire, revelatie, ca Isus deja a platit in locul meu consecinta despartirii mele de Dumnezeu, ca eu sa pot primi din nou pozitia pentru care a creat El omul sa existe, Adam si Eva (de a avea o relatie personala cu Dumnezeu), iar eu trebuie doar sa accept asta. Far nici o alta zbatere de-a mea insotitoare. Nici o fapta (sau tone de fapte) nu ma vor califica BUN pentru a sta Inaintea Lui. Doar prin filtrul Isus, eu pot fi vazuta neprihanita de
Dumnezeu.
Asta e rolul credintei!
Dar exact cum ai spus, si cum spune si in
Iacov 2:14 Ce folos, fratii mei, daca zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are? Oare credinta poate sa-l mantuiasca?
2:15 Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele,
2:16 Si cineva dintre voi le-ar zice: Mergeti in pace! Incalziti-va si va saturati, dar nu le dati cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?
2:17 Asa si cu credinta: daca nu are fapte, e moarta in ea insasi.
2:18 Dar va zice cineva: Tu ai credinta, iar eu am fapte; arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea.
2:19 Tu crezi ca unul este Dumnezeu? Bine faci; dar si demonii cred si se cutremura.
2:20 Vrei insa sa intelegi, omule nesocotit, ca credinta fara de fapte moarta este?

si da in continuare si niste exemple




.........................
"Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!"

[Emilia B.]

quote:

---

Originally posted by irina.c.

Daca tot ai explicat ce inteleg(neo)protestantii prin mantuire,sa explic si eu ce intelegem noi ortodocsii prin asta,deoarece conceptiile sunt diferite.O fac foarte pe scurt.
Mantuirea inseamna salvare de la ceva.De la ce?Suntem salvati de la moarte,de la tirania pacatelor,de la pierderea tintei noastre de a ne asemana cu Dumnezeu.Conceptia ortodoxa a mantuirii este în mod esential ontologica (ontos – fiinta, existenta). Conflictul nu este atat intre vinovatie si justificare, cat intre moarte si viata. In conceptia juridicã, Dumnezeu apare ca un Suveran care se supara pentru ca niste fiinte create de El I-au calcat legea. In conceptia ontologica, Dumnezeu este sursa vietii si parasirea Lui inseamna in mod implicit moartea, vazuta nu ca o pedeapsa, ci ca o lipsa a vietii.

---

Nu cred ca in viziunea juridica Dumnezeu este suparat pe fiintele create de El, ptr ca i-au incalcat Legea, nu asta e problema. El pur si simplu este Sfant, si nu poate sta in acelasi loc cu pacatul, si da, este chiar manios, uneori, pentru ignoranta crasa e copiiilor Sai.
Din starea de separare existentiala a creatiei Lui, deriva in mod absolut implicit si starea de vinovatie juridica, ca sa merg pana la capat cu termonologia folosita de tine.

quote:

---

Pacatul afecteazã natura umana, o corupe si o murdareste. Ca urmare omul isi rateaza scopul pentru care a fost creat, acela de a se uni cu Dumnezeu si de a avea chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie, „Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.” Observa ca el nu scrie, „Toti au pacatuit si acum Dumnezeu ii va ucide.” Cuvintele lui Pavel ne arata care este de fapt problema noastra: pacatul ne-a afectat fiinta, natura si ne-a schimbat din purtatori ai vietii si slavei divine în purtatori ai mortii.

Starea de care trebuie sa fim mantuiti este nu atat mania unui Dumnezeu suparat, cat intunecarea si murdaria naturii noastre lipsita de sursa vietii si patrunsa de moarte. Am pierdut prin pacat asemanarea cu Dumnezeu si suntem incapabili sa mai avem legatura cu El, sursa vietii. Problema tine nu de socoteala pacatelor, ci de starea fiintei noastre.

---

corect

quote:

---

Suntem nu respinsi de Dumnezeu, ci incapabili de a ne mai apropia de El din cauza starii noastre corupte. De aceea, în Ortodoxie mantuirea nu are un aspect juridic, ci unul terapeutic. Suntem cu totii bolnavi de pacat si de moarte si avem nevoie de vindecare.

---

nu sunt de acord cu distinctia pe care o faci, cele 2 sunt atat de legate una de alta!
si nu sunt chiar atat de sigura ca intr-adevar distinctia asta o face si biserica ortodoxa...

ai mai spus ca

quote:

---

"Ortodoxia respinge ideea cã faptele bune ne-ar crea merite prin care sã fim mantuiti".

---

hmmm...
din cate stiu eu, nu asta e si pozitia bisericii ortodoxe. Ma insel?

iar cu acest fragmentel

quote:

---

"Si totusi faptele sunt importante, dar nu pentru „meritele” lor, ci pentru puterea pe care o au de a ne transforma. Efortul credinciosului de a face fapte bune duce in el insusi la indumnezeirea omului, la impartasirea naturii divine. Faptele sunt importante in mantuirea noastrã nu prin meritele pe care le-ar castiga pentru noi, ci prin transformarea interioara pe care o produc în noi."

---

as putea fi de acord, dar intr-o foarte mica masura. Intr-adevar, faptele au si ele putere de a ne transfoma, facand un anumit lucru, (care poate nu iti vine sa il faci datorita opozitiei din natura pacatoasa), te autodisciplinezi, si "semeni samanta" pentru o recolta a unui caracter divin. Facand repetat si regulat unele lucruri, ti le introduci in obicei, din obicei in caracter, care te va pune in legatura cu destinul tau, (de ex. citirea Bibliei, prin innoirea mintii pe care o aduce), si prin urmare, va aduce o viata implinita, victorioasa!

INSA!!! daca exista ceva care sa aiba INTR-ADEVAR puterea de a transforma (mult mai mult decat eforturile mele de a face fapte bune), acel "ceva" este de fapt un "cineva" iar numele Lui este ISUS! Persoana Lui, Fiinta Lui, in partasie cu fiinta mea, ACEEA ma va transforma in interior, Dragostea Lui cu care ma copleseste ori de cate ori ma gandesc la cum a intervenit in viata mea, si cum imi tine inima in continuare chiar acum sa functioneze si sa nu se opreasca, si cum ma trezeste in fiecare dimineata la viata, la constienta, la o noua zi, pe care tot El o faureste, cum m-a invatat atatea lucruri despre El, cum face sa creasca in inima mea dragostea fara conditii pentru sotul meu, cum isi picura fagurii de intelepciune din Cuvantul lui peste sufletul meu, care si-a gasit "odihna" in El, si muuulte altele ca acestea, ACESTEA au puterea de a transforma!

Faptele? imi vin atat de natural, incat trebuie sa depun "un efort" sa le fac!
dar tocmai chestiunea asta cred ca e dificil de inteles pentru cei cu gandirea ortodoxa! (cu care si eu am crescut): Cand omul experimenteaza nasterea din nou, "de sus", (2Co 5:17 Caci, daca este cineva in Hristos, este o faptura (Sau: zidire.) noua. Cele vechi s'au dus: iata ca toate lucrurile s'au facut noi.)primeste o putere, Duhul Sfant (aceeasi putere care l-a inviat pe Isus din morti, care a vindecat bolnavi, care a inviat morti!!!), pe care trebuie doar sa O experimentezi, ca sa intelegi ce poate face dintr-un om, cu un om si intr-un om!
Restul, faptele sunt doar o expresie a intregii realitati (atat de puternica) care are loc in duhul tau!


Rolul faptelor?
Faptele mele sunt un deget care arata spre El!
Si in fata Lui Dumnezeu, faptele ma vor pozitiona pe un anumit "locas" (Isus a spus ca "in casa Tatalui Meu sunt multe locasuri") in Imparatia LUI (DUPA ce voi fi trecut deja linia de sosire, dupa cum am mai scris la sub. "reintoarcerea regelui"), in urma cursei credintei despre care vorbeste Pavel in 1 Cor. 9:24-26 (in Imparatia Lui vor fi rasplati diferite, ptr ca au fost "alergari" diferite, dar sunt sigura ca acolo nu va mai exista frustrare sau invidie ptr ca ala a primit mai mult ca mine...va fi total alt sistem de lucruri, natura noastra va fi TOTAL lipsita de pacat), si Biblia vorbeste de unele "cununi". Exact cum si care vor fi, nu e asa de important acum, ptr ca nu am fi capabili sa discernem si sa nu
fim partinitori, cu natura noastra pacatoasa inca prezenta in noi, important e sa vedem ca in urma faptelor vom fi rasplatiti intr-un fel sau altul, dar nu mantuiti!
Faptele mele vor fi evaluate, nu ca sa imi hotarasca destinul, daca voi ramane sau nu acolo, cu Dumnezeu, ptr ca deja faptul ca am fost inviata in trupul de slava, la Prima Inviere, inaintea celor 1000 de ani, s-a intamplat pentru ca Dumnezeu stia deja de cand traiam pe Pamant daca era de-a Lui sau nu.
Cei care nu-l vor fi primit niciodata in viata lor pe Isus si lucrarea lui de mantuire, vor fi inviati abia dupa cei 1000 de ani, cand deja destinul lor va fi hotarat. Dumnezeu ii va invia si ii va judeca sa le arate de ce se vor duce acolo unde se vor duce, in lacul de foc).


.........................
"Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!"

[Emilia B.]

o sa revin vineri si cu raspunsul meu la intrebarea ta despre ce se intampla cu copiii care mor mici, fara sa poata fi capabili de alegere!

.........................
"Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!"

[crism]

Emilia,

inca o data ai facut o treaba grozava in a raspunde direct din ceea ce Biblia adreseaza.
Irina, daca imi permiti am sa raspund la intrebarea ta care si in mijlocul protestantilor(sau neoprotestantilor) am gasit-o a fi o sursa de dezbatere. Nu m-am izbit de aceasta intrebare inainte sa am copii, asa ca am discutat mult cu sotul meu pe tema asta.
Adevarul este ca Biblia nu adreseaza aceasta problema...sunt pasaje in Biblie de unde se poate deduce precum ca ei se duc la Dumnezeu, dar nu se poate spune SIGUR. Personal, cred ca in intelepciunea si mila LUI, Dumnezeu ii ia la EL pe mici copii.
Daca ai nevoie de pasaje Biblice ajutatoare, am sa revin. Sper sa fii fost de ajutor, sunt sigura ca Emilia va posta si ea.

[:)]

SOLA SCRIPTURA! SOLI DEO GLORIA! SOLO CRISTO! SOLA GRATIA! SOLA FIDE!